Scrisori catre Lucy Luu ( pentru Katy)

Mai ții minte zilele-n care,

Vânam răsărituri de stele polare?

Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,

Era călăuza picioarelor tale?

Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,

Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.

Noaptea se scade, lumina e goală,

Ca într-o transă chirurgicală –

Sunt umbra din umbră, caut în lună,

Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.


Category: Love poems

All author's poems: OTEH poezii.online Scrisori catre Lucy Luu ( pentru Katy)

Date of posting: 29 мая 2022

Timp de citire: ~1 min.

Views: 2121

Log in and comment!

Other poems by the author

Același cântec vechi, pe care îl știți deja

Dar, prieteni, să mai cântăm un cântec,

Același cântec vechi, pe care-l știți deja:

Căci noi suntem străzile însingurate,

Și companionul ce ne însoțește pe drumul spre casă,

Și zâmbetul care vine, și prietenul care pleacă,

Noi suntem toate cântecele, și toate focurile de artificii,

Crengile copacilor aplecate de zăpadă, și râsetul copiilor,

Și așteptările care nu mai respiră în fragilul echilibru al unui sărut,

Și plajele albe ca heroina, și cerul care se cațără pe stânci chiar înainte de dezastru.

Noi suntem răcoarea dimineților, și ploaia care cade în rafale peste străzi,

Și roza vânturilor, echinocțiile, mareele, eclipsele și cutremurele,

Pinul, verdele îmbătător al pădurii, bradul, strigătul mut al cerbului,

Noi suntem piatra brăzdată de râuri înfometate și câmpia,

Roasă de rugina a unșpe mii de sori; Noi suntem sfiniții,

Și diavolii, care spintecă cu farurile mașinilor depărtarea,

Cu încăpățânarea unei noi promisiuni. Noi suntem Ariadna și Tezeu,

Paolo și Francesca, statuile îngândurate de pe podul Charles,

Apa din căușul palmei, și turmele, răstignite în geometria transalpinelor.

Noi suntem toată iubirea pe care am dat-o, și toată iubirea pe care am primit-o,

Și toată ura, tot plictisul, lenea, virtutea, curajul sau nebunia,

Noi suntem Alexandru cel Mare și Diogene, împărații și vagabonzii,

Pisicile care trec prin pereți și câinii care latră la lună,

Noi suntem Crăciunul și Învierea și Mortul, înălțimea prăpăstiilor,

Și pâinea, și parfumul liliacului, și timpul, și trecerea,

Și statornicia, și lutul, și praful din drum, și diamantul.

Dar, pe asta, prieteni, o știați deja.

 

Autor: O.T. 

More ...

Odihnă

,, Caci noi, neavand zi de odihna, am desavarsit celelalte creaturi ale lumii "  Demonul, Marna.

 

Când plutea întuneric, să se facă lumină,

ai zis , și eu, din adânc, tot lumină am strigat,

Dar vocea mea Nchisă, ca tigrul vărgat,

Se rotea-n neant ca-ntr-o cușcă.

 

Și iata pământul, cu suflu de viață,

Căci viață ai zis, s-a – nălțat,

Urlasem și eu, din adânc, însă viața,

Ca tigrul vărgat te-a urmat.

 

Odihnă apoi, odihnsească-se-toate,

N noroaie de stele și frunze uscate.

Țineam strâns de lanț, și cu gheara ,

tot mai dezgropam cate-un mort.

                         ***

Dar iată ca Abel s-a-ntors,

Sprijinit de Hristos, prin grădină,

Pășeau amândoi: Dă-i să bea,

Hristos mi-a spus, și i-am dat,

Chipu-i era albicios, brațul era degerat,

Pe piept o dâră de sânge/i sclipea ca un sarpe,

vinul s-a –ntors în mocirlă de ape,

Dar el l-a băut chiar și asa.

 

Unde sunt morții? Mă-ntreabă Hristos,

I-am zis, am țipat, dar tigrul vărgat...

Să taci! Zice Abel, și – mi face un semn

S-arăt unde-i groapa...

 

Tăceam toți trei și săpam în adânc,

în mâl și în os și-n cobalt și în piatră

Iată-i:  copii, bărbați și femei,

Bieti muritori, toti, laolaltă.

 

Atunci am simțit cum din catacombe,

Mirosul urât , de napalm și de bombe,

Se ridică spre noi, și pe fețele arse,

De bezna torturii , încă rămase,

Mari cicatrici, retezau câte-o umbră.

Ce ati făcut? Dar drumul de seară,

Prinse deodată sunet de pași. 

- Eu îmi lăsasem capul în jos -

Privi către zare Cristos, și întors,

Încercă  să învie un mort.  

More ...

Cireșul

xxxx

 

 

More ...

Is this love

Stăteam pe acoperișul casei, îl ascultam pe Marley

și priveam, cum una câte una se stingeu, luminile spitalului Fundeni,

Cum una câte una umbrele zburau, ca leii lui Khayam, în taigaua persană.

Aceasta-i iubirea -mi spuneam. Când ea, înfiorată, mă apuca de mână,

Simțind în acel „ Is this love” norul radioactiv al maturizării.

Dar mie nu-mi păsa, știam deja că suntem prinși ca-ntr-o capcană,

Și că acele clipe nu vor mai veni nicicând,

Și că nu peste mult timp, ne vom uita jurămintele, și numele,

Și că nu peste mulți ani vom zbura și noi de pe spitalul Fundeni,

În taigaua persană, ca leii lui Khayam.  

 

Autor : O.T.

More ...

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Cine a trait cu adevarat, 

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Care a iubit cu adevarat,

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Daca noi am fost cu adevarat, 

Ceea ce am fost, 

Sau ceea ce am visat ca suntem. 

Martha? Sau Raymond Radiguet? 

More ...

Un versificator, nu un poet

Ești un versificator, nu un poet, așa zicea, 

Fata din Haiti, cu ochi șevrolet, rontzâind dintr-o brioșă, 

Roz-verzuie, la Starbucks (ea era pasionată de Annick de Souzenelle).

I-am dat să-mi citească de pe telefon, 

direct în franceză Je est un autre.

Am știut dintotdeauna că nu sunt poet, 

Mă gândeam, în timp ce limba ei împingea

prin aer un R, et je me suis reconnu poete,

-Ce teribilă e Poezia- ! 

În timp ce limba ei împingea prin aer un R, 

Și doamna care se așezase lângă noi, 

Mă privea dezaprobator pentru că aveam 44 de ani, 

Și îmi beam cafeaua cu o puștoaică de culoare, 

la Starbucks, într-o zi oarecare. 

 

 

More ...

Poems in the same category

Îmi pare rău

Îmi pare rău

Eu sunt acel ,,Îmi pare rau",

Tu doar ,,Lasă că trece",

Aș vrea să fii  în locul meu

Să vezi cum totul trece…

 

Ego-ul nu mă reprezintă,

Orgoliul-ți este scut,

Ți-ai construit chiar și o țintă,

Și nimerești doar  în trecut...

 

Eu ,,Scuză-mi dramele nevinovate"

Tu doar ,,Mă faci să-mi ies din minți"

Eu ,,Hai să trecem peste toate"

Tu taci și nu-nțeleg ce simți...

 

Ce cuvinte ne-ar descrie?

Cine sunt eu?...Cine ești tu?

Eu simt, și am o teorie,

Eu sunt a ta,dar nu ești Tu

 

Mai am doar un cuvânt de spus,

,,Pleacă" și de mai vrei să vii,

Eu voi fi la polul opus,

Iar tu vei înceta să fii.

 

Căci și ultima pală de lumină

Se stinge ușor în surdină

Lăsându-mă pe mine vie

Iar pe tine o stafie.

More ...

Icoana sărutului

Iar mă opresc la chipul tău, 

Mărind icoana ta senină, 

Să simt fiorul, visul greu, 

Din vremea umbrei de lumină.

Pe buze dulci, în vechiul zbor, 

Sărutul piere-n amintire, 

Pierzându-și gustul de amor 

În marea fără mărginire.

Sunt firul ierbii ce-ai udat, 

De nu mă vrei, mă ard tăcut, 

Cenușa-n cer s-o-nalț curat, 

Spre raiul clipei de sărut.

Iar lacrima, prin vis curgând, 

Spre gura ta se-ndreaptă iară, 

Să-nvie tot ce-am fost, sperând 

Într-o pierdută primăvară.

More ...

Rugaciunea dragostei

 

Iubito,tu ești icoana mea

Și te asigur că nu-i idolatrie,

Nu-i prima oară când ti-am spus,

Prin tine îmi vorbește Dumnezeu!

Căci dragostea este chiar El

Și are rugaciunea ei..

De-o să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun

Ei bine, atunci am să-ți răspund

Că vreau să-ți vorbesc despre rugaciunea dragostei...

Tot rugăciune este,dar are miere și arome,

De vrei sau nu coboară din gânduri rotindu-se

Precum un foc rotund și luminos

Direct în inimă...

Iubindu-te pe tine,

Această lume cenușie moare,

Cu tot ce știm că-i aparține,

Tristeți, eșecuri și necazuri,

Iar Raiul de care se vorbește

Prin tine îmi apare cu tot frumosul,

Tu fiind secreta cheie ce-l deschide!

Aceasta-i divina rugaciunea dragostei,

Te rog mă crede,eu îți spun doar ție

Dar parcă e mai bine

Întreaga lume să o știe!

(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

More ...

Paradox

De ce ne chinuim atât?

ce mai rămânem la sfârșit?

Iubim prea mult, și negreșit

murim încet și prea grăbit.

 

Rupem din noi cu fiecare

privire dată înapoi,

Ne doare dorul, doare tare,

și totuși ne întoarcem noi.

 

Ne rupem liniștea în două

când nu mai știm ce e de spus,

Și ne îmbracă o vorbă nouă:

uităm că suntem de-ajuns.

 

Zâmbim cu colțuri de regret

și ținem mâini care dispar,

Uităm ce-i viu, încet-încet,

dar totuși așteptăm bizar.

 

Trăim din plin, prea plini de noi,

ne dăm iluzii ca speranțe,

Iubirea ni se naște-n ploi

și moare-n sute de nuanțe.

 

Ce-am avut s-a dus în timp,

ca fumul cel ce se destramă.

Rămânem triști și goi, în schimb,

cu suflete-nghețate-n teamă.

 

Și dacă poate azi, sau mâine,

tăcerea nu ne va mai frânge,

Vom regăsi gânduri străine

într-un regret ce nu se stinge…

 

…Dar până-atunci murim tăcând,

cu pașii grei și inimi frânte,

Iubind din greu, mereu pierzând,

noi ne sfârșim… în amănunte.

 

More ...

VREAU SĂ SCRIU

Vreau să scriu 

Și vreau să scriu frumos 

Poate să fiu de folos

Culori roze ,culori vii,

Cu visări și bucurii.

 

Mi-ar plăcea să torn în rimă 

Felioare de lumină

Așa cum era demult 

Soare ,bucurii,tumult.

 

Griji mărunte abandonate

Fericire,sărbători,tinerețe sănătate....

Iubiri de surori și frate,

Respect  pentru cei din jur .

 

Oameni mergând la serviciu

Detașați de orce viciu

Abnegație ,elan 

Mai bine din an în an.

 

Dar nu pot să scriu frumos 

Că priveliștea ce-o văd mă doare.

Cercul în care viețuiesc ,e aproape o țară

Sunt cei mulți ,ce abia trăiesc.

 

Sus în vârful piramidei

O ceată de șarlatani 

Hărpăreți ,avizi de bani 

S-au consolidat în funcții. 

 

Când ai bani,ai si putere

Nici un bai ,că un popor piere...

Și cât a-și vrea să scriu frumos

Fără să trag un folos.

More ...

Acum sunt bine

1. Acum sunt bine,

Știu ce-i fericire 

Fără ca să mai caut iubire

Am eu grijă de mine

2. Eu singură m-am consolat

Sub cerul frumos înstelat

Am greșit atât de mult,

Dându-i inimă în împrumut

3. De azi el va fi un necunoscut,

Iar în suflet o amintire lăsată în trecut 

De și te voi vedea din vis în vis,

Oricum voi rămâne de neînvins.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍