Ai căutat: "love poems"
Creaţii aleatorii :)
Lanțurile iubirii
Cândva,lanțurile iubirii mă țineau prizonier..
Cuvinte grele mă răneau ca niște săgeți ascuțite,
Cu sufletul sângerând incercam sa mă eliberez,
Dar inima îmi făcea durerile neauzite..
Cu cearcăne negre,în nopțile adânci,
Visam la sublime iubiri netrăite..
Dar lanțurile îmi țineau pașii în loc,
Privem ochii lui,ca de foc,
Atât de frumoși,atât de albaștrii,
Și-mi ucideam visurile răzvrătite..
Insomnii
În miez de noapte, cerul e mut,
Stelele parcă de vise-au căzut.
Raul veghează sub umbrele reci,
Căutând un răgaz prin gânduri prea seci.
Pe geam se strecoară lumini de argint,
Dar somnul lipsește, pierdut în alint.
Pleoapele grele refuză să cadă,
Iar liniștea-i cântec, o dulce baladă.
Ce vise ascunde acest infinit?
Ce taină mă cheamă spre-un drum nesfârșit?
Raul se zbate, prizonier în chemări,
În noaptea ce pare fără hotare mari.
Cuvintele curg, dar răspuns nu găsesc,
Doar dorul de pace în suflet lucesc.
Pe marginea timpului, stă nemișcat,
Prinzând între gânduri un vis ce-a plecat.
Dar poate că noaptea nu vrea să-l adoarmă,
Ci doar să-i arate că mintea nu-i armă.
Raul zâmbește, sub cerul tăcut,
Și-ncepe să scrie un vers nevăzut.
Căci chiar și-n insomnii, există lumină,
O rază ce vine din suflet, divină.
Raul, veghetorul, prin noapte pătrunde,
Și-n taina durerii, povești profunde.
Risipire
Doar dragostea adună laolaltă oamenii...
Căci orice altceva e amăgire!
Și orice trâmbiță vestește efemerul ce-i doar infatuata risipre!
De vrei să te aduni,cu siguranță o poți face!
Dar nu prin egoism sau prin cotidian progres,
Crezându-te stăpân autonom
Și "Creator" al propriului sarcasm ce locuiește-ntro cutie..
Precum cea a Pandorei de tristă fictivă amintire,
Unde au stat înghesuite toate cele rele,
Și au ieșit să otrăvească lumea
În blestematul ceas de risipire!
Și totuși mai era ceva rămas acolo,
Era Speranța...
Optimist scenariu de sfârșit!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Câine
Ce suntem noi?
Amici sau mai mult?
Simt ca ma iubești
Dar in același timp simt ca nu
Primul nostru sărut
Asa repede a trecut
N-aș fi vrut vreodată sa se termine
Dar se pare ca nu s-a putut
Te-am iubit și te iubesc
Enorm enorm de mult
Nu știu dacă e la fel
Sper sa fie
Dar ma simt de parca nu
Încerc sa ma mint ca te simți la fel
Dar știm amandoi
Ca am un defect
Când iubesc iubesc prea mult
Ca un câine
Lovit, pierdut pe drum
Te invit la o cafea
Te invit la o cafea
Haide,vino,dragostea mea
Te invit la o cafea
Hai sa începem cu a ta.
Vreau doar puțin să savurez
Iar mai apoi chipul să-ți urmez
Că văd că te ai supărat
Că din cafea eu ți am luat.
Hei,cam are gust amar
Mai pune puțin zahăr,măcar
Mie îmi place puțin mai dulce
Că eu sunt o fată de zece.
Alții mi-au citit poeziile mele
Ca o fată de creație compun și eu poezii,
Si la nimeni nu le dau să le citească.
Pur și simplu mi-i rușine.
La profesori nu le dau să citească poeziile mele,
Nici la prieteni,nu vreau.
Într-o zi m-am dus la repaus,
Și cineva mi-a găsit un caiet cu poezii pe bancă,
Și a citit toate poeziile mele,
M-am rușinat când am văzut caietul meu.
În mână la el,
Dar l-am luat și am zis
-Ce umbli la caietul meu cu poezii?
-Tu compui poezii?
-Dar știi îmi plac .
Puțin am roșit,dar elevul cela mă făcut să cred în mine,
Și deja nu îmi este frică să dau cuiva
Poeziile să mi le citească.
Privind răsuflarea mea în acel moment
Oricine putea vedea frică și disperarea mea,
Pentru poeziile tale să-ți fie rușine?
Asta nu-i corect Alina,draga mea,
În gând îmi ziceam eu mie.
Aproape am rămas fără aer,fără cuvinte.
Și de ce să îmi fie rușine de poeziile mele?
Mii frică că nu vor fi apreciate,
De ce Alina??
Mă tem de critici,se vor găsi din nicăieri.
Așa eu totdeauna îmi zic
Îmi este frică de critici.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 14.10.2024
Lanțurile iubirii
Cândva,lanțurile iubirii mă țineau prizonier..
Cuvinte grele mă răneau ca niște săgeți ascuțite,
Cu sufletul sângerând incercam sa mă eliberez,
Dar inima îmi făcea durerile neauzite..
Cu cearcăne negre,în nopțile adânci,
Visam la sublime iubiri netrăite..
Dar lanțurile îmi țineau pașii în loc,
Privem ochii lui,ca de foc,
Atât de frumoși,atât de albaștrii,
Și-mi ucideam visurile răzvrătite..
Insomnii
În miez de noapte, cerul e mut,
Stelele parcă de vise-au căzut.
Raul veghează sub umbrele reci,
Căutând un răgaz prin gânduri prea seci.
Pe geam se strecoară lumini de argint,
Dar somnul lipsește, pierdut în alint.
Pleoapele grele refuză să cadă,
Iar liniștea-i cântec, o dulce baladă.
Ce vise ascunde acest infinit?
Ce taină mă cheamă spre-un drum nesfârșit?
Raul se zbate, prizonier în chemări,
În noaptea ce pare fără hotare mari.
Cuvintele curg, dar răspuns nu găsesc,
Doar dorul de pace în suflet lucesc.
Pe marginea timpului, stă nemișcat,
Prinzând între gânduri un vis ce-a plecat.
Dar poate că noaptea nu vrea să-l adoarmă,
Ci doar să-i arate că mintea nu-i armă.
Raul zâmbește, sub cerul tăcut,
Și-ncepe să scrie un vers nevăzut.
Căci chiar și-n insomnii, există lumină,
O rază ce vine din suflet, divină.
Raul, veghetorul, prin noapte pătrunde,
Și-n taina durerii, povești profunde.
Risipire
Doar dragostea adună laolaltă oamenii...
Căci orice altceva e amăgire!
Și orice trâmbiță vestește efemerul ce-i doar infatuata risipre!
De vrei să te aduni,cu siguranță o poți face!
Dar nu prin egoism sau prin cotidian progres,
Crezându-te stăpân autonom
Și "Creator" al propriului sarcasm ce locuiește-ntro cutie..
Precum cea a Pandorei de tristă fictivă amintire,
Unde au stat înghesuite toate cele rele,
Și au ieșit să otrăvească lumea
În blestematul ceas de risipire!
Și totuși mai era ceva rămas acolo,
Era Speranța...
Optimist scenariu de sfârșit!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Câine
Ce suntem noi?
Amici sau mai mult?
Simt ca ma iubești
Dar in același timp simt ca nu
Primul nostru sărut
Asa repede a trecut
N-aș fi vrut vreodată sa se termine
Dar se pare ca nu s-a putut
Te-am iubit și te iubesc
Enorm enorm de mult
Nu știu dacă e la fel
Sper sa fie
Dar ma simt de parca nu
Încerc sa ma mint ca te simți la fel
Dar știm amandoi
Ca am un defect
Când iubesc iubesc prea mult
Ca un câine
Lovit, pierdut pe drum
Te invit la o cafea
Te invit la o cafea
Haide,vino,dragostea mea
Te invit la o cafea
Hai sa începem cu a ta.
Vreau doar puțin să savurez
Iar mai apoi chipul să-ți urmez
Că văd că te ai supărat
Că din cafea eu ți am luat.
Hei,cam are gust amar
Mai pune puțin zahăr,măcar
Mie îmi place puțin mai dulce
Că eu sunt o fată de zece.
Alții mi-au citit poeziile mele
Ca o fată de creație compun și eu poezii,
Si la nimeni nu le dau să le citească.
Pur și simplu mi-i rușine.
La profesori nu le dau să citească poeziile mele,
Nici la prieteni,nu vreau.
Într-o zi m-am dus la repaus,
Și cineva mi-a găsit un caiet cu poezii pe bancă,
Și a citit toate poeziile mele,
M-am rușinat când am văzut caietul meu.
În mână la el,
Dar l-am luat și am zis
-Ce umbli la caietul meu cu poezii?
-Tu compui poezii?
-Dar știi îmi plac .
Puțin am roșit,dar elevul cela mă făcut să cred în mine,
Și deja nu îmi este frică să dau cuiva
Poeziile să mi le citească.
Privind răsuflarea mea în acel moment
Oricine putea vedea frică și disperarea mea,
Pentru poeziile tale să-ți fie rușine?
Asta nu-i corect Alina,draga mea,
În gând îmi ziceam eu mie.
Aproape am rămas fără aer,fără cuvinte.
Și de ce să îmi fie rușine de poeziile mele?
Mii frică că nu vor fi apreciate,
De ce Alina??
Mă tem de critici,se vor găsi din nicăieri.
Așa eu totdeauna îmi zic
Îmi este frică de critici.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 14.10.2024