URMA RĂMÂNE !

     Raza  soarelui ucide 

Când pe creștet se răsfrânge,

O umbrelă ar fi salvarea 

De săgeata care frige.

Pe câmpii și prin livezi 

La amează e pustiu

Toți și toate se ascund

Doar pe cer soarele-i viu !

Viața este doar un dar,

Trăiește-o ca atare

Ajut-o să te urce,

Nu să te coboare

Îndeamn-o la voință, 

Îndeamn-o la răbdare

Și va străluci 

Ca cea mai mândră, floare!

E zi de toamnă târzie

Așteptăm ca iarna să vie

Soarele privește printre gene

Natura toată pare că se teme .

E un fel de tristețe în toate

Ziua î-și pierde ora în noapte ,

Soarele , chiar el pare mai blând

Cu omul acestui pământ .

De ani , î-și îndură destinul

Deși , nu acesta ne e drumul

Cu credința , că a venit clipa

Că-și poate întinde aripa .

Prin votul din toamnă , toți am sperat

Că de profitori și hoți am scăpat

Să ne chemăm copii acasă

Să construim o țară frumoasă .

A venit iar primăvara

Grădinile-s pline cu flori

Printre nori coboară raze

Ca-n zile de sărbători .

În livada plină de petale

Murmur ...cântec de albine ...

Mă opresc pe banca veche

Depănând o amintire ...

Și atunci era primăvară

Cerul limpede azuriu

Mirați le priveam pe toate

Astăzi singură mai viu

Azi pădurea ,strgă ...cheamă

Vino iar și te ascunde

Vino tu iubite dragă

Amintirea-ți s-o pot prinde .

         Peste câteva zile d-na Maria trece pe la mine, era tare abătută.

Am bănuit care-i cauza. Î-am spus ce-am văzut.N-a schițat nici-un gest,

nu a spus nimic. S-a gândit puțin și zice :

     -Știu Adela, știu de ceva vrem, dar am sperat că este o aventură 

trecătoare. Nu i-am spus nimic mă prefac că nu știu, sunt la fel de atentă 

cu el.Detest certurile, reproșurile cu ele nu-l aduc înapoi.Suntem la răscruce,

sper că așa Gicu al meu se va întoarce.Îmi este foarte greu, dar altă soluție 

nu am.

     Mi-a rămas în minte replica Mariei, i-am  admirat logica. A avut dreptate,

ea a câștigat.Prea multe familii se destramă. după un număr mare de ani ,

pentru o toană, pentru un moft  sau distrugătoarea  căsniciilor ; gelozia.

      În  final  mărturisește Gicu:

     -Mărturisesc, zice el, că m-am rătăcit, am fost curtat, flatat și m-am păcălit,

dar nu este nicăeri mai bine ca acasă, și nici o femeie care să mă înțeleagă 

ca tine. Te rog iartă- mă, și să uităm prin ce-am trecut.Apreciez  faptul că te-ai

purtat civilizat, deși erai lezată și nu ai acuzat-o nici pe Ana de cele întâmplate,

doar ai spus: S-a întâmplat, faptul e consumat, să ne vedem de viața noastră în 

continuare... și s-a pus cruce. Mi se pare logic.

     Sunt fapte și întâmplări peste care se așterne uitatea, însă altele rămân întipărite 

pentru veșnicie în minte.Am să le iau în ordine.

     Am fost invitată de vărul meu la nunta fiului său.Petrecerea a avut loc  într-o 

locație frumoasă :cantină,club, nu știu unde era ,în afara orașului la Tirighina.

Locația era situată în mijlocul unei vii ce trebuia să fie culeasă. Parfumul 

strugurilor te amețeau.Nunta era frumoasă, nuntașii eleganți,muzică bună,veselie 

petrecăreții se cunoșteau între ei. Spre dimineață o binevoitoere se apropie de mine 

discret și-mi spune:- Adela nu-l văd pe soțul tău, s-a rătăcit prin vie, dar știi cu cine?

N-ai observat că și soacra mare lipsește? I-am mulțumit și am ieșit afară în răcoarea 

dimineții. Vestea, m-a afectat, dar gândesc: omul a mâncat, a băut și avea nevoie de 

aer curat...punct...Un lucru a rămas ,am fost la multe nunți ,de care am uitat, dar 

 de cea de la Tirighina nu am uitat.

     Locuiam pe atunci  pe  atunci în valea orașului, mă întorceam de la piață ,când mă 

ajunge din urmă un vecin.

     -Vecină ,știi că  cartierul din spatele  nostru a fost demolat ieri? Au tăbărât 

oamenii să ia ce-i trebuie fiecăruia :lemne, fier, cărămidă, e.t.c. Dar știi cine era 

cel mai activ acolo ?

     -Poate îmi spui mata.

     -M-a  surprins că fiecare  ce aduna ducea în curtea lui, dar soțul tău ducea toată 

agoniseala la Petrica îc curte. Auzind numele ei am făcut imediat legătura în mintea 

mea, Petrica îl caută cam des pe soțul meu. El ce căuta acolo?

                            va continua

Mi s-a făcut un dor aprig, nătâng

Să mă plimb, prin satul meu, dar plâng 

Se golește de bătrâni, de tineri, de copii

Ulițile-s triste fără zarva prichindeilor.

În trecut, toate drumurile îmi erau cunoscute,

Înserarea mă chema la poarta fetei iubite, 

Ce vorbeam nu știu, dar îmi era bine

Astăzi trec cu dor, găsesc banca doar, ruine.

Pe maidan, lângă făntână era un scrânciob și horă,

Mame de feciori veneau, să-și aleagă noră.

Ele de puneau ochii pe-o fată, nunta era asigurată

Mai rămânea de stabilit zestrea ....și o dată.

O floare ofilită de-o galbenă culoare,
o noapte petrecută în galbenă candoare,
o galbenă iubire ce moartea n-o s-o știe,
uitate mai respiră pe-o galbenă hârtie.

Săruturi fără număr pe galbene petale
se-așează cu grăbire și-s gata să răscoale
privirea pătimașă din galbena vedere
o tandră alinare în galbenă durere.

E galbenul din floare a ochilor cântare
pe corzi rămase-n suflet arcușului cărare
ce cheamă în surdină cu galbenă uimire
un dans de lacrimi plânse în chip de amintire.

Învinsă fără milă de-a vremurilor toană,
o galbenă chemare se zbate în pripoană
s-aducă doar o clipă din galbena trăire
pe strada fără zile numită fericire.

Când viața-mi se va stinge în galbenul din zare
pe cer mă voi întinde în curcubeu din mare
să cad în stropi de viață pe galbena hârtie
și trandafirul galben să-l ud cu apă vie.

sub o mască binevoitoare,

răutatea

se rostogolește prin hățișurile istoriei,

călcând, asemenea buldozerului,

peste făclii și case.

 gândul ucigător de oameni-

înfometat,

se cuibărește-n inimă,

întunecând mintea

cu mii de argumente.

cine să se mai bucure de nașterea Sfintei Fecioare?

peste tot,

strigăte de groază.

sângele

bărbaților,

femeilor,

copiilor români

nu-nduplecă cruzimea.

in satele:

mihai bravu,

nușfălău

treznea,

ip

doar crucile  din lemn mai vorbesc

printre lacrimi.

"EA" e roua diminetii

Ce s-a scurs in viata ta,

"EU" sunt soarele ce-apune 

De acum, intotdeauna.

"TU" esti zeu peste iubire,

Caci la fel o dai si-o iei,

Mi-ai daruit nemurire,

Ca s-o ceri cand o sa vrei.

Dragostea m-ai invatat

S-o traiesc in voluptate,

N-o sa uit ca m-ai purtat,

Pe-ale vietii aripi, in ETERNITATE!

Cât de necesară e
privirea asta.
Pentru o primă
îndrăgostire
și ultima pe care s-o
iubești.
Același fenomen sortit
de fiecare dată
când te revăd.
Rațiune și simțire,
ambele amestecate'n
van,
dar niciodată sortite
uitării.
Cât de necesară e
privirea asta!
O taină,
un sărut -
ce fior adânc.
Tu, cea de ne'nțeles.
Cât de necesară e
privirea asta -
de care, iremediabil,
existența mea simplă
depinde.

Atât.

O tristețe necruțătoare

Sufletu-mi vrea să doboare,

Și-și împlântă ghiarele

Precum colții fiarele.

Iară inima-mi suspină

Căci nu are o grapină

S-acosteze gândurile

Ca să-mi aline rănile.

Ziua totul se destramă,

Noaptea totul pare dramă,

Luna, nu mai luminează,

Soarele nu mă mai minunează.

O! Tristețe, haide fugi,

De la mine să te duci,

Tocmai într-un alt hotar,

De tine să n-am habar.

Fugi la alții ce te vor,

Căci, mie mi-e tare dor

Să văd câmpul plin cu flori

Și soarele ieșind din nori.

Să am zâmbetul pe buze,

Gândul vesel plin de muze,

Și în caldu-mi suflet să fie

Doar cântec și armonie.

Iară inima-mi să bată

Zgomotos, ca și-altădată,

Pentru un strop de convorbire

Și o clipă de iubire.

Să tacem, şi să fim doar doi,
în plină gălăgie.
Să te cuprind, cum numai noi,
doar tu şi luna ştie.

Doar tu mă faci sa plîng,
ca un copil zîmbind.
Cum frunza caden-ncet,
ades pot sa te-astept.

Ades pot să admir,
şi să iubesc mereu.
Eşti tot cu ce respir,
iar eu, alesul tău?