Dormi, făptură minunată!
Dormi iubito somnul lin,
Că visele eu ți le țin.
Ți le țin în palma mea,
Și le reazăm de o stea,
Se se umple de lumină
Lumina cerului senin,
Dormi iubito somnul lin!
..
Dormi iubito, somn ușor,
Că visele ți le păzesc
Să simt, atunci când te privesc,
Toată mlădierea lor
În vântul nopții care-aduce
Scara lunii, să te urce
Pe tărâmul viselor.
Dormi iubito, somn ușor!
...
Dormi, făptură minunată
În lumina stelelor,
Pe tărâmul viselor,
Luna spune-o că-i ești dragă,
Sub privirea mea purtată
De făptura-ți delicată,
Farmecul să ți-l culeagă,
Dormi, făptură minunată!
Poems in the same category
Uită-mă
Uită-mă acum de tot
Ca un simplu idiot
Lasă-mă în umbr-acum
N-ai să fii iubit oricum.
Gândul meu la tine zboară
Și pe tine te-nconjoară
Dar deja nu ai de-aface
Mintea ta deja-i în pace.
Nu te mai interesez
Mintea nu ți-o mai presez,
Am rămas o idioată
Și cu mintea-npricinată.
Cioburi de inimă pe vânt purtate
Și de tine spulberate.
Mai are oare sens acum,
Să mai cânt și să mai spun
Cât de mult mi-ai însemnat
Gândul cât mi l-ai mânat.
Stau acum și mă încânt
De memorii din mormânt.
Și acum am înțeles
Că așa a fost mai des.
Te-ai jucat și te-ai distrat
Dar nu vei mai fi încântat
Când ți se va-ntoarce totul
Și se va aprinde focul.
Nu te bucura acum
Că vei plânge tu oricum.
Îmbrățișare
Cum Luna e gonită și nu-i lăsată să mai strălucească când soarele răsare,
Așa-i tristețea azvârlită cât colo cu a ta suavă dulce îmbrățișare!
Amorul e chemat să ne cuprindă iar cu a le sale cântece neauzite,
Iubito,săruturile noastre sunt nemărginite!
Îți spun acum când noi nu mai suntem așa de tineri,
Nu e cumva apusul soarelui mult mai frumos decât promite răsăritul?
N-avem noi astăzi infinitul cu tainicul său înțeles,
Ce l-am primit iubindu-ne cu ale Cerului arome?
Nu e Hristos cu al Său chip deasupra vieții ce tristă fără El părea doar fără rost?
Pot spune că îmbrățișarea ta este salvarea mea...
Iubito te-am așteptat de când mă știu,
Neștind deloc nici cine sunt și nici care-i menirea mea!
(10 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Poezie pentru poezia mea
Iubito tu ești poezia mea,
Și-ți scriu o poezie doar cu înțeles de taină pentru tine,
Care să aibă de toate,dramă,comedie,
Deloc hazlie căci tu ești poezia mea cea serioasă,
Nemuritoare și frumoasă,
Fără egal în lumea-ntreagă!
Secretul meu acum e la vedere,
Să-l știe curioșii toți,
Nu-i prima oară când te cer să-mi fii mireasă...
Iubito tu ești poezia mea aleasă,
Poemul ce are rochie albastră
Culoarea cerului și-a mării liniștite
Cu valurile adormite dar care murmură neliniștite,
Vrând să te poarte pe cărarea către casă ,
Tu fiind poemul iubirii infinite,
Cântat armonios de mine...
Iubito tu ești poezia mea,
Și-ți scriu o poezie doar cu înțeles de taină pentru tine, Care să aibă de toate,dramă,comedie,
Deloc hazlie căci tu ești poezia mea cea serioasă, Nemuritoare și frumoasă!
(15 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Adam si Eva
Sunt doar eu
in aceasta corabie rasturnata
o eva a lumii
ce inca nu s-a trezit
din neputintele veacurilor
peste care timpul
a uitat sa treaca
in mainile mele Adam a plamadit
castelul unde nimeni nu poate sti
unde incepe si se sfarseste raiul
barbat frumos
cu tainic labirint
de sarutari amare
m-a coplesit cu doruri
pe care doar focul
vapaie a sufletului stins
mi le-a adus in cale....
,, Uită nostalgia" în norvegiană
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Glem nostalgi!
Riven av snøen blant snøklokkene
Det har alltid en hensikt,
Det er et ekko av vinteren som har gått,
Det som ikke lenger vekker en tapt drøm.
Glem nostalgi,
Ingen flere tårer!
Alltid synge
Våren din!
Glem nostalgi
fortid,
Syng glede
At vi møttes.
En gammel kjærlighet etterlater minner,
Men også åpne veier til nye kjærligheter.
Noen ganger ser solen smilende ut.
Glem nostalgi,
Ikke snakk om henne
Og fra blå øyne
Tørk tårene!
Glem nostalgi,
Det er et tidligere emne,
Syng glede
At vi møttes.
Glem nostalgi,
Ingen flere tårer!
Alltid synge
Våren din!
Glem nostalgi,
Ikke snakk om henne
Og fra blå øyne
Tørk tårene!
Og fra blå øyne
Tørk tårene!
Glem nostalgi,
Ingen flere tårer!
Alltid synge
Våren din!
Glem nostalgi
fortid,
Syng glede
At vi møttes.
Glem nostalgi!
Cu un zâmbet rupt din soare
Ca o stea strălucitoare,
Cu un zâmbet rupt din soare ,
M-ai făcut să simt ,
dragostea ta orbitoare,
Nu am sentimente mai adânci ,
Când la pieptul tău mă strângi,
Atingerile tale moi,
Mă fac să simt că existăm doar noi.
de Laura Lucavischi
Other poems by the author
Români, sub drapelul sfânt al țării adunați-vă cu toții!
Popor fără demnitate care te comporți slugarnic,
Cum maimuțărești prostia care supurează-afară,
Ți-ai ales un președinte ce stă pe post de paharnic
Unui Bruxelles căzut în groapă, ce trage deja să moară!
...
Cum vine la noi vreo loază cum sari să-i faci plecăciunea,
Te-ngămădești la măscărici de parcă ar fi sfinte moaște,
În timp ce-l slujim, Bruxelles-ul ne pregătește-ngropăciunea,
Noi zâmbim spre toată lumea dar nimeni nu ne cunoaște!
...
Cum de-ai ajuns așa de iute slugarnic și fără demnitate,
Ce demon ți-a intrat în creier și te-a lăsat fără minte?
Cum de ți-ai pierdut curajul de a lupta până la moarte
Să-ți păstrezi țara din străbuni și tradițiile ei sfinte?!
...
Ce-ți mai trebuie popor, să te deștepți din somnul morții?
Cât mai rabzi jugul robiei până-ți iei soarta în mâini?
Români, sub drapelul sfânt al țării adunați-vă cu toții,
Și dați afară trădătorii ce ne-au dat țara la străini!
...
Nu mai ieșiți români în fața măscăricilor de-afară,
Vedetelor simandicoase care ne privesc de sus,
Popor fără demnitate, când ai ajuns așa supus,
Nepăsător de țara ta, care acum trage să moară?
...
E-adevărat că doar răbdarea îți poate-aduce mântuirea,
O, popor mult prea slugarnic, dar răbdarea are-un rost,
Ieși din casă și te-adună și schimbă orânduirea,
Nu mai fi așa slugarnic, nu te lăsa prostit de-un prost!
A fi
Fluviul vieții
Ce ani fierbinți trăim, ce aspre vremuri,
Omule, te-ai rătăcit de drum,
Te-așteaptă umbre pândindu-te duium
Și-ți este frică, ești speriat și tremuri!
...
S-au dus din tine nădejdea și credința
Și dragostea s-a dus, dac-o fi fost,
Ce ispită grea ți-a pervertit ființa
De rătăcești într-una, fără rost?
...
Ce demon negru ți-a devenit stăpân
Cu ce te-a cumpărat așa ușor,
Cum de-ai ajuns să te pierzi, nebun
De-al vieții tale fluviu curgător?!
...
A cui chemare o asculți mereu
De te duci în beznă fără remușcare,
Străin de tine, străin de Dumnezeu?
Cine-a făcut din tine o-nchisoare?!
...
Ar fi bine să ieși din carapace
Din carapacea autoamăgirii,
Nu te întoarce împotriva firii,
În nicio-mprejurare, orice-ai face!
...
Din fluviul vieții tale curgător,
Bea pe săturate, fără încetare,
Luptă să fii liber și dacă te doare,
Dă-ți viața pentru viață, să fii nemuritor!
Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște?
Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște?
Misterul nepătruns ce-n suflet mi se naște?
Ce mi se-arată oare că lumea-mi poate spune?
Lumea?! Un loc nebun de joacă al minților nebune,
Un țarc cu ziduri nalte, un soi de labirint,
Unde nebunii-s regi și regii-s cei ce mint.
M-am întrebat adesea, ce caut eu în lume,
Dacă nu vreau avere, putere sau renume?
Ce poate-mi lumea spune din ce eu n-aș cunoaște?
Misterul veșniciei ce-n moarte doar se naște?
Închisă-i poarta lumii, cu-al ei imens zăvor,
Oricum n-aș vrea să intru, de lume nu mi-e dor,
Prefer să stau deoparte, trăind povestea vieții
Lângă cea care-mi este scânteia frumuseții!
...
Prinos doar de iubire, aceasta–mi dă ea mie
Și darul fără seamăn de-a scrie poezie,
Cu-a florilor naiadă, cu ea mă împletește
Cea care-mi este soață și care mă-nsoțește.
Și ce-avem noi cu lumea? Noi, o avem pe-a noastră,
Lumea bată-n voie în geamul din fereastră,
Am stat în lumea largă, dar ne-am retras din dânsa,
Că-i pentru noi străină, de prea mult rău pătrunsă,
Acum la noi e toamnă, suntem deja cărunți,
Nu plângem de-a lor lume unde suntem mărunți,
Nepăsători de pompă, de flamuri și blazon,
Lăsăm pe alții-n față să urle-n microfon!
...
Nu mai e până-n iarnă, deja-i suntem în prag,
Încărunțiți la tâmple, mi-e dragă și-i sunt drag,
Ne place doar natura cu florile-i pe câmp,
Dar nu ne place-al lumii suflet mizer și tâmp,
Ne plac și muzica și poezia acelor clasici mari,
Dar ei n-au loc în lumea plină de cocalari.
Ce-mi poate spune lumea, fără ca eu să știu?
Are vreo noimă lumea, mă face ea mai viu?!
Mai bine-mi văd de treabă și mă dau deoparte,
O mare de-ntuneric de lume mă desparte,
Acum am altă lume unde vreau să rămân,
Alături de cea care mă face-a fi mai bun.
Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște,
Misterul nepătruns ce-n suflet mi se naște?!
...
Nimic nu are nouă lumea a ne mai spune,
Lumea-i doar loc de joacă al minților nebune,
Acum ne pregătim pentru Sfintele Paște,
Să primim Lumina, cea care ne renaște!
3Sorina Hăloiu, Decoratiuni Chirila Narcis şi încă cineva
Raza de Soare
Cine-ar putea cuprinde acest suflet imens? Cine-ar putea înțelege drama sa copleșitoare, drama geniului născut într-o lume atât de mică pentru el, flămândul de cunoaștere, izvorul de iubire aproape nelumesc de intensă, cum am putea recupera această nestemată a poporului român adus astăzi la stadiul de cireadă funcțională, deformat de târâtoarele proletcultismului totalitar, dresat să-și facă idoli din măscăricii diplomelor și sclipiciului, artizanii kitcsh-ului pe post de blazon?
Cum îl putem recupera pe Eminescu, nestemata poporului român, popor adus la stadiul de aproape irecuperabil, altfel decât pomenindu-l, vorbind despre el, despre dramele lui, despre poeziile lui incredibil de frumoase, despre dulceața chipului său îmbătrânit prea devreme de lipsuri, de grija zilei de mâine, de efortul creației pierdut în nopți nedormite, în fumat excesiv și în cafele fără număr?! Să vorbim deci despre Eminescu, despre opera lui, cu dragoste, cu înțelegere uneori, dar întotdeauna cu respectul cuvenit unui geniu ce ridică poporul său printre popoarele valoroase ale acestei lumi.
*******
Raza de lumină
...
Te-ai născut să fii un rug imens, aprins,
Să arzi o viață scurtă, bogată-n sărăcie,
Ai trăit de lanțul iubirii tale prins,
Pe care-ai sublimat-o în dulce poezie,
Scriind cu-nverșunare, nesaț și frenezie!
...
Nici n-ai putut să-ți ții iubita lângă tine,
Prea sărac să-i dai ce i-ar fi trebuit,
Te-ai exilat în versuri, în dor și în suspine,
Mai trist ca meteorul ce arde prăbușit,
Mai singur decât gândul din visul risipit!
...
N-ai venit din stele să prinzi vreo rădăcină,
Lacrimă căzută din ochiul lui Apollo,
Prea mare pentru-o lume searbădă și goală,
Rămâi etern Luceafăr ce uneori coboară,
S-aducă-acestui neam o rază de lumină
Din focul care arde în lumea ta de-acolo!
(Fragment din viitorul volum ”Raza de lumină”, aflat în lucru)
Cerc logic
Îmi place să tac. Să tac și s-ascult.
În juru-mi, atîta tumult
Și strigăte și ecouri de glasuri subțiri,
Să te privesc la fel de pierdut,
În vraja primei iubiri!
Oriunde-aș fi printre străini,
Oricum ar fi ei de haini,
Câtă vreme-s lângă tine,
De nimeni și nimic nu-mi pasă
Pentru că mă simt acasă
Și-mi este bine!
...
Când vrei să mă-ntrebi
De-mi este bine,
Gândește doar că sunt cu tine,
Și lângă tine-atâta știu:
Sunt acasă și sunt viu!
...
Mai mult de-atât, ce să-ți mai spun?
Multe n-am să-ți povestesc,
Fiind cu tine, sunt mai bun
Fiind mai bun, o, te privesc
Și privindu-te îți spun
Soarele meu, cât te iubesc!