3  

Cu luna adormind pe cer

Mi-ai pus în suflet chipul tău,

Mi-ai pus în inimă bătăi,

Mi-ai furat noaptea și în loc

Mi-ai pus scântei din ochii tăi.

 

Și de atunci mi-e tot mai dor,

Ca într-un vis, plecând spre casă,

Cu luna adormind pe cer,

Spunându-mi cât ești de frumoasă.

 

Pășesc pe somn și pe cuvinte,

Prin noaptea lungă ce îmi spune,

Că nu eu, însă tu, din nou,

Te-ai rătăcit la mine-n lume.

 

Și tot mergând, zâmbind spre casă,

Mi-așez nesomnul într-un vers,

Îndrăgostit te-am smuls din gândul meu,

Te-am strâns la piept, ne-am pus pe-o stea,

Și-am adormit… în univers.


Category: Love poems

All author's poems: AnaS poezii.online Cu luna adormind pe cer

Date of posting: 22 December 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1252

Log in and comment!

Other poems by the author

Niște șoapte

Eu,

în mintea mea, tu

(și-n inimă, și-n suflet, și-n piele, și-n păr, și pe gene, și în ochi, și pe vârful urechilor, și pe frunte, peste tot)

Afară noapte,

Gândindu-mă la ce să-ți scriu,

am urmărit niște șoapte

(acum știu, regula numărul unu, dacă auzi șoapte, nu le urmări)

care se îndepărtau tot mai mult,

până când m-am dezis,

și-am comis

de dragul lor,

un vis.

(care nici nu mi-a plăcut)


Cred că ți-ai dat seama că astăzi,

(adică ieri…)

Dorul mi-a fost de nestăpânit,

Și mi-ai lipsit…

Pe puțin un infinit,

mititica mea 🥺,

N-am nicio îndoială

că și astăzi va fi așa,

poate chiar și mai mult,

ahhh, ajutor,

deja a început.

 

Știu că probabil m-ai așteptat aseară,

Îmi pare rău dacă te-am ținut trează 🥺

Ca să fim chit, o să-ți scriu diseară în timp ce dormi și îți odihnești ochișorii…

Și poți să citești ce-ți scriu, dimineață🥺

prințesa mea frumoasă.

 

Sper să ai o zi extraordinară,

Cu întâmplări frumoase, multe, multe,

Și ai grijă să nu te întâlnești astăzi

prea mult cu soarele,

Că o să devii și mai dulce.

Și nu cred că o să pot face față,

la și mai multă dulceață.

 

(Nu știu ce o să mă mai pună azi,

dorul să fac,

dar fii pregătită,

că nici eu nu știu ce-mi mai trece prin cap 😈)

More ...

Din seria motive pentru care ar trebui să vorbim

 E noapte și observ mai bine în jur

cum funcționează pământul,

Se pornește de la ceva mic

și se termină acolo unde ne ajunge doar gândul.

 

Se începe de la ce-i nevăzut

De la ființe mărunte,

în continuare la ce e văzut,

dar tot așa vietăți mici și multe.

 

După care încep să se înalțe

fire de iarbă, copaci, oameni, porumbei mesager,

cu scopul de a ajunge

cât mai aproape de cer.

 

Nu ajungem la cer,

dar tindem spre el,

si mai mult de atât

la ce-i mai departe într-un fel.

 

Poate te întrebi unde vreau să ajung,

ideea este că cei care au ajuns dincolo de cerul albăstriu,

au descoperit cu alte cuvinte ca noi locuim de fapt pe…

 

O ROCĂ PLUTITOARE ÎN SPAȚIU!

 

Îmi repet argumentul ăsta cu roca în minte,

când mi-e teamă să fac ceva… și la mine să știi, uneori funcționează,

trăim într-o lume așa instabilă

că exact in acest moment am putea fi într-o gaură neagră.

 

Deci în aceste condiții de viață limitată,

frica de orice altceva…

e nejustificată.

 

Și nu vreau să ajungem într-o gaură neagră,

să ajungem să locuim în spațiul greu…

înainte să știi cât de mult

locuiești deja în lumea din sufletul meu.

More ...

Furnică nocturnă

Cică noaptea e-o artă

Și somnul o consecință a sorții

Vreau să dau noaptea de față

Să-i explice furnicii mele teoria nopții,

Și să-i explice ea cu o atitudine matură

De ce mă tot fură?

 

Cică noaptea e-o artă,

Atunci să-ți picteze din întunericul pe care-l posedă,

O prea strălucitoare cometă

Căzând pe pământ cu o viteză așa de mare

Încât să poți auzi cum își cere iertare

Că prea mă fură și mă poartă prin vise

Deși toate visele mele pentru tine-s promise.

 

Cică noaptea e-o artă, dar

Eu cred că-i doar un mit

Inventat de cineva care

Niciodată nu a avut ocazia să te fi privit,

Să-ți privească îndeaproape scumpa și dulcea fățucă,

Ahhhh, eu da, eu am privit-o și am cunoscut arta absolută.

 

Și de ce vorbesc despre ea la persoana a treia,

Nu despre noapte, despre ea, o furnică,

Care nici nu bănuiește măcar cât e de iubită.

 

Probabil crezi uneori că plec intenționat cu noaptea,

Că de fapt mă predau singură consecinței acesteia, picând ca într-o beție,

Fără să știi că tot ce sunt eu de fapt

Îți aparține ție.

 

Scumpica mea furnică nocturnă,

Cum stă ea noaptea ca un militar dulce

Așteptând să apar…

Ahhhh… aș săruta-o până când din buzele noastre ar curge nectar…

Și i-aș alinta ochișorii ăia albaștri, of, cărora le-aș lua ploaia care îi umple uneori, picătură cu picătură,

Și i-aș spune că niciodată, dar niciodată să nu creadă că este singură 🥺

 

Să știe că dacă vreodată nu mă mai întorc din noapte… să se uite către o stea,

Și să știe că am murit căutându-mi drumul spre ea.

More ...

Simt așa

Simt așa în această seară,

că cineva, nu spun cine,

oricum, o frumoasă mică,

e puțin îngândurată

și tristă.

 

Poate pe mine,

poate pe ei…

ceea ce nu știe ea,

este că simt de la 100 de km

când inimioara ei e tristă,

pentru că a mea bate cu a ei.

Și oricare ar fi problema,

de fapt nu problema e problema cea mai problematică, nicicum,

singura problemă este că nu pot să o iau în brațe chiar acum,

în timp ce îi spun

că o iubesc și așa supărată oricum,

dar cel mai frumos îi stă când prințesa mea,

se relaxează și nu-și mai face singură inima grea.

 

Știu că îmi vrea doar binele,

și mereu are grijă să-mi arate

cum poate, prin stele

(în cel mai subtil mod posibil😈)

căi mai ușoare, căilor mele grele.

Și pentru asta o iubesc încă

și mai mult tot mereu,

ea merită toată atenția mea,

și sper să știe că deși explorez lumea

și încerc să-mi găsesc drumul meu,

ea e chiar acolo cu mine în sufletul meu, într-un colțișor,

și e cu mine la tot pasul, și iubirea mea pentru ea face ca totul să fie mult mai ușor.

 

Oricum, citește mai departe dacă vrei să afli

trei moduri prin care mă poți face să plâng…

 

Oh, okay, ai citit, deci vrei să mă faci să plâng 😭

 

1- când ești îngândurată.

2- când nu pot să te împac că ești prea departe.

3- când se întâmplă ambele

 

Nici nu îți pot descrie

cât de dor îmi este să-ți aud vocea melodioasă,

sau câtă nevoie am

să mă privești cu privirea aia frumoasă.

Nu e corect să le ții doar pentru tine, știai?

Alintată mică, îmbufnată, tristă, supărată…

cu chip rupt din rai.

(nu e o amenințare, dar dacă continui așa, o să trebuiască când te văd să te iau de mijloc, să te aduc mai aproape și să-ți șoptesc romantic la ureche că… o să-mi mai caut încă un job 😈).

 

Somn ușor, prințesă frumoasă de care mi-e așa un doooooor… și pe care așa o adoooor)

 

 

More ...

Clipind

Mă uit la tine și clipesc prea des,

De parcă mi-ar fi teamă

Că, dacă clipesc mai lung, o să dispari

Și-o să-mi rămâi încurcată printre gene

Sau o să-ți ascunzi ochii frumoși

La adăpost sub ochelari.

 

Nu știu niciodată

La care apus din ochii tăi să mă opresc,

Așa că aleg să clipesc, să tot clipesc…

Până când, dintr-un ochi de-al tău,

Se naște un infinit

Și apusul, debusolat,

Se transformă în răsărit.

 

Cum poți fi, în același timp,

Atât de frumoasă și atât de deșteaptă,

Și drăgălașă, și blândă,

Și elegantă, și serioasă,

Și nor, și scânteie,

Și copil, și femeie?

 

Am încercat, clipind, să te învăț pe ascuns,

Dar mi-am dat seama că n-am ochi de-ajuns,

Iar celor pe care îi am

Le este deja dor de tine, nespus.

More ...

Din seria motive pentru care ar trebui să vorbim

Ce dacă afară nu plouă,

să inventăm un motiv și să vorbim pentru ploaie,

așa cum nu-i nici iarnă,

cum nu-i nici ninsoare.

 

Să inventăm noi o ploaie măruntă, să plouă cu… nimic,

s-o construim în concluzie

cu un scop precis,

chiar dacă pe alocuri mai lasă loc de confuzie.

 

Și după ce începe ploaia,

să ne intersectăm absolut întâmplător pe stradă,

tu să aluneci teatral

pe o baltă care nu există

(în realitate pe niște coji lăsate de-un trecător, habar nu am cine… coji de banane),

iar eu să scot umbrela mea care-i evident

prea mică pentru două persoane.

 

Și ăsta să fie un motiv,

să ne strângem în brațe pe pasarelă,

și cât plouă torențial cu nimic

să vorbim înghesuiți la mine sub umbrelă.

 

Și, conform unor statistici absolut neinventate,

din niște surse strict confidențiale,

știai că după o discuție sinceră sunt:

99% șanse să ne simțim mai bine,

1% șanse să zâmbim măcar o dată,

și 0% regrete că discuția nu a avut loc niciodată? 🤔

More ...

Poems in the same category

Aud cum plouă

Aud cum plouă 

și udă pământul 

și urlă vântul 

și dimineața e rouă.

 

Se împrăștie norii,

Și urlă un tunet

De-atâta vuiet 

Se arată și zorii!

 

Ascultă iubite,

Ascultă cum plouă...

Să mă spăl cu rouă 

Am sentimente trezite.

 

Aud cum plouă

Și udă pământul,

Mă împrăștie vântul 

Mă transformă în rouă !

More ...

Involuntar

“M-a uitat,

nu-i mai pasă de mine,

nici nu mi-a zis noapte bună”

Toate astea în timp ce eu o visam

Și nici nu știe cât am visat-o de scump,

Că acum după ce m-am trezit dintr-un somn involuntar,

Îmi vine să merg la bucătărie după două felii de pâine,

să-i pun fățuca aia drăgălașă într-un sandwich, sau pe ea toată la cât e de mică,

cu puțin unt și…

să o mănânc 😈

 

Nici nu mai știu dacă în inima mea,

a mai rămas vreun pic de sânge,

la cât de de mult stă plecată,

miroase a tine, a înger.

 

Așa că dacă îngerașul meu

cu ochișori albaștri m-a așteptat

și eu tot n-am venit, n-am venit,

Pot înțelege dacă este furioasă pe mine 🥺

Dar nu pentru mult timp,

văd eu cum fac să o împac.

(ar fi mai ușor să te împac dacă ai fi în brațele mele, dar chiar și așa cu tine altundeva, nu mă las, am eu sursele mele).

 

Îți doresc să ai o zi la fel de frumoasă

precum sunt ochii tăi,

Și îmi doresc și mie să am o zi tot la fel de frumoasă ca ochișorii tăi albaștri,

ahh, doar gândindu-mă la ochii tăi,

ai mei au zâmbit,

scânteind, scânteind.

 

(Te iubesc și sper că după poezia asta,

te-am împăcat un pic,

măcar un gram,

un centigram,

un miligram 🥺)

 

 

More ...

Am plâns, am râs..!

Dansăm în doi așa frumos

Și azi când noi sărbătorim,

Priviri simțim de peste tot

Iar bârfa lor e greu s-o știm

 

Zâmbim și pașii ne conduc

Pe ritm de vals și de iubire,

În ochi avem multă lumină

Pentru că ei emană fericire

 

Ne știm din vremea studenției

De când noi ne-am îndrăgostit,

Și de atunci formăm perechea

Iar vorba lumii nu ne-a clintit

 

Ani mulți am pus în barca noastră

Și-am navigat pe vânt și pe furtună,

Și niciodată nu am căzut sub val

C-am tras la vâslă doar împreună

 

Și an de an când vârsta împlinim

Cu drag ne amintim de tinerețe,

De clipele frumoase ce le trăim

Chiar și acum ajunși la bătrânețe

......................................

Am plâns, am râs și ne-am luptat

Cu cei ce răutatea-n viață o cultivă,

Cu cârma strâns în mână am vâslit

Pe drumul drept, fără a fi..în derivă!

 

 

 

More ...

Luna

A fost odată ca în basme 

A fost cum nu s-a mai văzut

O țesătură de fantasme 

Ce-acoperea sufletu-mi mut 

 

Și tot stătând eu și gândind 

Privind pe cer la stele

Mă scufundam în al meu jind

Și-n gândurile mele 

 

Din bezna ce domnea în casă

Venind,dorința mi-e doar una 

Fereastra s-o deschid ,retrasă

Undeva-n colț așteaptă luna 

 

Privind în zare o lăsam

În zilele ce au urmat 

Să sosească noaptea la geam

Și să vegheze ne-ncetat

 

Păzi o zi, păzi chiar nouă

Astfel dorința i se-mplini

În noapte pe la ceasul două

Deschid și-ncep a-i vorbi:

 

,,O dulce a nopții mele doamnă

  Deschide-ți inima și spune

  Ce cauți de vii când e toamnă

  În suflet și scrum, putrejune?

 

  De mă iubești ascultă bine

  Tu lasă-mă-n durerea mea

  Prefer să hrănesc cu suspine

  Inima mea decât o stea 

 

  Să-mi prindă sufletu-n iluzii

  Mai multe decât deja sunt 

  Demonii mei, din nou cruzii

  Îmi vor simțirea în mormânt"

 

,,Care simțire?" zise luna

,,Umple-l de ai un gol

  Că mai dulce e minciuna

  Nici nu vei mai simți că-i rol

 

  Că-i totul efemer pe lume

  Vreme vine vreme trece

  Timpul totul o să fărâme

  Inima toată o să-ți sece

 

  De nu vei pricepe vreodată

  Că trebuie să te pleci curentului 

  Să lași în urmă acea fată

  Ce a dat viață sentimentului"

 

 Ascultând eu acea povață 

 Cuvintele frumos curgeau

 Plăcut surprins de-acea dulceață

 Ca mierea vorbele-i păreau

 

 ,,Cobori în jos lună acum

  Și umple golul care-l simt

  Deschide-i inimii un drum

  Nu aș vrea însă să mă mint"

 

  Ea asculta și deodată 

  Se pogorî din cer 

  În marea cea învolburată

  Trecând prin nemilosul ger

 

  Se aruncă în mare

  Și pe loc se transformă

  Într-o fată ca oricare

  Uimirea îmi era enormă

 

  Când vedeam ce se întâmplase

  Priveam la frumusețea ei

  Ce parcă ochii mi-i legase

  Cu lacăte fără de chei 

 

  Părea crăiasa din povești

  Ce cu ai săi ochi mă vrăjea 

  O-ntreb ,,De ce mă amăgești?

  Sufletul meu nu va putea

 

 Pe altcineva să iubească 

 Și cred că tu o știi prea bine 

 Doar ea poate să reclădească 

 Mari sentimente din ruine"

 

 Iar la refuzul meu ținea

 Pironiți ochii către mine 

 Nici o lacrimă nu curgea 

 Se-asemăna oare cu cine?

 

Și eu mai simțeam că aveam

 Inima rece ca de gheață

 Cu ea mereu eu mă trezeam

 În fiecare dimineață

 

 Parcă mă priveam în oglindă

 Recunoșteam în mine fiara

 Ce sufletul vrea să mi-l prindă

 Tot mai grea îmi pare povara 

 

Fata spuse atunci ,,Te chem

Cu mine sus să devii stea"

Părea fermecător îndemn 

Însă nu și asupra mea 

 

,,Rămân aici în lumea mea

 Cu bune și cu rele

 Ai căzut ca un fulg de nea

 Întoarce-te pe cer la stele"

 

                   ***

 

 Trecu o zi trecură două

 Tot cu gândul departe 

 Admiram a zorilor rouă

 Ce mă inspirau foarte 

 

 Să scriu versuri pentru aceea

 Ce de-atâția ani îmi fusese

 Precum soare pentru mareea

 Pe care el o atrăsese

 

 Mergând agale eu pe drum

 Chiar pe Maria întâlnesc 

 ,,Ce-i oare de făcut acum?"

  Îmi spun și-ncep să îi vorbesc:

 

  ,,Știi tu cum este trandafirul?

    Frumos dar are spin 

    Așa a prins viață delirul 

    Din multă durere și chin 

 

   Război în mine se-ntețește

   Mai mult în fiecare zi 

   Sufletul meu se veștejește 

   Dar n-o să te uit orice-ar fi 

 

  Nu-mi pasă de ce-o să urmeze 

  Nici de vântul ce nu mă lasă

  Simțitea el vrea s-o reteze 

  Eu vreau să-i fii inimii casă"

 

  Atunci ea ascultând spusese

  ,,De ce toate aceste lupte?

   Văzând timpul ce se scursese

   Tu crezi că vrea să se înfrupte

 

   Însă te poți gândi că toate

   Așa au trebuit să fie

   Lasă-ți deci sufletul să-noate 

   Nu să plutească-n agonie 

 

   Că Cel de sus știe ce face 

   Ne dă ce ne este mai bine 

   Deci când în tine totul tace 

   Așteaptă! ascultă tu de mine"

 

                        ***

 

  Noaptea își făcu apariția 

  Cerul îmbracă haina doliului 

  Luna își reluă iar poziția 

  Apoi se alătura stolului 

 

  De păsări care coborau

  La fel și ea venea spre mine 

  Cu viteza luminii, stau 

  Privind în sus la înălțime

 

   Semăna cu-n meteorit 

   Care cădea în apa mării

   Iar atunci când ea a ieșit 

   În suflet parcă aduse zorii

 

   Mai frumoasă ca odinioară

   Îmi părea acum femeia

   Însă voința n-o să-mi piară

   N-o să apună-n veci scânteia

 

    ,,Iar ai venit? Ce vrei să spui?

     Oare nu ți-am vorbit frumos?

     Nu poți și nu vreau să răpui

     Simțirea dar tu crezi pe dos"

 

    ,,Nu vrei să capeți veșnicia

      Acolo devenind luceafăr?

      Ți-oi citi și eu poezia

      Și te-oi știi lângă mine teafăr"

      

      Iar eu răspunsei ,,Vom fi vii

      Noi oamenii și după moarte

      Sus îngeri cântă simfonii

      Drepților care or să poarte

 

      În suflet veșnica Lumină

      Când Raiul îl vor câștiga 

      Restul vor zace în surdină

      Pe lavă ei vor naviga 

   

     Că-n viață le-au fost călăuze

     Dracii ce acum își bat joc 

     Trăgând în ei cu obuze 

     Ei cad și tot revin la loc 

 

    Chinul lor veșnic se repetă

    Ca și istoria pe pământ 

    O-ncoronare și-o trompetă

    Porunci, lupte apoi mormânt 

   

    Ca stea voi sta veșnic pe cer 

    Văzând omul cum vine, pleacă

     Eu unul să știi că prefer

     Să-mi scot sabia din teacă

     

     Să lupt cu draci ce mă-mpresoară

     Și să dobândesc nemurirea 

     Păstorul oaia Sa-și separă

     De capre și-i dă mântuirea"

 

                         ***

 

     Își dădu atunci seama ea 

     Că nu e nimic de făcut 

     Decât să nu mai fie stea

     Și să aibă chipul de lut 

 

     Tăie cerul cu-a sa viteză

     Hoinări bolta-n miez de noapte 

     Să lupte cu soarta cuteză

     N-asculta de-a stelelor șoapte 

 

     Ce îi spuneau să se oprească

     Să lase tot așa cum este

     Ea continua iar să tânjească

     La o iubire de poveste 

 

    Și tot ignorându-le glasul

    Croindu-și drum prin ele

    Mai mult ea-și iuți pasul

    Auzind un cântec de iele

 

   Ce o ispiteau să revină

   Să-și ocupe locul pe tron 

   Ea le orbi cu-a sa lumină

   Spunând ,, Nu sunt un pion

 

  Voi duhuri albe necurate 

  Dispăreți în neant 

  În jos pe pământuri umblate 

  Găsiti-vă amant 

 

 Lăsați-mă acum pe mine 

 Să îmi îndeplinesc dorința

 Sau spuneți-mi acuma cine 

 Poate să-mi curme suferința"

 

 Și ele atunci îi arătară 

 Sălașul unui vrăjitor 

 El ziua licori prepară

 Noaptea adoarme pe un nor 

 

Și venind luna la el 

Îi spuse ,, Seară bună

Am de îndeplinit un țel

Să nu mai fiu aici stăpână 

 

Vreau să cobor în jos la cel

De care sunt îndrăgostită

Să devin soare pentru el

Să-i luminez fața mâhnită"

 

Și vrăjitorul atunci spuse

,,Vrei să trăiești nefericită?

 Prin timpul aspru care curse

 O viață pare o clipită

 

 Acolo omul mereu caută

 Mereu să își facă dreptate

 Nu se satură nici de laudă

 Și crede că e libertate 

 

 Ceea ce de fapt rob îl face 

 Supus tentațiilor, plăcerii

 El uită atunci că se-ntoarce

 La Tatăl spune nu te sperii?

 

De ceea ce îți povestesc 

Tu vrei să dai socoteală

 Pentru păcatul omenesc

 Pentru orice mică greșală?"

 

 ,,Da vreau să fiu cu cel pe care

  De multe nopți eu îl iubesc 

  Nu-mi pasă cât de mult doare

  Eu ca un om vreau să trăiesc"

 

  Atunci vrăjitorul scosese

  Un glob și spuse două vorbe 

  Păreau vrăji, acum întinsese

  O masă cu plante și ciorbe

 

 ,,Zi vrei să vezi acum ce face? 

  Sau ți-e frică de suferință?

  Te văd parcă stătând pe ace"

,,Da vreau să știu a sa dorință"

 

 Atunci se arătară-n glob 

 Doi tineri pe o bancă stând 

 Sub umbra unui falnic plop

 Ea îi surprinde discutând 

 

                      ***

 

 Îi spun Mariei ,,Te iubesc 

 Și nimeni n-o să poată

 Să-mi ia cât o să viețuiesc 

 Și nici pe lumea aialaltă

 

 Ceea ce simt eu pentru tine 

 Ești unicul meu colț de Rai 

 Vrei să trăiești de-acum cu mine?

 Visez din acea zi de Mai

 

 La clipa când vei spune ,,Da"

 La întrebarea care-o pun 

 De n-o să vrei, voi aștepta 

 Că te iubesc ca un nebun"

 

 Ea măgulită de ce-i spusei 

 Zâmbi și îmi spuse roșind

,,Parcă mai ieri ziceai c-apusei

  Suflete te văd răsărind"

  

,, Da, și eu simt că renaște

   Iubirea cea de altădată 

   Sufletul meu din nou cunoaște

   Fericirea adevărată

 

  Și luna de sus mi-a cerut

  Iubirea dar n-am acceptat

  Pentru că eu nu am putut

  Să te uit și te-am căutat 

 

 Să-ți spun a nu știu câta oară

 Că nu pot trăi fără tine 

 Nu-mi lăsa inima să piară

 Și să mă cert din nou cu mine"

 

 Ea îmi spusese: ,,A fost drum lung

 Dar cel puțin a meritat 

 De fericire acum plâng 

 Că mă iubești cu-adevărat

 

 Nimic nu o să ne despartă

 De-acum îți promit niciodată

 Inima ta de acum poartă

 Fericirea, sufletu-ți saltă"

 

Vorbind noi la lăsarea serii

Luna se-ntoarse, ne-a văzut

Cum ne plimbam pe lângă merii

De prin livezi, pe lângă Prut 

 

Văzând-o eu strigam la ea

,,Coboară tu ca altă dată

  Fă-te văpaie că aș vrea 

  Priveliștea mai luminată"

 

 Luna-și spusese ,,Am cerut

 Mult prea târziu om să devin

 Dacă acționam la-nceput 

 Nu-i vedeam acum că se țin 

 

De mână și-și jură iubirea

Și el îmi cere să cobor

Mai bine rămâne amintirea

În zile ce vor fi de dor

 

Decât dorința să i-o fac

Și mai mult să mă înjosesc

În cel de-odinioară iatac 

Urcând eu vreau să locuiesc 

 

  Apoi spuse cu glasul tare:

,, Rămâneți voi în lumea voastră

   Leac este doar dulcea uitare

   Gonind în zarea cea albastră

 

    M-oi duce și m-oi aduna 

    Cu gândurile mele 

    Îmi voi pune pe cap cununa

    Dând ordine la stele"

More ...

Nu așa

M-am tot gândit în ultimul timp…

Nu te sperie și pe tine uneori

cât de repede trece timpul?

Cum nopțile abia încep

și dimineața imediat le stinge,

de parcă viața trăiește mereu

cu degetul apăsat pe înainte?

 

Totul se petrece prea rapid,

Visele noastre adorm seara

și dispar înainte să apucăm să le povestim cuiva,

deși eu ți le mai spun pe ale mele uneori,

iar eu…

eu vreau doar să nu regret că nu ți-am spus că te iubesc

și să ajung să te mai văd doar când dorm.

 

Nu vreau să regret că nu am văzut niciodată

cum luna trece prin părul tău dintr-un unghi care formează perfect o eclipsă,

sau cum arată ochii tăi văzuți de aproape

când ești fericită sau tristă.

 

Sau să nu știu care este culoarea ta preferată,

(deși mereu am crezut că este violet)

sau numărul tău norocos,

(al meu este nouă)

sau să nu știu la ce te gândești

atunci când plouă.

 

Timpul oricum ne fură destule.

Ne ia anii,

ne schimbă chipurile,

ne obosește inimile puțin câte puțin.

De ce îl lăsăm să ne fure și clipele

în care am fi putut să ne iubim…

 

Nu știu ce o să fie după ziua de mâine,

îmi doresc să nu pleci, nu așa…

fără să știi că te iubesc

și că ai cel mai frumos loc din inima mea.

More ...

Raiul se scrie în doi

Poate vorbesc în parabole,

Poate par sculptor de tăceri

Sau profet fără scripturi,

Dar când te cuprind în brațe

Dumnezeu coboară atât de firesc

Încât nici îngerii nu se mai miră.

Vine ca și cum ar intra în propria Lui casă

și ar spune doar:

 

„Așa se scrie Raiul:

în doi, fără martori.”

 

Nu ți-am promis cerul

Doar l-am tras mai aproape.

L-am făcut să stea.

Și dacă vreodată te vei rătăci în lumină,

Eu voi fi umbra ta

Nu ca o fugă, ci ca o ancoră,

ca o dovadă că și Dumnezeu obosește uneori,

dar eu, bărbat, nu.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍