E iarnă-n sufletul ăsta nebun

Întoarce-te, să-mi împaci sufletul cu o îmbrățișare 

Nici nu știi dorul, de un vin, de tine cât îmi e de mare!

De vinul tău, din nemiloasele îndepărtări, 

Ce-i simt acut mirosul de orgasm ceresc

Acel miros sublim, divin, nepământesc

Ce de întreaga lume, eu îl tăinuiesc...

Întoarce-te, nu fi durerea grea a sufletului meu

Nevoia mea de tine mi-a devenit acută 

Sufletul mi te cere, te strigă permanent...

Nu pot să-l mai impac...nici nu mă mai ascultă!...

Întoarce-te, vis roșu, demidulce nelumesc,

Furtună, ce-ai stârnit ocean de pasiune

Ești dorul viu, ce de un an il pătimesc,

Nu îmi lăsa paharul plin de-amărăciune...

Întoarce-te, nu mă lăsa întinsă pe pământul rece

Crezând că într-o zi doru-mi va trece, 

Ești visul meu frumos ce noaptea îl suspin

Nu cu apă vreau să-l sting, ci cu... un vin!

Am sânge de reptilă

Şi inima de gheaţă,

Nimic nu mă-ncălzeşte,

Doar a ta dulce faţă.

Când te privesc mă tulbur

Şi inima-mi se-ncinge

Şi simt cum dă în clocot

Prin vene al meu sânge.

Am braţele de fiară

Şi-n loc de pumni obuze,

Nimic nu mă doboară,

Doar ale tale buze.

Când te sărut mă clatin,

De parcă umblu beat

Şi pumnul mi se face

De pluş catifelat.

Am muşchii de felină,

Ca o panteră sunt,

Nimic nu mă alină,

Doar sânul tău cel blând.

Când te dezmierd mă umplu

De un fior gingaş,

Mă liniştesc pe dată,

Devin un pisoiaş.

Am firea de hienă

Şi instincte de rechin,

Nimic nu mă înfrânge,

Doar trupul tău cel fin.

Când mă lipesc de tine,

Ca-ntr-o capcană-s prins,

Din care n-am ieşire...

Şi mă declar învins!

Mă trezesc dint-un vis învolburat

Că sunt un mare împărat

Și că-mi pot permite chiar

Să împart,darurii tuturor

Celor ce muncesc cu spor.

Să aduc bucurii în țară

Și  dreptate și iubire

Și puțină fericire

Dar știu prea bine

Ecurată utopie

Arde aprins sufletul trist, ca o hârtie

Cade respins alunecând în nebunie

Dorul nestins aduce-n vise amăgire

Dragostea umblă risipindu-se-n pustie

Am întrebat un trecător despre iubire

Și mi-a răspuns:  cea care-ți umple amintire

Deschide aripi, te cuprinde bucurie

Numai în doi se va aprinde fericire

Am întrebat și primăvara, poate știe

Cu flori de Mai a-ntins covorul pe câmpie

Către livezi m-ampins cu zumzet de albine

Singur și trist am admirat doar eu cu mine

Cuprins de ploaie-am întrebat și curcubeul

Și-antins culorile în arc pictându-mi cerul

Ajuns în noapte-a mai rămas doar efemerul

Ascuns prin toate s-a retras păstrând misterul

Nelămurit am întrebat în toamnă vântul

Suflând copacii aiurit umple tot câmpul

Acoperind cu frunze veștede pământul

Șuieră fără de răspuns să-ncurce gândul

Și-atunci întreb stelele toate despre una

Cea care sufletul mi-a frânt pornind  furtuna

Tăcute-n noapte mă privesc pețindu-mi luna

Nu mi-au răspuns nici ele toate nici ea una

Mi-a mai rămas de întrebat cerul și lumea

Soarele, noaptea și pe voi: unde-i minunea?

De ce iubim când ne aruncă omisiunea

Unde sunt oamenii cei buni, ce-i compasiunea?

Ascuns de timp am să întreb la porți divine

Unde-i lumina când te stinge o iubire

De s-ar putea cândva din nou s-ajung la tine

Degeaba-ntreb, răspunsu-i mort, n-are să-nvie

Știu că suntem împreună
Și ne dorim un viitor
Dar asta nu se face atât de ușor,
Dacă luptăm, să luptăm amândoi,
Căci nu ar avea rost sa lupt eu singură-n doi

E începutul, dar te văd epuizat,
De ce mai ești aici, dacă eu te complac?
Și atâtea certuri pentru nimic?
Iar când vreau să vorbim
Tu te faci ca-i surzit!

Sunt convinsă că nu mă mai vrei,
Sunt convinsă ca-i uitat ochii mei,
Dar nu-i nimic, accept înfrângerea
Căci prin înfrângerea asta eu mai învăț câte ceva,

Tu crezi că eu îți vreau răul,
Dar aici ai greșit,
În viață nu se fac lucrurile grăbit,
Căci la un moment dat vei da greș
Și nu vei știi ce sa faci daca tu te grăbești,

Ține minte ce tot ce-am vorbit
Că nu faci casă dacă ești ipocrit
Chiar dacă tu nu mă iei în seamă acum
Peste ceva timp ai să vezi c-am fost bun.(ă)

Sa intimplat aceasta vara

A cunoscut ea un baiat

Se intilneau in toata seara

Apoi el la armata a plecat

La petrecut pina la gara

Si cind in tren el sa urcat

A spus sa nui auda nimeni

Ca-l va astepta neaparat

Si trenu a plecat din gara

Dar ea din ochi a lacrimat

A scris de acolo o scrisoare

A intrebato ,,ce mai faci''

La mine mare sarbatoare

Eu deacum m-am insurat

A-ncremenit cu foaia in mina

Moarte-a o va lua de mina

Si o va stringe strins la piept

Ramii cu bine draga viata

Sa nu incurc la nimenea

Fii fericit cu alta fata

De mine sa nuti amintesti

Eu am sa plec acum de acasa

Mai mult nu face sa traesc

Ea a murit au ingropat-o

Pe-un mal abrupt cum altu nu-i

Iar el plingea, minca pamintu

CACI NU IERA SCRISOAREA LUI.

Scrie-mi că nu sunt doar o fostă,

Scrie-mi că tu de tot nu m ai uitat, 

Scrie-mi că încă te gândești la mine

Scrie-mi mi că de multe ori tu m-ai visat

Scrie-mi că din orgoliu atunci tu ai plecat 

Scrie-mi că la a nostră revedere, pe loc, atunci tu m ai fi sărutat 

Și ai fi vrut să-mi scrii când am plecat 

Scrie-mi că înapoi tu vei veni, dar mai avem puțin de așteptat

Poate cândva ai să vezi tu cât te-am iubit, sau poate nu. Probabil nici nu crezi ceva din tot ce spun.

Dar, dacă nu e ăsta adevărul, cum ar putea un om a se ruga la Dumnezeu seară de seară pentru alt om, care străin îi e acum?

Și dacă nu l-ar fi iubit... Cum crezi tu, oare, că ar putea să-și dorească pentru el tot ce-i mai bun?

Poate c-ai râs de mine, spunând că între noi puțin a fost și dragostea nu avea cum să vină

Dar vei înțelege, poate, peste ani, că nu e vorba de timp, ci de persoană, că inima de tine mi-a fost plină

Ai fost exact ce mi-am dorit, omul pentru care m-am rugat atâta timp

Și știi că tot ce spun acum e sincer, pentru că nu am așteptat nimic în schimb

Plâng și acum, când scriu aceste versuri

Și, poate, voi mai plânge multe gânduri 

Eu nu am scris vreodat' o poezie

Dar când mă uit la pozele cu tine în suflet mi se-așterne o bucurie 

Ce simt acum? Simt dor, un dor imens care m-apasă

De dor am mers să te văd atunci, atunci când ai cântat 

Și din tot sufletul mi-aș fi dorit să nu mă fi lăsat

Mă gândesc doar la cum eu te priveam, în ziua-n care prima dată te-am văzut

M-am rușinat, nu m-am uitat la tine și cred că numai Dumnezeu știe de ce nu am putut 

Nu am putut atunci și nici acum nu cred că aș putea

Pentru că tu pentru mine ai fost și vei rămâne altceva.

AB

Poate cândva ai să vezi tu cât te-am iubit, sau poate nu. Probabil tu nu crezi nimic din tot ce spun. 

Dar, dacă nu-i așa, te rog explică-mi tu, cum ar putea un om a se ruga la Dumnezeu seară de seară pentru alt om, care străin îi e acum?

Și cum ar putea, oare, să-și dorească pentru el tot ce-i mai bun?

Poate c-ai râs de mine, spunând că între noi puțin a fost și dragostea nu avea cum să vină

Dar vei înțelege, poate, peste ani, că nu e vorba de timp, ci de persoană, că inima de tine mi-a fost plină

Ai fost exact ce mi-am dorit, omul pentru care m-am rugat atâta timp

Și știi că tot ce spun acum e sincer, pentru că nu am așteptat nimic în schimb

Plâng și acum, când scriu aceste versuri

Și, poate, voi mai plânge multe gânduri 

Eu nu am scris vreodat' o poezie

Dar când mă uit la pozele cu tine în suflet mi se-așterne o bucurie 

Ce simt acum? Simt dor, un dor imens care m-apasă

De dor am mers să te văd atunci, atunci când ai cântat 

Și din tot sufletul mi-aș fi dorit să nu mă fi lăsat

Mă gândesc doar la cum eu te priveam, în ziua-n care prima dată te-am văzut

M-am rușinat, nu m-am uitat la tine și cred că numai Dumnezeu știe de ce nu am putut 

Nu am putut atunci și nici acum nu cred că aș putea

Pentru că tu pentru mine ai fost și vei rămâne altceva.

AB