Noi

Îţi mulţumesc,c-arunci spre noi cununa

De stele arse-n lacrimi de pământ,

De stele renăscute lângă luna

Păstrată pură-n sufletul tău rupt!

Că-n orice dimineaţ-a unei zile

Tu, primul gând,trimiţi cu har spre noi

Şi că oriunde-ai fi,primim din tine

Lumina neatinsă de noroi!

Îţi mulţumesc!că ruga ta pioasă

Ne are-n grijă-n mii şi mii de nopţi!

Că-nfrunţi furtuna dorului de casă,

Purtând o cruce ruptă dintre bolţi!

Şi-ţi mulţumesc că nu renunţi la vise,

Că nu te-ai săturat să mai astepţi

Să-ţi regăseşti iertările promise

Venind din cer,ca neaua,peste toţi!

Te-aș bea

Acum ca pe-un pahar

Cu vin!

Să mă îmbăt, 

Să uit..

Și să mă pierd

în gustul tău!

Măcar puțin…

J.B.

Ești pâinea mea ,ești vinul,

Ești ploaia ,ești seninul,

Ești apa ce-mi dă viată!

Ești cerul,dimineață!

Miros de primăvară

Și-un dor…ce mă-nfioară!

Ești visul ce-mi veghează

Iubirea,când sunt trează!

Te simt în tot și-n toate,

Aproape și departe!

Ești somnul,esti trezirea!

Ești clipa, nemurirea!

Esti fericirea,chinul!

Dulceața si veninul!

Ești raiul ,după iad!

Ești piatra mea...de jad!

Aș vrea să-ți spun ,femeie,

Acum,de ziua ta,

Când vei zări Lumina,

Gonește către Ea!!!

Sădește-n tine gânduri

Ce nasc povești frumoase,

Zâmbește și trăiește

Doar clipe luminoase!!!

Parfum de flori de câmp

Să-ți curgă-n râul vieții,

Să te trezești dansând

Pe roua dimineții!

Împodobește-ți părul

Cu vise și iubire

Și pleoapele-ți pudrează

Cu praf de fericire!!!

Dac-ai uitat ce-nsemni române..

Te-ntoarce-n timp și-ntreabă-ti dacii

De rădăcini,istorii,nume

Din vatra sfânt-a vechii Tracii.

Dac-ai uitat sa lupti ,române..

Te du la codrul ce-ți fu frate,

Întreaba-l cum să strigi in lume

Că neamul tău vrea libertate.

Daca ți-e greu să rămâi demn

Când nori străini ți-aduc durere…

Te du la Sfinx și cere-un semn.

Lumină vei primi!Putere!

Și de-ai uitat că-ți curg în vine

Puteri și vise strămoșești,

Trezește-ți spiritul , Române!

Și-nvață, iarăși, să trăiești!

Și după ce va trece timpul peste noi ,

Iarr eu voi fi umbra celei ce am fost,

În alt univers sau chiar aici ,

Știu sigur că voi simți pe buze ,

Încă viu ,

Gustul sufletului tău!

Justina Butaroiu

Lasă-ți sufletul iubito, de-al meu suflet să se lege!
Astfel, toate, taine sfinte, amândoi le-am înțelege.
Lasă-ți capul tău iubito, pe-al meu umăr să se culce
Astfel, orișice durere s-ar spăla-n lacrima dulce.

Lasă-ți creștetul, iubito, cu săruturi să-l hrănesc,
Fericire și speranță, lasă-n minte să-ți sădesc!
Lasă-ți inima, iubito, cu a mea să se unească,
Iar iubirea cea divină, las-o-n ele să vorbească!

Să ne-nvețe dăruirea, să ne-nvețe și iertarea,
Apoi, mai presus de toate, pasiunea și, uitarea...
Aș uita poftele toate, chiar și veșnica țigare,
De vei stinge-aceste pofte cât mai des c-o sărutare.

Aș uita, tot ce e-n lume, foame nu aș mai avea
De-ai lăsa să mă hrănească tot mereu dragostea ta.
Sete n-aș avea, chiar vinul, l-aș uita de tot, ști bine,
Dacă m-ai lăsa iubito, zilnic să mă-mbăt cu tine.

Goi am fi, n-am vrea veșminte ș-am vrea goi să fim mereu,
Dacă m-ai lăsa iubito, să mă-mbrac cu trupul tău.
Să trăim ca-ntr-o văpaie, nici ce-i frigul nu ai ști,
De-i veni la mine-n brațe ș-al meu trup te va-nveli.

Lasă-ți lumea, vino-n lumea cea de vis ce-ți dăruiesc!
Tu-nflorește lângă mine, eu, prin tine să-nfloresc.
Uită-ți grija, bucuria las-o-n mintea ta să vină,
Eu să fiu plin de iubire, tu, de-a mea iubire plină.

Orice om are o oglindă, 

O oglindă menită ție, 

O dragă, te rog mie... 

Inima să mi-o faci de hârtie 

Mereu când te văd,

Un singur lucru văd

Oglinda cea închisă la culoare

Ai cărui suflet îmi cade... 

Hârtia a fost ruptă, 

Dar când te văd a devenit curată 

O hârtie atât de specială, 

Dar , e doar o hartă... 

Oglinda este spartă,

A ta menită hartă 

Spărtura nu e vizibilă,

Dar nici invizibilă 

Tu ești spartă, 

Eu sunt rupt, 

Dar pentru tine lupt 

Oglindă, oglinjoară ai cărui rană?

Ce n-as da lumii pe pământ, doar pace și iubire 

Un copil ca mine, ce iubește mult prea mult, naiv și cu mintea umil, ca lumea nu-l va lovii si învălui doar într-o umbra a iubirii mimate 

Ce n-as da, ca iubirea pe care o port-n suflet s-o împart, nu cu dispretuirea ci cu grația ce mă înconjoară, dar lumea-i critica și te vede doar pentru greșelii 

Ei nu înțeleg că binecuvântările sunt minuni dumnezeiești 

Pentru ca creatorul vede mai de parte decât un om 

Și...poate că-n lume ești om avar, pentru ei ești de nimic lăsat-n drum

Un criminal, un nesăbuit ce păcătuiește ca și cum ar fi ultima zi

Însă el, ne vede și simte sufletele 

Vindeca orice rană, ne trimite multe semne ca ne iubește chiar dacă alții pot credea ca el nu exista...

Însă oamenii lui, pentru societate sunt doar niște nimicuri pierdute-n vânt, sunt cei diferiți ce nu vor sa se impună unei societății bolnave-n care iubirea înseamnă batjocură și sexul doar un hobby

Mă tem că dacă nu te scriu, o să te uit în mine,

Sentinţe lungi de dor şi mistică plăcere,

Când noaptea își întinde nuanțele depline

Peste un gol ascuns în cupe de tăcere.

Tastează-mă complice, cu gândul tău atroce,

O pată de nesomn pe pânza minţii mele,

Cât timp un dor ascuns și fără de vreo voce

Ne poartă pașii triști prin pulbere de stele.

O altă lege-n univers nu va putea distruge

Acest romantic vers salvat din agonie,

Când timpul ca o rană prin viața noastră curge

Și împietrește clipa în nemurire vie.

Două destine frânte, de marginea tăcerii 

Nuanţe de negru aprins în mări de chin,

Păstrăm în umbra serii povara greşelii 

Și rătăcim prin noapte sorbind același vin.

Nu privi înapoi, acolo totu-i cast,

Un paradis pierdut în neguri de demult,

Am transformat iubirea în cel mai sumbru fast,

Un ecou stins în noapte pe care-l mai ascult.

Rămâi o amintire clandestină-n noapte,

Un vers ce nu se cere înţeles de lume,

Ne vom ascunde chipul în pagini şi în şoapte,

Ca o poveste veche ce nu mai are nume.

Poate cândva ai să vezi tu cât te-am iubit, sau poate nu. Probabil nici nu crezi ceva din tot ce spun.

Dar, dacă nu e ăsta adevărul, cum ar putea un om a se ruga la Dumnezeu seară de seară pentru alt om, care străin îi e acum?

Și dacă nu l-ar fi iubit... Cum crezi tu, oare, că ar putea să-și dorească pentru el tot ce-i mai bun?

Poate c-ai râs de mine, spunând că între noi puțin a fost și dragostea nu avea cum să vină

Dar vei înțelege, poate, peste ani, că nu e vorba de timp, ci de persoană, că inima de tine mi-a fost plină

Ai fost exact ce mi-am dorit, omul pentru care m-am rugat atâta timp

Și știi că tot ce spun acum e sincer, pentru că nu am așteptat nimic în schimb

Plâng și acum, când scriu aceste versuri

Și, poate, voi mai plânge multe gânduri 

Eu nu am scris vreodat' o poezie

Dar când mă uit la pozele cu tine în suflet mi se-așterne o bucurie 

Ce simt acum? Simt dor, un dor imens care m-apasă

De dor am mers să te văd atunci, atunci când ai cântat 

Și din tot sufletul mi-aș fi dorit să nu mă fi lăsat

Mă gândesc doar la cum eu te priveam, în ziua-n care prima dată te-am văzut

M-am rușinat, nu m-am uitat la tine și cred că numai Dumnezeu știe de ce nu am putut 

Nu am putut atunci și nici acum nu cred că aș putea

Pentru că tu pentru mine ai fost și vei rămâne altceva.

AB

Iubita mea fără egal,

Degeaba-ncerci să mă alungi,

Eu sunt ca frunza-n vânt ce tot revine

Ce se lipește infinit de tine...

Văzut-ai frunzele cum mor și intră în pământ,

Ca mai apoi să tot revină iarăși,

Aceleași frunze colorate dar și moi,

Așa e dragostea mea ce ne vrea pe-amândoi,

Iubita mea nu încerca să fugi de mine

Mă voi întoarce iar si iar la tine,

Ca nori sau ploaie sau mai degrabă vânt

Să te sărut fără să știi fără rostire de cuvânt!

(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)