Nu există speranță in iad
Pe trepte reci, pe inimi goale
Și cu aripi cusute din umbre și dor,
Am visat că tu-mi ești a mea cale,
Că aici, eu n-am să mor.
M-am prăbușit în abisul flămând,
Dar simt cum o mână mă rupe din loc.
La capătul ei, erai tu, un chip blând,
O stea rătăcită-n altar de foc.
Nu te-am întrebat de ce,
Dar nici tu n-ai spus nimic.
Un legământ ce ușor se frânge,
Pierdut și uitat într-un colț de foc.
Când tăcerea îmi devenise casă,
Și ecourile mă îngropau încet,
Vocea ta s-a strecurat în orice umbră
Și din haos, m-ai chemat înapoi, în vis.
Am sădit un gând, mai la mijloc de inimă,
Dar pământul l-a scuipat ca un blestem.
Aici, unde sunt eu, speranța e o candelă
Bătută în furtuna nebună a infernului demn.
Poems in the same category
Lasă-mă să tac
Lasă-mă să tac în nopțile mai grele
În zilele ce nu mi-au fost pe plac
Pentru nopțile ce nu ai fost în ele
Lasă-mă să tac
Când dimineață îmi străpungi privirea
Nu aștepta să-ți spun că-mi ești pe plac
De mă iubești îmi înțelegi tăcerea
Te-aștept la mine,de vii să nu mă lași să tac
Să mă citești cum l-ai citit pe Eminescu
Fiind a mea,să mă preferi un veac
Să mă-nțelegi cum înțelegi pe Minulescu
De sunt ce vrei să nu mă lași să tac
Îți mulțumesc
Îți mulțumesc iubito pentru frumosul ce-ți aparține,
Îți mulțumesc pentru răbdarea ta,
Îți mulțumesc pentru iubirea ce vine de la tine,
Speranța, fericirea și lumina sunt astăzi cuvinte ce-și au ființa vie pentru mine,
Din șansa vieții ce tu mi-ai dat-o mie,
Căci fără tine dragoste nu este,
Și nici poveste de amor sau bucurie!
(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Скажи мне...
Скажи мне, любишь ли ешё?
или любовь прошла как день ненастный?
Кто подставляет тебе теперь плечё?
и кто с тобой теперь несчастный?
Скажи мне, любишь ли ешё?
или истерики остались в прошлом?
Вся боль что от тебя лилась ручьем,
и разговоры по ночам о пошлом...
Скажи мне, любишь ли ешё?
Кого целуешь сладкими губами?
Кому ты плачишься теперь в плече?
Кого теперь ты балуешь стихами?...
mi e dor de tine
scuze…dar prefer să nu mai plâng noaptea după ce i am zis prietenei mele cat de rău mă doare sufletul ca ți am greșit cu ceva.
ca te distanțezi…
ca încep să cred ca orice fac greșit te face să mă urăști și să nu mă mai iubești.
scuze, sunt și eu un om…
ce își dorește să fie atins cu emoție, iubire…liniște..răbdare..
cer prea mult? scuze. nu ți voi cere nimic…promit…mulțumesc.
Mărțișoare
Am luat un mărțișor
Să ți-l aduc degrabă
Dar nu știu unde ești
Să-ți spun cât mi-ești de dragă
Ți-am luat și ghiocei
Ghiveci cu flori și iarbă
Mișcând din clopoței
De tine mă întreabă
Am strâns raze de soare
Să-ți pun la gât o salbă
Din suflet pandantiv
Să-ți prind în piept podoabă
Am luat din noapte stele
La tine-n ochi să ardă
Dar nu-i mai pot vedea
Privirea-mi este oarbă
Am prins în palme ploi
Le las în cer să cadă
Am primăvara-n nori
Și suflenu-n zăpadă
Săracul mărțișor
Așteaptă să te vadă
Cum nu te mai găsesc
Ajunge într-o ladă
Se-adună mărțișoare
Și-i barba tot mai albă
Am zâmbetul străin
Am inima bolnavă
"Unforgettable" în italiană
Unforgettable, that's what you are
Unforgettable though near or far
Like a song of love that clings to me
How the thought of you does things to me
Never before has someone been more
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too.
Indimenticabile
Indimenticabile, ecco cosa sei
Indimenticabile se vicino o lontano
Come una canzone d'amore che mi si aggrappa
Come il pensiero di te mi fa cose
Mai prima d'ora qualcuno è stato di più
Indimenticabile in ogni modo
E per sempre, così rimarrai
Ecco perché, tesoro, è incredibile
Quel qualcuno così indimenticabile
Pensa che anch'io sono indimenticabile
Indimenticabile in ogni modo
E per sempre, così rimarrai
Ecco perché, tesoro, è incredibile
Quel qualcuno così indimenticabile
Pensa che anch'io sono indimenticabile.
Lasă-mă să tac
Lasă-mă să tac în nopțile mai grele
În zilele ce nu mi-au fost pe plac
Pentru nopțile ce nu ai fost în ele
Lasă-mă să tac
Când dimineață îmi străpungi privirea
Nu aștepta să-ți spun că-mi ești pe plac
De mă iubești îmi înțelegi tăcerea
Te-aștept la mine,de vii să nu mă lași să tac
Să mă citești cum l-ai citit pe Eminescu
Fiind a mea,să mă preferi un veac
Să mă-nțelegi cum înțelegi pe Minulescu
De sunt ce vrei să nu mă lași să tac
Îți mulțumesc
Îți mulțumesc iubito pentru frumosul ce-ți aparține,
Îți mulțumesc pentru răbdarea ta,
Îți mulțumesc pentru iubirea ce vine de la tine,
Speranța, fericirea și lumina sunt astăzi cuvinte ce-și au ființa vie pentru mine,
Din șansa vieții ce tu mi-ai dat-o mie,
Căci fără tine dragoste nu este,
Și nici poveste de amor sau bucurie!
(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Скажи мне...
Скажи мне, любишь ли ешё?
или любовь прошла как день ненастный?
Кто подставляет тебе теперь плечё?
и кто с тобой теперь несчастный?
Скажи мне, любишь ли ешё?
или истерики остались в прошлом?
Вся боль что от тебя лилась ручьем,
и разговоры по ночам о пошлом...
Скажи мне, любишь ли ешё?
Кого целуешь сладкими губами?
Кому ты плачишься теперь в плече?
Кого теперь ты балуешь стихами?...
mi e dor de tine
scuze…dar prefer să nu mai plâng noaptea după ce i am zis prietenei mele cat de rău mă doare sufletul ca ți am greșit cu ceva.
ca te distanțezi…
ca încep să cred ca orice fac greșit te face să mă urăști și să nu mă mai iubești.
scuze, sunt și eu un om…
ce își dorește să fie atins cu emoție, iubire…liniște..răbdare..
cer prea mult? scuze. nu ți voi cere nimic…promit…mulțumesc.
Mărțișoare
Am luat un mărțișor
Să ți-l aduc degrabă
Dar nu știu unde ești
Să-ți spun cât mi-ești de dragă
Ți-am luat și ghiocei
Ghiveci cu flori și iarbă
Mișcând din clopoței
De tine mă întreabă
Am strâns raze de soare
Să-ți pun la gât o salbă
Din suflet pandantiv
Să-ți prind în piept podoabă
Am luat din noapte stele
La tine-n ochi să ardă
Dar nu-i mai pot vedea
Privirea-mi este oarbă
Am prins în palme ploi
Le las în cer să cadă
Am primăvara-n nori
Și suflenu-n zăpadă
Săracul mărțișor
Așteaptă să te vadă
Cum nu te mai găsesc
Ajunge într-o ladă
Se-adună mărțișoare
Și-i barba tot mai albă
Am zâmbetul străin
Am inima bolnavă
"Unforgettable" în italiană
Unforgettable, that's what you are
Unforgettable though near or far
Like a song of love that clings to me
How the thought of you does things to me
Never before has someone been more
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too.
Indimenticabile
Indimenticabile, ecco cosa sei
Indimenticabile se vicino o lontano
Come una canzone d'amore che mi si aggrappa
Come il pensiero di te mi fa cose
Mai prima d'ora qualcuno è stato di più
Indimenticabile in ogni modo
E per sempre, così rimarrai
Ecco perché, tesoro, è incredibile
Quel qualcuno così indimenticabile
Pensa che anch'io sono indimenticabile
Indimenticabile in ogni modo
E per sempre, così rimarrai
Ecco perché, tesoro, è incredibile
Quel qualcuno così indimenticabile
Pensa che anch'io sono indimenticabile.
Other poems by the author
Speranța, pâinea omului sărac
Printre miile de gânduri
Mă regăsesc pierdut,
Încerc să le-așez în rânduri,
Dar mereu o iau de la început.
Sunt prea puține acorduri
Printre-atâtea dezacorduri,
Repetate în tetracorduri,
Criptându-ne în recorduri.
Speranțele-s puține,
Iar demonii cresc în mulțime,
Distrugându-ne gândurile.
Dar cine să ne mai apere,
Când doar tăcerea ne rămâne?
În jur văd doar invidie,
Comploturi țesând fratricide,
Și vorbe scuipate, acide –
Acești perfizi... în jurul lor, doar jarul arde.
Mai am un singur gând:
Unde-i minte multă,
E și nebunie abundentă.
Visele, însă, zidesc
O simțire excultă.
Am și eu o speranță:
Speranța uitării absolute.
Dar poate aceasta mai e speranță?
Nu cumva e doar disperare?
Orchestrarea dorului nemuritor
Când te privesc, se-nalță universul,
În ochii tăi, o lume se destramă,
Și luna-și uită-n ceruri înțelesul,
Căci tu devii întreaga mea viață.
Pe pielea ta se scriu balade mute,
Un foc mocnit pe-altarul unui vis,
Iar mâinile-mi, de tine neștiute,
Te poartă-n vals spre margini de abis.
Din glasul tău se naște o orchestră,
Un cântec de vioară, plin de dor,
Îmi spui un singur cuvânt, e simfonia,
Ce-mi face sufletul nemuritor.
Atingerea ta arde ca o rugă,
Fiorii scriu poeme pe-al meu piept,
Iar în tăcerea nopții, chiar și luna
Se-oprește să asculte căt mi te doresc.
Epave în derivă
Ca într-un tablou derizoriu
Pictat de-un nebun cu harapnice,
Zăresc epave pline de pustiu
Ce exprimă dorințe sadornice.
Nu zăresc vreun necesar ambulatoriu,
Numai sunete în tonuri diatonice,
Ce-mi trezesc un gând de purgatoriu,
Ale sunetelor de metal ruginite
Și plutesc în plin delir
În largul oceanului de necunoscute
Aspirând toți după ghelir
Și închinând genunchi la prefăcute.
Acum torn speranțe din clondir
Sperând la un strop de castitate,
Dar voi o luați ca drept clistir,
Din speța diviziunilor clericiste.
Efect Antihalo
Îți sunt efect antihalo,
Te readuc înapoi în abis,
Dictând portative pierdute-n ecou
Mă seduci cu vorbe irbis.
Lasă-mă să te duc acolo circumscris,
Unde nu duce nicăieri.
Să poți simți totul într-un fel precis:
“Pietre seci în serile reci”
Privind luminile murind pe rând,
Îți prezentam ca un copil,
Clipele tale triste zburând
În ale mele întunerici.
Asta e ceea ce vrei?
Sau te mai întreb altă dată…
Invocându-mă, mă chemi
Din adâncul pierdutelor judecăți.
Taina ochilor invesmantati in smarald
Din toate stelele ce strălucesc,
Tu ești cea mai prețioasă...
N-ai vrea tu să-mi fii povestea,
Pe care sufletul meu s-o trăiască?
Draga stea a sufletului meu,
Care-mi luminezi calea vieții,
N-ai vrea tu să-mi fii melodia
Pe care inima mea s-o cânte cu dor?
Visul meu cu ochi de smarald,
Precum oceanul în nopțile senine,
N-ai vrea tu să-mi fii dorința
Ce-mi mistuie sufletul cu patimă și fior?
Șoapta râului ce curge în sufletul meu
Și-mi alină fiecare gând și vis,
N-ai vrea tu să-mi fii povestea
Pe care mintea mea s-o creada?
Cântec fermecat al nopții,
Ce mă face și mai mult să te doresc,
N-ai vrea tu să-mi fii eternul
Ce arde-n inima mea mereu?
Lupta zeilor uitati
În bolți străpung raze de lumină
Ce surzesc orice chip de prefăcută,
Iar gemete de fier forjat răsună,
Ca un tunet, printre infinit de risipă.
În mreje de tăceri se țes ispite,
Iar umbrele dansează neclintite,
Sub pasul greu al vremii risipite,
Pe un altar de visuri amuțite.
-i de mult dusă-n culmi
Ce lasă gând de la om la nebuni,
Nu mai văd nici-un iz de zei,
Doar gând, praf peste toți.
Unde-s zeii să vadă tot chinul,
Cu sângele fierbinte ce-a născut spinul?
Sunt pierduți, dorm în amintiri,
Iar chinul e al nostru, din veșnic priviri.
Speranța, pâinea omului sărac
Printre miile de gânduri
Mă regăsesc pierdut,
Încerc să le-așez în rânduri,
Dar mereu o iau de la început.
Sunt prea puține acorduri
Printre-atâtea dezacorduri,
Repetate în tetracorduri,
Criptându-ne în recorduri.
Speranțele-s puține,
Iar demonii cresc în mulțime,
Distrugându-ne gândurile.
Dar cine să ne mai apere,
Când doar tăcerea ne rămâne?
În jur văd doar invidie,
Comploturi țesând fratricide,
Și vorbe scuipate, acide –
Acești perfizi... în jurul lor, doar jarul arde.
Mai am un singur gând:
Unde-i minte multă,
E și nebunie abundentă.
Visele, însă, zidesc
O simțire excultă.
Am și eu o speranță:
Speranța uitării absolute.
Dar poate aceasta mai e speranță?
Nu cumva e doar disperare?
Orchestrarea dorului nemuritor
Când te privesc, se-nalță universul,
În ochii tăi, o lume se destramă,
Și luna-și uită-n ceruri înțelesul,
Căci tu devii întreaga mea viață.
Pe pielea ta se scriu balade mute,
Un foc mocnit pe-altarul unui vis,
Iar mâinile-mi, de tine neștiute,
Te poartă-n vals spre margini de abis.
Din glasul tău se naște o orchestră,
Un cântec de vioară, plin de dor,
Îmi spui un singur cuvânt, e simfonia,
Ce-mi face sufletul nemuritor.
Atingerea ta arde ca o rugă,
Fiorii scriu poeme pe-al meu piept,
Iar în tăcerea nopții, chiar și luna
Se-oprește să asculte căt mi te doresc.
Epave în derivă
Ca într-un tablou derizoriu
Pictat de-un nebun cu harapnice,
Zăresc epave pline de pustiu
Ce exprimă dorințe sadornice.
Nu zăresc vreun necesar ambulatoriu,
Numai sunete în tonuri diatonice,
Ce-mi trezesc un gând de purgatoriu,
Ale sunetelor de metal ruginite
Și plutesc în plin delir
În largul oceanului de necunoscute
Aspirând toți după ghelir
Și închinând genunchi la prefăcute.
Acum torn speranțe din clondir
Sperând la un strop de castitate,
Dar voi o luați ca drept clistir,
Din speța diviziunilor clericiste.
Efect Antihalo
Îți sunt efect antihalo,
Te readuc înapoi în abis,
Dictând portative pierdute-n ecou
Mă seduci cu vorbe irbis.
Lasă-mă să te duc acolo circumscris,
Unde nu duce nicăieri.
Să poți simți totul într-un fel precis:
“Pietre seci în serile reci”
Privind luminile murind pe rând,
Îți prezentam ca un copil,
Clipele tale triste zburând
În ale mele întunerici.
Asta e ceea ce vrei?
Sau te mai întreb altă dată…
Invocându-mă, mă chemi
Din adâncul pierdutelor judecăți.
Taina ochilor invesmantati in smarald
Din toate stelele ce strălucesc,
Tu ești cea mai prețioasă...
N-ai vrea tu să-mi fii povestea,
Pe care sufletul meu s-o trăiască?
Draga stea a sufletului meu,
Care-mi luminezi calea vieții,
N-ai vrea tu să-mi fii melodia
Pe care inima mea s-o cânte cu dor?
Visul meu cu ochi de smarald,
Precum oceanul în nopțile senine,
N-ai vrea tu să-mi fii dorința
Ce-mi mistuie sufletul cu patimă și fior?
Șoapta râului ce curge în sufletul meu
Și-mi alină fiecare gând și vis,
N-ai vrea tu să-mi fii povestea
Pe care mintea mea s-o creada?
Cântec fermecat al nopții,
Ce mă face și mai mult să te doresc,
N-ai vrea tu să-mi fii eternul
Ce arde-n inima mea mereu?
Lupta zeilor uitati
În bolți străpung raze de lumină
Ce surzesc orice chip de prefăcută,
Iar gemete de fier forjat răsună,
Ca un tunet, printre infinit de risipă.
În mreje de tăceri se țes ispite,
Iar umbrele dansează neclintite,
Sub pasul greu al vremii risipite,
Pe un altar de visuri amuțite.
-i de mult dusă-n culmi
Ce lasă gând de la om la nebuni,
Nu mai văd nici-un iz de zei,
Doar gând, praf peste toți.
Unde-s zeii să vadă tot chinul,
Cu sângele fierbinte ce-a născut spinul?
Sunt pierduți, dorm în amintiri,
Iar chinul e al nostru, din veșnic priviri.