CAND EȘTI SUPĂRATĂ

Stii?... incă-mi sunt vii amintirile cu tine

Chiar de povestea a luat sfârșit între noi

Cu siguranță de 100%, dintre tine și mine

Doar mie mi-e dor, și... ne-as vrea înapoi.

Nu am reușit să avem parte de-un vin de adio

Te-ai depărtat pe silențios, atât de simplu și ușor 

Și neputința, lacrimile si durerea m-au cuprins, cu brio,

Când am realizat că finalul va fi fără un vin in doi.

Mi-aș fi dorit să mă respecți măcar puțin 

În 2 de sfârșit...îmbrățișați să bem un vin

...Să bem un ultim pahar de vin...

În bratele tale să-i mai simt gustul divin.

Acum e tarziu... te simt mult prea departe

Sunt luni bune de când nu ne-am vorbit...

Și realizez a nu știu câta oara, din păcate 

Gând bun, îndreptat către mine...nicicând n-ai avut!

Ne-am revăzut în Mall, 

Puțin surprinsă de astfel,

Tu erai cu ea,fericit păreai, 

Eu cu al meu, care de drag mă săruta. 

În acel moment,n-am simțit un anti-regret, 

Eram ca o sticla de vin demisec,ce se  se lasă cu o picătură, nu știi dacă vrei să mai bei un pic,

Cand blândețea ta ce o așteptai, vine la pachet și c-un trecut zbuciumat,poate și cu o supa la plic. 

E-un fel de vii sau nu te mai aștept,

Dar dorul a pătruns și-n oase,

Nu știu, cum l-aș putea scoate,

Din acel trecut simt doar un miros de lemn putred,

M-am rupt de acolo,de momentele acelea, cu greu și nimic, m-am ridicat.

A pătruns acea dezamăgire, și acum sunt tot iubită, dar parcă rece ca zăpada. 

Iubito, mi-aș face inima, râu,  

Să curgă lin peste sufletul tău,  

Iar din zilele mele, ce le am pe pământ,  

Să-ți fac un paradis, cu miros de cânt.

Să-ți împletesc părul în raze de soare,  

Să-ți dăruiesc flori de dor și speranță în zare,  

Să transform fiecare umbră în vis,  

Și să umplu tăcerea cu glasuri de crist.

"Și chiar de-s umbre, iubirea noastră strălucește"

Schimb de inimi

Hai să facem schimb de inimi,

Doar o clipă, nu mai mult –

Tu s-o iei pe-a mea, cu vise,

Eu pe-a ta, cu dor tăcut.

A mea-i plină de iubire,

De speranțe, de cuvânt,

De priviri ce-ți dau putere,

De tăceri ce te-au înfrânt.

A ta pare o cetate

Fără foc, fără culori,

Dar o port să văd ce simți tu

Când te sting din prea puțini fiori.

Poate-n pieptul tău s-aprinde

Un fior ce n-ai mai dus,

Poate simți ce-nseamnă viața

Când iubești fără răspuns

Apoi facem iar schimbarea —

Tu, cu-a ta, să pleci, ușor,

Dar s-o duci mai puțin rece,

Cu puțin din al meu dor.

Vrei s-o facem… pentru doi?

Hai să facem schimb de inimi —

Și-apoi le luăm înapoi.

Prin văl de ceață, umbra nopții cade,

Pe a mea piele, o pânză de mister,

Alintă-mă cu soarele din zare,

Cu mângâierea vântului, ușor, plăpând.

Atinge-mă cu razele de lună,

Cu vârf de stea, cu licăriri de mare,

În noapte, fii al meu, o dulce strună,

Ce vibrează în tăcere, fără ocol, pe care.

Cu gesturi delicate, sculptează-mi conturul,

Pe trup, pe suflet, fiecare centimetru,

Ca un artist ce-și cunoaște bine lutul,

Modelându-mi dorințele nesfârșite, din neted în abruptul.

În lumea asta vastă, tu ești poarta,

Spre un eden al simțurilor necunoscute,

Atinge-mă cu vorbe ,

Cu ritmuri ce-n etern se vor traduce.

Înfășoară-mi esența într-un vers etern,

Cu metafore dulci, ce leagă timp de timp,

Alintă-mi sufletul cu al tău univers,

Și fă din clipa noastră un infinit sublim.

Tu, alchimist al sentimentelor pure,

Ce transformi tăcerea într-un imn divin,

Atinge-mă cu al tău suflet ce susură,

Și fă din simplul nostru gest un destin.

În templul acesta viu, ce-i corpul meu,

Fiecare al tău gând devine lege,

Alintă-mi zilele, alină-mi noptile, mereu,

Și fă din acest poem, o lume întreagă, întreg.

1.Am încercat să schimb atât de mult lucrurile,

Pentru acea fărâmă de fericire,

Pentru acea inimă frumoasă ,pe care mi-o doresc

Însă, am ajuns să cred că nu trebuie să mă grăbesc.

2.Am crezut că totul este pierdut,

Că totul pe apa sâmbetei s-a dus

Însa, soluția pentru acest necaz,

Era cheia de sub acel pas.

3.Reușind să găsesc cheia acestei soluții,

Am scos la suprafață mii de descoperiri,

Cum ar fi ,iubirea necondiționată,

Care acest suflet mi-o poartă.

4.Și după multe discuții aprinse,

Am realizat că aceste cuvinte,

Nu mă vor mai răni ușor,

Până când nu voi muri de dor!

5.Însă, mi-ai confirmat că chimia dintre noi,

Ne va uni pe amândoi,

Într-un viitor atât de apropiat,

-Mă bucur că nu ai renunțat!

6.Atâtea nopți alături de tine,

Atâtea mângâieri pe piele,

Nu mă vor mai răni,

Pentru că ,,noi” vom fi.

7.Toate acele cuvinte pătrunzătoare,

Toate acele priviri mortale,

Mi-au furat inima abătută,

Și au trezit o fată bună!

8.Și te priveam cu dormi liniștit, și fără griji

Cum mă țineai lângă pieptul tău,fericit

Cum aveai grijă de mine,

Ca să îmi fie cât mai bine.

9.Și astfel, am realizat că te iubesc atât de mult,

Și voi aștepta acest început,

Și îmi promit că voi lupta pentru amândoi,

Ca să existe în sfârșit, ,,noi”!

Ceasul bate miezul nopții, în zadar eu stau ș-aștept

Pasul să-l înterpți spre mine, să te strâng iarăși la piept!

Ploaia bate lin fereastra și floarea parc-a ofilit,

Nu mai știu ce e cu mine căci fără tine sunt nimic!

Mâna mi-o îndrept spre poza ce-mi veghează al meu somn,

În această noapte tristă n-am putut nici cum s-adorm!

Doar ea încă-mi mai zâmbește și mă-ndeamnă să te sun,

Dar în suflet e durerea ce mă face să amân!

Orele trec în neștire, gânduri multe mă încearcă,

Clipa grea a despărțirii nu o pot lăsa să treacă!

De atunci multe zile parcă au trecut pe lângă mine,

Iar în inimă și-n suflet eu te am numai pe tine!

Soarele bate-n fereastră, floarea pare că-și revine,

Iar eu tot ce simt acuma e legat de-o amintire...

Pleacă-n departare gândul purtat de-a dorului suflare,

Rătăcind prin colț de lume s-adâncește tot mai tare

Dar răzbate la lumină din nevolnicul abis,

Găsindu-și loc de răsuflare la un geam întredeschis.

În a soarelui lumină, păru-i strălucește parcă

Și asemeni unei stele luminează gândul meu.

În privire-i se citește numai doruri ce-o încearcă,

Ea, la piept îmi strânge poza, s-o privească îi e greu...

Se așează pe genunchi și cu dragoste în glas,

Ea, se roagă pentru mine, pentru noi și lacrimi

Cad din ochii ei albaștrii și pe obraz i-a mai rămas

Doar o urmă de bujori scuturați de dor și patimi!

Ploaia bate la fereastră, vântul suflă dinspre vale,

Gându-mi nu mai zăbovește și se-ntoarce pe-a sa cale.

A găsit la geamul tău forța ca să reușească

Pe cărarea ce-a ales-o, chiar de-i greu o să răzbească!

Ceasul bate miezul nopții, în zadar eu stau ș-aștept

Pasul să-l înterpți spre mine, să te strâng iarăși la piept!

Ploaia bate lin fereastra și floarea parc-a ofilit,

Nu mai știu ce e cu mine căci fără tine sunt nimic!

Mâna mi-o îndrept spre poza ce-mi veghează al meu somn,

În această noapte tristă n-am putut nici cum s-adorm!

Doar ea încă-mi mai zâmbește și mă-ndeamnă să te sun,

Dar în suflet e durerea ce mă face să amân!

Orele trec în neștire, gânduri multe mă încearcă,

Clipa grea a despărțirii nu o pot lăsa să treacă!

De atunci multe zile parcă au trecut pe lângă mine,

Iar în inimă și-n suflet eu te am numai pe tine!

Soarele bate-n fereastră, floarea pare că-și revine,

Iar eu tot ce simt acuma e legat de-o amintire...

Ceasul bate miezul nopții, în zadar eu stau ș-aștept

Pasul să-l înterpți spre mine, să te strâng iarăși la piept!

Ploaia bate lin fereastra și floarea parc-a ofilit,

Nu mai știu ce e cu mine căci fără tine sunt nimic!

Mâna mi-o îndrept spre poza ce-mi veghează al meu somn,

În această noapte tristă n-am putut nici cum s-adorm!

Doar ea încă-mi mai zâmbește și mă-ndeamnă să te sun,

Dar în suflet e durerea ce mă face să amân!

Orele trec în neștire, gânduri multe mă încearcă,

Clipa grea a despărțirii nu o pot lăsa să treacă!

De atunci multe zile parcă au trecut pe lângă mine,

Iar în inimă și-n suflet eu te am numai pe tine!

Soarele bate-n fereastră, floarea pare că-și revine,

Iar eu tot ce simt acuma e legat de-o amintire...

Pleacă-n departare gândul purtat de-a dorului suflare,

Rătăcind prin colț de lume s-adâncește tot mai tare

Dar răzbate la lumină din nevolnicul abis,

Găsindu-și loc de răsuflare la un geam întredeschis.

În a soarelui lumină, păru-i strălucește parcă

Și asemeni unei stele luminează gândul meu.

În privire-i se citește numai doruri ce-o încearcă,

Ea, la piept îmi strânge poza, s-o privească îi e greu...

Se așează pe genunchi și cu dragoste în glas,

Ea, se roagă pentru mine, pentru noi și lacrimi

Cad din ochii ei albaștrii și pe obraz i-a mai rămas

Doar o urmă de bujori scuturați de dor și patimi!

Ploaia bate la fereastră, vântul suflă dinspre vale,

Gându-mi nu mai zăbovește și se-ntoarce pe-a sa cale.

A găsit la geamul tău forța ca să reușească

Pe cărarea ce-a ales-o, chiar de-i greu o să răzbească!