You searched for: "inima mi e"
Random creations :)
Destinul
Eu, abia sositul prunc
În noua lume ce mi-i casă,
Sunt aşteptat de ursitori cu părul lung
Şi moartea tânără fără de coasă.
Râzând acestea-mi hărăzesc destinul,
Cu lungi urcuşuri şi abisuri,
Cu clipe mai amare ca pelinul,
Cu înălţări şi prăbuşiri de visuri.
Spăşit m-am adăpat din ele,
Şi pod şi scară mi-am făcut din trup,
Flămând am adormit sub stele,
Ca-n zori într-o scânteie să erup.
Şi -am mers mereu cu vântu-n faţă.
Mi-am oblojit şi boli de trup şi minte,
Şi-am râs în fiecare dimineaţă,
De ursitori şi moartea cea cuminte.
Acum, de aici, din vârf de creastă,
Cu ochii-n lacrimi şi suflet împăcat,
Mă uit la prunci şi la nevastă,
Şi-am înţeles de ce atâtea am înfruntat.
,,Ne cunoaștem din vedere" în turcă
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Birbirimizi gözlerden tanıyoruz
kaç tane geçici an
asla onların yoluna çıkma
durmadılar
güvenli ve hızlı yürüyüş
Birbirimizi gözlerden tanıyoruz
sadece sessiz gözler
defalarca söylediler
istedikleri her şey
ışıklarıyla karşılaştıklarında...
Kazara bile değil
tek kelime etmedim
Pek çok toplantıda,
bu dik dik bakma oyunu
ikimizi de eğlendirdi.
Birbirimizi gözlerden tanıyoruz
ama her zaman bir zevktir
saklanacak hafıza
ve gözden geçir
bir ömür boyu tanıdığın gözler
sabah buluşalım
ve kar yağdığında ve yağmur yağdığında
arabada 179.
Biz birbirimizi gözlerden tanıyoruz...
Ve bu yüzden!
Birbirimizi gözlerden tanıyoruz
kaç tane geçici an
onların yolunda hiç durmadık
güvenli ve hızlı yürüyüş
Birbirimizi gözlerden tanıyoruz
sadece sessiz gözler
defalarca söylediler
istedikleri her şey
ışıklarıyla karşılaştıklarında...
Kazara bile değil
tek kelime etmedim
Pek çok toplantıda,
bu dik dik bakma oyunu
ikimizi de eğlendirdi.
Birbirimizi gözlerden tanıyoruz
ama her zaman bir zevktir
saklanacak hafıza
ve gözden geçir
bir ömür boyu tanıdığın gözler
sabah buluşalım
ve kar yağdığında ve yağmur yağdığında
arabada 179.
Biz birbirimizi gözlerden tanıyoruz...
Ve bu yüzden!
Nu e chioară
Stau... Ascult Alternosfera
Mă gândesc la Marinela.
Și vreau să scriu o poezie
Despre a noastră drumeție.
A început tot c-o minciună
Cum că iubirea este chioară.
Dar eu ne vedeam împreună,
Liniștind aceeași vioară.
I-am furat din ochi frumusețea
Și ea să fure ceva și-ar fi dorit
Căutând dezgolită tristețea
Doar titre necitite a gasit.
Am învățat ca iubirea moare
Și recunosc, e vina mea.
Numărând in petale fără culoare
Eu n-o mai vreau deja.
Nu există sfârșit perfect
O să verific cand-oi fi bătrân.
Poate, când ceva începe
Doar sfârșituri mai rămân.
De ce?
De ce e frig și inima mă doare,
Iar tu nu simți răceala dintre noi,
Stăm amândoi tăcuți în așteptare,
Și știm că pe-năuntru suntem goi
Ne punem tot mai des o întrebare,
De ce noi nu mai suntem ca-nainte,
Când știm că-n viața totu-i încercare,
Și uneori călcăm pe jar fierbinte
Și știm cu siguranța amândoi,
Că drumul nostru n-a fost un vis,
Am stat în vânt, bătuți de ploi,
Și nimeni și nimic nu ne-învins
A fost și greu, dar am trecut,
Peste necazuri, ce au durut,
A fost ușor și ne-a plăcut,
De mână tot timpul ne-am ținut
Pe calea vieții am evitat,
Să-ne-acuzăm unul pe altul,
Și am știut să ne purtăm,
Și-n spate să ne ducem sacul
Și anii ni s-au adunat cu plus,
Riduri adânci lăsând pe chipuri,
Și tinerețea ni s-a dus pe-ascuns,
La fel cum fură apa din nisipuri
..................................
În tinerețe totul ți se cuvine,
Nu știi să scazi și doar sa-aduni,
Iar când timpul bătrâneții vine,
Spui rugăciuni, speri în minuni ..............................
Un sfat aș da acum eu tuturor,
Trăieste, dar nu cu viața la pariu,
Și toate să le faci la timpul lor,
Ca nu cumva să fie...prea târziu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Fără apropouri
Cum adică ce cred despre tine? Doar n-ai vrea să-ți spun ce cred cu adevărat? Acesta e secretul meu! De obicei cred ce spui. Stiu că te înfurie faptul că nu poți scrie drept, fără corecturi, dintr-o suflare, și mă amuz. Umbli prin ploaie ca să-ți ascunzi lacrimile, plânsul, fiindcă nu scrisul sau picurii de ploaie te preocupă, ci eu. Ești atât de previzibilă! Zici că mă ții aproape pentru că te fac să râzi, dar n-o crezi nici tu, nu-i, în niciun caz, vina sau meritul meu că te gâdili. Bravezi cu o nerușinare dezarmantă, ca acum, când o dai în hiperbolă. Amesteci într-un colaj stăveziu, cu tentă sexuală, nucul, vântul și ploaia, atribuindu-le însușiri omenești, disimulându-ți, de fapt, fantasmele care te bântuie. Am observat că te fascinează bătrânul de la parter, „ ghiujul”, mare amator de femei, cum mi-ai spus zilele trecute, în ciuda vârstei, și țeși tot felul scenarii cu dânsul. Chestia cu vuum-vum ți-am spus-o chiar eu într-o seară când făceam dragoste, numai că el, spre deosebire de mine, are sudoarea „iodată” și un piston hidraulic imens, care, chipurile, te sperie. După câte te cunosc, n-aș crede!
Jucase teatru de la început, din prima zi, când îi căzuse în brațe. Simulase că se împiedică, iar el atent o prinsese la timp, prefăcându-se surprins. Îi simțise respirația dulceagă, de prunc, corpul, dorința, și se lăsase dus de val. instinctul său făcuse restul. Chiar și atunci, dar și după, nu-și putuse reprima tendința de a deturna sensul corect al lucrurilor, chestionându-l asupra unui aspect evident: Nu știu ce ai găsit la o femeie nemachiată și neinteresantă ca mine? O curiozitate, un joc, o aroganță? El nu-i răspunse pe loc, realizase deja că ea exprima contrariu, așteptând o confirmare perversă. Ce nostimă e? se gândi în timp ce-i săruta degetele subțiri, ca niște viermișori. Si cum mai vociferează când îmi simte mâna pe unde unde nu trebuie! Ai zice că se rușinează! Ale tinereții valuri…
Unde naiba o fi dispărut cireșul acela cu cireșe negre, amare? se gândi el într-o zi. Trecuseră ani de atunci. Privind pe fereastră îl văzu tot acolo și se bucură. Timpul trecuse și peste el, dar nu reușise să-l clintească. Cireșul e la fel, își zise, eu sunt puțin prăfuit! Se cam luase cu viața și uitase de dânsul, de cei din jur și de multe altele.
Spre seară o simți cuibărindu-se lângă dânsul. N-ai loc! o repezise ursuz. Îi țâșnise cuvintele de pe gură involuntar. Ea nu-i răspunse nimic, în schimb îl amețise încă o dată cu mirosul acela dulceag de lapte matern și, tot involuntar, o cuprinse în brațe. Era mai mică decât în ziua în care o cunoscuse, nu-și mai aducea aminte exact, dar senzația, prima senzație pe care o încercase, era aceasta. Afară începuse să ploaie mărunt. Stropii loveau anemici în geam, iar ea începuse să plângă.
- Gata! Gata! încerca el s-o liniștească. E doar o ploaie de vară!
- Nu ploaia mă sperie! îi șopti ea. Îi aud pașii pe scări! Fă ceva! Ghiujul!!! Eu nu pot să-l înfrunt, e cât crucea! Tu poți, știu că poți! Dacă faci asta îți promit următorul dans. Si așa n-am dansat niciodată!
Nu se schimbase deloc…
Reprezentații de toamnă
Printre culorile de toamnă arde vânt
Copacii freamătă urlând în isterie
Atârnă galbenul de vară întrebând
Cenușa frunzelor zburând cărămizie
Se-adună norii scuturându-se plângând
Cinstita ploaie pătrunzând cu viclenie
Ne udă stropii aruncându-se râzând
Îmbrățișându-ne a toamnei astenie
Curge lumina înecându-se în crâng
Nopțile umblă petrecând cu veselie
Alungă zilele gonindu-le scăzând
Soarele cade micșorând călătorie
Dintre ciulinii decedați au dispărut
Ființe mute intuind o tragedie
S-au adunat îngrămădindu-se-n pământ
Găsindu-și loc de hibernare-n galerie
Către văzduh o barză albă-și ia avânt
Ultimu-i puf zboară plutind în frenezie
Lăsând în urmă vremea rece tremurând
Ne-așează frigul peste gânduri pălărie
Goniți în casă timpul fumegă mărunt
Orele trec privind afară vijelie
Danseză toamna printre dealuri alergând
Pictând culorile să-i cânte melodie