Clasa noastră.

Între turnurile lacrimilor diafane ...

Așa mă simt uneori,  

Nevoit, de neștiute sorți,  

Să mă pierd în ochii tăi,  

Să cad în visare,  

Seara-n asfințit,

Către iubitu-mi Dumnezeu.

Căci rabd, la poarta suferinţei,  

Voind să te mai văd încă odată  

Și mă-nchin, făgăduind că altă dată

O să aprind un vis şi-n care,  

Să lumineze, firav și neștiut,

Chipul iubitei mele  

Alb, cu ochi albaștri, interzis  

În mii de feluri.  

Și iar mă rog la bunul Dumnezeu  

Să nu mă lase muribund  

Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise

În mii de feluri neîntelese,

Pe nesfârșitul orizont de şoapte,

În războiul dintre zi și noapte,

Unde se nasc visele.

Acolo unde eu ... Acum...

nu mă mai regăsesc...

Sunt demiurg? Ori sunt creştin?

Sunt un Zamolxe fără coroană,

Ori sunt ultimul martir?

Mă simt pierdut,

Mă simt o flacără homerică,

Sau o scânteie-nlăcrimată,

Ce se îndreaptă către mare...

Iar ea, la fel ca mine,

păşeşte înspre moarte Incet,

cu fiecare pas, cu fiecare gând,

mi-aduc aminte,

De o Cartagină-n ruine...

Povestea de dragoste dintre noi,

E un duet oximoronic,

Un duet în care nu există dans în doi...

Așa se sting și flăcările tremurânde,

Cu priviri miloase, împătimite,

Precum lacustra de pe lacul de niciunde,

Ucisă de speranțe-nchipuite...

Un lant de patimi stă cuminte,

Așteptând la poarta suferinței,

ultimele sale zale,

Căci te-am regăsit...

Dar tu te stingi în uitare,

Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare

În inerția unui sărut cinetic

Gândul meu atoll, impuls mecanic

Pătrunde-n timp efemer dar magic

Iar frecvența inimi-mi pare lanț de amintiri

Un șir monoton de pasiuni pierdute

A cărei diagrame statico-cinematică

Izbește firavul simțământ invariant

În proiecți ortogonale ale sufletului meu

Ce acceleraza unghiular în  priviri făurite

De așa natură să mă-nfioare, și-mi par

Creații divine închistate-n perpetum infinite

În marșul ce mă apropie de tine

Energia mea se stinge

Și rămân fără cuvinte

Lumea mea cuantică, lanțană de sfere

Se pierde în durere

Un compendium de suspine

Mă ajută să găsesc un silogism

O teoremă un algoritm

Arthur! Bătrân monarh,

Al pădurilor ierarh,

Plânsetele celor mulți

Când le auzi, te rog, să ierți,

Trădarea și mânia,

Trufia și nebunia.

Firea noastră ce-o aveam 

Ne amintește cum eram 

Eram mai buni și mai cuminți

N-aveam arginți aveam doar sfinți

Credință era și mila 

Nu iubirea cu de-a sila 

Neamul tău, bătrâne urs,

Îl aminteam în orice vers

Ne-am săturat de atât suspin

Și blestem pe cel ce rupe 

Din coroana ta de spini

Urletul din noi erupe

Și în plânset adormim.

Dormi adânc bătrâne neam

Fie-ți somnul cel mai calm

Perna stâlp la poarta minții

Căci în strajă's toți corupții

Te-nvățară vechii regi

Taine multe-n care fugi

Fie și în somnul tău

Te ivești de alte cruci

Ai să vezi când te trezești

Minciuni frumoase în povești

Armate întregi de izgoniți

Și tot mai rar cei nou veniți

Iar eu țip că-s pui de-al tău

Șireteniei pe nume 

Nu uita când te trezești

Să te miri de ori și care

Nu sunt aici destui aiceia 

Ce de copii nu au nici nume 

Ori părinți făr de copii? 

Preoți cei din alt cuvânt 

Și iubirea-i cu de-a sila 

Nu găsești pe drum nici mila

Niciun drum nu-i cel promis

Multe sunt în lume care

Din ce au zis nu s-a mai scris

Și, deodată, în linistea adâncă

Două inimi bat vibrează încet

Trei cuvinte rascolite,

cad stancă

Cu brutalitatea unui cărturar inert  

Diluviul secundelor recente

În scurta lor mișcare pe atlaz,

Cuprinde camera, pe nesimțite

În răstimpul de extaz.  

Martor la întregul joc

Eul meu privea neputincios

La mine și la a mea ființă

Al meu surâs și-al meu noroc,

Rămân pe apă ca pe foc

Râmân un sublim oximoron

În celebrul vis drept cântăreț afon.

În teatrul gol gându-mi fuge către public

Și așa, timpul, a încremenit, fatidic.

Dar tu esti prea sus demon angelic

Ce-n sinea-ti porți adâncul adâncurilor

Prăpastia unui răsărit mojic

Un atentat la sărutul dimineților

Un Seth al nopților piramidale

Pe sub porții,

blesteme,

Zbori printre gânduri

Între rândurile mele .

Iubito nu înopta acum

Spune-mi cât iubești

Întoarce-mă din drum

De vrei ace și povești

Dragoste vorbește-mi cald

Șoptește-mi amorul meu

Fără de ruj ori făr de fard

De vrei nopți cu un ateu

În tine am logodna sufletului

În care țin dorința mea

Chiar de pândești în colțul patului

Te devorez în mintea ta

Bei aerul din jurul nostru

Ca un vin de-îndrăgostiți

Hainelor nu le vezi rostu

Când te lipesc eu de pereți

Vrei cerul te voi înalța la el

Dar privești în jos și-n mine marea

În buze dulci și-n gustul lor caramel

Ce adânc lovește-n noi iubirea

Extazul nu-l mai definești

Limbilor nu le ajunge vorba

Întregi țipete cerești

Cobori din rai să fumăm ţigara

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Smukkere

Du er langt væk, og du har mig

En enorm magt

Jeg vågner smilende hver dag

Sikke en chance for at have mødt dig

Jeg troede ikke på kærlighed i lang tid.

Jeg ønsker at blive i din kærlige verden

Jeg har aldrig været sådan forelsket før

Den lykke, jeg modtager

Jeg vil kun leve det med dig

Med dig lærer jeg at elske.

Du ser mig

smukkere end jeg ved

du får mig til at føle

At jeg er verdens centrum

Og du dulmer mig, du dulmer mig, du dulmer mig

Med søde ord

Mit hjerte vil ikke lyve for hende

Han vil ikke have, at du glemmer det.

Jeg ønsker at blive i din kærlige verden

At vågne op smilende hver dag

Den lykke, jeg modtager

Jeg vil kun leve det med dig

Med dig lærer jeg at elske.

Du ser mig

smukkere end jeg ved

du får mig til at føle

At jeg er verdens centrum

Og du dulmer mig, du dulmer mig, du dulmer mig

Med søde ord

Mit hjerte vil ikke lyve for hende

Han vil ikke have, at du glemmer det.

Nogle gange uden dig

Vejen er hård

Jeg vil gerne have, at du er sammen med mig,

Altid med mig.

Den lykke, jeg modtager

Jeg vil kun leve det med dig.

Du ser mig

smukkere end jeg ved

du får mig til at føle

At jeg er verdens centrum

Og du dulmer mig, du dulmer mig, du dulmer mig

Med søde ord

Mit hjerte vil ikke lyve for hende

Han vil ikke have, at du glemmer det.

Mă atingi

fără mâini,

și pielea mea

îți răspunde.

Te simt

fără să te caut,

iar liniștea dintre noi

nu e gol,

ci loc de întâlnire!

JB

Îmbrățișează-mă, te rog, profund

În brațele tale sa ma afund

Între pernele tale sa ma scufund

Sa nu mai simt atâta dor acut.. 

Îmbrățișează-mă și nu-mi da drumul

Sa-mi înnoiesc pe piele parfumul

Lasa-mă să-ți servesc vinul

Sub paturică sa ridicăm volumul.

Privește la mine mai apoi

În ochi cum se citește un război

Cum ne visează pe ambii goi

Sub perne și pături moi...

Mi-a fost dor... sa rostim la unison

Să-nceapă războiul în semiton

Sa te cuprind...sa scriu cu un creion

Finalul nou... fără vreun abandon.

Să mă învețe și pe mine cineva

Cum pot să uit un om ce îmi bate în piept

Pe care-l simt oricât aș încerca

Să-l scot din gând... să nu îl mai aștept...

Mi-e dor de el, de parcă mi-ar lipsi ceva 

De parcă mi-ar fi foame, nu stiu...sete

Mi-e dor de el, într-un mod ciudat 

Un dor ce-n astă viață nu mi s-a-ntâmplat

Și-l port in gând, cu dorul ce-n suflet se tot cere,

E prea departe, iar timpul mă sfâșie-n tăcere 

În nopți târzii, privesc bolta cerească cu speranță 

Dar doar ecoul dorului mai are rezonanță.

Mi-e dor de el deși n-a fost ce mi-am dorit

Și în actul de final cu brio ne-am pierdut

Eu i-am fost toată și n-a contat vreun pic

El...doar un suflet gol...un pas spre frig.

În astă seară, iubito, tăcerea are glas de rană,

Și stelele clipesc a dor, ca lacrimi de argint,

Iar inima-mi, un vechi ostrov pierdut în marea-ți vrană,

Te caută prin valul surd al timpului fierbinț'.

Tu ești lumina care-n vis pe gene mi se frânge,

Un glas de clopot dus de vânt prin veacuri de apus,

Și-n fiecare clipă ce-n uitare se prelinge,

Te regăsesc, pierdută-n noi, și totuși de neatins.

În astă seară, iubito, când lumea pare-o umbră rece,

Eu te cuprind în gândul meu ca-ntr-un străvechi altar,

Și chiar de vremea ne desparte și totul va trece,

Rămâi în mine ca un dor ce nu mai are hotar.

Ducesa pantelimonului 

Si ea era poezie 

El era poet 

Si el scria despre ea

Erau doi imparati in lumi diferite 

Si se iubeau pe ascuns 

Ca daca parinti aflau  

Era de rau 

Doi necunoscuti 

Din lumi diferite 

El din cea buna 

Ea din cea rea 

S au cunoscut

Si s au placut 

Si s au iubit mult 

Si inca se iubesc 

Pana intr o zi 

Parinti lor 

Au aflat de ei 

Ca se iubesc 

Si leau  interzis sa se mai vada 

Sa nu se mai iubeasca

Si sa uite unul de altu 

Si eu nu au putut sta  sechestrati in casa 

Parinti iau maritat 

Pe ea cu alt baiat ce nu il iubea  

Si pe el cu o fata ce nul il interesa de ea 

Pana intr o zi cand acestia au evadat

Si au fugit in lumea mare 

Si s au iubit pana la adanci batraneti. tu de ce nu vrei sa ne iubim asa ?

.