Pulover

Suspin adânc, adânc suspin,

Specific vremilor ce vin,

Cârd de cocori, ce strigã-n cor

Durerea noastr-a tuturor;

Poem al anilor târzii,

Cântat cu glasul celor vii!

Oftat, de pace rãpitor,

Venindu-ne din viitor,

Prelungã zicere din nai

Şi crainic, care strigã: "Vai!",

Jãratic, flacãrã de foc,

Neaşteptat sfârşit de joc...

Pe culmi de munţi şi jos, în grind,

Sunt luminiţe ce se-aprind

Sclipind, ca-n palmã, doi bãnuţi,

Nãdejde, celor ce-s pierduţi,

Prãdaţi de haitele de lupi,

Precum o hainã, când o rupi.

Un nor trecu înspre apus.

Mã uit mai bine: alţii nu-s

Sau, cel puţin, nu fac scântei,

Sã cadã flãcãri lungi, din ei,

S-aprindã pulberea de jos,

C-un bubuit gãlãgios!...

O, ţara mea! Ah, Neamul meu!

Speranţa ta, e Dumnezeu!

Fãrã de El, scãpare nu-i!

El, sprijin este orişicui

Care Îl cheamã-n ajutor:

Îl face prinţ moştenitor!

Ajungã rãul, cât a fost,

Dar nici sã plângem, n-are rost!

Ci sã-ndreptãm privirea-n sus,

Sã-L aşteptãm, cum ni s-a spus,

Pe Mirele neprihãnit,

Cu suflet bun şi liniştit.

Femeia plânge dacă-i pasă și de nu-i pasă plânge iar,

Sau poate la tv transmit o știre cu subiect amar.

Tu strige-i mâna, să te știe alături, sprijin hotărît,

Că dacă-i spui să nu mai plângă e ca și cum o strângi de gât!

Femeia spune chiar de tace, iar dacă tace nu-i a bine.

Ea are "câteva cuvinte" , toate cinci sute-s pentru tine.

Primește darul și repetă, învață totul pe de rost,

Că-n vorba ei e o magie și de n-asculți îți merge prost!

Femeia, ea aude totul la fel precum auzi și tu,

Dar nu aude niciodată când îi "șoptești" cuvântul "nu".

Femeia are mii de vise, cu tine are doar un vis:

Să faci întotdeauna ceea ce-ai zis, așa cum ai promis!

Femeia care e femeie, e fericită și atât.

Și fără fard, și fără botox, și fără colier la gât,

E fericită doar cu tine și-n anii buni și-n anii grei,

Dar e destul să se-ntâlnească cu alte câteva femei...😉😁

N-am inspirație, ci aspirație,

Vreau să trăiesc,

Vreau să incep să iubesc,

Mor încet, și nu-i bine,

Nu știu dacă mai apuc ziua de mâine.

Aceași zi, aceleași fețe,

Nu prea pare să-mi mai pese.

Suntem goi pe dinăuntru,

Și respingem un adevăr sumbru.

Nu mai știm să iubim,

Amărăciunea ne-o întărim.

Viața ne trece prin fața ochilor, 

Acest adevăr noi incercam să-l ocolim.

Ține minte cât mai poți,

Regretele sunt pentru morți...

-Învinge frica, şi n-o lăsa să te doboare..
-Ura poate fi învinsă numai cu iubire..
-Întodeauna există şi o parte bună, printre cele rele..
-Nu exista nici-o forță mai mare în univers, decât dragostea!
-Omul care te trădează o singură data, te va trăda si a doua oară!

-"Suferința este un labirint plin de capcane".

-"Viața este un dar, și moartea e un câștig".

Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit

Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.

Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,

Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.

Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...

O lume atât de evazivă, expusă la păcat,

Oricine poate să te agațe în ştreangul social.

Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.

Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,

Cu mulți prieteni vechi şi noi.

Cu toți, pe rând, ne-am transformat,

În tipi de treabă sau smardoi.

Ne-am împărțit de la nevoi,

Ne-am îndoit prin alte zări,

Şi-am căutat perseverent

Un scop mai nobil, mai select.

Dar la origini când te-ntorci,

Eşti consultat de acei proroci,

Care ți-au zis c-aşa va fi,

Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.

E viața un dar sau un calvar,

Ori labirint profesional?

E moartea-un prag sau un popas

Sau e credința în impas?

Am plecat venind de niciunde,

Prin oase şi cărni, și risipă de ani,

Veninul plăcerii în mine pătrunde,

Lăsându-mi bastarzii orfani.

Viaţa mă biciuie ca pe un sclav,

Pute a hoit și ziua de mâine,

Sub un soare la fel de bolnav,

Omul slujește acuma pe câine.

Latră un cioclu călare pe dric,

Barza mă schimbă pe-un prunc,

Şi iarăși la drum pornind spre nimic,

Prin oase și cărni, niciunde ajung.

Ma uit pe telefon,

Ma uit o vreme, si tata zice:

-Eu citeam pe balcon!

Dar el nu avea telefon.

Dar tata citea pe balcon

Si bunica (probabil) zicea:

-Eu in gradina munceam!

Dar ea din pacate 

Nu avea o carte.

Si cand bunica muncea,

Si cand ea obosea,

Si putin timp abea gasea,

Strabunu probabil zicea:

-In razboi eu am luptat. Iar tu abea sufli?

Si acum. Eu nici nu sunt mare

Si deja si eu lui fratemeu

Zic reprosuri

Cum si el probabil,

Va zice copiilor lui.,

Si cum si eu probabil,

Copiilor mei.

Si in continuare

Copiii nostri,

La fel vor vorbi oare?

Probabil.

-Stea alba luminoasa!
Tu, din cerul intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?
Cum e la inceputul vietii tale?
Precum luminii tu dai cale,
atat esti de magnifica
dar mica cat o pietricica

-Eu departe stau.
Si de veacuri sunt aici.
De atata timp eu vad
cum altor stele,
focul,
de timp,
le este stins.
Dar eu stiu
ca voi intruna turuiti,
cunostinta rar impartiti.

O zi a noastra-i cat o mie de ani,
a voastra.
Iara nici o stea nu-i mica,
nici pe departe pitica.

Tu. Om mic de pe pamant
Tu care stele vezi noaptea,
sa ti minte un gand,
Focul arde tar chiar si cand vine moartea.

Eu nici pe departe nu m-am nascut
multi oameni curiosi am vazut,
Fiecare acest lucru a crezut.
Tu la moarte m-ai vazut,
ars in flacari, disparut.

Eu departe sunt de aici,
astfel lumina incet la tine a ajuns
dar eu deja m-am stins.
Timpul mi-a venit.

Da-o naibii de zdreanta!

Imi vine sa o lovesc in fata.

Nu pot crede ca o fata

este asa enervanta.

Se comporta de zici ca-i bauta.

Ea singura se face urata.

Se comporta de zici ca-i proasta,

dar cred ca-i prefacuta.

Se comporta ca o maimuta

"Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni il incarca;

Tresarind in cercuri albe

El cutremura o barca."

Acest copil oricat incearca,

Stie ca nu va fi niciodata

Ca si cel ce a scris odata,

Acele versuri, dar el tot incearca.

Pietroi

Unu-doi.

Trei foi.

Aoleu!

Valeu!

Pietroiu nu mai e.

Doar foi.

Vai de mine!

Nu-iu de bine.

Uite o foarfeca.

Taie foaia, 

Si o duce ploaia.

Dar ce sa vezi,

Uite departe

cum vine un pietroi.

De ce?

De ce nu vreau colegii sa afle

de literele aici aflate?

De cand o poezie,

apartine doar din timpul imparatiei?

Adica as vrea sa scriu

si sa stiu

ca nu-s de ras.

De ce nu pot?