Nu există speranță in iad
Pe trepte reci, pe inimi goale
Și cu aripi cusute din umbre și dor,
Am visat că tu-mi ești a mea cale,
Că aici, eu n-am să mor.
M-am prăbușit în abisul flămând,
Dar simt cum o mână mă rupe din loc.
La capătul ei, erai tu, un chip blând,
O stea rătăcită-n altar de foc.
Nu te-am întrebat de ce,
Dar nici tu n-ai spus nimic.
Un legământ ce ușor se frânge,
Pierdut și uitat într-un colț de foc.
Când tăcerea îmi devenise casă,
Și ecourile mă îngropau încet,
Vocea ta s-a strecurat în orice umbră
Și din haos, m-ai chemat înapoi, în vis.
Am sădit un gând, mai la mijloc de inimă,
Dar pământul l-a scuipat ca un blestem.
Aici, unde sunt eu, speranța e o candelă
Bătută în furtuna nebună a infernului demn.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Florin Dumitriu
Дата публикации: 23 марта
Просмотры: 159
Стихи из этой категории
Nu esti al meu
Din nou eu stau si ma gindesc
La viata care trece
Si de durere.. eu fumez
Tigara iar se stinge...
Trec zile-ntregi ..
Trec nopti fara odihna
Tu iarasi pleci
Si-mi spui ca o sa treaca...
EA iar te chiama
Tu iar ma lasi pe mine
Te duci la EA grabit
Si-mi spui ca vorbim miine...
Si iar ma pun pe asteptat
Si sufletul ma doare
Dar .. eu asa am acceptat
Inghit lacrimi amare...
E o femeie..e sotia ta
Eu sint doar o amanta
Cu Ea tu iti traiesti viata
Cu mine te vezi citeodata..
Tu miai propus sa fim iubiti
Ca ai familie..copii
Dar am ajuns indragostiti
Si facem nebunii...
Si iarasi trebuie sa pleci
EA iar te chiama acasa
Eu iar ramin sa ma gindesc
De cine tie-ti pasa....
Ea-i mama la ai tai copii
Eu ..doar o simpla fata
Ei iar te-asteapta ca sa vii
Si eu ramin indurerata...
Dramă pe Sena
Curgerea lină a Senei spune povești
Povești de dragoste cum rar întâlnești
Dar și povestea tristă a mantiei odioase
Care ascundea lacrimi și crime ticăloase.
Vocea de tunet ce face valurile să tremure
Izvorăște dintr-un om cu sufletul îndrăgostit
Doar visele îl mai poartă singure
Spre vremea când totul era liniștit.
Nevasta îl uită cu fiecare secundă
Își caută alinarea în brațe tinerești
Iar clocotul de sub mantia sângerândă
Erupe ca un vulcan și nu poți să îl oprești.
Umbrele se întind peste Sena
Nici o respirație nu taie aerul crud
Doar o figură șireată ca o hienă
Se plimbă pe pontonul ud.
Își flutură mantaua ca un vultur aripile
Și așteaptă tăcut să se stingă lămpile
La crăpatul zorilor să-ncheie povestea
Cu sângele tânăr să-și spele necinstea.
Naivă mai ești fată
E toxic pt tine,fată,
Nu mai ești cea de altădată;
Aud adesea -n comentarii
Și păreri contrarii;
Dacă -l iubește, iartă,
E firesc să se despartă,
Destinul,magic i a unit
Și fericirea are un sfârșit...
E drogul meu,nu am ce face,
Vă rog, lăsați -mă în pace,
Dar vocile se întețesc,
Mă critică, mă amețesc;
Unde ți -e zâmbetul de -odinioară,
N ai iubi fără să doară?..
Toți in viață pătimim
Pt acel ceva sublim.
Dependentă sunt de tine
Și o spun fără rușine.
De gura lumii chiar nu mi pasă
Dorul de tine mă apasă.
Iar voi cei plini de mustrări
Spre cele patru zări
Vedeți -vă de drum;
Eu vină mi o asum.
Eu cred , invidia vă roade
Că simțu-n mine arde.
Eu nu vreau compătimire,
Ci fărâma de iubire,
Chiar de inima suspină,
De abia aștept să vină
Al meu iubit pribeag
Și voi pune rămășag,
Că -l voi îmblânzi vreodată;
Naivă mai ești fată...
Ești tot
Esti dorul ce-n suflet mereu trăiește
Și raza de soare ce-n inimă sclipește
Ești tot ce iubesc de când te cunosc
Visul ce-l port în mine, pe silențios
Ești vraja ce ma prinde cu ochii de foc
Mi-apari în vise și simt cum mă sufoc
Brațele tale mă aprind și mă sting
Când mă îmbrățișezi, cerul ating.
Ești dezastru ce liniște îmi aduce
Un haos blând ce mă seduce
Zâmbetul tău mă poartă in abis
Privirea ta, poarta raiului ne-a deschis.
Ești furtună și ești și alinare
Clipa ce mă doare, dar și salvare
Cu tine răsare lumina în zori
Și apune in noapte fără de culori.
Ești ce caut și pierd în fiecare vis
Ești fericire și rană...tot ce mi-e scris
Ești semn de foc eu de pământ
Mă arzi mocnit cu al tău veșmânt.
Ești luna plină ce strălucește în zare
Un tainic dor, o dulce chemare
Ești tot ce aștept să strâng la piept
Poezia să nu-mi mai fie deșert...
Balada de toamnă
E pustiu iubitule pe strada,
Ploua marunt,e frig afara!
Auzi? Cum plange o vioara..
Prin ea canta toamna suparata.
Si e frig,si frunze cad
Soarele parca a decedat
Vantul mangaie lanurile pustii
Of toamna nu credeam c-o sa mai vii!
In suflet se strang dureri inferne
De dor si dragoste sufletul imi cere
Sa te mai rog cum te rugam candva:
Mai spune-mi o singura data ca sunt a ta!
E toamna tarzie iubitule si..
Nu ai venit!
Doar toamna si cu mine stim cat am suferit...
Nu esti al meu
Din nou eu stau si ma gindesc
La viata care trece
Si de durere.. eu fumez
Tigara iar se stinge...
Trec zile-ntregi ..
Trec nopti fara odihna
Tu iarasi pleci
Si-mi spui ca o sa treaca...
EA iar te chiama
Tu iar ma lasi pe mine
Te duci la EA grabit
Si-mi spui ca vorbim miine...
Si iar ma pun pe asteptat
Si sufletul ma doare
Dar .. eu asa am acceptat
Inghit lacrimi amare...
E o femeie..e sotia ta
Eu sint doar o amanta
Cu Ea tu iti traiesti viata
Cu mine te vezi citeodata..
Tu miai propus sa fim iubiti
Ca ai familie..copii
Dar am ajuns indragostiti
Si facem nebunii...
Si iarasi trebuie sa pleci
EA iar te chiama acasa
Eu iar ramin sa ma gindesc
De cine tie-ti pasa....
Ea-i mama la ai tai copii
Eu ..doar o simpla fata
Ei iar te-asteapta ca sa vii
Si eu ramin indurerata...
Dramă pe Sena
Curgerea lină a Senei spune povești
Povești de dragoste cum rar întâlnești
Dar și povestea tristă a mantiei odioase
Care ascundea lacrimi și crime ticăloase.
Vocea de tunet ce face valurile să tremure
Izvorăște dintr-un om cu sufletul îndrăgostit
Doar visele îl mai poartă singure
Spre vremea când totul era liniștit.
Nevasta îl uită cu fiecare secundă
Își caută alinarea în brațe tinerești
Iar clocotul de sub mantia sângerândă
Erupe ca un vulcan și nu poți să îl oprești.
Umbrele se întind peste Sena
Nici o respirație nu taie aerul crud
Doar o figură șireată ca o hienă
Se plimbă pe pontonul ud.
Își flutură mantaua ca un vultur aripile
Și așteaptă tăcut să se stingă lămpile
La crăpatul zorilor să-ncheie povestea
Cu sângele tânăr să-și spele necinstea.
Naivă mai ești fată
E toxic pt tine,fată,
Nu mai ești cea de altădată;
Aud adesea -n comentarii
Și păreri contrarii;
Dacă -l iubește, iartă,
E firesc să se despartă,
Destinul,magic i a unit
Și fericirea are un sfârșit...
E drogul meu,nu am ce face,
Vă rog, lăsați -mă în pace,
Dar vocile se întețesc,
Mă critică, mă amețesc;
Unde ți -e zâmbetul de -odinioară,
N ai iubi fără să doară?..
Toți in viață pătimim
Pt acel ceva sublim.
Dependentă sunt de tine
Și o spun fără rușine.
De gura lumii chiar nu mi pasă
Dorul de tine mă apasă.
Iar voi cei plini de mustrări
Spre cele patru zări
Vedeți -vă de drum;
Eu vină mi o asum.
Eu cred , invidia vă roade
Că simțu-n mine arde.
Eu nu vreau compătimire,
Ci fărâma de iubire,
Chiar de inima suspină,
De abia aștept să vină
Al meu iubit pribeag
Și voi pune rămășag,
Că -l voi îmblânzi vreodată;
Naivă mai ești fată...
Ești tot
Esti dorul ce-n suflet mereu trăiește
Și raza de soare ce-n inimă sclipește
Ești tot ce iubesc de când te cunosc
Visul ce-l port în mine, pe silențios
Ești vraja ce ma prinde cu ochii de foc
Mi-apari în vise și simt cum mă sufoc
Brațele tale mă aprind și mă sting
Când mă îmbrățișezi, cerul ating.
Ești dezastru ce liniște îmi aduce
Un haos blând ce mă seduce
Zâmbetul tău mă poartă in abis
Privirea ta, poarta raiului ne-a deschis.
Ești furtună și ești și alinare
Clipa ce mă doare, dar și salvare
Cu tine răsare lumina în zori
Și apune in noapte fără de culori.
Ești ce caut și pierd în fiecare vis
Ești fericire și rană...tot ce mi-e scris
Ești semn de foc eu de pământ
Mă arzi mocnit cu al tău veșmânt.
Ești luna plină ce strălucește în zare
Un tainic dor, o dulce chemare
Ești tot ce aștept să strâng la piept
Poezia să nu-mi mai fie deșert...
Balada de toamnă
E pustiu iubitule pe strada,
Ploua marunt,e frig afara!
Auzi? Cum plange o vioara..
Prin ea canta toamna suparata.
Si e frig,si frunze cad
Soarele parca a decedat
Vantul mangaie lanurile pustii
Of toamna nu credeam c-o sa mai vii!
In suflet se strang dureri inferne
De dor si dragoste sufletul imi cere
Sa te mai rog cum te rugam candva:
Mai spune-mi o singura data ca sunt a ta!
E toamna tarzie iubitule si..
Nu ai venit!
Doar toamna si cu mine stim cat am suferit...
Другие стихотворения автора
Somn ușor
Să adormi încet, suflet blând,
Așa cum mă linișteai odinioară,
Cu tăcerea ta caldă, răbdând
Povara durerilor mele, amară.
Ai plecat cu o jumătate din noi,
Știind că tot ce rămâne e greu,
În zilele dulci când răsuflu-n nevoi,
Mă țineai doar prin tăcerea mereu.
Unde ai ajuns, departe de dor,
Sper că lumina te poartă senină.
Iartă-mi suspinul și-al lacrimii nor,
Iar poveștile noastre, păstrează-le-n tihnă.
Te-am chemat "prieten", axolot blajin,
Mă priveai ca o umbră de soare,
Un ecou ce trăiește și-apune divin
Lăsând amintirea să doarmă sub zare.
“Prietenul meu cel mai bun nu imi oferea sfaturi, avuții cu carul, fericire fara sfarsit……ci doar liniștire… asta e tot ce doream.”
Scrisoarea a ||| a
De-ai fi, iubito, o clipă numai a mea,
Ai fi aripile ce mă ridică până-n rai,
Sau îmi poți fi pământul ce se destramă,
Ce mă trage adânc în negura propriului iad.
Privesc dintr-un tăiș de lumină palidă,
Cum emoțiile se scaldă ușor în adierea iubirii,
Se îmbrățișează, se sărută în ecouri mute,
Pe când natura în jur tace, părăsită de cuvinte.
De mă cauți, aici, între vis și realitate, rătăcesc,
Între ideal și dorința ce ușor mi se pierde,
Căci în îmbrățișarea ta, iubito,
Încerc să-mi găsesc calea, cu sufletul ce piere.
Fiecare clipă petrecută cu tine în dorință
Este un sărut dat umbrei ce mă amăgește
Și în această tăcere profundă,
Ne regăsim, doar ca din nou a ne pierde…
Hemoragie ocultă
Îngeri deghizați catehizează în limbi necunoscute
Ca aripile unui corb ce se-nalță în depărtare,
Învăluidu-ne într-un giulgiu al nopții,
Iar în umbrele lui cutremurăm, în bezna minții...
Clopote ce sună-n limba de șarpe,
Ne ademenesc într-o falsă comuniune
Sufocând sufletul cu minciuni veninoase
Cu șoapta disperării, o adiere înfiorătoare.
Ca sărutul morții și mângâierii de harapce
Sorb și pân' la ultim' strop de sânge
Să punem genunchi în față la al lor elizeu,
O existență scheletică, condamnată la strânsoarea nopții.
Inima Universului
Am căutat iubirea în colțuri de lume, în umbre de gânduri,
Dar am găsit-o acolo, în adâncul sufletului tău, unde timpul nu îndrăznește să pătrundă.
Tu ești vântul care îmi răstoarnă munții, iar eu sunt doar un fir de iarbă,
Ce tremură la fiecare adiere din privirea ta.
Îți port amintirile în piele, ca o haină făcută din dorințe neîmplinite,
Iar fiecare cuvânt nespus este o rană care nu se vindecă.
Când îți ating chipul în vis, mă pierd între realitate și fantezie,
Și îți spun că, în această lume haotică, tu ești singura mea certitudine.
Te-am căutat în toate locurile greșite, dar nu știam că te purtam în mine,
Și acum, în fața unui univers întreg, mă învăluie doar liniștea prezenței tale.
Mă topesc în fiecare cuvânt pe care nu l-am spus,
Și mă pierd în ochii tăi, acolo unde timpul nu există.
Stele în Fuziune: Noaptea Pasiunii
În alchimia iubirii noastre, suntem două stele fără echivoc,
Topindu-ne într-un ocean de lumină pură și foc,
În care fiecare scânteie devine o galaxie,
Și fiecare sărut e o gală a cosmosului în extaz.
Ca o fântână veșnică de sentimente, suntem izvorul vieții,
În care fiecare picătură devine o filă de poveste,
În care fiecare undă devine o cântare a sufletului,
Și fiecare adiere de vânt e o călătorie spre nemurire.
În noaptea noastră de pasiune, suntem ca două flăcări într-un dans de amor,
Consumându-ne unul pe altul într-o fuziune divină,
În care fiecare scânteie devine un secret al universului,
Și fiecare tremur e o călătorie spre o altă dimensiune.
Pielea ta e ca o pânză de catifea, pe care degetele mele o străbat cu nesăbuință,
În care fiecare atingere devine o melodie a plăcerii,
În care fiecare mângâiere e o călătorie spre extazul absolut,
Și fiecare strângere e o promisiune de fericire fără margini.
În această seară de extaz, suntem doar doi amanți,
Iubindu-ne cu raze de patimă și adiere de fior
În care fiecare tremur e o chemare la păcat,
Și fiecare clipă e o eternitate a plăcerii.
Privirile focului
O privire de foc, ca un vers neterminat,
Iar pașii mei sunt ecouri pe drumuri rătăcite,
În noaptea care tace, doar umbra mă ține,
Mă pierd în dansul unei iubiri interzise.
Cum îmi alunec gândurile printre fiorii serii,
Îmi dau seama că nu sunt doar un spectator,
Ci o mare furtună ce poartă cu ea dorințe
Ce nu pot să fie spuse, doar simțite, în tăcere.
Timpul ne joacă farse, în adâncuri de dor,
Suntem doar niște umbre care se țin de mână,
Dar chiar și în umbrele cele mai adânci,
Găsim o rază de lumină ce ne arde fără vină.
Somn ușor
Să adormi încet, suflet blând,
Așa cum mă linișteai odinioară,
Cu tăcerea ta caldă, răbdând
Povara durerilor mele, amară.
Ai plecat cu o jumătate din noi,
Știind că tot ce rămâne e greu,
În zilele dulci când răsuflu-n nevoi,
Mă țineai doar prin tăcerea mereu.
Unde ai ajuns, departe de dor,
Sper că lumina te poartă senină.
Iartă-mi suspinul și-al lacrimii nor,
Iar poveștile noastre, păstrează-le-n tihnă.
Te-am chemat "prieten", axolot blajin,
Mă priveai ca o umbră de soare,
Un ecou ce trăiește și-apune divin
Lăsând amintirea să doarmă sub zare.
“Prietenul meu cel mai bun nu imi oferea sfaturi, avuții cu carul, fericire fara sfarsit……ci doar liniștire… asta e tot ce doream.”
Scrisoarea a ||| a
De-ai fi, iubito, o clipă numai a mea,
Ai fi aripile ce mă ridică până-n rai,
Sau îmi poți fi pământul ce se destramă,
Ce mă trage adânc în negura propriului iad.
Privesc dintr-un tăiș de lumină palidă,
Cum emoțiile se scaldă ușor în adierea iubirii,
Se îmbrățișează, se sărută în ecouri mute,
Pe când natura în jur tace, părăsită de cuvinte.
De mă cauți, aici, între vis și realitate, rătăcesc,
Între ideal și dorința ce ușor mi se pierde,
Căci în îmbrățișarea ta, iubito,
Încerc să-mi găsesc calea, cu sufletul ce piere.
Fiecare clipă petrecută cu tine în dorință
Este un sărut dat umbrei ce mă amăgește
Și în această tăcere profundă,
Ne regăsim, doar ca din nou a ne pierde…
Hemoragie ocultă
Îngeri deghizați catehizează în limbi necunoscute
Ca aripile unui corb ce se-nalță în depărtare,
Învăluidu-ne într-un giulgiu al nopții,
Iar în umbrele lui cutremurăm, în bezna minții...
Clopote ce sună-n limba de șarpe,
Ne ademenesc într-o falsă comuniune
Sufocând sufletul cu minciuni veninoase
Cu șoapta disperării, o adiere înfiorătoare.
Ca sărutul morții și mângâierii de harapce
Sorb și pân' la ultim' strop de sânge
Să punem genunchi în față la al lor elizeu,
O existență scheletică, condamnată la strânsoarea nopții.
Inima Universului
Am căutat iubirea în colțuri de lume, în umbre de gânduri,
Dar am găsit-o acolo, în adâncul sufletului tău, unde timpul nu îndrăznește să pătrundă.
Tu ești vântul care îmi răstoarnă munții, iar eu sunt doar un fir de iarbă,
Ce tremură la fiecare adiere din privirea ta.
Îți port amintirile în piele, ca o haină făcută din dorințe neîmplinite,
Iar fiecare cuvânt nespus este o rană care nu se vindecă.
Când îți ating chipul în vis, mă pierd între realitate și fantezie,
Și îți spun că, în această lume haotică, tu ești singura mea certitudine.
Te-am căutat în toate locurile greșite, dar nu știam că te purtam în mine,
Și acum, în fața unui univers întreg, mă învăluie doar liniștea prezenței tale.
Mă topesc în fiecare cuvânt pe care nu l-am spus,
Și mă pierd în ochii tăi, acolo unde timpul nu există.
Stele în Fuziune: Noaptea Pasiunii
În alchimia iubirii noastre, suntem două stele fără echivoc,
Topindu-ne într-un ocean de lumină pură și foc,
În care fiecare scânteie devine o galaxie,
Și fiecare sărut e o gală a cosmosului în extaz.
Ca o fântână veșnică de sentimente, suntem izvorul vieții,
În care fiecare picătură devine o filă de poveste,
În care fiecare undă devine o cântare a sufletului,
Și fiecare adiere de vânt e o călătorie spre nemurire.
În noaptea noastră de pasiune, suntem ca două flăcări într-un dans de amor,
Consumându-ne unul pe altul într-o fuziune divină,
În care fiecare scânteie devine un secret al universului,
Și fiecare tremur e o călătorie spre o altă dimensiune.
Pielea ta e ca o pânză de catifea, pe care degetele mele o străbat cu nesăbuință,
În care fiecare atingere devine o melodie a plăcerii,
În care fiecare mângâiere e o călătorie spre extazul absolut,
Și fiecare strângere e o promisiune de fericire fără margini.
În această seară de extaz, suntem doar doi amanți,
Iubindu-ne cu raze de patimă și adiere de fior
În care fiecare tremur e o chemare la păcat,
Și fiecare clipă e o eternitate a plăcerii.
Privirile focului
O privire de foc, ca un vers neterminat,
Iar pașii mei sunt ecouri pe drumuri rătăcite,
În noaptea care tace, doar umbra mă ține,
Mă pierd în dansul unei iubiri interzise.
Cum îmi alunec gândurile printre fiorii serii,
Îmi dau seama că nu sunt doar un spectator,
Ci o mare furtună ce poartă cu ea dorințe
Ce nu pot să fie spuse, doar simțite, în tăcere.
Timpul ne joacă farse, în adâncuri de dor,
Suntem doar niște umbre care se țin de mână,
Dar chiar și în umbrele cele mai adânci,
Găsim o rază de lumină ce ne arde fără vină.