Prin mine …

Ah, șoaptele astea,

fantome ale trecutului

Mă tot vizitează de parcă aș fi

cel mai bun prieten al lor.

 

Ca un liliac,

mă las ghidat de ecouri vechi și noi,

printr-un infinit absurd.

Cu unele șoapte îți mângâi părul

într-un miros de trandafiri …

Altele … se aprind în noapte

un lampadar de amintiri …

Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple

și în inimă un dor.

Și mai sunt câteva … atunci când dorm,

te visez … și zbor!

 

Rădăcinile unui copac,

ce sug din mine ultima picătură de tine …

Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,

și mă duc departe … prin mine,

să te caut,

cu ele.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)


Category: Love poems

All author's poems: Aurel Alexandru Donciu poezii.online Prin mine …

Cub de gheață, gheață, poezii, poezie, dragoste, versuri, volumpoezii, cub,

Date of posting: 27 марта 2022

Comments: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1760

Log in and comment!

Comments 1

author Craciunas Silviu

Craciunas Silviu

Invitație. Se reia activitatea la revista RoPoesis, de această dată pe un site permanent la adresa http://ropoesis.unaux.com/ . Așteptăm colaborări atât la poezie cât și la proză. Cu multe mulțumiri, S. Crăciunaș

Other poems by the author

Rânduri, rânduri …

Azi îmi bate inima,

Vâslind pe mare contra-vânt

Și fulgeră în depărtare

pe Pământ!

 

Tâlhari ai sufletului meu,

dorul și iubirea

Se duc pe mare spre nicicând …

cu amintirea!

 

Mă las purtat de gânduri reci

Prin valurile mării

Când stele cad tu te petreci…

uitării.

 

O, cât de tristă pare marea

Plină de-ale sale gânduri ...

Curenți de dor aștern uitarea,

rânduri, rânduri …

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

Șobolani

fragment

...

Conductele de apă caldă

Fredonează-un dor de mamă

Într-un ritm curat de odă

Și murdar de tristă teamă.

 

Se-aud și pașii de gândaci;

În ecouri zgomotoși …

Oameni goi, gândaci săraci

Șobolani de foame roși.

 

Așternuturi de cartoane

Desenează peste tot,

Un pat de dor și-un vis pe mâine

Și tot ce-a fost într-un boicot.

 

Câte-o picătură-n noapte

Se izbește de trecut,

Într-un glas de dor și moarte …

Zgomotoșii au tăcut. 

 

Iar o cruce-i scrijelită

Pe un perete umezit

Șoapta-i rugă-nlăcrimată,

Și trist copilul părăsit.

 

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Fragment extras din "Șobolani" / Toate drepturile rezervate )

More ...

O stea...

Am coborât pe pământ stele și foc

Să-mi simtă Dumnezeu durerea,

Ca un fulger m-am prins într-un joc

La dans, la braț cu tine … cu o stea.

 

Te-am căutat, te-am găsit

și ți-am tras veșmântul

Te-am prins de-o aripă

și te-a durut,

Și un suspin de înger

răscolea pământul

Printre gânduri, printre lacrimi,

tu lumină … te-am cerut!

 

Ah … te-aș lăsa,

să te întorci prin astre

Să te-aprinzi de dor,

tu înger să-mi zâmbești

Cu foc de noi

și din amintirile noastre

Să mă chemi pe cer,

să-mi spui … că mă iubești!

 

Ca un muritor de tine,

te privesc pe cer cum strângi

Râuri, fluvii, toate …

cum se scurg prin viitor

Și la braț cu alte stele

plângi …

Pentru mine; o stea …

atunci când am să mor!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

Ecouri

Câte ecouri încă pe aripile unei păsări solitare

Cenușie și sclipitoare printre razele de soare,

Și câte ecouri am lăsat înaintea noastră pe pământ

Epicentru al durerii fără trup sau cuvânt.

 

Câte ecouri de dor șoptesc ochii tăi nedumeriți

Lacrimi triste … și de moarte păianjeniți,

Sorbind veninul cu ochi pierduți printre clipele moarte

 Ah … câte ecouri rămase … și triste în noapte.

 

(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

Memorie

Înaintam – așa credeam – spre tine bucuros, emoționat

Cu o soartă moartă jumătate…

Te-am visat simplu și cu grijă te-am purtat

Cu brațele mele de triste șoapte.

 

Eram bucuros – așa mă credeam – în nebunia mea

Să te revăd eram tare speriat,

Să te cuprind din nou – tu trup în șoapta mea…

Așa te-am visat, așa te-am purtat!

 

Așteptam să piară lumea, de egoism orbit și din iubire

Cu rădăcinile-mi crescute până la cer…

Țînând un chip în astre de o eternă amintire

Sculptând un ecou perpetuum în sunete de fier.

 

Dar tu ai aruncat culori purtate într-o țesătorie

Într-un fum de alb și negru m-ai aruncat

În trecutul tău, prezentul meu rămâne o memorie,

Cum eu nicicând… n-am existat.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

More ...

Colț ascuns de stea

fragment

 

Acum… îți sunt o adiere,

Și în noaptea dintre noi

Sunt o frunză ce se cade

Scuturată-n gânduri ploi…

Și tot ce noi am fost cândva

S-a pierdut… în infinit

Rătăciți pe undeva

Cât de mult noi ne-am iubit.

Îți sunt… privirea ta pierdută

Printre gânduri te-ai pierdut

Gândul meu inima-ți cântă

Tot mai gol și mai tăcut.

Îți sunt pe cer un nor, o umbră

Printre razele de soare…

Îți sunt parfum de crizantemă

Ce se scutură… și moare.

Îți sunt un curcubeu în noapte

Desenat pe gura ta…

Colorat cu mii de șoapte

Într-un colț ascuns de stea.

 

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )

More ...

Poems in the same category

A sufletului floare

Cea mai frumoasă floare din suflete răsare

Pictează-n nopți culoare, prin vise alergând

Lumină sclipitoare, în ochi aprinde soare

De ce-i strivită oare nu știu să mai răspund

 

O tristă încântare această rară  floare

Tratată cu uitare degeaba-i pe pământ

Crescând fără hotare Nu-mă-uita e-o floare

Se-nchide fără soare lipsită de-un cuvânt

 

Ce lume-ntortochiată de dragoste speriată

Preferă om de piatră iubirea măsurând

De teamă că-i de plată bătăi de inimi rată

O smulge și-o îngroapă, pe suflete călcând

 

Tu floare-abandonată de lacrimă udată

Primind apă sărată te-apleci către pământ

Respinsă și-aruncată în gând te-ascunzi uitată

Plângând ajungi uscată, o floare așteptând

 

Răsari de poți vre-o dată pe-o inimă de piatră

Sfidând natura toată, cutumele-nfruntând

Iubire-adevărată născută fără pată

O floare minunată desculță-n om umblând

More ...

Un pahar de poezie

In așteptare activă,

La un pahar de poezie..

Spuneti-mi care știți? voi, mie,

Să-mi spună va rog careva,

Cât măsurată, durează iubirea?

Dar speranța? să răspundä cine poate

Are cumva termen de valabilitate?

C-am cam uitat ce-nseamna fericirea..

Astept..doar c-așteptarea imi e eternitate.

Și așteptând îmi pleac-o vară

Tot așteptând mai trece-o zi

Și asteptand vine o toamna

Și numai tu nu îmi mai vii...

Știu.. așteptarea mi-i nebună

Dar sper cândva sa mai vorbim

Sub razele de luna plină

Candva...cu drag sa ne privim.

Astept...azi nu ai timp de mine

În gând mereu eu sunt cu tine,

Astept ca așteptarea nu-i păcat

Astept deși.. totul în zadar.

Pe mine demult m-ai uitat

De parcă nici n-am existat..

More ...

Ce mai e viu

Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă

Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă

Din aparențe se hrănesc cu mare artă

Salvează lumea comentând-o pe la poartă

 

Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?

N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă

Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă

Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă

 

Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară

Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară

Au fost lăsați cărând o dragoste amară

Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară

 

Veți întâlni ființe vii fără de viață

Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață

Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață

Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță

 

De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă

De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă

De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară

Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară

 

Sper să aflați cât e de vie o iubire

N-o alungați căci poate alta nu mai vine

De-o aruncați, veți omorâ ființă vie

În astă lume doar iubirea mai e vie

More ...

Imi imaginez

Imi imaginez doar prin ce ai trecut

Singurul regret al meu e ca nu te cunosteam

Ti-as fi fost alaturi cum imi doresc sa fiu acum..

Imi pasa de tine, nici nu iti imaginezi

Dar nici nefericita langa tine n-as putea sa fiu..

Tu mai ai multe de invatat, multe de vazut..

Eu vreau sa imi opresc timpul in loc..

Sa construiesc familia mult visata..

More ...

Neregrete

Nu mai regret ca am inima buna

Desi sufletul mi-e tare apasat

Nu mai regret c-am dat tot pentru o cununa

Caci tot ce am trait m-a invatat!

 

Nu mai regret ca lacrimi multe au curs

Ochii mei s-au curatat de vina

Nu mai regret ca anii mei s-au dus

Caci in intuneric am facut lumina!

 

Nu mai regret ca stau si ma gandesc la tot

Noptile si zilele pierdute

Nu mai regret, de n-am putut, de-acum eu pot

Caci stiu ca din nimic voi face multe!

 

Nu mai regret ca plec din a ta viata

Chiar de in minte inca imi esti viu

Nu mai regret ca nu mai dau nicio speranta

Caci nu mai e nimic, doar sufletu-mi pustiu!

 

O, dar tot regret ca asa simpla-i renuntarea

Cand viata singuri ne-o facem mai grea

Caci da, regret ca peste tot se asterne uitarea

Cand sufletu' iubire ar mai vrea!

 

Ori de regret sau nu, ce mai conteaza?

Suntem datori sa mergem mai departe

Cu sufletu' deschis si cu inima treaza

Traind file din a vietii noastre carte.

 

Miriam - Doua Umbre

10.12.2025

 

#Doua-Umbre

More ...

O, iubire

Am asteptat atata timp,

Să-mi spui printre suspine,

Cu lacrimi mari licind in ochi,

Că te gandești la mine.

 

O, iubire, de tu ți-ai aminti, 

Câte flori ți-am putut dărui.

De ai știi cât de mult te iubesc,

De ți-ai da seama că și prin visuri te privesc.

 

O, iubire, de ai vedea tu ce văd eu,

Cum luminezi noaptea mereu.

De-ai știi că te iubesc din prima clipă,

Când am crezut că-ntâlnesc o zeiță.

 

O, iubire, nu-mi da drumul la mână,

Dă-mi o sărutare, sărutarea de zână.

O, iubire, nu te mai amăgi,

Simte că vrei, la tine voi veni.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍