Sunt om și iubire

Sunt om și iubire în umbra născută
sub pașii ce-ți poartă ființa vândută
dorinței nebune ce-o lume hrănește
cum viața în viață mereu înflorește.

Din cerul scăldat în privirile tale
curg ploi albăstrite în văi abisale
săpate în trupu-mi avid de iubire,
un trup ce tânjește să-ți fie simțire.

Când doare tăcerea în prag de-nserare
și vântul mă cheamă să-i fiu ascultare,
privirea se zbate sub cerul de piatră
să stingă tot dorul ce scânteie-n vatră.

Mă-nvăluie timpul și timpul adună
cuvinte ce-n suflet îmi nasc o furtună,
le vreau absolvire în poarta trupească,
le vreau călăuză spre poarta cerească.  


Category: Love poems

All author's poems: Craciunas Silviu poezii.online Sunt om și iubire

Craciunas,gânduri,nostalgie

Date of posting: 9 июня 2024

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1078

Log in and comment!

Other poems by the author

Putreziciune

      

Plângea pământul fără rost
        sub tropot blând articulat
        de vieţi vândute la mezat,
        un vis frumos, pierind anost.

 

 

Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.

More ...

Când noaptea nu cântă

Când noaptea nu cântă a dor
culeg printre vise un gând,
un gând de demult călător
în suflet de tine flămând.

Scriu vorbe-n perdele de fum,
copilă cu chipul pierdut
în umbra lăsată în drum,
în urma rămasă în lut.

În vers eu aș vrea să răsar,
poem nesfârșit să îți fiu
pe cerul ce-l vreau ca altar,
copilă cu păr argintiu.

Hoinar peste buze râvnind
un tainic sărut să aștern
când zorii din noapte se-aprind,
copilă-iubire, sărutul etern.

Când noaptea nu cântă a dor
și ceru-i stăpân peste nori
iubirea e-un vis arzător
copilă cu ochi călători.

More ...

Putreziciune

Plângea pământul fără rost,
un vis frumos, pierind anost.

 

Putreziciunea caută în suflete
prada neprihănită
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni
moştenite din naşterea primară

 

 

În copacul crescut
din inima universului
un singur pământ
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
gata să guste putreziciunea

 

Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct

More ...

Bătrână țară

Bătrână țară

Pe umeri porți Carpații ca povară,
bătrână țară multimilenară,
e greu dar munții cerul  ți-l închină
și uiți că omul ce-ai crescut ți-e vină

Din creste ape curg și-ți dau putere,
bătrână țară  cu trecutul ca avere,
povestea ta în lume iute-o poartă
așa cum alții ți-au înscris în soartă.

Cu trupul tău păduri hrănești să-ți fie,
bătrână țară ce visezi la veșnicie,
ecou de doine ce în ierni să cânte
cum frunze vara știu să te încânte.

Când păsări seara-n cuiburi se alină,
bătrână țară de cântare plină,
te rogi ca dor de tine să le prindă,
un dor nestins de cuibul de sub grindă.

memorabilia - family notebook

w-poesis magazine

 

More ...

De ce?

De ce n-ar fi şi mâine-o zi
lăsată-n drum de ursitoare,
când noaptea zorii vor păzi
să-mi fii alături ca o floare?

 

De ce prin clipe te grăbeşti
să prinzi doar zboruri ostenite,
când an de an mai dăltuieşti
un vis de drumuri înverzite?

 

O viaţă rog să-ţi facă-n dar
un şir de zile în lumină
şi vinul vechi să-l bem cu har,
din doruri să ne facem vină.

 

Făcut eu sunt iubiri să-ţi port,
ca-n ziua scrisă de-ntâmplare
s-aştearnă dragostei suport
o poză prinsă-ntr-o scrisoare.

 

O zi se prinde-n răsărit
pe firul razelor de soare,
o zi mai rog la asfinţit
să pună cerului culoare.

More ...

Iubirea de oameni

În vârful de munte mi-aş pune de-acuma
suflarea de suflet ce astăzi mă arde,
căci omul se pierde la fel ca şi bruma,
în lumea-mpărţită-n sălbatice hoarde.

 

Mi-e teamă de vorba ce mintea-nţelege
din târgul politic lătrat peste lume,
poporul slăveşte, dar ură culege,
discursuri în limbi fermecate anume.

 

Vecin sunt cu omul născut lângă mine,
mi-e dragă iubirea de semeni lăsată
poruncă de Domnul durerea s-aline
când norul cu lacrimi în viaţă se-arată.

 

Mi-e dragă fiinţa născută oriunde,
în veacuri trecute şi-n veacul cel mare,
dar omul politic în vorbe ascunde
chemarea la arme-n a păcii chemare.

 

Simbolul iubirii e-ncins în cuvinte
ce spintecă omul în false credinţe,
promise speranţe-n minciuni să alinte
un suflet de lume ce piere-n fiinţe.

 

În vârful de munte doar vântul vorbeşte
cu șoapte născute în vremi ancestrale,
pe piscul iubirii e-un vis ce trăieşte,
un vis tăinuit în ascunderi astrale.

More ...

Poems in the same category

Galben

O floare ofilită de-o galbenă culoare,
o noapte petrecută în galbenă candoare,
o galbenă iubire ce moartea n-o s-o știe,
uitate mai respiră pe-o galbenă hârtie.

Săruturi fără număr pe galbene petale
se-așează cu grăbire și-s gata să răscoale
privirea pătimașă din galbena vedere
o tandră alinare în galbenă durere.

E galbenul din floare a ochilor cântare
pe corzi rămase-n suflet arcușului cărare
ce cheamă în surdină cu galbenă uimire
un dans de lacrimi plânse în chip de amintire.

Învinsă fără milă de-a vremurilor toană,
o galbenă chemare se zbate în pripoană
s-aducă doar o clipă din galbena trăire
pe strada fără zile numită fericire.

Când viața-mi se va stinge în galbenul din zare
pe cer mă voi întinde în curcubeu din mare
să cad în stropi de viață pe galbena hârtie
și trandafirul galben să-l ud cu apă vie.

More ...

TE VOI CĂUTA

   Te voi căuta mereu cu ochii închiși,
    Acolo unde, într-o mare albastră de iriși,
    Apusul de soare arde mocnit în ochii tăi,
    Iar trupul tău curge fluid în munți și văi...
    
    Te voi căuta cu mâinile întinse-nspre cer,
    Așa precum orbul își caută drumul prin ger,
    Pipăindu-te cu patimă până la lună și stele,
    Memorându-ți, pe-întuneric, fiecare petec de piele...
    
    Te voi avea cu buzele arse de setea de tine,
    Cu vinul ființei tale curgându-mi prin vine,
    Îmbătat de aroma de tei al părului tău,
    Mă plec peste tine - ca o umbră, ca un hău...
    
    Te voi avea din amurg și până în zori,
    Cu trupul ostenit pe un pat de iarbă și flori,
    Te voi avea, cu orice preț, din nou, la noapte -
    Căci în noi mocnește un jar clădit din șoapte...
    
    (Partea l-a, Ciclul „Căutări”)

More ...

Mă vei căuta

Mă vei căuta atunci, cândva,

Mă vei căuta tu, disperată;

Si-ți voi aduce-aminte, da,

Cât erai de curtată!

 

Te-apreciam și respectam,

Si-ți ofeream mai totul;

Credeam în tine si voiam,

A inimii să-ți fiu votul.

 

Să te iubesc și să te am,

Ca să te simți iubită;

Vai doamne ce bine eram,

Doar să fi fericită.

 

Si totuși tu nu te-ai gândit,

Ca roata se învârte;

Si-acuma ce te-ai osândit,

C-un suflet spre deșarte.

More ...

🎦 La umbra teiului bătrân

Si dintr-o dată m-am simțit altfel

Așteptându-te la umbra teiului bătrân 

O liniște ce n-am simțit de fel

De când te port in suflet si in gând 

 

Scriind câteva rânduri... Așteptând, 

Brusc m-am gândit la mine

Și n-am mai văzut sensul sa rămân 

...sa mai sper la o comunicare sănătoasă cu tine.

 

Pentru prima dată după mult timp

Mi-e dor, dar să îți spun nu mai simt

Am incercat de bună credință o ultimă oară 

Dar n-ai făcut decât din nou, sufletul să doară.

 

Ceva s-a rupt... n-as sti acum sa explic

Dar pur și simplu m-am trezit ca ma ridic

Si nu de teamă pentru cum ai reacționa 

Mai degraba de oboseala de-a mai încerca.

 

Îmi fugea gândul numai la mine

Scrisul așeza cuvinte in neștire 

N-as sti sentimentul să îl numesc

Dar am simțit cum ușor mă eliberez.

 

Si am plecat... am evitat să ma frângi in două 

Să îmi spui vorbe doar ca să mă doară 

... poate fără sa vreau am învățat sa țin la mine

Sa inăbuș dorul... fără rost să mai ardă...

 

A fost ca o eliberare... nu știu sa explic

Ce mi-a trecut sufletul pe silențios,

Si inimii modul avion i-am aprins

Am simțit pentru prima dată că nimic nu mai rost.

 

 

More ...

Luceafărul și Fata Visătoare.

Un Luceafăr din zări,

Se uită din îndepărtări,

O frumoasă fată vede,

Și pe loc se îndrăgostește.

 

Îi apare frumos în vis,

Ca-ntrun paradis,

Căci cu ea dorea să fie,

Să-i simtă pielea vie.

 

„Sunt Luceafăr, rege-n noapte, 

Prins în cosmice șoapte,

Și de sus, din infinit, 

Ochii tăi m-au cucerit. 

 

Tu, o fiică a pământului, 

Frumusețea vântului,

Stai la malul mării lin, 

Și mă chemi în al tău chin. 

 

Vocea ta e o chemare, 

Ce răsună-n depărtare,

Și aș vrea să pot veni, 

Lumea ta să o pot trăi. 

 

Dar sunt prins de veșnicie, 

Într-o rece galaxie,

Sunt lumină și mister, 

Locuiesc pe alt tărâm, în cer."

 

În visul ei, de noapte plină,

Luceafărul strălucea în lumină,

Fata-l privește, inima-i tresare,

Și-n piept arde o flacără mare.

 

„O, Luceafăr, stea fermecată,

Tu ești visul ce-mi ține inima legată,

Vino la mine, lasă cerul plin de stele,

Fii om, să-mi stingi dorurile mele.

 

Vreau să-ți simt glasul blând,

Să ne iubim pe pământ,

Vino în lumea mea, lasă veșnicia,

Trăind dragostea, volnicia."

 

Luceafărul o aude,

Și pe loc îi răspunde,

Să o lămurească,

Nu să o aburească.

 

„Tu ești caldă, ești suflare, 

Eu sunt rece, o-ntrebare,

Cum pot eu să cobor, 

Fără ca pe loc să mor? 

 

Să renunț la tot ce sunt, 

Pentru un vis pe pământ? 

Să devin un om de rând, 

Dorul din mine, uitând?

 

Este-o dragoste-n abis, 

Un frumos și tragic vis,

Ne iubim fără să fim, 

Un destin ce nu-l unim. 

 

Tu ai nevoie de-un sărut, 

De un sentiment ce te-a durut,

De o viață cu un rost, 

Nu de-un astru fără adăpost. 

 

Eu rămân în cerul meu, 

Martor visului tău greu,

Voi veghea din depărtări, 

Peste lumi și peste mări. 

 

Ne desparte o prăpastie, 

Plină de melancolie,

Tu ești om, eu sunt o stea, 

Nu pot fi în lumea ta.

 

Te voi purta în amintire, 

Ca pe-o tainică iubire,

Și voi străluci mai tare, 

Ca o veșnică urare."

 

Ea din somn se trezește,

Și începe răbufnind a plânge,

"Unde așa repede ai dispărut,

Luceafăr îndepărtat și blând?"

 

Pentru ea viața îi priește,

Nimic nu-și mai dorește,

Dorind mereu să reapară,

Iubirea sa scumpă și astrală.

 

Îl cheamă înapoi să vină,

Strigând tare până la lună,

Poate așa el, glasul va auzi,

Și-n visul ei se va repezi.

 

Așa cum a dorit, s-a și întâmplat,

În vis a reapărut el cu-n oftat,

Și începe a vorbi cu durere, căci,

Împreună nu vor putea fi în veci,

 

„Din cerul nopții, plin de stele,

Te văd, iubirea vieții mele,

Un astru sunt, un foc ceresc,

Și pentru tine eu trăiesc.

 

Cobor la tine-n geam adesea,

Să-ți fiu lumină și povestea,

Dar trupul meu e doar un vis,

Un dor aprins în paradis.

 

Tu ești din lut, eu sunt scânteie,

O dragoste ca o idee,

Oricât de mult aș încerca,

Nu pot atinge fruntea ta.

 

Și-mi ceri să fiu un muritor,

Să uit de-al stelelor izvor,

Să las în urmă veșnicia,

Să-mi aflu-n tine bucuria.

 

Dar de-aș renunța la nemurire,

Aș pierde-ntreaga mea sclipire,

Aș fi un om, un simplu ins,

Și focul meu ar fi învins.

 

Tu cauți o iubire caldă,

Ce-n brațe poate să te piardă,

Eu pot doar veghea de la geam,

Un vis frumos ce nu îl am.

 

Oricât de mult noi ne dorim,

Nu putem fi, nu ne unim,

Destinul nostru e separat,

Un cer de-un simplu pat.

 

Tu vei iubi un om, firesc,

Ce-ți spune simplu „te iubesc”,

Și-ți va oferi îmbrățișări,

Pe-ale pământului cărări.

 

Eu voi rămâne sus, pe boltă,

Cu dragostea ce mă revoltă,

Privind la tine ne-ncetat,

Un Luceafăr îndepărtat.

 

Și chiar de soarta ne desparte,

Iubirea mea nu are moarte,

Voi lumina mereu spre tine,

Din lumi astrale și senine.

 

Adio, vis pământean, scump,

Eu mă întorc în al meu timp,

Rămâi cu bine, dulce zână,

Eu, stea pe cer, tu, pe țărână."

More ...

Acasă..

Ce faci, mamă? Sper că ești bine..

Ai făcut curat, mâncare..?

Cum e prin gospodărie?

Știu deja ce m-ai întreba':

ce am mâncat și dacă-s bine..

Adevărul este, mamă,

că-n suflet mi-e murdărie..

Mi-e dor și de tine, tată,

să nu crezi că te-am uitat..

La mine e totul bine..

cel puțin.. am încercat..

Nu te supăra pe mine,

știu.. te-am cam evitat.

Îți trimit asta, în schimb,

să ai sufletu'-mpăcat.

Îmi răsună o frază-n minte,

mă consumă tot mai tare..

Ziua când m-ai strâns la piept,

spunându-mi „la revedere”,

că o să pleci peste hotare..

Deja îmi imaginam

cât de greu o să ne fie,

dar ți-am urmat sfaturile

ca și pe o poezie.

Știu, mamă, ți-am făcut

zile amare..

Din fătuca ta micuță

s-a produs o transformare.

N-am știut să apreciez

acele mâini muncitoare..

În schimb, viața a trecut

și-am lăsat timpul să zboare.

Abia așteptam să plec,

să am liniște, căldură..

Însă viața m-a lovit

cu-o mare învățătură.

Să mă iertați, dragi părinți,

știu că am fost imatură..

Dar iubirea lasă răni,

la fel ca și o tăietură.

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍