Pulover
Salut bă! Ce mai faci? -Mark
Bine... -Alex
Bă tu știi de petrecera după concertul ăsta? -Mark
Da... -Alex
Ce tare! O să fie foarte fain. Pun pariu. Vrei o bere? -Mark
Sigur... -Alex
Bă da ce bine că suntem toți inapoi împreună. Nu-i așa? -Mark
Ba da... -Alex
Io-s eu.
Să fiu.
Băgamiaș!
Eu sunt!
Eu pot,
să cânt și,
aude-mă,
cunoașste-mă.
Dacă vrei să-mi deșiri puloverul,
trage această ață în timp ce plec departe,
Hei.. Ce faci? -Maria
Bine... -Alex
Ai auzit de petrecera după concertul ăsta? -Maria
Da...-Alex
Io cred că o să merg dar... prietenii mei nu pre vor. Ai putea sa ma duci tu te rog? -Maria
Oh nu,
merge,
a mers,
Pa! Pa!
Cine eu?
Cred că,
mă scufund,
și mă duc.
Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,
trage această ață în timp ce plec departe.
Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,
întins pe podea, întins pe podea,
m-am desfăcut
Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,
(nu vreau sa iți distrug maioul)
trage această ață în timp ce plec departe.
(hai să fim prieteni și să plecăm drumuri separate)
Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,
(ce bine să te văd intins, in skivviul tău cu Superman)
întins pe podea, întins pe podea,
m-am desfăcut
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Bogdan
Data postării: 23 martie
Vizualizări: 158
Poezii din aceiaşi categorie
Umbre de ecou
Să plângi în taină, răstignindu-ți firea,
Să adormi cu gândul că nu ești de-ajuns,
Să simți în tine pietrele durerii,
Și totuși să continui să asculți.
Să asculți până și vântul în surdină,
Și marea cu al ei dulce plâns suav,
Și pomii cei cu lacrimi de rășină,
Și totuși să continui să te cauți.
De sus
diverse clipe în ipostaze ce
interpretează vibrant aurore
care, boreale, așten în cer
stalactite ce curg spre muritori...
căutarea te paralizează în spectacolul
de umbre, care se remarcă gri,
pe șevaletul unor prunci
de tenori, sobri și flămânzi
apoi, îmi ceri iertare ca și cum ai fi,
de ani lungi, împletit în durerea
pe care o pun, în zile impare,
pe seama unui moft
cafeaua amară lustruiește
otrava cu care am obosit
atât de mult, încât aș vrea
din nou, talpa să-ți sărut
să strig minunate hohote
de cristal, în care să se arate
zborul niciuneia dintre
aripile pe care le purtăm
în zile de sărbătoare și,
bineînțeles, totată înțelepciunea
se va îmbulzi să mai prindă
doar una din cele 7 minuni
date prin praf de stele și
așezate pe o masă a tăcerii,
inaintea unui fulger
profanat, demult
dintr-o copilărie abandonată
într-un vis în care au jucat,
pe rând, mari nume ale
unor culori de nedescris
se așterneau, așa, parcă
era al lor tot timpul
al cărui cifru domnește
ca un sfinx, dinadins...
inclusiv o vioară și-un pian
au deschis orizontul, ca pleoapa
din care mai răzbește
o dâră de surâs
cu capul lăsat pe spate,
ca într-o visare din negura
unui diapazon ce cântă fals,
ascuns sub soare
chicoteli ale unor raze
desprinse parcă dintr-un
stol de privighetori cu inimi
de bătrâni flămânzi.
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Poate ești într-o groaznică stare de melancolică viață,
Ce se răsucește precum o rață plutind pe luciul de apă,
Și care măcăne același refren, Parcă...
Ecoul se repetă fără odihnă,
Obsedant și mecanic solfegiază,
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Ziua este încă la început,e dimineață,
Și viața cântă iar si iar plină de speranță,
Iar mie nu-mi pasă că nu-ți pasă,
Chiar dacă te prefaci că nu-ți pasă...
Eu știind că-ți pasă!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Sănătate
Fiecare om doreşte
S-aibã din belşug de toate;
Toatã viaţa se trudeşte,
Umblã în genunchi şi-n coate;
Dar, când boala se iveşte,
Murmurã, parcã cerşeşte
Sãnãtate.
De la vârsta timpurie
La stimabila etate,
El aleargã, dar nu ştie
Ceasul greu când o sã vie,
Înghiţind cu lãcomie
Orice dram pe care scrie:
"Sãnãtate".
Ştiinţã, dor, averi şi vise,
Laolaltã adunate,
Bunãtãţile promise,
Vorbe dulci, nenumãrate,
Floarea care îi zâmbise,
Toate-s scrum, când nu mai este
Sãnãtate.
Sã aveţi mereu în casã
Crini, zambile parfumate!
Tinereţea zgomotoasã
Vine, trece, nici cã-i pasã...
Faceţi-o cât mai frumoasã,
Având mâinile curate
Şi sporind mereu a voastrã
Sãnãtate!
Psalmi - LXX - Strigăt din pustiu
Irigă pustiul din mine, Doamne,
nu cu ploaie, ci cu focul care mistuie răul!
Rădăcinile mele beau de ani otravă
și încă mai cresc…
Cine altul, dacă nu Tu,
poate schimba o inimă încolțită de spini?
Am săpat fântâni în lutul păcatului
și-am băut din ele minciuni dulci.
M-am rătăcit nu prin lume, ci în mine,
și-acum nu mai știu pe unde intră lumina.
Doamne, intră Tu!
Nu bate la ușă — dărâmă!
Dărâmă zidurile ridicate din mândrie,
dărâmă cuvintele mele goale,
și pune în loc o rugăciune care plânge.
Irigă-mă cu sângele Tău,
cu iertarea care arde și mântuie!
Fă din oasele mele uscate
un altar viu,
unde Tu să locuiești.
Pustiu sunt, Doamne — dar încă viu.
Dovedește-mă cu blândețe,
zdrobește-mă cu milă,
dar nu mă lăsa
să-mi port singur setea până la moarte.
Tu ești Apa cea Vie.
Nu-mi da picături.
Scufundă-mă în Tine —
să nu mai știu dacă ard sau trăiesc,
doar să știu că ești acolo.
Și că pustiul a înflorit.
Pe vremuri...
Pe vremuri când copii eram,
Dormeam cu fratele de gât,
Cu aceeași lacrimă plângeam,
Și ne-mpăcam numaidecât.
Pe vremuri când copii eram,
Mușcam același colț de pâine,
Apoi cu joaca ne-ntreceam,
Și nu știam de-i azi ori mâine.
Acum mă-ntreb unde s-au dus,
Și ani, și joc, și al meu frate,
Doar părul alb îmi dă răspuns,
Și pozele îngălbenite și uscate.
Mi-s lacrimile râuri până-n cer,
Iar gândurile îngropate-n sânge,
Împovărat de ani, eu tot mai sper,
Că lacrima comună iar va plânge.
Pe geam, spre seară strălucesc,
Aceleași raze purpurii, bătrâne,
În mintea mea, e fratele, gândesc,
Venit să muște-un colț de pâine.
Sub coasa tristă stă răpusă soarta,
Deși, ne țin aceleași rădăcini,
Și eu, și el avem închisă poarta,
Iar drumul ne e plin de mărăcini.
Umbre de ecou
Să plângi în taină, răstignindu-ți firea,
Să adormi cu gândul că nu ești de-ajuns,
Să simți în tine pietrele durerii,
Și totuși să continui să asculți.
Să asculți până și vântul în surdină,
Și marea cu al ei dulce plâns suav,
Și pomii cei cu lacrimi de rășină,
Și totuși să continui să te cauți.
De sus
diverse clipe în ipostaze ce
interpretează vibrant aurore
care, boreale, așten în cer
stalactite ce curg spre muritori...
căutarea te paralizează în spectacolul
de umbre, care se remarcă gri,
pe șevaletul unor prunci
de tenori, sobri și flămânzi
apoi, îmi ceri iertare ca și cum ai fi,
de ani lungi, împletit în durerea
pe care o pun, în zile impare,
pe seama unui moft
cafeaua amară lustruiește
otrava cu care am obosit
atât de mult, încât aș vrea
din nou, talpa să-ți sărut
să strig minunate hohote
de cristal, în care să se arate
zborul niciuneia dintre
aripile pe care le purtăm
în zile de sărbătoare și,
bineînțeles, totată înțelepciunea
se va îmbulzi să mai prindă
doar una din cele 7 minuni
date prin praf de stele și
așezate pe o masă a tăcerii,
inaintea unui fulger
profanat, demult
dintr-o copilărie abandonată
într-un vis în care au jucat,
pe rând, mari nume ale
unor culori de nedescris
se așterneau, așa, parcă
era al lor tot timpul
al cărui cifru domnește
ca un sfinx, dinadins...
inclusiv o vioară și-un pian
au deschis orizontul, ca pleoapa
din care mai răzbește
o dâră de surâs
cu capul lăsat pe spate,
ca într-o visare din negura
unui diapazon ce cântă fals,
ascuns sub soare
chicoteli ale unor raze
desprinse parcă dintr-un
stol de privighetori cu inimi
de bătrâni flămânzi.
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Poate ești într-o groaznică stare de melancolică viață,
Ce se răsucește precum o rață plutind pe luciul de apă,
Și care măcăne același refren, Parcă...
Ecoul se repetă fără odihnă,
Obsedant și mecanic solfegiază,
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Ziua este încă la început,e dimineață,
Și viața cântă iar si iar plină de speranță,
Iar mie nu-mi pasă că nu-ți pasă,
Chiar dacă te prefaci că nu-ți pasă...
Eu știind că-ți pasă!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Sănătate
Fiecare om doreşte
S-aibã din belşug de toate;
Toatã viaţa se trudeşte,
Umblã în genunchi şi-n coate;
Dar, când boala se iveşte,
Murmurã, parcã cerşeşte
Sãnãtate.
De la vârsta timpurie
La stimabila etate,
El aleargã, dar nu ştie
Ceasul greu când o sã vie,
Înghiţind cu lãcomie
Orice dram pe care scrie:
"Sãnãtate".
Ştiinţã, dor, averi şi vise,
Laolaltã adunate,
Bunãtãţile promise,
Vorbe dulci, nenumãrate,
Floarea care îi zâmbise,
Toate-s scrum, când nu mai este
Sãnãtate.
Sã aveţi mereu în casã
Crini, zambile parfumate!
Tinereţea zgomotoasã
Vine, trece, nici cã-i pasã...
Faceţi-o cât mai frumoasã,
Având mâinile curate
Şi sporind mereu a voastrã
Sãnãtate!
Psalmi - LXX - Strigăt din pustiu
Irigă pustiul din mine, Doamne,
nu cu ploaie, ci cu focul care mistuie răul!
Rădăcinile mele beau de ani otravă
și încă mai cresc…
Cine altul, dacă nu Tu,
poate schimba o inimă încolțită de spini?
Am săpat fântâni în lutul păcatului
și-am băut din ele minciuni dulci.
M-am rătăcit nu prin lume, ci în mine,
și-acum nu mai știu pe unde intră lumina.
Doamne, intră Tu!
Nu bate la ușă — dărâmă!
Dărâmă zidurile ridicate din mândrie,
dărâmă cuvintele mele goale,
și pune în loc o rugăciune care plânge.
Irigă-mă cu sângele Tău,
cu iertarea care arde și mântuie!
Fă din oasele mele uscate
un altar viu,
unde Tu să locuiești.
Pustiu sunt, Doamne — dar încă viu.
Dovedește-mă cu blândețe,
zdrobește-mă cu milă,
dar nu mă lăsa
să-mi port singur setea până la moarte.
Tu ești Apa cea Vie.
Nu-mi da picături.
Scufundă-mă în Tine —
să nu mai știu dacă ard sau trăiesc,
doar să știu că ești acolo.
Și că pustiul a înflorit.
Pe vremuri...
Pe vremuri când copii eram,
Dormeam cu fratele de gât,
Cu aceeași lacrimă plângeam,
Și ne-mpăcam numaidecât.
Pe vremuri când copii eram,
Mușcam același colț de pâine,
Apoi cu joaca ne-ntreceam,
Și nu știam de-i azi ori mâine.
Acum mă-ntreb unde s-au dus,
Și ani, și joc, și al meu frate,
Doar părul alb îmi dă răspuns,
Și pozele îngălbenite și uscate.
Mi-s lacrimile râuri până-n cer,
Iar gândurile îngropate-n sânge,
Împovărat de ani, eu tot mai sper,
Că lacrima comună iar va plânge.
Pe geam, spre seară strălucesc,
Aceleași raze purpurii, bătrâne,
În mintea mea, e fratele, gândesc,
Venit să muște-un colț de pâine.
Sub coasa tristă stă răpusă soarta,
Deși, ne țin aceleași rădăcini,
Și eu, și el avem închisă poarta,
Iar drumul ne e plin de mărăcini.
Alte poezii ale autorului
Ceai
(Doi oameni stau la masa cu pahare pregatite)
Om!: Tu de ce nu iti pui ceai? Nu vrei?
Om2: O ba da, eu vreau. Dar nu pot
Om1: Dar de ce nu poti?
Om2: Nu stiu.
Om1: Adica? Pur si simplu ia ceainicul si toarne-ti ceai in cana.
Om2: NU POT!
Om1: Vrei sa iti pun eu? Te ajut daca vrei!
Om2: Nu se poate. Trebuie eu sa fiu cel care toarna in paharul meu.
Om1: Atunci...???
Om2: Atunci.... Nu stiu. nu pot
Om1: Incearca.
Om2: DAR NU INTELEGI CA - (ofteaza) Bine
(Om2 incearca sa isi toarne ceai din sticla dar pentru el este un efort asa de mare incat abea reuseste sa toare un strop)
Om1: Mi-ar placea foarte mult sa gust ceaiul.
Om2: Vrei?
Om1: Te rog!
(Om2 apuca ceainicul si toarna ceaiul in paharul lui Om1 si umple tot paharul)
Om1:Mersi! (apuca paharul si incepe sa bea ceaiul)
Om1: VAI! frige! Nu puteai sa mai astepti?
Om2: Scuze!
Drunk Poem
Nothing hurts,
My head is fine,
So is my kidney,
I won't resign,
I'm singing like in Disney,
I drink my wine,
Till I can't walk a straight line.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
I'm starting to waver,
My throat's on fire,
My liquor i savor,
In sleep I slaver,
The bottle's my savior.
I get my razor,
My mind's a dictator,
No help makes me safer,
The pit only gets greater.
At fault's my nation,
The beer's my salvation.
I wake up at 1 pm
Nothing hurts except my head
And my kidney,
Next to me drinks with me Walt Disney.
And i start again,
I know nothing I gain.
I can't stop,
I can't escape.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Scola
Stau sa imi fac tema,
si aflu apotema.
Dar cum ma ajuta apotema bazei,
sa platesc chiria casei?
Si cum ma ajuta teorema lui Thales
sa imi gasesc de munca.
Pentru asa ceva nu cred
ca ne trebuie aritmetica.
O ce aș fi.
Vai de mine ce aș fi dacă aș putea.
Atâtea teoreme aș scoate,
atâtea jocuri aș face,
ce mi-ar place.
Dar din păcate,
omul nu le poate face pe toate.
Zar
Un om mergea.
Mergea mergea,
și vede-n depărtare barul,
și curând dă cu zarul.
-Bă! Adă aci o sticlă Ursus.
-Imediat!
Se uită la unu de lângă el.
-Bă ai 20 de lei în plus?
-Da să mi dai înapoi.
Că doar Iisus a înviat.
-Ho! potoleștete nițel.
Că ți dau eu înapoi!
-Uite-ți sticla aci!
Te ajut să desfaci?
-Nu. Mersi!
-10 lei!
-Uite-i!
-Mersi.
Se uită la omul din fața lui.
-BĂ! Am învățat cum e treaba unghiului!
-Ești bine?
-200 lei! Șase dau!
-Ești sigur?
El dă cu zarul,
crezând că știe cum să arunce.
Și zarul se-nvârte,
și pică trei.
-Văleu! Uite specialistul!
Trage aer în piept și dintr-o dată zice.
-Trebe să plec acasă ca mi rău!
-Nu pleci nicaieri. Hai. 220!
Eu și celălalt!
-Hai amu! Te rog io că mi rău.
-Lasă lasă!
-Băăă!!
Se-ntoarce seara târziu și vede pe ușă o foaie.
„Chiar și de-aș merge-n ploaie,
caut unu care nu dă bani pe gunoaie”
Și stă omul și plânge.
Și-și dă seama ce-a greșit!
Pădure
Ies în pădurea dragă
toată atenția imi capturează,
si văd o veveriță cum aleargă.
Stau și mă plimb încet
și aud din crengi un clarinet.
Merg ce merg si mă opresc
si mă uimesc la ceea ce privesc,
că văd legat de o creangă,
o lungă frânghie largă.
Și ma trezesc sub pom,
și văd in depărtare un om,
ce se uită la acea frănghie,
și-l vad cum se agață de creangă,
iară pe mine un sentiment mă-njunghie,
ma ridic să-l depărtez de frânghie,
și cum se-ntâmplă sa mă-mpiedic,
și-l văd pe omul vrednic,
cum își ia adio tragic.
Ceai
(Doi oameni stau la masa cu pahare pregatite)
Om!: Tu de ce nu iti pui ceai? Nu vrei?
Om2: O ba da, eu vreau. Dar nu pot
Om1: Dar de ce nu poti?
Om2: Nu stiu.
Om1: Adica? Pur si simplu ia ceainicul si toarne-ti ceai in cana.
Om2: NU POT!
Om1: Vrei sa iti pun eu? Te ajut daca vrei!
Om2: Nu se poate. Trebuie eu sa fiu cel care toarna in paharul meu.
Om1: Atunci...???
Om2: Atunci.... Nu stiu. nu pot
Om1: Incearca.
Om2: DAR NU INTELEGI CA - (ofteaza) Bine
(Om2 incearca sa isi toarne ceai din sticla dar pentru el este un efort asa de mare incat abea reuseste sa toare un strop)
Om1: Mi-ar placea foarte mult sa gust ceaiul.
Om2: Vrei?
Om1: Te rog!
(Om2 apuca ceainicul si toarna ceaiul in paharul lui Om1 si umple tot paharul)
Om1:Mersi! (apuca paharul si incepe sa bea ceaiul)
Om1: VAI! frige! Nu puteai sa mai astepti?
Om2: Scuze!
Drunk Poem
Nothing hurts,
My head is fine,
So is my kidney,
I won't resign,
I'm singing like in Disney,
I drink my wine,
Till I can't walk a straight line.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
I'm starting to waver,
My throat's on fire,
My liquor i savor,
In sleep I slaver,
The bottle's my savior.
I get my razor,
My mind's a dictator,
No help makes me safer,
The pit only gets greater.
At fault's my nation,
The beer's my salvation.
I wake up at 1 pm
Nothing hurts except my head
And my kidney,
Next to me drinks with me Walt Disney.
And i start again,
I know nothing I gain.
I can't stop,
I can't escape.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Scola
Stau sa imi fac tema,
si aflu apotema.
Dar cum ma ajuta apotema bazei,
sa platesc chiria casei?
Si cum ma ajuta teorema lui Thales
sa imi gasesc de munca.
Pentru asa ceva nu cred
ca ne trebuie aritmetica.
O ce aș fi.
Vai de mine ce aș fi dacă aș putea.
Atâtea teoreme aș scoate,
atâtea jocuri aș face,
ce mi-ar place.
Dar din păcate,
omul nu le poate face pe toate.
Zar
Un om mergea.
Mergea mergea,
și vede-n depărtare barul,
și curând dă cu zarul.
-Bă! Adă aci o sticlă Ursus.
-Imediat!
Se uită la unu de lângă el.
-Bă ai 20 de lei în plus?
-Da să mi dai înapoi.
Că doar Iisus a înviat.
-Ho! potoleștete nițel.
Că ți dau eu înapoi!
-Uite-ți sticla aci!
Te ajut să desfaci?
-Nu. Mersi!
-10 lei!
-Uite-i!
-Mersi.
Se uită la omul din fața lui.
-BĂ! Am învățat cum e treaba unghiului!
-Ești bine?
-200 lei! Șase dau!
-Ești sigur?
El dă cu zarul,
crezând că știe cum să arunce.
Și zarul se-nvârte,
și pică trei.
-Văleu! Uite specialistul!
Trage aer în piept și dintr-o dată zice.
-Trebe să plec acasă ca mi rău!
-Nu pleci nicaieri. Hai. 220!
Eu și celălalt!
-Hai amu! Te rog io că mi rău.
-Lasă lasă!
-Băăă!!
Se-ntoarce seara târziu și vede pe ușă o foaie.
„Chiar și de-aș merge-n ploaie,
caut unu care nu dă bani pe gunoaie”
Și stă omul și plânge.
Și-și dă seama ce-a greșit!
Pădure
Ies în pădurea dragă
toată atenția imi capturează,
si văd o veveriță cum aleargă.
Stau și mă plimb încet
și aud din crengi un clarinet.
Merg ce merg si mă opresc
si mă uimesc la ceea ce privesc,
că văd legat de o creangă,
o lungă frânghie largă.
Și ma trezesc sub pom,
și văd in depărtare un om,
ce se uită la acea frănghie,
și-l vad cum se agață de creangă,
iară pe mine un sentiment mă-njunghie,
ma ridic să-l depărtez de frânghie,
și cum se-ntâmplă sa mă-mpiedic,
și-l văd pe omul vrednic,
cum își ia adio tragic.