Dormi adânc bătrâne neam
Dormi adânc bătrâne neam
Fie-ți somnul cel mai calm
Perna stâlp la poarta minții
Căci în strajă's toți corupții
Te-nvățară vechii regi
Taine multe-n care fugi
Fie și în somnul tău
Te ivești de alte cruci
Ai să vezi când te trezești
Minciuni frumoase în povești
Armate întregi de izgoniți
Și tot mai rar cei nou veniți
Iar eu țip că-s pui de-al tău
Șireteniei pe nume
Nu uita când te trezești
Să te miri de ori și care
Nu sunt aici destui aiceia
Ce de copii nu au nici nume
Ori părinți făr de copii?
Preoți cei din alt cuvânt
Și iubirea-i cu de-a sila
Nu găsești pe drum nici mila
Niciun drum nu-i cel promis
Multe sunt în lume care
Din ce au zis nu s-a mai scris
Category: The patriotic poems
All author's poems: Chiriac Marius
Date of posting: 10 мая 2021
Views: 1432
Poems in the same category
Rugă
Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră țară,
Și trimite-Ți mila,n-o lăsa să piară.
Ne-ai dat munți de aur și păduri bogate,
Câmpii roditoare si ape-nspumate.
Dealuri ce coboară spre delta măiatră,
Și marea ce înghite Dunărea albastră.
Au venit barbarii si ne-au luat averea,
Aurul si mierea, pruncii si muierea.
Ne-am ținut la ei cu furca si parul,
Cu râuri de sânge, ne-am păzit hotarul.
Toți ne-au jefuit și ne-au sfârtecat,
Mulți ne-au doborât, dar ne-am ridicat.
Am răzbit prin veacuri două mii de ani,
Cu regi, împărați cu domni și sultani,
Cu aurul nostru s-au clădit imperii,
Și murim de foame la lăsarea seii.
Cu bune și rele am trecut prin toate,
Și de trei decenii avem libertate.
Câștigată scump, cu jarfe de sânge,
După zeci de ani, țara tot mai plânge.
Ne-au plecat copiii in străinătate,
Pentr-un trai mai bun,iar la noi prin sate.
Școlile se-nchid, casele-s pustii,
Și toți guvernanții ne spun doar prostii.
Proști si imbecili, șarlatani și hoți,
În partide multe, dar cumetriți toți.
N-au făcut nimic pentru cei de afară,
Și sunt milioane duși în altă țară.
Muncesc pentru altii și trăiesc decent,
Câștigând cu trudă fiecare cent.
O parte din bani îi trimit acasă,
Să avem și noi ce pune pe masă.
Prețurile cresc și tot cresc mereu,
Să ne descurcăm parcă tot mai greu.
Mâncăm prost și ieftin de prin galantare,
Că bani-s puțini și fără valoare.
Trăim ca pe vremuri, tot cu frig în casă,
Cu dureri de spate si dureri de oase.
Leafa ne ajunge doar pentru pastile,
Sănătoși sau nu, toți murim cu zile.
Mor copii și tineri, Dumnezeeu fereească,
Nici nu mai apucă să îmbătrânească.
Nu mai avem tineri si sportivi grozavi,
Fiincă-n țara asta toți suntem bolnavi.
Mamele fac prunci-nainte devreme,
Și aproape toți se nasc cu probleme.
Abia respiră în incubatoare,
Iar părinții-n lacrimi plâng pe coridoare.
Acum în spitale nici nu te mai lasă,
Suferim în taină si murim acasa.
Astazi știm prea bine că nu se mai moare,
De boli cardiace sau boli vasculare.
Toți mor de COVID și asociații,
De zici că e firmă, cum au avocații.
Sigilați în scânduri și trimiși la groapă,
Nici nu știe popa pe cine îngroapă.
Începand cu "alfa" din graiul grecesc,
Până la "omega" nu se mai opresc.
Vin fără oprire, valuri peste valuri,
Și se zbate lumea ca peștii pe maluri.
Nunțile din toamnă ni le-au amânat,
Ne-au închis in casă și ne-au izolat.
La televizor numai pițipoance,
Mai mult dezbrăcate și mai toate "Toance".
La căpșor golașe, dar siliconate,
Umflate în buze, la sâni și în spate.
Fete si flăcăi, peste toți pictați,
De zici că-s tablouri și pot fi-nrămați.
Nu poți să mai vezi un film...serial,
O emisiune sau ceva banal.
Că-ți bagă reclame fără încetare,
Șapte la pastile,trei la vaccinare.
Cum apeși butonul să mai vezi o știre,
De la prima ora nu-ți mai vii în fire.
Peste toți doar morți, pe străzi și în hale,
Unii arși în case, alții în spitale.
Accidente, crime, violuri și jafuri,
Tineri și copii drogați de la prafuri.
Toate sunt pe dos, lumea s-a schimbat,
Bărbatu-i femeia și ea e bărbat.
Nu se mai numesc homo sau schimbiști,
Sunt L.G.B.T, gay sau anloști.
Apar peste tot cu nerușinare,
Și nu zici nimic, că-i discriminare.
Morala,rușinea sunt doar utopii,
Iar bietul bun simț s-a dus pe câmpii.
Cât sa ne mai rabde Sfântul pe pământ,
Că se răscolesc și morți-n mormânt.
De mulți ani de zile suntem blestemați,
Ne conduc lichele,hoți si agramați.
Am ajuns pe mâna unor derbedei,
Care n-au habar ce-i ăla condei.
Sunt în funcții mari, persoane inculte,
Doar analfabeți cu diplome multe.
Au studii înalte,chiar si doctorate,
Dar toate sunt luate numai pe furate.
Ce să-i mai întrebi de-o limbă străină,
Că au cerebel doar cât o găină.
Nu vorbesc prea bine nici limba română,
Gramatica-i grea, nu e la-ndemână
Asta nu-i oprește ca să ne jupoaie,
Cu taxe cu biruri și să ne îndoaie.
Cu facturi umflate la curent și gaze,
Că astăzi lumina are patru faze.
Vom rămâne goi și săraci lipiți,
Și de frig și foame vom umbla lihniți.
Iar apoi pășind lin spre cimitir,
În caleașca neagră si cu coviltir.
Pe morții din groapă o să îi rugăm,
Să iasă afară, noi ca să intrăm.
Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră tară,
Și trimite-ți mila,n-o lăsa să piară !
Si chiar daca!
Aproape de noi, dar parca in largul marii,
Se mai intind vremuri, demult sub innecare,
Sufland vântul, adie,
Cu o tainica miscare.
In interiorul marii, gasesti pământ,
Pe care, lasate, sunt doar urmele de picioare,
Iar fara de schimbare, se asterne,
Intunericul de splendoare.
Vazand omul aceasta, ce ar putea sa faca?
Poate, intrand cu totul in marea involburata,
Sa-si regaseasca satul demult uitat de lume,
Caruntii de demult in brate sa-i adune.
Ce holde, ce mai struguri, in vii se asezau odinioară,
Crescute erau, străluciau, in soare,
Sclipind parca un rosu mat,
Oglindind intr-o viaţa de oameni la sat.
Iubirea de mosie, frumoasa se gateste,
In amintirea vietii la drum ea trece,
Probabil, s-a dus, dusa pre carari semete,
Construita in ghimpii unor alte creste.
Apoi, gasind raspuns la viaţa de boier,
S-a pierdut si sat si omul de ieri.
Odinioară vara, gasea caldura vietii,
Cand oamenii impreuna cutreierau pometii.
Acum involburata, toata,
Se intinde marea peste,
Gasesti, chiar si pestii inmarmuritii de veste.
Printre nori apare, din cand in cand o Doamna,
Spunandu-ne in soapta, ca s-a lasat cu seara.
Ce vant si ce furtuna,
Parca vezi si corbii tinundu-se de mana
Dar totuşi, in liniste,
Pastrand din amintire,
Se intinde omul la altii pe campie.
Veniti iar de vedeti, ce de pământ se intinde,
Cunoaşteţi adâncul, regasitii adierea vânturilor,
Nu stati umbriti de-o maracina a gândurilor.
Cautati in Tara voastră toate,
Caci se gasesc mai multe ca in strainatate.
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în islandeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Létt rauðvín er gott
Létt rauðvín er gott,
Uppskera síðla hausts,
Meira um frostið, meira um manninn,
Ég drekk miklu meira og verð ekki full.
Ég sór að ég myndi aldrei drekka aftur
En ég get ekki haldið mér
Gott vín, gott mér líkar við það,
Ég veit ekki hvað þeir munu gera við hann.
Sjaldgæft eplavín
Hann klifrar upp í höfuðið án stiga,
Vinesor af grænum bogíum
Gerðu manninn ósýnilegan.
Vínið er gott og bragðgott,
Þegar þú drekkur það með myndarlegum manni.
En ef þú drekkur það með ljótum manni,
Vínið stoppar í hálsinum.
Cât contează limba ta...
Limba ta e prețioasă, este tot ce ai mai scump
Limba nu-i doar ajutorul ce te ajută să grăieşti.
Unii acceptă, alții neagă
Însă rădăcinile spun clar
Că fac parte din poporul de atâta vreme amar.
Unii vor, alții refuză
Să fie catalogați români,
Însă acest lucru se vede
Atunci când limba vorbeşte.
Unii simt ceva în suflet
Atunci când imnul se cântă,
Alții doar aud un sunet
Ce nu pare să îi mişte.
Totuşi, la finalul zilei,
Când tu stai şi te gândeşti,
Îți dai seama că acasă
Te aşteaptă tot ce eşti şi ce iubeşti.
SECOLUL XXI
Dragi barbati din lumea intreaga,
Explicati voi cum se poate...
Dintr-un cumul de femei,
Tot voi sa le stiti pe toate.
Multe-s faine si destepte,
Harnice din cale afara
Dar uitandu-va-n ograda
Nu-i priveliste normala.
Lucrurile - s repezite,
Vrem de toate intr-o zi
Si uitam ca perfectiunea,
Sta pitita intre copii.
Societatea s-a schimbat,
Avem gadget uri moderne
Dar interiorul nostru,
Duce lipsa de poeme.
Nu mai stim sa dam o floare,
Celor ce ne-au educat
Si nici multumesc sa spunem
Unui chip induiosat.
Ne grabim s-ajungem iute
La un job ce il uram
Banii mai ca ne rapeste
Moftul de a fi stapan.
Libertatea-i o fantoma
Ce apare cand si cand
Cu catuse benevole
Stam legati pan'la mormant.
Iesi pe strada si-ti dai seama
Ca nimic nu-i cum era,
Azi dreptatea si onoarea
Sunt virtuti anapoda.
Vrem o lume ca afara
Dar corutia-i printesa,
Rautatea si prostia
Sunt piese de rezistenta.
Daca mai avem cutume
Hai sa coloram o parte,
Astfel din aceasta lume
Sa iubim macar jumate!
05. FEB. 2024
Ro mânia
În țesătura fină a zilelor noastre,
Mânia se împletește, un fir roșu în coasere.
Un stilet ascuțit ce descoase liniștea, oaspete nedorit,
În inima pânzei, unde pacea ar fi vrut să fie găzduit.
Descose mânia, cu mâini de chirurg,
Înlătură-i nodurile, lasă-i locul să se resfirg.
Cu ața rațiunii, repară haina ruptă de furtună,
Și-n locul iritării, brodează-ți calmul, fii stăpână.
Chiar și în tumult, când inima-ți bate ca un ciocan,
Găsește silaba potrivită, ce desface fiecare van.
Nu lăsa mânia să-ți înnegrească ziua,
Păstrează-ți lumina, chiar și-n cea mai mare furtună.
În atelierul minții, fiecare gând e un artizan,
Ce poate să creeze sau să distrugă, după plan.
Alege cu înțelepciune, firul cu care să lucrezi,
Sculptează-ți emoțiile, până ce mânia o să tăcești.
Mânia, ca un nod în gâtul vremii, strânge, apasă,
Dar cu un cuvânt blând, poate fi desfăcută, fără urmă să lase.
E arta de-a trăi, de-a descoase urzeala greșită,
Și de-a înlocui cu iertare, în rana lumii, cusătura potrivită.
Șoapte de înțelepciune, împletite cu răbdare,
Sunt acul și ața ce repară orice sfâșiere.
Descose mânia, cu vorbe ce vindecă,
Și lasă în urma ta, o lume mai bună, o operă.
Fii maestru în a desface, firul roșu al mâniei,
Transformă-l în punte, nu în zid, între oameni și idei.
Cu calm și cu prevedere, descoase iritarea,
Și vei vedea cum lumea se schimbă, prin blândețe și iertare.
Other poems by the author
Umbre și cuvinte
Și, deodată, în linistea adâncă
Două inimi bat vibrează încet
Trei cuvinte rascolite,
cad stancă
Cu brutalitatea unui cărturar inert
Diluviul secundelor recente
În scurta lor mișcare pe atlaz,
Cuprinde camera, pe nesimțite
În răstimpul de extaz.
Martor la întregul joc
Eul meu privea neputincios
La mine și la a mea ființă
Al meu surâs și-al meu noroc,
Rămân pe apă ca pe foc
Râmân un sublim oximoron
În celebrul vis drept cântăreț afon.
În teatrul gol gându-mi fuge către public
Și așa, timpul, a încremenit, fatidic.
Dar tu esti prea sus demon angelic
Ce-n sinea-ti porți adâncul adâncurilor
Prăpastia unui răsărit mojic
Un atentat la sărutul dimineților
Un Seth al nopților piramidale
Pe sub porții,
blesteme,
Zbori printre gânduri
Între rândurile mele .
Arthur și coroana de spini
Arthur! Bătrân monarh,
Al pădurilor ierarh,
Plânsetele celor mulți
Când le auzi, te rog, să ierți,
Trădarea și mânia,
Trufia și nebunia.
Firea noastră ce-o aveam
Ne amintește cum eram
Eram mai buni și mai cuminți
N-aveam arginți aveam doar sfinți
Credință era și mila
Nu iubirea cu de-a sila
Neamul tău, bătrâne urs,
Îl aminteam în orice vers
Ne-am săturat de atât suspin
Și blestem pe cel ce rupe
Din coroana ta de spini
Urletul din noi erupe
Și în plânset adormim.
Oscilații continue, Inimi și destine
În inerția unui sărut cinetic
Gândul meu atoll, impuls mecanic
Pătrunde-n timp efemer dar magic
Iar frecvența inimi-mi pare lanț de amintiri
Un șir monoton de pasiuni pierdute
A cărei diagrame statico-cinematică
Izbește firavul simțământ invariant
În proiecți ortogonale ale sufletului meu
Ce acceleraza unghiular în priviri făurite
De așa natură să mă-nfioare, și-mi par
Creații divine închistate-n perpetum infinite
În marșul ce mă apropie de tine
Energia mea se stinge
Și rămân fără cuvinte
Lumea mea cuantică, lanțană de sfere
Se pierde în durere
Un compendium de suspine
Mă ajută să găsesc un silogism
O teoremă un algoritm
Între turnurile lacrimilor diafane
Între turnurile lacrimilor diafane ...
Așa mă simt uneori,
Nevoit, de neștiute sorți,
Să mă pierd în ochii tăi,
Să cad în visare,
Seara-n asfințit,
Către iubitu-mi Dumnezeu.
Căci rabd, la poarta suferinţei,
Voind să te mai văd încă odată
Și mă-nchin, făgăduind că altă dată
O să aprind un vis şi-n care,
Să lumineze, firav și neștiut,
Chipul iubitei mele
Alb, cu ochi albaștri, interzis
În mii de feluri.
Și iar mă rog la bunul Dumnezeu
Să nu mă lase muribund
Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise
În mii de feluri neîntelese,
Pe nesfârșitul orizont de şoapte,
În războiul dintre zi și noapte,
Unde se nasc visele.
Acolo unde eu ... Acum...
nu mă mai regăsesc...
Sunt demiurg? Ori sunt creştin?
Sunt un Zamolxe fără coroană,
Ori sunt ultimul martir?
Mă simt pierdut,
Mă simt o flacără homerică,
Sau o scânteie-nlăcrimată,
Ce se îndreaptă către mare...
Iar ea, la fel ca mine,
păşeşte înspre moarte Incet,
cu fiecare pas, cu fiecare gând,
mi-aduc aminte,
De o Cartagină-n ruine...
Povestea de dragoste dintre noi,
E un duet oximoronic,
Un duet în care nu există dans în doi...
Așa se sting și flăcările tremurânde,
Cu priviri miloase, împătimite,
Precum lacustra de pe lacul de niciunde,
Ucisă de speranțe-nchipuite...
Un lant de patimi stă cuminte,
Așteptând la poarta suferinței,
ultimele sale zale,
Căci te-am regăsit...
Dar tu te stingi în uitare,
Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare
Căzut în noapte
Iubito nu înopta acum
Spune-mi cât iubești
Întoarce-mă din drum
De vrei ace și povești
Dragoste vorbește-mi cald
Șoptește-mi amorul meu
Fără de ruj ori făr de fard
De vrei nopți cu un ateu
În tine am logodna sufletului
În care țin dorința mea
Chiar de pândești în colțul patului
Te devorez în mintea ta
Bei aerul din jurul nostru
Ca un vin de-îndrăgostiți
Hainelor nu le vezi rostu
Când te lipesc eu de pereți
Vrei cerul te voi înalța la el
Dar privești în jos și-n mine marea
În buze dulci și-n gustul lor caramel
Ce adânc lovește-n noi iubirea
Extazul nu-l mai definești
Limbilor nu le ajunge vorba
Întregi țipete cerești
Cobori din rai să fumăm ţigara
Clasa noastră.
Clasa noastră boierească
În tandem da-n altă casă
Cei croiți de acest neam
Dar nu poartă al său hram
Ei! să vezi copil din mine și beteag de a sa minte
Cel naiv de crede-n bine și de bine nu-s cuvinte
Crede-n țara românească și în rugi la o fereastră
Dară orice buruiană lângă casă vrea să crească
Și ce casă-i astă țară
Ce grădină de virtuți
Grădinarii sunt pe-afară
Și în casă doar corupți
Nu mai plângeți într-o droaie
Nu vă temeți de-astă ploaie
Căci din nori de nu e soare
Tragem norii și răsare