Scrie-mi

E iarnă acum, e iarnă-n sufletul ăsta nebun 

Nebun de tine, dar n-am curajul să ți-o spun

Mă tot gândesc de unde atâta frig în mine 

Nu știu de ce inima mea e tot la tine

Nu știu de ce-a rămas acolo, prinsă ca într-un careu

Când viața mea era numai un curcubeu

Nu știu de ce nu reușesc s-o mai iau înapoi 

Când gândul tău nu e deloc la noi

Oare-mi voi recupera vreodată bucuria?

Căci dacă nu, rămân numai cu poezia

Nu mai știu  

Nu mai știu ce e cu mine  

Oare mă voi mai regăsi vreodată?  

În capul meu, o mie de întrebări  

Sunt laolaltă  

Cândva, tot ce doream era iubire  

Dar… oare iubirea unui bărbat o căutam  

sau căutam iubirea unui tată?  

Nu mai știu dacă e despre căutări  

sau regăsire  

Știu doar atât:  

Cel mai greu de dus în viață  

E să nu știi dacă mai ești vie  

sau ești moartă.

Poate cândva ai să vezi tu cât te-am iubit, sau poate nu. Probabil tu nu crezi nimic din tot ce spun. 

Dar, dacă nu-i așa, te rog explică-mi tu, cum ar putea un om a se ruga la Dumnezeu seară de seară pentru alt om, care străin îi e acum?

Și cum ar putea, oare, să-și dorească pentru el tot ce-i mai bun?

Poate c-ai râs de mine, spunând că între noi puțin a fost și dragostea nu avea cum să vină

Dar vei înțelege, poate, peste ani, că nu e vorba de timp, ci de persoană, că inima de tine mi-a fost plină

Ai fost exact ce mi-am dorit, omul pentru care m-am rugat atâta timp

Și știi că tot ce spun acum e sincer, pentru că nu am așteptat nimic în schimb

Plâng și acum, când scriu aceste versuri

Și, poate, voi mai plânge multe gânduri 

Eu nu am scris vreodat' o poezie

Dar când mă uit la pozele cu tine în suflet mi se-așterne o bucurie 

Ce simt acum? Simt dor, un dor imens care m-apasă

De dor am mers să te văd atunci, atunci când ai cântat 

Și din tot sufletul mi-aș fi dorit să nu mă fi lăsat

Mă gândesc doar la cum eu te priveam, în ziua-n care prima dată te-am văzut

M-am rușinat, nu m-am uitat la tine și cred că numai Dumnezeu știe de ce nu am putut 

Nu am putut atunci și nici acum nu cred că aș putea

Pentru că tu pentru mine ai fost și vei rămâne altceva.

AB

Poate cândva ai să vezi tu cât te-am iubit, sau poate nu. Probabil nici nu crezi ceva din tot ce spun.

Dar, dacă nu e ăsta adevărul, cum ar putea un om a se ruga la Dumnezeu seară de seară pentru alt om, care străin îi e acum?

Și dacă nu l-ar fi iubit... Cum crezi tu, oare, că ar putea să-și dorească pentru el tot ce-i mai bun?

Poate c-ai râs de mine, spunând că între noi puțin a fost și dragostea nu avea cum să vină

Dar vei înțelege, poate, peste ani, că nu e vorba de timp, ci de persoană, că inima de tine mi-a fost plină

Ai fost exact ce mi-am dorit, omul pentru care m-am rugat atâta timp

Și știi că tot ce spun acum e sincer, pentru că nu am așteptat nimic în schimb

Plâng și acum, când scriu aceste versuri

Și, poate, voi mai plânge multe gânduri 

Eu nu am scris vreodat' o poezie

Dar când mă uit la pozele cu tine în suflet mi se-așterne o bucurie 

Ce simt acum? Simt dor, un dor imens care m-apasă

De dor am mers să te văd atunci, atunci când ai cântat 

Și din tot sufletul mi-aș fi dorit să nu mă fi lăsat

Mă gândesc doar la cum eu te priveam, în ziua-n care prima dată te-am văzut

M-am rușinat, nu m-am uitat la tine și cred că numai Dumnezeu știe de ce nu am putut 

Nu am putut atunci și nici acum nu cred că aș putea

Pentru că tu pentru mine ai fost și vei rămâne altceva.

AB

Dincolo de timp

Te port în gând, zi după zi,
Oricât aș vrea, nu pot fugi.
De când privirea ți-am zărit,
Ceva în mine s-a schimbat subit.

Ne întâlnim ca din destin,
Un zâmbet blând, un dor senin.
Și mă întreb, e doar o șoaptă
Sau soarta-n taină ne așteaptă?

Oriunde merg, te simt aproape,
Ca un ecou prins între pleoape.
Poate că timpul ne desparte,
Dar inima spre tine bate.

De-ar fi să schimb ce-a fost să fie,
Aș rupe dorul pe hârtie,
Dar scriu și scriu, iar gândul meu
Se-ntoarce tot la chipul tău.

Și poate într-o zi, cândva,
Când vântul vremii va sufla,
Vom ști că n-a fost întâmplare,
Ci suflete chemate-n zare.

    Ţi-am zis că te voi iubi, 
    până când marea,
    îşi va zvârli pe ţărm, ultima iubire, 
    ultimul val... şi te-am iubit...
    
    Ţi-am zis că te voi iubi, 
    până când ploaia,
    va cădea rouă, pe ultimii trandafiri, 
    ultimii care s-or ivi... şi te-am iubit...
    
    Dar acum nu mai sunt ploi, 
    nici măcar trandafiri...
    ţărmuri zdrenţuite, nu mai sunt, 
    marea a murit, flămândă, fără corali,
    iar eu... eu încă te mai iubesc...

Cuvinte scriu pe o hârtie

Și care vreau să fie vers,

Dar ele oare au vreun rost?

Când tu adresa mea ai șters?

M-așez pe banca de sub tei

Unde cândva râdeai cu mine,

Eram studenți și nu știiam

Ce ne rezervă ziua de mâine

Și cum să-ți pui vreo întrebare

Când tânăr ești, intens trăiești,

Și simți că lumea-ți aparține

Având cu tine fata ce-o iubești

Mă uit în stânga și locu-i gol

Și nici în depărtare tu nu ești,

Acum aș vrea să-mi fii alături

Dar din păcate tu-mi lipsești

Cu grijă pielea mi-o ciupesc

Să simt că-s treaz, nu levitez,

Stiloul pe hârtie mi-l îndrept

Și sfatul muzei mele îl urmez

Încep să scriu a mea poveste

Și despre vremi de mult uitate,

De tot ce-a fost și nu mai este

Și adevăruri spuse pe jumate. 

Termin ce am avut de scris

Dar n-am cui plicul să trimit,

Că am uitat în timp adresa ei

Și înțeleg târziu...că totul s-a sfârșit!

Plouă pe Lună
Tu-mi strigi de pe Terra
Nu-i strigăt ci șoaptă.
Atât de năprasnic
Eu, tu și noaptea
Mi-e frică să mor
Dacă tu nu ești moartea,
Eu știu ce-i amor
L-am văzut intr-o carte.
Plouă pe Lună
Oare ninge pe Marte?

Pe cer un înger strălucind ți-aprinde-n vis fantasme

Din aripi curg hălăduind pleiade lungi de astre

Pășind în zbor cărări se-ntind petale-nmiresmate

În urmă stelele sclipind plutesc imaculate

Din ochi scânteile-i lucind te-ating înaripate

Stârnindu-ți dorul te înving privirile-adresate

Cu zâmbet scutură senin pe zilele-norate

Alegoria-n gând pornind imagini parfumate

Ți-aprinde focul mistuind toți demoni-n păcate

Sperând să-ți cânte glas divin cuvinte fermecate

Crescându-ți aripi de măslin pe ramurile toate

Legând cu îngerul destin etern în realitate

Vis

Viața ar fi un vis, viața ar fi un vis.
Dacă aș putea sa te duc în paradis,
și n-ai fii așa indecisă,
și ai veni cu mine în lumea luminoasă.

De fiecare dată când te văd,
un gând îmi vine în minte,
și-mi cânta ca multe instrumente.
Dacă ai face așa cum te-aș îndruma,
noi, am avea o viață de vis draga mea.

Viața ar fi un vis, viața ar fi un vis,
dacă te-as putea duce în paradisul nostru
în locul nostru sacru,
și dacă mi-ai spune că sunt singurul pe care iubești
și doar cu mine să trăiesti.

Viața ar fi un vis.