Fir de ață

Azi fărâmă-i cerul,

tristul meu decor

În care regăsesc o notă

de regret și dor,

Făcând în cercuri piruete,

un dans murdar și fantezist

Îmi joc rolul vieții mele …

singur, mut și trist.

În vene-mi fierbe neputința

și în suflet dorul arde

Nu sunt replici să mă-ncerce

și cortina iarăși cade,

Ochii-s ațintiți la stele

prin decorul de carton

Minunate constelații

în lumina de neon.

Pe podeaua veche zace

chip de dor și de tristețe

Peste tot culori de vise

încărcate cu speranțe

Un chip râde și privește

într-o clipă de trecut,

Altul plânge și se pierde

printre oameni … nevăzut.

Am stins luminile în sală

să pot privi ca-ntr-un abis

Crezând că astfel voi fi liber

dar o teamă m-a cuprins,

Teatrul este-un loc de joacă

dintre două fantezii …

Fericirea și tristețea,

două chipuri de copii.

Umbre triste mă provoacă,

să zâmbesc de aș putea

Dar pe scena vieții mele

tot repet: -Nu mă uita!

Pe tavanul plin de stele

teatrul este o galaxie

Sting și ultima lumină,

toate… să-mi rămână mie. 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Tu ești aici, te simt departe
Între timp, fulgeră și tună,
Mă trezesc speriat în noapte
Te mai aud decât în șoapte
Afară... e furtună.
    
Pari pierdută, dispari prin vise
Unde îți cauți cavalerul,
Tu cu florile-n câmpii întinse
Îți zâmbește cerul, te vezi deja regina.
La mine... fulgeră și tună.
    
Chipul ți-e senin, soarele te-alintă
Și te-nvelesc când noaptea-i rece,
Pierdut suspin la geam
Timpul... parcă nu mai trece.
Încă fulgeră și tună.
    
Afară... e furtună.

    
Mă trezesc speriat în noapte
Tu ești aici și îmi zâmbești,
Dar printre ale tale șoapte
În depărtare parcă tună...
      Va fi furtună!

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )

În gânduri iuți

ce-mi trag genunchii …

în pământ,

mă gâtuie durerea!

Pierdut mă simt

mă trag, mă dor rărunchii,

și-n gândul tău…

îmi pierd suflarea.

Și m-aș strânge,

și m-aș dizolva …

într-o lacrimă să-ți fiu,

Să curg din inimioara ta

iubire prin al meu …

pustiu!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Dă-mi la o parte versurile …

și șoaptele

Dă-mi la o parte visele

și gândul cum că … noi doi!

Dă-mi trupul la o parte iar palmele ...

de pe umeri-ți goi …

Dă-mi la o parte razele de soare

Și o să vezi cum stelele apar pe cer,

Și cum lumea se răcește într-un aprig ger.

Dă-mi la o parte frunzele …

de pe al meu pământ

să vezi cum toate se sfârșesc …

în măcinatul morilor de vânt.

Dă-mi totul uitării,

ia-mi totul si lasă-mi nimic!

Dă-le pe toate la o parte

și ai să mă găsești așa cum sunt eu,

un fel de … al tău întuneric.

(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)

( dedicată celor ce suferă de alzheimer / dementia )

Mă trezesc cu tine

Într-o urmă de-ndoială,

Te cunosc dar nu mi-e bine …

Sunt chipul tău și-a noastră boală.

Noaptea vine dintr-o dată

Toate stelele-s pe cer,

Numele mi-l spui în șoaptă …

Auguste Deter.

Ce scriu defel mi se-ntrevede

În miez de noapte așternut,

Și privirea mi se pierde

Rătăcită prin trecut.

Și simt cumva o mână caldă

Mă-ntreabă de sunt bine,

Teama ta deja să vadă

Că sfârșitul totuși vine.

Orele se scurg obscure

Pendul cu chip de ghilotină

Tu mă păzești să nu mă fure …

Iar eu mă simt mereu de vină.

Te privesc întâmplător

În închisoarea scrisă mie,

Cum dai târcoale întrebător

În eterna reverie. 

Și de-aș ști unde mi-e gândul

În timpane țipător,

Aș cutreiera pământul…

Și aș da leacul tuturor.

Al tău nume … l-am uitat!

Te știu… savantul fără nume,

Închizi ochii resemnat

Acuzatori și triști spre lume.

În ochii tăi sunt eu, o clipă …

Te rog să nu clipești,

Un gând… parfum ce se risipă,

Să poți să-ți amintești.

Am pierdut deja o viață

Nimeni nu mai vine,

În jurul meu e multă ceață,

“Și m-am pierdut… pe mine”.

Nu pot să dorm, pendulul țipă

O ultimă chemare …

Groparului pasiv ce sapă,

Și mortului o lumânare.

Mi-e groază de acest halat …

Îmi descrie neputința,

În noaptea-n care s-a lăsat …

Ghilotina și sentința.

Iar oglinda-i prăfuită

Prin fereastra cu nuiele

Privind cu-n ochi la ghilotină

Și cu celălalt… la stele.

*

În 1906, ca-ntr-o colivie

Un nume moare și se naște

O lume-ntreagă să îl știe …

Auguste Deter.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Cât de frumoase îmi sunt păsările

pe întinsul cerului,

cum zboară împreună cu grijile mele

depre vântul de la nord,

despre vântul de la sud,

în drumul lor spre casă,

înapoi spre familiile lor,

înapoi spre departe de noi,

despre noi doi …

Cât de curajoase îmi par vietățile oceanelor,

lacurilor, râurilor …

în curenți de apă caldă,

în curenți de apă dulce …

despre un far pierdut în gândurile mele,

uitat la malul mării …

luminând spre noi doi...

Cât de simple par toate,

cât de complicate le facem,

cât de imposibile sunt visele mele

când mă gândesc la toate,

când mă gândesc la tine, când mă gândesc …

la noi doi.

Cât de minunate sunt stelele,

în culorile lor deghizate în ochii tăi,

cât de perfecte sunt constelațiile

pe gropițele tale când îmi zâmbești.

Cât de minunate sunt toate!

Cât de minunată ești!

Dacă ai trăi cât te iubesc,

în ochii Lui ai fi uitare!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Cred că visez, dar nu, este real
Că anii tinereții...sau petrecut,
Și am rămas cu amintiri plăcute
Când... la studii, te-am cunoscut.

Era o zi de toamnă, pe-nserat
Pe care, niciodată n-am s-o uit,
C-atunci tu, mi-ai ieșit în cale
Iar sângele în cap... mi s-a suit.

Și greul a-nceput, să mă frământe
Cum aș putea, ce simt să-i spun,
Că inima-mi bătea nebună, sacadat
Și gândul îmi zicea cu ea să mă cunun.

Dar pân' la primărie și către cununie
Era distanța dintre noi și cale lungă,
Așa c-a trebuit, de ea, să mă apropii
Și s-o împiedic, de mine să nu fugă.

Curajul m-a-nsoțit și, i-am propus
De vrea, să mergem la o plimbare,
Și fără a primi răspuns, am îndrăznit
Șiret și cu rușine... să-i ofer o floare.

Îi văd și-acum pe chip, a ei mirare
La văzul florii la care, nu se-aștepta,
Și cum pe loc, m-a refuzat, politicos
Zicându-mi că-s un străin în viața sa.

Surprins de tot, ce mi s-a întâmplat
Scuzându-mă, iertare mi-am cerut,
Și cu-n salut, capul mi-am înclinat
Simțind că sunt un ,,visător'' pierdut.
........................................
Dar cum pe lume mai există și noroc
Și care-a stat pe partea mea, mereu,
Soarta ne-a așezat, pe-aceeași grupă
Șoptindu-mi... ea, va fi al tău.. trofeu.

De-aici n-au fost prea multe piedici
Până ce noi prieteni buni am devenit,
Și nici să facem vreun efort prea mare
Să ne trezim unul de altul..îndrăgostit.
....................................
Anii s-au perindat cu multe încercări
Cu bune, rele, bucurii și chiar regrete,
Până ce anul cinci...ne-a dat verdictul
E timpul, să purtați la deget, verighete!

Tu, pansament ce-mi stă pe piele,

Eu, viciu ce-ți intră la cord.

Vindeci subit rănile mele,

Eu vindec tot ce-i dezacord.

Tu, puls ce-mi stă în circulații,

Eu tot ce ține de artere.

Nu simt nici goluri și nici spații,

Iar tu nu simți pic de durere.

Tu, aer, sentiment și stare,

Eu, amintiri, povești, momente.

Tu îmi ești barcă de salvare,

Eu îți sunt visuri permanente.

Tu îmi ești scut, îmi ești și armă,

Să duc războaie eu cu mine.

Ești viitorul scris în palmă,

Și tot ce-nseamnă ,,bun" și ,,bine".

Eu sunt și îți voi fi mereu,

Impuls ce-ți dă doar stări de bine.

Căci sună prea puțin un ,,eu",

Și prea perfect un ,,eu cu tine".

Ție ți-am dat iubirea mea de fată,

pe care încerca s-o fure altcineva,

Iar tu doar te-ai jucat cu mine, fără

să-mi spui că mai există cineva. 

Ție ți-am zis pentru întâia oară cuvàntul

te iubesc și-s fericită,

Sperând că-n timp tu vei rosti la fel,

iar eu voi fi cea dorită.

Ție ți-am iertat minciuna și am crezut

că te vei îndrepta,

Dar n-am știut că cel ce-nșeală odată,

isprava o va repeta.

Ție ți-am cerut să-mi spui ce vrei

să faci în astă viață,

Iar tu cu nonșalanță, m-ai dus cu vorba

și m-ai ținut în ceață.

Ție îți cer să pleci de lângă mine,

chiar dacă inima mă doare,

Că rațiunea mă îndeamnă, să nu mă las

cumpărată cu o floare.

Pe tine te-am iubit, iar tu doar ai mimat

că ești îndrăgostit,

Acum încerc să uit că inima ți-am dat,

iar tu m-ai păcălit.

Ție îți scriu să știi că-mi este bine,

de când ai plecat,

Și-n fiecare zi mă rog la Domnul,

să fii omul..binecuvântat!

Cu fata brazdata de clipa ce vine

Parcurg efemer timpul strivind sentimente

Agatat disonant de vise meschine

Ascult tot ce spui fara s-aud, realmente...

Privesc imbecil pavajul crapat

Cautand in nervuri raspunsurile clare

Ma vad alergand, din mine scapat

Inabusit de intrebari seci, absolut hilare

Ma-ntorc inainte si pasesc inapoi

Modeland poteci din ruine straine

Mai port cateodata in suflet strigoi

Si eu nu mai stiu aproape nimic despre mine...

Oare te-ai gândit

Că visul și dorința ajung

Mai departe decât ar ajunge

Lumina palidă a stelelor, praful cometelor...

Pâlpâie o lumânare

Fereastra e aburită,

Dar gândul cutreieră

Și nu se poate opri.

Doar marea, îi pune stavilă

Dâmburi de nisip, cochilii de scoici

Tolanit pe plajă,

Ars de soarele ideilor mele fixe

Gândul e alintat de valuri

Iar visul meu s-a oprit aici

Te rog mă iartă că am vrut prea mult, 

Să rămâi parte frumoasă din viața mea

Că am căutat cu orice gând și cuvânt 

Un loc în lumea și inima ta.

N-am cerut prea mult, doar un semn

Doar un strop de atenție, o vorbă blândă 

De azi nu mai vreau să-ți tulbur tăcerea 

Mă retrag... mi-e inima mult prea frântă.

Ți-am strâns promisiunile cu grijă 

Și le-am așezat pe-a uitării aripă 

Nu vreau să mă mai gândesc la ele...

Să-mi treacă viața așteptând.... o clipă.