Reîntâlnire...cândva

Sunt momente în care tăcerea nu este absență, ci un răspuns plin de demnitate. Am ales să las aceste versuri în urmă nu ca pe o explicație, ci ca pe o oglindă a unui suflet care alege să vadă miracolul acolo unde alții văd doar reguli... ca o invitație la liniște și regăsire. 

Decantarea Sufletului

E liniște-n „cramă” și-n gânduri e rugă,

Nu-ți mai cer timp, nici sfinte cuvinte,

Căci darul din Cer, ce-n mine inundă,

E mirul tăcerii pe răni vechi și sfinte.

Tu crezi că e troc, eu sunt doar o stare,

Tu mergi după legi, eu număr minuni,

Iar cupa mi-a fost o înaltă uitare,

Căci dorul se-nalță spre alte genuni.

Ți-e teamă de versuri? E dreptul tău, poate,

Să mergi prin lumină, doar rece și drept,

Dar eu am ales nemurirea în toate

Și-un ritm de miracol purtat înspre piept.

Te las cu-al tău crez în lumea-ți tăcută,

Eu merg unde murele-s vers, nu doar rod,

Iar taina din vin, de tine pierdută,

O poartă în aripi... un suflet ce-a fost.

Ce crunt cu tăcerea m-ai umilit. 

Făcând din mine a neputinței sclavă,

Și la final să îmi dai verdict

Că sunt o femeie cu mintea firavă.

Cu vorbe grele am fost încătușată, 

Între inimă și rațiune am căzut prizonieră.

Ce mare mi-a fost naivitatea... să cred

Că ce dai, cândva  înapoi ți se oferă.

Dar mai târziu ai să-nțelegi 

Că nu-s doar eu cea vinovată

Ce-ai semănat, cândva o să culegi.

Dezamăgirea, neputința le vei primi răsplată.

Din greu eu am plătit prețul eliberării, 

Pentru o inimă neînțeleasă

O rană care stă pradă durerii

Un haos ce pacea nu știe s-o găsească.

Știu... Cu timpul se vor vindeca,

Rănile ce fără milă m-au străpuns, 

Și-n ziua când vor trece toate, 

Ca tine-am să ridic și eu... paharul sus.

Plouă mărunt și des, într-o joi de aprilie,

Parcă de sus se cerne o durere nebună

Și inima din piept, cu orice bătaie 

În brațele tale, ca-ntr-un vis mă aruncă.

Plouă mărunt și gându-mi nu are stare,

Din cer par să cadă lacrimi mai mereu,

Plouā și-n minte doar cu o întrebare

Care-i mai nostalgică : ploaia sau eu?"

Plouă mărunt și des, într-o joi de aprilie 

Totul e plumb... o stare de melancolie

Imi tremură cristale de lacrimi în ochi

Mi-e ploaia, atingerea ta, rămasă în suflet pe veci...

O să te-aștept în gânduri ce la răsărit apun

O să mă pierd în vise risipite ca un fum,

Nu-ți voi mai spune cât de mult te sper

Să te întorci...o clipă... îmbrățișați sub același cer...

O să te-aștept în nopțile pline de dor

Și-o să te port tainic în al viselor decor

Chiar de viața doar ne îndepărtează pasul

Măcar o dată și pentru noi, aș vrea... să bată ceasul...

O să te-aștept, deși mă mint că nu îmi pasă,

Inima îmi poartă o ultimă speranță rătăcită.... trează,

Că prin gând într-o zi, o să-ți trec și-o să-ți amintești 

Cât de dragă ți-am fost... cât de drag, încă îmi ești....

Poate-ntr-o bună zi îți vei aminti, poate vei sti,

Cum în tăcerea nopții te mai aștept să vii

Că dorul ce ți-l port, oricât de mult l-as frânge 

De la un timp doar al tău nume, îl știe... a plânge...

O să te-aștept cu dor nemărginit de a ta privire

Amintindu-mi cum o făceai pe-a mea să sclipească 

De câte ori se întâmpla să ne-ntâlnim și simțeam 

Cum în șoaptă îți spuneai.. "ca o păpușă este de frumoasă!"

Și ieri și azi te-am așteptat, tăcută...tristă 

Te-am așteptat s-apari aievea unui vis

Ca și când, în astă lume o speranță mai există,

Să ne mai fim, cum altă dată... ai promis...

Să te mai sun? Să îţi mai scriu? M-ai mai lăsa să îi mai

fiu?

Să te sărut, să mă mângâi, mâna pe cap să îmi mai

pui?

Nici nu mai știu cat a trecut de când nu pot să te

ascult.

Tot mai visez din când în când că te mai văd din nou

trecând.

Și pare că-i mai mult de-un vis, deși tu esti de

neatins.

Apoi dispari de parcă ști că tu nicicand n-ai să mai

vii

Lasandu-ma-n tăcere sa-nchei acest episod acut

Sperand sa te intorci candva la un vin de reinceput.

Încă o seară plină de lună ce-mi amintește 

Că mi-e dor de cineva și... știe

Dar niciodată nu a știut cât de mult,

Mi-a fost și încă îmi este... drag mie.

Privesc la ea... speranța nu mai sună a dramă

M-am tot ferit să o mai simt de-o vreme 

Am pus-o toată într-o ramă

Lângă tabloul cu vise efemere...

Savurez un cocktail de medicamente

Răceala iernii din nou m-a răpus 

Și mă-ncalzesc scriind pe pergamente

Frânturi dintr-o poveste ce-a apus.

Azi parcă, aș avea nevoie și eu, de un asistent

Să mă vindece cu al său vin...tratament,

Frisonul să-l alunge cu o îmbrățișare caldă 

Să îmi uit gândul, că nu aș fi contat vreodată....

Să îmi pună perfuzii cu "dulceața sa"

Să mă-ndulcească, să mă pot vindeca

De durerea ce nu vrea să se risipească 

Că povestea a rămas...un pahar gol, pe masă.

In umbra iubiri,cand noaptea se coboara,

Privesc in taina cum stelele stralucesc

Imi simnt  inima cum in piept bate si doara 

Si sufletul meu de dor si dragosste tresare adanc

Pe cerul senin luna isi arata chipul bland

Ca un far luminos ce vegheaza peste noi 

Iar eu ca un calator pierdut in gand 

Ma las purtat de visele ce ma cuprind  cu bucurii 

In umbra iubiri cuvintele prind aripi 

Se rostesc versuri pline de tandrete si pasiune 

Ca o melodie dulce ce sufletele intr-o minunata simfonie\

Impletindu-se intr-o poveste fara sfarsit si destinatie 

Rimele se impletesc ca fire de matase fina 

cuvinte alese cu grija exprimea iubirea pura 

Ca si cum eminescu ar scrie in lumina

Versuri ce inalta sufletul si inima cea dura

fiecare cuvant este o declaratie 

De dragoste pura si adanca 

Ca un poem scris in stele stralucitoare

Ce vegheaza asupra noastra in noapte 

In ochi tai gasesc o eternitate 

In atingerea ta simt fiorul iubirii

Un dans al sufletelor noastre unite 

Pe aripile dorintei si a pasiunii

Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă

Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă

Din aparențe se hrănesc cu mare artă

Salvează lumea comentând-o pe la poartă

Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?

N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă

Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă

Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă

Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară

Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară

Au fost lăsați cărând o dragoste amară

Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară

Veți întâlni ființe vii fără de viață

Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață

Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață

Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță

De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă

De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă

De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară

Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară

Sper să aflați cât e de vie o iubire

N-o alungați căci poate alta nu mai vine

De-o aruncați, veți omorâ ființă vie

În astă lume doar iubirea mai e vie

Unde pleacă dorul, când n-am să mai fiu,

Se sparge în umbre, se-ascunde-n târziu?

Se duce prin frunza ce cade pe drum,

Ori zboară cu îngerii ce pier pe drum?

Îl poartă vântoasele-n noapte pustie,

Îl scriu ploi de toamnă pe sara târzie 

Îl iau mările toate în valul lor greu,

Sau rămâne în tine, în visul tău?

Și poate, departe, când stelele mor,

Se naște din mine un alt fel de dor,

Un cântec de jar, un ecou nesfârșit,

Dintr-un „nu mai sunt”… într-un „n-am plecat, încă-s aici”.

E-o zi torida ca de vară

La meteo se-anunta ploi

Își intra-n drepturi mandra toamnă

Lăsând de frunze copacii goi.

E anotimpul când oamenii petrec

Cu el povestea vinului devine realitate

O frumoasă poveste de dragoste

Pentru suflet condiment îngeresc.

E anotimpul despărțirii noastre

Romanticul și tradiția nu s-au mai îneles..

Deschid fereastră sa privesc cât mai departe

Și parca gânduri și vise tind să împletes...

As vrea doar un minut sa mai putem vorbi

Să-ti spun ce dor mi-a fost de tine

Sa innecam emotia toamnei intr-un pahar cu vin

Pahar cu vin...născut din a ta pasiune.

27.09.2024

Să dansez cu tine de mână,

Să spune poveşti sub clar de lună

Să simtim focul iubirii,

Exact cum îţi simt bătăile inimii.

Eu sunt ca tine-acum:
Tăiat din umbra ta,
În geană de lumină.

Un flutur ce-și aplaudă
Frenetic, în culori, 
Mimosa din grădină.

Tu ești ca mine-acum:
Un nor lipsit de griji, 
Plutind pe-o mare-albastră. 

O stea lucind timid
În cupa lunii albe, 
Ce-mi bate la fereastră.