Scrisoare către...mine
Nici o poezie, nici o lacrimă nu aduce inapoi ce s-a dus
Doar alină pentru o clipă, spală obrajii de durere...si-atât!
Ce s-a pierdut rămâne undeva...departe sau aproape,
În vise, amintiri.... in golul care arde...
Și totuși, cumva imi doresc să merg mai departe
Chiar de dorul de ce n-a fost mă cuprinde in noapte...
Fiecare lacrimă e ca o rugăciune, un semn ca mi-ai fost drag
Că am iubit, că am sperat... c-aș fi contat...
Vreau durerea s-o pot transforma... să fie blândă,
O umbră... să nu mai doară atât de tare
Deși nu cred vreodată să dispară
....in lipsa ta doar crește și.... se vrea mai mare...
M-ai zguduit din temelii... tot ce eram s-a pierdut
...Am pierdut o bucată bună din mine...
În lipsa ei nu știu cum să functionez
Și mi se face dor... de mine, lângă tine...
Eu stiu că se merita un rămas-bun mai bun
Decât acela ce nu mi l-ai mai oferit
Povestea si-ar fi păstrat același parfum
De fericire și zâmbete.... de la-nceput!
Category: Love poems
All author's poems: OneWineWoman
#dor #despărțire #onewinewoman #unpahardepoezie
Date of posting: 28 февраля
Views: 154
Poems in the same category
Despărțire
Mi-s ochii plânși și încă-i noapte,
Fereastra închizi în urma mea,
Și parcă aud un zumzăit de șoapte,
Cum zgârie pe geam și pe perdea:
Adio, nu te-oi mai vedea!
Și calc greoi dar mersului nu-i pasă,
Iar locuri preumblate-mi par străine,
Întorc privirea-mi tristă înspre casă,
Din gură vorba-mi curge neînțeleasă:
Rămâi frumoasa mea, rămâi cu bine!
Port luna în priviri și inima pe targă,
Și caut un spital de inimi tinere, ucise,
Pe cer văd stele alarmate cum aleargă,
Iar mintea, foarte îngrijorată, îmi zise:
Îți voi reda-o în fiecare noapte-n vise!
Omul din întuneric
Mă plimbam pe drumul lung.
A cărui farmec a murit!
Sub luna mare...plină de mister.
Misterul singurei iubiri.
Trecuseră sub această lună
Un fior ce nu-l știam
Era fiorul iubiri!
Pe care încă nu-l cunoșteam.
Peste veacurile vieții
Peste umbra tinereții
Peste sufletele stinse
Cu ale sale zgârieturi
Îmi intrai suptil în viață
Cu o vorbă, două, trei.
Până când, din neștiute
Te iubeam! chiar de nu crezi.
Și acuma îmi doresc
Ca de-a cuma ca să fim
Două frunze pe o creangă.
Dar o creangă fără spini...
Cozac Ionela.
Mă mai știi?
M ai uitat, străine?
Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,
Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.
Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,
Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.
Când noaptea vine atât de repede și iute,
Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute
Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine
Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine
Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă
Și mă gândesc la inimă ce-odată mi era asemena-i o nalbă
O floare,o seară si-un sărut intens mai vreau
Si sa ma uit la acel tablou,in care ei pozau
Eram atat de fericită și rănită în același timp
Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp
Am pus în noi doar lacrimi și-amăgire
Deloc deloc nu ne venim în fire
De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?
Atât de rea și fioroasă ți se pare?
A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare
Să fugă și să vadă a ta lume ce ieri era doar o scăpare
Mai vreau sa ți amintești de mine-un pic
Și să mă lași de jos încet să mă ridic
Să mi etalez a mea frumusețe orbitoare
Ce pentru tine astăzi nu mai este acea preocupare
Si noaptea cea dintâi a noastră
O vei arunca oare pe a ta fereastră?
Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern
În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.
Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori
Ce ieri parca ți se păreau atât de iubitori
Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor ?
Pentru care astăzi ai alt-nlocuitor
Mai ai tu oare acea poză sau meret tablou cu noi?
Pentru care de ieri noi am pornit război
Mai ai tu oare acea simplă cană?
Pentru care a mea amintire a rămas orfană.
Ma mai știi tu oare cine sunt?
Mai știi când mă priveai prelung?
Mai știi cine te a iubit atât de tare?
Și pentru cine eu sunt biruitoare?
Mai vrei să ți amintești de mine?
Să mi mai auzi măcar o dată vocea?
Sau vrei să ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?
Sau m ai transformat deja în niște antivitamine?
Întâlnire
Dă-mi mâna iarăși iubito,
Și spune-mi ale amorului vorbe!
Este iubirea minciuna supremă,
Ori viața e cursa în care cădem?
Nu-i dragostea noastră sărbătoarea,
Nu-i ea însăși fericirea?
Nu suntem noi florile roșii sau albe,
Ori galbene,verzi și albastre,
Ce-ți stau prinse artistic
Pe gingașul chip și vorbesc,
Despre iubirea nebună,
Ori mai degrabă taina cea bună
Adusă de îngeri la noi,
Sau viața-mpreună absolută,
Ce ne-a cuprins pe-amândoi?
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Piesa greșită
În fiecare picătură,
Am simțit dragoste și ură.
Eu mult te-am iubit
Și, Doamne, cât am suferit!
Știi, la început e greu,
Te doare sufletul mereu.
Trece timpul și răsare,
Soarele din nou apare.
La tine, în schimb, apare
Suferința; ea te doare
Și rău te apasă
Când mă vezi așa voioasă.
Tu acum vrei împăcare,
Dar iubirea nu mai răsare.
Cupidon el nu mai vrea
Să îți dea dragostea mea.
Ai avut și ai pierdut,
S-o prețuiești n-ai știut.
Viața merge înainte,
Cu sau fără cuvinte.
Pe un drum nou am pornit;
„Mâine”, speranțe mi-a dăruit.
Te iubesc
Nu ne vorbim momentan
Dar,imi doresc sa traim din nou spontan
Toate clipele in care ma strangeai la piept
Inca le mai astept
Sa te intorci,asta imi doresc
Fara tine e pustiu,incepi sa ma imbolnavesti
Crezi ca nu vad cum ma privesti?
De parca ai vrea sa imi dai niste vesti
Tousi,ceva te tine
Nu iti prea sta in fire
Lasa-ma sa te iubesc!
Asta imi doresc
Sa iti arat cum poti fi iubit
Sincer si deosebit
Deschide-ti ochii, fraiere
Fa ceva pana nu piere
Hai sa terminam acest joc copilaresc
Si sa te lamuresc
Ca te iubesc...
Despărțire
Mi-s ochii plânși și încă-i noapte,
Fereastra închizi în urma mea,
Și parcă aud un zumzăit de șoapte,
Cum zgârie pe geam și pe perdea:
Adio, nu te-oi mai vedea!
Și calc greoi dar mersului nu-i pasă,
Iar locuri preumblate-mi par străine,
Întorc privirea-mi tristă înspre casă,
Din gură vorba-mi curge neînțeleasă:
Rămâi frumoasa mea, rămâi cu bine!
Port luna în priviri și inima pe targă,
Și caut un spital de inimi tinere, ucise,
Pe cer văd stele alarmate cum aleargă,
Iar mintea, foarte îngrijorată, îmi zise:
Îți voi reda-o în fiecare noapte-n vise!
Omul din întuneric
Mă plimbam pe drumul lung.
A cărui farmec a murit!
Sub luna mare...plină de mister.
Misterul singurei iubiri.
Trecuseră sub această lună
Un fior ce nu-l știam
Era fiorul iubiri!
Pe care încă nu-l cunoșteam.
Peste veacurile vieții
Peste umbra tinereții
Peste sufletele stinse
Cu ale sale zgârieturi
Îmi intrai suptil în viață
Cu o vorbă, două, trei.
Până când, din neștiute
Te iubeam! chiar de nu crezi.
Și acuma îmi doresc
Ca de-a cuma ca să fim
Două frunze pe o creangă.
Dar o creangă fără spini...
Cozac Ionela.
Mă mai știi?
M ai uitat, străine?
Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,
Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.
Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,
Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.
Când noaptea vine atât de repede și iute,
Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute
Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine
Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine
Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă
Și mă gândesc la inimă ce-odată mi era asemena-i o nalbă
O floare,o seară si-un sărut intens mai vreau
Si sa ma uit la acel tablou,in care ei pozau
Eram atat de fericită și rănită în același timp
Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp
Am pus în noi doar lacrimi și-amăgire
Deloc deloc nu ne venim în fire
De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?
Atât de rea și fioroasă ți se pare?
A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare
Să fugă și să vadă a ta lume ce ieri era doar o scăpare
Mai vreau sa ți amintești de mine-un pic
Și să mă lași de jos încet să mă ridic
Să mi etalez a mea frumusețe orbitoare
Ce pentru tine astăzi nu mai este acea preocupare
Si noaptea cea dintâi a noastră
O vei arunca oare pe a ta fereastră?
Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern
În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.
Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori
Ce ieri parca ți se păreau atât de iubitori
Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor ?
Pentru care astăzi ai alt-nlocuitor
Mai ai tu oare acea poză sau meret tablou cu noi?
Pentru care de ieri noi am pornit război
Mai ai tu oare acea simplă cană?
Pentru care a mea amintire a rămas orfană.
Ma mai știi tu oare cine sunt?
Mai știi când mă priveai prelung?
Mai știi cine te a iubit atât de tare?
Și pentru cine eu sunt biruitoare?
Mai vrei să ți amintești de mine?
Să mi mai auzi măcar o dată vocea?
Sau vrei să ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?
Sau m ai transformat deja în niște antivitamine?
Întâlnire
Dă-mi mâna iarăși iubito,
Și spune-mi ale amorului vorbe!
Este iubirea minciuna supremă,
Ori viața e cursa în care cădem?
Nu-i dragostea noastră sărbătoarea,
Nu-i ea însăși fericirea?
Nu suntem noi florile roșii sau albe,
Ori galbene,verzi și albastre,
Ce-ți stau prinse artistic
Pe gingașul chip și vorbesc,
Despre iubirea nebună,
Ori mai degrabă taina cea bună
Adusă de îngeri la noi,
Sau viața-mpreună absolută,
Ce ne-a cuprins pe-amândoi?
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Piesa greșită
În fiecare picătură,
Am simțit dragoste și ură.
Eu mult te-am iubit
Și, Doamne, cât am suferit!
Știi, la început e greu,
Te doare sufletul mereu.
Trece timpul și răsare,
Soarele din nou apare.
La tine, în schimb, apare
Suferința; ea te doare
Și rău te apasă
Când mă vezi așa voioasă.
Tu acum vrei împăcare,
Dar iubirea nu mai răsare.
Cupidon el nu mai vrea
Să îți dea dragostea mea.
Ai avut și ai pierdut,
S-o prețuiești n-ai știut.
Viața merge înainte,
Cu sau fără cuvinte.
Pe un drum nou am pornit;
„Mâine”, speranțe mi-a dăruit.
Te iubesc
Nu ne vorbim momentan
Dar,imi doresc sa traim din nou spontan
Toate clipele in care ma strangeai la piept
Inca le mai astept
Sa te intorci,asta imi doresc
Fara tine e pustiu,incepi sa ma imbolnavesti
Crezi ca nu vad cum ma privesti?
De parca ai vrea sa imi dai niste vesti
Tousi,ceva te tine
Nu iti prea sta in fire
Lasa-ma sa te iubesc!
Asta imi doresc
Sa iti arat cum poti fi iubit
Sincer si deosebit
Deschide-ti ochii, fraiere
Fa ceva pana nu piere
Hai sa terminam acest joc copilaresc
Si sa te lamuresc
Ca te iubesc...
Other poems by the author
Stări oscilante
Stările îmi oscilează fără control
În inimă tot mai des simt palpitații
Pendulez între gânduri contradictorii
E o luptă tăcută fără de soluții, fără explicații.
Nu știu...să mă opresc...să mai continui
S-ascund în continuare totul... să mă eliberez
Sufletu-mi cere răspunsuri fără încetare
Rațiunea îmi dictează să nu mai visez.
Noaptea mi-e plină de amintiri cu tine
În minte am un viitor de realizat,
Dar totuși e ceva ce pe loc mă ține
Un dor, de dor de tine... e atât de ciudat.
Realitatea zilnic îmi demonstrează
Că tot ce n-a fost, in fond, n-ai vrut să fie
Ai fost doar un actor mult prea adorat
Ce grăbit a plecat, lăsând cortina tăcerii peste mine...
Val de dor
Dorul de tine mi vine în valuri
In dimineața asta par sa ma înece
Imi beau cafeaua fierbinte fără zahăr
Afara-i soare. Dar e atât de rece!
Și-mi închid ochii-n fața lui
Și mi te văd pe tine
Si-i șoptesc ce mult mi-aş dori
Să te trezești în gând cu mine.
Să-mi dai un semn oricât de mic
Dorul de tine sa-mi aline.
Ca-I simt in mine cronic
Cum tot îți aparține.
E-o zi în care dorul ma doboară
Simt ca nu mai pot îndura absența ta
Mi-ar fi de-ajuns sắ-ti aud vocea
Să-mi alunge din ochi suferința.
Și azi trăiesc sa-mi fie dor de tine
Nu simti, nu știi, nu vezi
Cum amintirile adie-n mine
Când doar aș vrea...sa te îmbrățisez.
"Noi"
Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi
Și știu... căci toate ți le-am scris
Si-un milion de lacrimi tot la fel
Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.
Eu...
Te mai port in gând în nopți fără sfârșit
Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul
Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt
De când dorințelor am tras zăvorul...
Tu...?
Ai fost ca un montagne russe...
Ce la-nceput la tine m-a atras,
Ai folosit să mă respingi într-un final
Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz
Eu...
Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi
Nu am citit imaturul emoțional
Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza
Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal
Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus
Și știi... toate pe rând ți le-am pus
Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare
Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...
Străin te-ai vrut..
Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,
Dar noaptea mi te port în vise de mine făurite.
Şi mi te strang la piept prin ceata nopții plutind
Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.
Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare
Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea
Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..
La un apus de soare, îmbrătişaţi cândva?
Să-mi stropești sufletul uscat de dor
Cu picături din al tău roșu demidulce,
Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior
CU el să mă scufunzi in patimi interzise.
P.S
Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat
Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,
Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi
Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi şi ploi.
Mi-a zâmbit
Mi-a zâmbit viața intr-un pahar
Vino să guști jumătatea ta!
Să ne spunem șoapte fermecate,
Să ne dăm îmbrățișarea uitată!
În ochi să-ți mai văd strălucirea
În suflet să răsune fericirea,
Cu ochii să privim apusul
În minte să-mi rămână râsu-ți!
Mi-a zâmbit viața într-un pahar
Plin de-al strugurilor nectar
Am simțit din nou pe buze fericire
Mi-am imaginat...că-i un vin de la tine!
Unui vin... săgetător
Știi?...nu era nicicând un cer mai frumos
Decât acela cu al tău vin la apus
Cu el fiece clipă se transforma în roz
Nu știu vreodată, de ți-am spus!
Parfumul lui, al inimii săgetător,
Mă îmbăta cu gustu-i fermecător
Mă topea usor precum o candelă sub soare
Păcat...l-ai interzis...și am pierit precum o lumânare.
Încă-mi mai curge prin vene, ca un râu de dor
Și îmi alină sufletul în tăcerea-ți adâncă
Mă mistuie ca într-un foc uneori
Când îmi reînvie parfumu-i ca o umbră...
Azi doar mă sting ușor sub umbra pașilor tăi
Și visul mi se risipește în tăcerea unei așteptări
Înapoi nu vrei să mai privești nicicum
Să mă lași "clientul premium " să rămân...
Stări oscilante
Stările îmi oscilează fără control
În inimă tot mai des simt palpitații
Pendulez între gânduri contradictorii
E o luptă tăcută fără de soluții, fără explicații.
Nu știu...să mă opresc...să mai continui
S-ascund în continuare totul... să mă eliberez
Sufletu-mi cere răspunsuri fără încetare
Rațiunea îmi dictează să nu mai visez.
Noaptea mi-e plină de amintiri cu tine
În minte am un viitor de realizat,
Dar totuși e ceva ce pe loc mă ține
Un dor, de dor de tine... e atât de ciudat.
Realitatea zilnic îmi demonstrează
Că tot ce n-a fost, in fond, n-ai vrut să fie
Ai fost doar un actor mult prea adorat
Ce grăbit a plecat, lăsând cortina tăcerii peste mine...
Val de dor
Dorul de tine mi vine în valuri
In dimineața asta par sa ma înece
Imi beau cafeaua fierbinte fără zahăr
Afara-i soare. Dar e atât de rece!
Și-mi închid ochii-n fața lui
Și mi te văd pe tine
Si-i șoptesc ce mult mi-aş dori
Să te trezești în gând cu mine.
Să-mi dai un semn oricât de mic
Dorul de tine sa-mi aline.
Ca-I simt in mine cronic
Cum tot îți aparține.
E-o zi în care dorul ma doboară
Simt ca nu mai pot îndura absența ta
Mi-ar fi de-ajuns sắ-ti aud vocea
Să-mi alunge din ochi suferința.
Și azi trăiesc sa-mi fie dor de tine
Nu simti, nu știi, nu vezi
Cum amintirile adie-n mine
Când doar aș vrea...sa te îmbrățisez.
"Noi"
Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi
Și știu... căci toate ți le-am scris
Si-un milion de lacrimi tot la fel
Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.
Eu...
Te mai port in gând în nopți fără sfârșit
Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul
Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt
De când dorințelor am tras zăvorul...
Tu...?
Ai fost ca un montagne russe...
Ce la-nceput la tine m-a atras,
Ai folosit să mă respingi într-un final
Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz
Eu...
Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi
Nu am citit imaturul emoțional
Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza
Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal
Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus
Și știi... toate pe rând ți le-am pus
Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare
Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...
Străin te-ai vrut..
Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,
Dar noaptea mi te port în vise de mine făurite.
Şi mi te strang la piept prin ceata nopții plutind
Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.
Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare
Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea
Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..
La un apus de soare, îmbrătişaţi cândva?
Să-mi stropești sufletul uscat de dor
Cu picături din al tău roșu demidulce,
Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior
CU el să mă scufunzi in patimi interzise.
P.S
Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat
Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,
Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi
Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi şi ploi.
Mi-a zâmbit
Mi-a zâmbit viața intr-un pahar
Vino să guști jumătatea ta!
Să ne spunem șoapte fermecate,
Să ne dăm îmbrățișarea uitată!
În ochi să-ți mai văd strălucirea
În suflet să răsune fericirea,
Cu ochii să privim apusul
În minte să-mi rămână râsu-ți!
Mi-a zâmbit viața într-un pahar
Plin de-al strugurilor nectar
Am simțit din nou pe buze fericire
Mi-am imaginat...că-i un vin de la tine!
Unui vin... săgetător
Știi?...nu era nicicând un cer mai frumos
Decât acela cu al tău vin la apus
Cu el fiece clipă se transforma în roz
Nu știu vreodată, de ți-am spus!
Parfumul lui, al inimii săgetător,
Mă îmbăta cu gustu-i fermecător
Mă topea usor precum o candelă sub soare
Păcat...l-ai interzis...și am pierit precum o lumânare.
Încă-mi mai curge prin vene, ca un râu de dor
Și îmi alină sufletul în tăcerea-ți adâncă
Mă mistuie ca într-un foc uneori
Când îmi reînvie parfumu-i ca o umbră...
Azi doar mă sting ușor sub umbra pașilor tăi
Și visul mi se risipește în tăcerea unei așteptări
Înapoi nu vrei să mai privești nicicum
Să mă lași "clientul premium " să rămân...