Mămica mea

Есенина читал когда-то,

Не понимал ни слова я тогда. 

Сейчас читаю рот открыв припадно,

Запоминая гениальные слова.

Мой друг ушедший в давние писания,

Сегодня в сердце как прекрасный сон,

Вся жизнь его полна была страдания,

С стихах его я слышу сердца стон.

Сегодня рифмы стали как проклятие, 

Как яд в душе все эти тошнотворные стихи.

и книгу я твою читаю как заклятие,

Чтобы от глупости от этой всей уйти.

Sărutul unei palme

Este un gest gingaș,

O mângâiere din basme

Ca un zbor de fluturaș.

O amprentă a suflării

Ce-n inimă sălășluiește,

Ținând ritmul încântării

Ce din gânduri isvorește.

Calm, cald, pur și pudic

Este sentimentul trăirii,

Dând inimii sunetul ritmic

Și-nobilind clipa însuflețirii.

Atunci cand ma gandesc la tine

Simt ca plutesc in zero gravitatie

Nimic pe lume nu e mai usor

Decat sa iti spun cat de mult tin la tine

Nu pot sa cred ca am ajuns intr-un punct

Si lucrurile au continuat de la sine

Vreau sa stii ca ma pot schimba

Si iarasi ma gandesc la tine

ce vină am că te iubesc?

si cum sẵ uit vreodată!

doi ochii ce inima-mi topesc

de dor înflăcărată...

sunt vinovata că te-am privit

si mi-ai rămas în minte?

ori tu ai greșit că mi-ai vorbit

dincolo de cuvinte?

ce vină am că te iubesc?

n-am vrut asa să fie,

a fost sortit să te-ntâlnesc

in iarna mea târzie...

imbratisarea ta mi-a pus in piept

dorinţa ce-a mai mare,

si doar pe tine te aștept

când soarele răsare!

"adio"al tău mă arde-n piept

aprins ca un carbune,

si tot pe tine te aștept

când soarele apune! 2024-09-04

Mi-e dor..ți-aș spune că mi-e dor... tu știi?

Dar bate vântul și-ar duce dorul pe câmpii 

Și tu mi-ai rămas umbra nopților târzii 

Un nume scris pe-un colț de vis...

Mi-e dor...te-aș căuta... nu știu la ce folos

Prăpastia dintre noi nici tot pământul n-o astupă 

Iar pașii tăi au dispărut repede și frumos

Ca ploaia când soarele de vară o usucă...

Mi-e dor... de-al tău parfum de vin... și simt că mor

Că sufletul mi-l cere în continuu

Nu pot să scriu cuvinte... să-l măsor

Știu doar că azi imi bate, un dor ingenuu

În ochii ei albaștri, văd trecutul,

O umbră fină, o dulce amintire,

De parcă timpul a pierdut minutul,

Și-n ei văd iar a ta iubire.

Pe buzele-i de rouă, simt cuvinte,

Ce-odinioară îmi vorbeau de dor,

În gesturi tandre, regăsesc fierbinte

A ta chemare, suflet călător.

Și când lumina serii cade lină,

În ochii ei d-azur te-ntrezăresc,

Ca un vis vechi ce-n noapte se-anină,

Și-n profunzimea lor, iar te iubesc.

Mamă te iubesc,

Ești visul meu de pe bolta cerească,

Mamă mă uimesc,

Ai reușit totul în această viață,

În fiecare seară,

Mă sărutai lin pe frunte,

E un sărut de basm,

Zvon auzit pe orice munte,

Tu ai creat un nou început pentru noi, 

Mereu plecând mă îmbrățișai ,

Cu mii de emoții cu îmbrățișări moi,

Spuneai la revedere și plecai,

Dar mereu te gândeai,

La noi , copiii tăi,

Dar când veneai,

Veneai bucuroasă,

Mereu vreau să te văd așa,

Mama mea,sufletul meu,

Mereu ți-a fost greu,

Dar n-ai renunțat,

Dar n-ai încetat, să ne iubești.

Autor: Nicoleta Postovan 

Irina e fată educată, 

Activă, frumoasă, aranjată. 

Iar Costică și Mitică 

Din magazin ridică 

Un obiect din frigider, 

Un frate ea se simțea Lider,

Tot cădea de pe mână, 

Laptele pe o râmă, 

Oare cine-i educat 

Hai zice-ți prieteni, imediat. 

Autor: Nicoleta postovan

La concursul de-notare,

Cinci broscuțe, au primit înregistrare, 

Una a dat lent  din picioare,

Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,

Celelalte leneșe, ca o cucoană, 

A câștigat, o broscuță campioană! 

Autor: Nicoleta Postovan 

Nu-mi place școala, ce să mai facem,

profesoara: dar la tablă de ce tacem,

geografia e mai grozavă,

la română multă zarvă,

iar la mate poate fi interesant,

dar la tablă nu-i cam palpitant,

dar științe e coșmar!

parcă mănânci un măr amar,

plastica e wow,

carioci nu-ți dau.

tehnologica-i la fel,

și lipesc un turn efel,

și examene formative,

și examene sumative,

ah ah acuș înnebunesc,

școala e un lucru firesc!

Fulgii căzători,

Cad în ogrăzi și pe case,

Copiii cu fiori,

Veseli se joacă pe trase,

Cădeau fericiți pe lângă fereastră,

Norii au o culoare albastră.

Autor: Nicoleta Postovan 

Eu odată am trăit,

Și încă mai trăiesc, 

În casa părintească, 

Unde mereu mă regăsesc. 

Acolo e minune, 

Acolo sunt amintiri,

Acolo este bine, 

Unde am avut trăiri. 

Grădini cu flori, 

Cu fructe și legume, 

Copaci și sus și nori, 

Sunt de toate sunt anume. 

Jucării și păpușele, 

Mingiuțe și mașinile, 

De tot acolo este, 

În casa părintească.

Locuim noi toți,

Mama, tata, sora și eu, 

Unde ne simțim mai bine,

Noi, familia noastră și mereu.

Aici se întâmplă doar minuni,

Aici mereu privesc,

Aici mă regăsesc, 

În casa părintească.