.Melancolie

Dacă aș putea redenumi toamna …

o melancolie

n-ar mai fi toamnă pentru tine, așa-i?

 

Ah … n-aș putea să-ți răpesc așa ceva.

Și pe urmă, pentru mine ar fi

plină de spini,

Aș sângera de tine ușor…

prin fiecare frunză căzută,

și aș muri mereu și mereu …

cu fiecare dor,

de tine.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)


Category: Love poems

All author's poems: Aurel Alexandru Donciu poezii.online .Melancolie

Cub de gheață, melancolie, gheață, poezii, poezie, dragoste, versuri, volumpoezii, cub,

Date of posting: 27 марта 2022

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1611

Log in and comment!

Other poems by the author

O nebunie

Tăcere-n ceasuri de nesomn

Când știu că mâine-i niciodată,

Și îmi las o lacrimă însemn

Ce stă de dorul tău și-așteaptă.

 

Clipește candela o clipă

Prin sfârșitul nostru dureros,

Ca un duh de întuneric și risipă

La trântă cu un om neputincios.

 

În zadar te regăsesc prin șoapte

Și prin gânduri spuse de nespus,

Acum sunt singur și e noapte

Și toate șoaptele s-au dus. 

 

Să fim străini e-o nebunie ...

Să iubim în diferite nopți,

Noaptea mea să nu îți știe

Gândul tău de noi ... de-l porți!

 

Împrejuru-mi vi! ca niciodată…

Și toate se răstesc la mine,

Se strâng în mine și deodată 

Toate ... îmi șoptesc de tine!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

Prin mine …

Ah, șoaptele astea,

fantome ale trecutului

Mă tot vizitează de parcă aș fi

cel mai bun prieten al lor.

 

Ca un liliac,

mă las ghidat de ecouri vechi și noi,

printr-un infinit absurd.

Cu unele șoapte îți mângâi părul

într-un miros de trandafiri …

Altele … se aprind în noapte

un lampadar de amintiri …

Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple

și în inimă un dor.

Și mai sunt câteva … atunci când dorm,

te visez … și zbor!

 

Rădăcinile unui copac,

ce sug din mine ultima picătură de tine …

Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,

și mă duc departe … prin mine,

să te caut,

cu ele.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

More ...

Fir de ață

Am pus șoapte într-un cub de gheață,

Iar noaptea mi-a pus gheață,

într-un pahar de șoapte,

Pastile de durere,

ale muribundului de mine.

Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață

Să le trec prin timp un infinit

Să redenumesc viața printr-un fir de ață

Cu un titlu “ne-am iubit”.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

[ Să mă minți ]

‘’Scrie-mi!’’ și să mă cerți plângând

Când uit să mă trezesc

când uit că-mi ești în gând …

Că te iubesc!

 

Aș fi dorit să-ți scriu și ție

Și să mă citești cum eu …

te scriu și te recit cu drag …

mereu!

 

Scrâșnesc din dinți, să mi te scot din minți …

să mă lași o clipă să respir;

Să te mint și să mă minți,

Că ne-am uitat!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

De te-aș scrie

 De te-aș scrie, te-aș avea

 Într-un cuib de rândunea

 Cuibăriți în cioc și pene

 Asta-i dragoste, pesemne!

 

 Amândoi și-o rămurică

 Să te pierd mi-e tare frică 

 Pe aleea vântului

 La capatul… pământului.

 

 De te-aș scrie, ai cânta

 Poezii din cartea mea

 Despre noi și-un puișor

 Împrejur, în zbor.

 

 Și deasupra tuturor

 Desenând pe cer un nor

 Cu o notă de iubire

 Să le dăm de știre.

 

 De te-aș scrie aceste șoapte…

 “Nu mai vreau singuratate”,

 Condamnați pe veci să fim…

 Să ne iubim!

 

 De te-aș scrie reală ai fi

 Tu m-ai iubi…

 Eu te-aș atinge,

 Și n-aș mai plânge.

 

 De te-aș scrie ai putea

 Să înțelegi că… ești o stea

 Strofă închinată ție…

 Despre ce n-a fost să fie.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

More ...

Teatrul

Azi fărâmă-i cerul,

tristul meu decor

În care regăsesc o notă

de regret și dor,

Făcând în cercuri piruete,

un dans murdar și fantezist

Îmi joc rolul vieții mele …

singur, mut și trist.

 

În vene-mi fierbe neputința

și în suflet dorul arde

Nu sunt replici să mă-ncerce

și cortina iarăși cade,

Ochii-s ațintiți la stele

prin decorul de carton

Minunate constelații

în lumina de neon.

 

Pe podeaua veche zace

chip de dor și de tristețe

Peste tot culori de vise

încărcate cu speranțe

Un chip râde și privește

într-o clipă de trecut,

Altul plânge și se pierde

printre oameni … nevăzut.

 

Am stins luminile în sală

să pot privi ca-ntr-un abis

Crezând că astfel voi fi liber

dar o teamă m-a cuprins,

Teatrul este-un loc de joacă

dintre două fantezii …

Fericirea și tristețea,

două chipuri de copii.

 

Umbre triste mă provoacă,

să zâmbesc de aș putea

Dar pe scena vieții mele

tot repet: -Nu mă uita!

Pe tavanul plin de stele

teatrul este o galaxie

Sting și ultima lumină,

toate… să-mi rămână mie. 

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

More ...

Poems in the same category

Nebun de dorul tău

 

Frumoasă doamnă îți spun acum,

Sunt doar acel nebun de dorul tău,

Ce îți cersesc iubirea ce mi-o dai cu greu,

Iar de amor se pare că nu-ți pasă ,

Ce să mai zic de-n prost ce sunt

Cum bine stiu,adică eu!

Frumoasă doamnă ce-l ce-a fugit de la matale din frumoasa casă

Cu greu agonisită și cu multă trudă

Și ți-a jurat iubire-acum un sfert de secol

Eu îl declar un trădător ca orice trădător,

Și-i mulțumesc că astfel bunul Dumnezeu

Mi te-a trimis să te iubesc ca pe-o zeiță,

Visând noapte de noapte la matale!

Căci nu există-n lumea largă

Femeie mai frumoasă și deșteaptă,

Și adevarul este că te-aștept de-o viață!

De nu venei mă aruncam pe clasica fereastră

Uitând că sinuciderea-i păcatul cel mai mare,

Eu doar visându-mă în brațe la matale!

(3 feb 2024 Vasilica dragostea mea).

 

 

More ...

Mă duce gândul...!

Mă duce gândul fără să-mi spună,

departe în copilăria mea din sat,

Și mă oprește lângă o poartă

zicându-mi, deschide ești așteptat.

 

Fac doi pași rapid pân' lângă gard

și privesc în curtea părăsită,

Totu-i pustiu nu simt nicio mișcare

și casa pare a fi nelocuită.

 

Doar câinele mă latră dintr-o cușcă

și furios se uită către mine,

Parcă ar vrea ham, ham să spună,

nu te cunosc, pleacă străine.

 

Nu mai strig, privesc pe drum,

dar și pe-aici nimeni nu trece,

Treabă îmi fac scot o găleată

și sorb paharul plin cu apă rece.

 

Bag mâna în buzunarul hainei

și-ntrebător iau telefonul,

Îl sun pe tata și-i zic că am venit,

îmi zice da și-oprește tonul.

 

Trece un timp până deschide ușa

în mână cu un baston cu tijă,

Ochii îi plâng când chipu-mi vede

și-i șterge-ncet cu mare grijă.

 

Trage ușor zăvorul porții și vorbă

aspră aruncă înspre câine,

 Ne-mbrățișăm și îmi șoptește....

să știi că te-așteptam pe mâine.

 

Ne așezăm pe banca de la drum,

ca să-și îndrepte spatele,

Și trist îmi spune de dureri și,

c-a-ncercat..toate tratamentele.

 

Este seară și se lasă cu răcoare,

așa că amândoi intrăm în casă,

Stăm de vorbă și ne povestim,

dar tristețea greu ne-apasă.

 

Deodată, mă trezesc și gândul

mi-l întreb nedumerit,

De ce m-a dus fără de știre la

locul unde am copilărit.

 

Profund în judecată mi-a explicat,

că n-am mai fost demult prin sat,

Să-l văd pe tata ce-i bolnav și

să vorbesc cu mama ce-a plecat.

 

Deabia acum eu rușinat am înțeles,

că gândul doar a vrut să-mi spună,

Să merg la tata cât mai des, până ce

soarele și pentru el, nu urcă..să apună.

 

 

 

 

More ...

SONET

    Aş vrea să-ţi cânt un mic sonet 
    Cu paşi mici de menuet 
    Căci iubirea mi-e flămândă 
    Zi şi noapte stă la pândă 
    Să-ţi şoptescă-încet un vers 
    Din adânc izvor cules...
    
    Aş vrea să-ţi cânt o melodie 
    Cât un puf de păpădie 
    Căci mi-e sufletu'-nsetat 
    De săruturi pe-nserat 
    Diamantele-nstelate
    Să-ţi şoptească versuri mate...
    
    Aş vrea să-ţi cânt un cântecel 
    Mic, micuţ, cât un inel 
    Ineluş cu piatră nouă 
    Bobuşor sclipind în rouă 
    Rouă mică-nvolburată 
    Ca iubirea mea-nfocată...

More ...

LACRIMI TĂCUTE

Plouă în mine

fără avertisment,

o ploaie interioară,

disciplinată,

care nu cere adăpost.

 

Port zâmbete funcționale,

ca niște semne de punctuație

în fraze bine aranjate

între ele.

Tăcerea își face loc

și învață să respire.

 

Lacrimile tăcute

nu cad.

Ele rămân suspendate

între gând și inimă,

ca o frază neterminată.

 

Durerea nu are voce,

dar are memorie.

Știe fiecare moment

în care am ales

să nu spun.

 

Poate că într-o zi

cineva va citi

dincolo de cuvinte

și va înțelege

că și tăcerea

plânge.

 

More ...

Scrisoare către...mine

Nici o poezie, nici o lacrimă nu aduce inapoi ce s-a dus

Doar alină pentru o clipă, spală obrajii de durere...si-atât!

Ce s-a pierdut rămâne undeva...departe sau aproape,

În vise, amintiri.... in golul care arde...

 

Și totuși, cumva imi doresc să merg mai departe

Chiar de dorul de ce n-a fost mă cuprinde in noapte...

Fiecare lacrimă e ca o rugăciune, un semn ca mi-ai fost drag

Că am iubit, că am sperat... c-aș fi contat...

 

Vreau durerea s-o pot transforma... să fie blândă, 

O umbră... să nu mai doară atât de tare

Deși nu cred vreodată să dispară 

....in lipsa ta doar crește și.... se vrea mai mare...

 

M-ai zguduit din temelii... tot ce eram s-a pierdut

...Am pierdut o bucată bună din mine...

În lipsa ei nu știu cum să functionez

Și mi se face dor... de mine, lângă tine...

 

Eu stiu că se merita un rămas-bun mai bun

Decât acela ce nu mi l-ai mai oferit

Povestea si-ar fi păstrat același parfum

De fericire și zâmbete.... de la-nceput!

More ...

8 minute

Mi-ar fi plăcut să fii o rază de lumină

să te văd dimineața cum vii de niciunde,

să-mi spui să te aștept că imediat cobori din soare

si eu să te aștept sa apari vreo 8 minute.

 

Dar 8 minute… ce multe,

mi-aș fi dorit să fii mai degrabă un curent de vânt,

mi-ar fi și frig, dar așa când copacii ar începe să se legene

aș ști ca ești tu pe la mine trecând.

 

Și așa aș ști precis când vii,

vânt fiind mi-ai trece prin păr, printre degete, mi-ai șopti în urechi,

când mi-ai trece pe lângă obraz ai bate mai încet un pic.

Ți-aș spune atunci că miroși a frunze proaspăt căzute din copaci,

și a oameni nervoși pe care i-ai lăsat cu părul ciufulit…

tu știi că eu iubesc să te văd

și atunci când apari

până și părul mi-e fericit.

 

Dacă ai vrea să fii un curent de vânt,

te-aș lăsa dacă ai să vrei,

să te oprești pe genele mele

și să te vezi prin ochii mei.

 

(să nu te miri dacă după asta

începi să-ți scrii și tu poeme dimineața)

 

Dar dacă totuși vrei neapărat să fii lumină,

te aștept să vii de acolo de unde

luminilor sa ajungă pe pământ le ia

8 minute…

Ce multe!

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍