Durere

Te-am petrecut și lumea ți-am pus-o la picioare;
Unde-ai găsit durere să-mi dai, atît de mare ?
Din ochiul tău de înger primeam atîta viață
Si -acum mi-ai pus în suflet o arșiță și-o ceață .

Mă dor de umezeală, încheieturi și oase.
De pașii dupa tine, azi, tălpile mi-s roase,
Dar înăuntru -n suflet mi-i foc și mi-i cenușă,
Că inima ta poartă un lacăt greu, la ușă.

Mi-s amorțite brațe de mângâieri și-amor
Ce ți le-am dat pe toate cu dragoste și dor.
Mi-i palidă privirea și ochii - numai vine;
Te-au urmărit în viață, din toți, numai pe tine.

Si azi, mai vezi, cum plânsul în lacrimi mă îneacă,
Că nu-ți găsesc dorința și inima ți-i seacă,
Dar chiar dacă mă lași, în astă -ntuneciune,
Eu îți mai port de grija prin Sfânta Rugăciune.


Category: Love poems

All author's poems: Daria poezii.online Durere

Date of posting: 28 июня 2016

Timp de citire: ~2 min.

Views: 3271

Log in and comment!

Other poems by the author

.....

“-Spune-mi tată pan’ acuma, cum ţi-a fost în cerul sfânt, 
Mai aproape de lumina şi de bunul Dumnezeu?” 
“-Am stat dragă mea cu tine pan’ acuma pe pământ. 
Ţi-am fost pază şi putere şi ţi-am fost şi suflet eu. 

Şi când lacrimi pe obraji îţi curgeau în râuri pline, 
Trimiteam câte un suflet din durere să-ţi aline, 
Iar când nimeni pe potrivă pentru tine nu găseam, 
Pe ascuns, în taina serii, eu, cu mâina, le ştergeam. 

More ...

Ascult tăcerea ta

Ascult tăcerea ta fierbinte
ce-ascunde mii de nebunii.
Ce maladii purtam în suflet
eu nam să știu, tu nai să știi.

Departe sunetul se stinge
și ochii mei nu mai zâmbesc.
Sunt sentimente de-ntrebare
mă mai iubești, te mai iubesc?

Mă supăr că au fost prea multe,
în cablul inimii ce o ai.
Ce să te rog cu voce tare:
să pleci acum, or să mai stai?

More ...

Pentru tata

Anii nu mai au putere peste noi a se întoarce, 
Dar eu vreau să schimb o vorbă cu acei ce îi iubesc, 
Cu acei cu-a căror suflet stau în linişte şi pace, 
Dup- acei a căror glasuri alergând, mă ostenesc. 

Şi alerg, alerg sălbatic, peste dealuri, peste vale 
Tălpile îmi sângerează, dar nu simt nici o durere, 
Căci aştept din geana serii să îmi iasă tată-n cale 
Ce mi-e -n suflet o comoară - de lumină şi putere. 

Şi alerg fără oprire. Orizontul e aproape, 
Dar din urletul de vânturi înţeleg că-s strânsă-n gheare; 
Vreau să mă innec în lacrimi şi să mă topesc în ape, 
Căci de mii şi mii de zile, eu alerg cu disperare. 

Mă opresc în pragul casei obosită şi bătrână. 
Anii mei îmi sunt povara de-amintiri ce ne-au unit 
Orice frunză, orice floare, orice rază de lumină 
Îmi şopteşte – “ pentru tată, până astăzi, ai trăit”. 

More ...

Cand a plecat tata

Văd flori în perechi la picioare - 
Cu mâina mai ieri le strângeam 
Şi-abia ofilite de soare 
Copilului meu le duceam. 

(Făcut-am din ele coroana 
Pe cap fetei mele s-aşez; 
Lăsând-o în lume cu dorul 
Din flori, eu, de sus , să veghez.) 

De tot ce-am lăsat pe pământuri, 
Ce stă-ntre fântână şi nor, 
De toate mă las fără grijă - 
De dânsa - mie straşnic să mor! 

De dânsa - nu vreau să mă rupă 
Nici Duhul, nici omul păgân 
Şi fac legământ între spirit - 
Alături mereu să-i rămân… 

Copila mă strânge de mâină; 
Copila ar merge cu mine, 
Dar eu îi şoptesc printre vânturi: 
“- Devreme-i acum pentru tine! 

Mai stai, să te ştiu fericită , 
Primită de lumea străină.” 
“- Amar este dorul de tată 
Şi –o lume-i atât de puţină!” 

Nici moartea, blestem peste viaţă, 
Ca zidu-ntre noi nu va sta; 
Iubirea ne este că marea- 
Mă spulber, te spulberi de ea.

More ...

Numai tu

Un tîrg de suflete făcum
și te cătam pe tine;
Mi-ar fi plăcut să vii acum,
dar vin-o măcar mâne....
În jur sunt ochi, de tot străini
ce îmi absorb privirea,
dar lacomi par și prea păgâni
să-mi merite iubirea.
Si numai tu cu ochi de stea
n-apari în a mea cale,
să stingi cu limpezimea ta
durerea mea cea mare.
Eu pentru tine-am născocit,
bucată cu bucată,
din viața care am trăit
să te mai văd odată.
Si dacă târgu -o să-mi opresc
de-o umbră a plăcerii,
eu n-o să pot ca să trăiesc
și să te dau uitarii...

More ...

Molii

Văzuta-ți, voi țărai , vreodată,
De când în glie'ați tot trudit,
Să facă frunza verde molii
Ce se- nmulțesc necontenit?

Palate- și fac, ca și omida,
Când se anină de-un copac;
Nu mai ajuta nici otrava,
Nicicum nu le mai vii de hac.

Pășind în cerc de vicii negre
Acele molii ce domnesc,
Sug toată seva frunzei care,
Cu lăcomie o stârpesc.

Si nu le pasă că la anul
Ce să mănânce n-or avea;
Vor căuta o altă “țâță”,
Pe alt copac se vor muta.

De unde au venit nămile
Punând istoria pe dos?
Cine le-a-nchis în librarie
Că toate cărțile ne-au ros?

Si nu au frică, nici o grijă,
Distrug ce văd, distrug ce pot,
Pentru că nu mai au simțire,
Au doar instinct - să roadă tot !

Un an, e mult să-i vezi pe frunze,
Un an, e mult să-i vezi crescând.
Un an, e mult să-i lași să steie -
La noi deja, stau ani la rând !

Ieșiți în câmp cei cu dreptate
Si cu iubire pentru țară,
Să puneți punctul peste toate,
Să scoateți moliile' afară !

More ...

Poems in the same category

Visul vieții mele

Și din nou trec prin  visurile senine
Eu traiesc întreagă viață doar pentru tine
Și vreau să simt din nou în piept caldură
Sentimentele tale mă fac să respir într-o oră a soartei dură

Din păcate, încă nu ne este dat să ne întâlnim
Deși visul meu nu este atât de departe și împrună o să hotărim
Dar totuși  se întâmpla așa  frumusețea mea vieții mele
Că nu ți-am văzut fața  pe paginile cărții în versurile mele

Nu aud ecoul vocei tale blânde
Și nu văd ochii tăi în zilele flămânde
Dar să știi că pot aștepta multe zile  la rând
La urma urmei, tu ești cea pentru care aș fi pierdut și de un suflet și de un gând

Sunt gata  să îndur și să aștept
Tu mă ajuți să uit de tristețe și să fac alegerea drept
Îmi faci inima să bată din noile puteri
La urma urmei, nu ești doar o fată ci bunătate între îngeri.

More ...

Dorinta

de-ar putea viata sa-mi fie ca o carte

sa ma pot întoarce când îmi e dor

sa retraiesc capitolul.. acea parte,

când eu și tu..aveam un "NOI"

More ...

Dezbracă-mă iubite,

 

Dezbracă-mă iubite și lasă-mi mintea goală,

Dezbracă-mă de gânduri de frici ce mă condamnă,

 

Dezbracă-mă iubite de umbre din trecut,

Dezbracă-mi trupul pur de tot ce nu am vrut..  

 

Dezbracă-te iubite in timp ce mă dezbraci,

De ce nu ne aparține și-n drum am preluat.

 

Dezbracă-mă iubite goală să rămân 

De tot ce e rușine,am vrut și ne-a plăcut.

 

Dezbracă-mă iubite de griji și de nevoi

Și cântă-mi la ureche tot ce-nseamnă noi. 

 

Si-acum iubitul meu că suntem dezbrăcați,

Să ne privim cu drag,căci suntem ușurați.

More ...

Ce frumoasă e noaptea

Ce frumoasă e noaptea,

O privesc pe geam… uneori simt

Că-mi strecoară secrete

Într-un limbaj doar de ea știut;

Felul în care mă privește

Și mă ascultă fără să ceară nimic

Mă face să cred

Că ne-am promis ceva, demult.

 

Când îmi lipsești, o urmăresc,

Ea tace mai adânc decât o tăcere poate,

Ca să-mi pot imagina că ești tu

Și eu să-i fiu, la rându-mi, noapte.

 

Mă întreb cu rușine la ce se gândește

Când vede cât de ușor mă pierd în gânduri cu tine,

Și dacă te îmbrățișează pentru mine,

Cu brațele ei nevăzute, calde și pline.

 

O, e atât de frumoasă,

Cum își așterne liniștea peste munți și văi,

Îți seamănă atât de mult și totuși… tot mi-e dor…

Doar de-ar avea chipul tău,

vocea ta…

ochii tăi.

More ...

Tristețea rătăcitelor iubiri

Visele stinse plecă-n zbor din realitate

Caută nopțile șoptind cuvinte vii

Umblă rănite ascunzând sinceritate

Lăsând tristețea înecându-se-n beții

 

Orele curg înșiruind secunde moarte

Ceasul zorește numărând zile pustii

Verile pleacă strămutându-se departe

Hâdă  tristețea scuturând zăpezi târzii

 

Soarele fuge aruncând lumini uscate

Orbește zările privirilor zglobii

Întunecând tote culorile pictate

Transformă purpura tristeții în stihii

 

Frunzele cad dezvăluind patimi speriate

Se-așează lespede vopsite ruginii

Astupă florile strivite și-ngropate

Plânge tristețea cu petale argintii

 

Palmele ard incendiind lacrimi semnate

Mângâie cerul amintirilor vâslind

Despică norii vălurind tăceri private

Întinde negura tristeții răscolid

 

Urmele dor mărturisind cărări voalate

Rănește zborul sub copite umilind

Strivite aripi ofilindu-se tăiate

Plutește liberă tristețea rătăcind

More ...

La umbra-nvechitei clipe

La umbra copacului bătrân, cu frunze grele,
Ce-n Chindie stă martor la pași rătăciți,
Am stat, doi copii înveșmântați în tăcere,
Pe ruina unei cetăți, niște îndrăgostiți.

 

Mi-ai spus de bobba și eu de dorul mocnit,
Ți-am ținut mâna, cu sfială regescă,
Și-un sărut pe-obraz ți-am lăsat înflorit,
Ca o rugă fierbinte, dar firească.

 

Ai zâmbit. Și tot soarele s-a-nclinat,
Căci zâmbetul tău, preafrumoasă domniță,
E lumina ce-n sângele meu s-a vărsat,
Și-a lăsat viața cu rost și voință.

 

Pe Minecraft făceai bodega Junimii,
Eu semănam floarea-soarelui din cuvânt,
Și râdeai de-a mea faimă în rândul lumii,
Dar m-adorai, în tăcere, adânc și blând.

 

Mi-ai dat o carte, cu fir de catifea,
Micutele Doamne, oh, și scrisul tău rar,
Prima liturghie pe hârtia mea,
Primul semn că nu-s singur și-n zadar.

 

Tu, medic al sufletului istovit,
Ai redat viață gândului meu pierdut,
Ai luat gândacul de drum obosit
Și l-ai făcut rege-ntr-un regat nevăzut.

 

Iar azi, când se-nvârte lumea-ntr-un joc,
Eu stau în colț, cu inima-n palmă,
Scriu, iubesc, mă topesc ca un foc,
Și-n tăcere îți spun: tu-mi ești cea mai dragă.

 

Dacă ai fi păcatul ce-n veci sfințește,
Aș păcătui fără frică, fără oprire,
Dacă ai fi o boală ce nu se gătește,
Aș refuza orice leac, cu iubire.

 

Căci tu mi-ai dat mai mult decât cer,
Mi-ai dat sens, mi-ai dat zâmbet, mi-ai dat regat,
Și-acum, cu-al meu condei stingher,
Îți spun că te port în mine ca pe-un legat.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍