Poems in the same category
Vorbeste LUMEA
Sa nu iti pese niciodata
De ce vorbeste lumea
De este zi sau este noapte
Lumea vorbeste intr-una...
De ai gresit tu in viata
Sau ai facut doar bune
La nimeni nu le pasa
Asa e aceasta LUME...
Traieste-ti viata bine
Asa cum iti doresti
La ziua cea de miine
Tu doar sa te gindesti...
Nu regreta trecutul
Vorbit de-acest popor
Traieste-ti tu prezentul
Gindindu-te la viitor...
De-ar fi sa fie-n lume
Sustinere... respect
Si cineva sa-drume
Ce-n viata e corect..
Nu ar mai fi atita
Durere..dor si chin
Nu ar Mai fi vorbita
Persoana c-a gresit...
Asculta-ti inima ce spune
Gindeste sufletul ce vrea
Si lasa LUMEA sa vorbeasca
Sa zica ...ce vrea EA...
Noi, n-am știut!
Intră-n pământ amurgul tău,
Sfârșind sub brazdele de lut,
Ai plâns iubito atât de rău,
Și n-am știut!
De dor îmi arde inima mocnit,
Și-am învățat profund a suferi,
Cât mi-am dorit să fiu iubit...
Tu nu vei ști!
Un vânt nebun ţi-ar fi șoptit,
C-al meu amor e prefăcut,
Ai plâns întruna şi-ai jelit,
Şi n-am știut!
Mi-e trupul sfâșiat de pribegie,
Și-am învățat răbdarea a trăi,
Dar cum mi-a fost și o să-mi fie,
Tu nu vei ști!
Intră-n pământ amoru' încins,
Sub flori și ierburi s-a pierdut,
Ce a născut ori ce a stins,
Tu, nu vei ști! Eu, n-am știut!
Asa sun eu
Este vorba despre mine
Greu înțeleasă de oamenii de rând
Complicata de iubit pentru începători
Lăudată de oamenii puri și uneori,
Alungata de răutățile, nespasarile lor
Cât pot să iubesc?
Mă dăruiesc trup și suflet
Dar mulți preferă doar niște bucăți
Poate te întrebi de ce,
De ce continui să fiu la fel?
Chiar de pic la pământ,
De rămân mereu doar scrum...
Aleg să fiu eu, aleg să le dovedesc
Că oricând de mult încearcă ei, eșuează mereu
Din cauza nepăsării lor, neatenției.
Se dedică doar un timp, iar după uită,
Uită de unde au început,
Uită de scopul lor.
Eu evoluez, nu-mi fac schimbări
Nu sunt o haină pe care o porți doar un timp
Nu sunt o floare ce după schimbarea anotimpului se va ofili
Sunt un suflet ce mereu va dovedi
Ca încă exista oameni puri, dar greu de prețuit
Sunt a ceea lumina, ce mereu te va aștepta
La sfârșitul tunelui, chiar de vei eșua
Sunt acea ploaie caldă, de stai de drag în ea
Sunt acel pământ de pășești cu picioarele goale
Fără frică de bătături.
Pot fii și furtuna, greu de crezut
Pot fii fulgerul ce te poate zdrobi
Pot fii apusul când tu aștepți un răsărit
Aș putea fii și singurul tău sărut plăcut.
Tu de-ți controlul, eu îți spun cum sa conduci!
,,Ne cunoaștem din vedere" în norvegiană
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Vi kjenner hverandre av synet
hvor mange flyktige øyeblikk
aldri i veien for dem
de stoppet ikke
trygg og rask gange
Vi kjenner hverandre av synet
bare øynene i stillhet
sa de så mange ganger
alt de ønsket seg
da de møtte lyset sitt...
Ikke engang ved et uhell
Jeg sa ikke et ord
I så mange møter,
dette stirrende spillet
det underholdt oss begge.
Vi kjenner hverandre av synet
men det er alltid en glede
minnet å beholde
og anmeldelse
øynene du har kjent i en mannsalder
møtes om morgenen
og når det snør, og når det regner
i bil 179.
Vi kjenner hverandre av synet...
Og så!
Vi kjenner hverandre av synet
hvor mange flyktige øyeblikk
vi stoppet aldri på veien
trygg og rask gange
Vi kjenner hverandre av synet
bare øynene i stillhet
sa de så mange ganger
alt de ønsket seg
da de møtte lyset sitt...
Ikke engang ved et uhell
Jeg sa ikke et ord
I så mange møter,
dette stirrende spillet
det underholdt oss begge.
Vi kjenner hverandre av synet
men det er alltid en glede
minnet å beholde
og anmeldelse
øynene du har kjent i en mannsalder
møtes om morgenen
og når det snør, og når det regner
i bil 179.
Vi kjenner hverandre av synet...
Og så!
Cine ești, de unde vii.
Mă pândește doar nefericirea,
Când mă farmeci cu iubirea
Și mă-ntreb cu ce -am greșit ,
Și ce mai am de pătimit.
Toată vina o port eu,
Când te petrec în neglijeu;
Simt că nu te vei întoarce,
Nu -mi zâmbi, nu te preface.
Iarăși ploaia mă inundă,
Dorul să mi -l ascundă
Pentru amorul mistuit
Din visul ce l-ai năruit
Ești ca vremea, efemer;
Cine ești, e un mister,
Vii din alte vremuri,
Scuturat, cuprins de friguri...
Nu te întreb, doar tac,
Un ceai fierbinte-ți fac.
Te țin în brațe strâns,
Să nu mă umfli iar de plâns...
Iubita mea
Iubita mea,
Ești lacrima din mare
Purtată de furtună în adâncuri
Ești bobul de nisip, zâmbind în soare
Și visul meu de dor
adus de vânturi.
Iubita mea,
Ești vara cea fierbinte,
Și briza ce-mi alină sărutul sângeros
Esti cea nemuritoare,
Și totuși cea învinsă
De valurile mării, de-adâncul răcoros.
Iubita mea,
Ești noaptea cea mai lungă
Și timpul ce-mi măsoară durerea în extaz,
Ești pasărea ce poarte pe aripi disperarea
Și lacrima din mare
lovită de-un catarg.
Viorica E.
Other poems by the author
Turnul speranței
Este-un turn neobișnuit,
Turnul speranței,
Un turn foarte înalt,
Turnul vrăjitoarei.
Din afară ușa este,
Dinăuntru ea dispare,
Ia și uită mare veste,
Iar ieșirea nu apare.
Se numește uite așa,
Căci în turn e doar Speranță,
Mulți săteni rămas blocați,
Și blocați și o alianță.
De ce oare-i trebuia,
Vrăjitoarea-i să-i închidă?
Dar ce planuri avea,
Într un rând ca o omidă?
Au plecat, vreo doi sau trei războinici,
În rând cu ei vreo patru, cinci pitici,
Dar ce făceau?
În excursie plecau.
Au intrat,
Nu este ușa,
Au strigat,
Nimeni nu i auzi.
Și un bărbat în căutare,
Și găsi turnul cel Mare,
Și rămase el blocat,
Și de-acasă n-a mâncat.
Înfometat el îi găsise,
Își pierdu și appetitul,
Hai cu toții la ieșire,
Că mi-i foame de poftire.
Nu putem să mai ieșim,
Căci ieșirea nu mai este,
Ia ce groaznică-i o veste,
Aș mai vrea să gust un pește.
Hai, măcar să încercăm,
Și să nu ne mai certăm,
Că mi-i foame foc și rău,
Vreau să-scult răspunsul tău.
Și-au pornit la drum,
Măi, eu timpul, mi-l consum,
Și, ce cu toba s-o dărâm,
Ce idei acum ai?
Că mă sperii vai, vai, vai!
Și au dărâmat-o,
Ura, ura am reușit,
Sunt acum mai fericit!
Vrăjitoarea-i supărată,
Nu i deloc chiar încântată,
Și bărbații au învins o,
Și de mătură au prins o.
Și eroi au devenit,
Și e turn obișnuit.
Autor: Nicoleta Postovan
Ce e să fii poetesă
O poetesă înseamnă să fii:
Un autor comic , aventurier,
În care se obțin scene amuzante,
Inspirații nu mai trebuie să cer,
Desigur e grozav mereu,
Să creez ceva doar eu,
Poeme,proze, poezii,
Uite ce înseamnă să fii.
Continuare,, Castelul misterios ''
Dar era o cămeruță,
Dar era și încuiată,
Lângă ea și o căruță,
Și o căciulă mult cusută.
Regii pe cavaleri i au trimis,
Iei cu toporul ușa au deschis,
Și era o bătrânică,
Cam era și măricică.
Toți ce se aflau erau uimiți,
E Măria vrăjitoare,
Toți ce se aflau erau speriați,
Este răul în culoare.
Ea magia își preschimbă,
Și blestemă tot satul,
Și vorbim într o limbă,
Ea a dispărut.
Multe zile au trecut,
Zile în ghinion,
Ea acum murise,
Zile în neon.
Zile blestemate,
Zile triste,
Zile neajutorate,
Zile nembucurate.
Apoi peste doi ani,
Cu toții mai au bani,
Fericiți zburdând în stânga și în dreapta,
Își exprimă bucuria.
Ei acolo s au întors,
Și Măria e schelet,
Și hăinuțe nu i de tors,
Din statui în cavaleri.
Școala
Nu-mi place școala, ce să mai facem,
profesoara: dar la tablă de ce tacem,
geografia e mai grozavă,
la română multă zarvă,
iar la mate poate fi interesant,
dar la tablă nu-i cam palpitant,
dar științe e coșmar!
parcă mănânci un măr amar,
plastica e wow,
carioci nu-ți dau.
tehnologica-i la fel,
și lipesc un turn efel,
și examene formative,
și examene sumative,
ah ah acuș înnebunesc,
școala e un lucru firesc!
Socoteala între mamă și pui
Undeva departe, trăiau nefericit ,o mamă și un pui. Și așa într o zi ,mama lui, se gândi să i oprească nerespectarea când veneau oaspeții și să fie mai politicos ,deoarece el era răsfățat, răutăcios și nu e cam bine să fii pentru toată viața ta, uite ,așa cum e el
Puiule, vino la mama, că îți fac eu, socoteală! , fiul ei venise nedumerit cu o înfățișare ciudată .
Ce mamă vreai ? Nu vezi că am obosit? Despre ce vorbești? Despre ce socoteală?, mama lui, dorea să l facă educat, pentru că educația pentru ea, e pe primul loc. Mama lui spuse:
De azi, înainte, nu mai faci nicio prostioară, măi băiete! Dacă azi o să mă câștigi la jocul de cuvinte ,îți dau treizeci de lei ,dar dacă pierzi, tot anul vei învăța și vei asculta profesorii, dacă nu vrei să fii bătut! , băiatul, dacă nu putea să facă nimic, o ascultă și începuse să se joace cu propria sa mamă. Dar problema lui, era că el, nu a învățat la școală și nu știa să se joace în așa fel de joc. Și să ghiciți, el a pierdut.
Mamă, mai dă mi o șansă! , dar ea, nu-i dădu această șansă în orice caz, dacă nu dorea să fie lovit peste față, pentru că pentru el fața e lucrul cel mai important. Fără acest lucru nu aveau să se îndrăgostească fetele. Când mama lui, a aflat despre asta, l-a dus, la o altă școală, în care din nou trecea clasa întâi, iar fiul ei, așa de tare o ruga să nu-l ducă la o altă școală , dar nimic, totul în zadar, cu mama lui, nu s-a primit, deoarece ea dorea, ca el , să învețe și să fie un băiat educat bine. Peste câteva zile, el a devenit puiul mamei ,cel mai deștept. Și cuvântul mamei a fost:
Să înveți bine la școală ,Vasilică!
Autor: Nicoleta Postovan
Casa cu amintiri
Eu odată am trăit,
Și încă mai trăiesc,
În casa părintească,
Unde mereu mă regăsesc.
Acolo e minune,
Acolo sunt amintiri,
Acolo este bine,
Unde am avut trăiri.
Grădini cu flori,
Cu fructe și legume,
Copaci și sus și nori,
Sunt de toate sunt anume.
Jucării și păpușele,
Mingiuțe și mașinile,
De tot acolo este,
În casa părintească.
Locuim noi toți,
Mama, tata, sora și eu,
Unde ne simțim mai bine,
Noi, familia noastră și mereu.
Aici se întâmplă doar minuni,
Aici mereu privesc,
Aici mă regăsesc,
În casa părintească.