Lumea mea cea tristă

-orașul de ruina-

Pe patul de frunze doar praful se adună,

Si aleea de pietre i verde de rod,

Un tainic cocor o veste rasunǎ,

Nici urma de om nu i in glod.

Orasul scufundă dorinte uitate,

Casute cu reci amintiri,

Destine pe veci sunt legate,

In locul demult,cu iubiri.

In jur numai zdrente aruncate,

Nădejdi murdare n nevoi,

Trăirile sunt iarasi spălate

Intr un cerc vicios de valori.

Rugina preia armistitiu,

Cand norii de poznă sunt grei,

Si dorul de casă se frange,

In bezna asediatǎ n polei.

Doar un Felinar mai arde,

Pe drumul din inima lor,

Caci umbra se pierde in noapte

Curmând sperante ce mor.

Din stâncă,cetatea, sălbatic declină,

Si podul de lemn sa cadă nu vrea,

Padurea din poza culoarea alinǎ

Cand lumea incet disparea.

Pe o fereastra spartă de ură meschină,

Se vede o statuie patată in timp,

A unuia care juraminte suprimă,

Celor ce credeau intr un domn ratacit.

In raul de langă o moara stricată,

Curg vorbe cernute etern in neant,

Si valea de aur cu spini e placată,

Cand patosul vietii se uită galant.

O ceată se lasă pe ntregul tinut,

Căci lupta cu timpu i pierdută,

Soldatul amintirilor vesnic cazut,

In urma lăsând,Oarsul de ruina.

Se face intuneric in jur,

Nu poti scapa irevocabil,

Umil de tot trecutul dur,

Îl port in piept inevitabil.

Mă plange apusul pe sub zare,

Și ploaia imi spală lung tristețea...

Pierdut in propria mi valoare,

Se scurge încet,încet tandrețea.

Sunt aici!Doar eu si gânduri nefondate.

Cu greu ma trece starea noptii,

In golul sufletului ,poate,

Apari măcar in sensul vietii.

Cauta-mă in anii irositi!

În nopti cu plans,zile de jale,

În ochii mei cei obositi

De seri intregi de asteptare.

Dar in zadar,nu mai sunt eu!

E doar carcasa ce a ramas.

Gasește ma si fa ma sa vreau

”Un ultim dans”.

Mă bate gândul să-mi revin,

Să uit de tine si de tot,

Dar cum sa fac?Explica mi tu!

Cand nici sa plang,nu prea mai pot...

Citesc pe asfaltul ud dorința,

Să ma intorc la cine am fost.

Îmbin tradarea cu sentința

Și sigur stiu: Nu are rost.

Cine am fost noi pana la urmă?

Doar doi copii...acum straini!

Crezând ca totul e o glumă,

Sfârșim prezentul clandestini.

Închide ușa în urma ta
Ca să nu intre fumul,
Țigara stinsă în urma ta,
Vrea să-mi arate drumul.

Strânge bagajele din strada mea,
Căci șansa ți-ai pierdut-o,
Rujul tău pe perna mea
Și rana am cusut-o.

Șterge lacrima de pe obraz,
Azi floarea-i ofilită,
Destinul tău stătea în ceas,
Acum e doar clepsidră.

O unghie ruptă ți-așteaptă uitarea
Și cheia de aur o îngrop în pământ,
Iarăși schimb iala și chem iar salvarea,
Eu pier, căci tu nu m-ai vrut.

Se trezirâ mii fiori

Din buzele-ți răzlețe,

Să te urc și să-mi cobori

Iubire cu blândețe.

Mâna să-ți apropii cald,

Prin flăcări căzătoare,

Palidă,șoptește-mi:ard!

În simpla ta splendoare.

De-n tristete mă afund,

Tu esti prea mare mândrie,

Aici sunt eu,nu mă ascund

De fața ta zglobie.

De cate ori iti spun ca esti,

Sens deplin și iar scăpare,

De atatea ori tu ma primesti!

Cum să te las eu oare?

Tăcerea pe care o chemi,

În momente fără sunet,

Îmi transmite ca mă vrei

Zgomotoasă doar in suflet.

Mai mult decât ce am cerut,

În vremea perfectă a vieții muritoare,

Când prima dată m-ai văzut,

Cu privire tematoare...

Și dintr-o inima pustie,

Viața-ntreagă într-o privire,

Blândă,palidă,zglobie,

Tu a mea o veșnicie.

Pentru gura de aer din abisul înecat,

Mă scufund în tăcerea privirii divine,

O mână de aur din vechiul palat

Mă ridică și pulsul revine.

Pentru rana deschisă se închid promisiuni,

Pentru vorbele aruncate se prinde un juramant,

Nu iubirea prea mare a facut stricaciuni,

Ci speranța, prea vie, s-a pierdut printre lumi.

La perna sărutului de noapte,

Coboara un gând de nu mă uita,

Regina din umbră aude doar șoapte,

Și simte o inima ce poate ceda.

Zgomotul din bezna tristeții,

Ridica iar pulsul și ia-mă `NAPOI,

Pentru o clipa de fericire se sparge clepsidra,

Și rămân singur,in doi...

Nu a fost o dezamagire de moment,

A fost o ultima clipa de bucruie!

Undeva în ochii tai mă gasesc competent

Să pot scrie o iubire cu zâmbete dificile.

De sus aș cere o ploaie,

Să nu mă vezi plângând când poate

Zambetul meu ascunde doar iertare,

Căci eu,am trecut peste toate.

Pentru o sclipire din ochi

Vreau să-ți recit o veșnicie!

Numește o cum vrei!

Eu o numesc iubire.

hai mai cântă mi

să mă prefac că te aud

poate mă poți adormi

ai un chip pictat, crud 

hai mai arată te odată 

să mă prefac că te văd

sunt tristă, ciudată 

poate așa mă lepăd

cântă mi din nou

cu degetele pe pian

totul e un ecou

parcă mai trece un an

acordă mi o șansă

să te pot iubi ca niciodată

poate nu intru în transă

mă simt slabă, uscată

dar hai sa ne privim

e ca și cum ne-am cunoscut

ușor, ușor ne potrivim

acest cântec, plăcut

ador melodiile la pian

cu mici detalii, mici

te văd puțin sec, aerian

te rog acum sa nu strici

să nu strici dragostea

pe care ți-o dau ție

băiatul din tine se prostea

hai să găsim o soluție

eu zic să-mi mai cânți

să uit de toate astea

căci inima de mi-o frămânți

pentru toată dragostea

Iubește mă așa cum știi

dar nu mă lăsa la fund

pe toate aceste hârtii

versul e cel mai profund

 îți promit, ba nu îți jur

că voi fi demnă pentru tine 

iubește-mă cu suflet pur

un cântec transformat în bine

Aud o mașină lipsită de somn

Ce lasă în urmă un zgomot de motor

Și vântul şuierǎ, și câinii tot latrǎ

Asta-mi aduce aminte de-acel altǎdatǎ

Am geamul deschis și aerul rece

Ajunge dar nu mă mai îmbolnăvește

Și inima o dată îmi mai fusese salvatǎ

Când tu ai plecat, părea c-o sǎ treacă

Dar chiar a trecut și eu, am mai iubit

Am și câțiva prieteni ce n-au mai venit

Și-am mai simțit trecutul într-o dimineață

Tu nu mai erai dar vremea era ca a noastră

Tușesc uneori, dar nu la fel de des

Și mă simt mai gol chiar dacă pot să iubesc

Și-asfaltul prea gol la fel ca odată

Și nu știu ce-i viața, o clipă ciudată

Am lucruri care mă fac sǎ mă simt împlinit

Însă știu, niciodată, n-o s-ajung la sfârșit

Și nu scriu de dor, pământul e rece

Și toate trec, numai gândul nu trece

Cerul ce știe? și noaptea, nimic

Încă e soare dar încă e frig

Eu încă ard și dacă mă sting

Eu încă scap și dacă ucid

Nu m-am schimbat decât în bine

Și eu nu fug de ploaie ca tine,

Nu irosesc rime, și nu pedepsesc

Persoanele care nu îmi greșesc

Poate cǎ fiecare e diferit

Dar unul ca mine? de negăsit

Revanșa? nu-mi trebuie, mi-am luat-o demult

Când nu ți-ai dat seama cǎ tu m-ai pierdut

Când nu mi-am dat seama cine eram

Când aș fi plătit orice preț doar ca sǎ te am

Atunci când plângeam și când tu râdeai

Atunci când m-aveai,

Atunci când m-aveai

Dar… inima mea nu mai bate la fel de tare

Cǎ anii au trecut, și nu mă mai doare

Iar dacă o să vrei vreodată sǎ te-ntorci înapoi

Sǎ șții cǎ-n niciun nainte n-o să mai dai de noi

În niciun nainte, în niciun napoi

Știai prea bine ca nu o să te pot uita 

Știai și totuși ai plecat... nu ti-a păsat 

Și mi-am croit singură cer din lipsa ta

Atât de mult să te întorci sufletul a sperat

Si-am tot visat că intr-o zi o să te întâlnesc 

Că-n brațe mă primești, cald să mă îmbrățișezi 

Cu vinul dulce dorul să mi-l sting

Să uit cum de durere am învățat să plâng. 

Și-am tot sperat în timp ce încercam să uit

Privirea ta din ziua când ultima dată ne-am văzut 

Tu mă certai cum ceartă un copil un urs de pluș

Eu ascultam și să te privesc nu știam cum să mă satur....

Și-am tot gândit că timpul va mai trece 

Și stând un pic cu tine o să îți amintești 

Că am uitat pe buzele tale dulceața și parfumul

Unui ultim vin, în doi, îmbrățișați ca în povești.

Nu sunt pe ţărmul mării

Grăunţe de nisip,

De câte ori femeie

Te-aş mângâia pe chip!

Tu să mă ierţi, fireşte,

Fiindcă nu ştiu ce spun...

Că am uitat la calcul

Şi scoicile să pun.

Nu sunt pe-ntreg Pământul,

Particule de praf,

De câte ori femeie

Te-aş alinta suav!

Acum tu să mă ierţi,

Că iarăşi n-am dreptate...

N-am pus la socoteală,

Nici praful de pe Marte.

Nu sunt pe lumea aceasta,

Atât de multe frunze,

De câte ori femeie

Te-aş săruta pe buze!

Tu să mă ierţi, fireşte,

Din nou pentru confuzie...

De fapt voiam a spune

Cu tot cu buburuze.

Nu sunt stele pe boltă

În Calea Lactee,

De câte ori ţi-aş zice,

Că te iubesc femeie!

Acum tu să mă ierţi,

Că spun numai prostii...

Desigur nu sunt stele

Şi-n alte galaxii.

Muza mea unde ești ?

Mai stai și spune -mi povești

Poveștile tale-s frumoase

În suflet  și-n gânduri rămase.

Ajută-mă muza mea 

Să scriu pe hârtie 

Povestea mea și a lor

Cine știe , povestea poate fi adevărată

Ascunsă într-un scrin al inimii

Și uitată...