CALEA SPRE TINE
Îți miroseau brațele a-mbrățișare
A viața... a eternitate...
Și totul-n jur prindea culoare
Cu vinul ce-adia miros de libertate.
Azi visele imi curg ca râul
Printre tăceri și gânduri line
Și doar îmbrățișez cuvântul,
Ce rădăcini și-a-nfipt în mine.
Se ridică un pod de ceață
Peste gându-mi viitor
Pași cuminți, dar plini de viață
Îl urmează.. plini de dor.
Să găsească acea rază
Ce arde doar pentru noi...
Prin deșertul tăcerii o oază,
De speranță....că vii înapoi...
Category: Love poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 28 января
Views: 189
Poems in the same category
Înfruntă Furtuna.
Când valuri te lovesc și cerul e greu,
Când umbrele cad peste visul tău,
Ridică-te, suflete, nu te lăsa,
Furtuna trece, iar lumina va sta.
Durerea te-ncearcă, dar tu ești puternic,
Chiar dacă drumul pare prea stingheric,
În fiecare lacrimă e o comoară,
Ce-ți dă puterea să lupți iar și iară.
Viața e grea, dar tu ești mai tare,
Fii stânca ce-nvinge orice încercare,
Nu lăsa frica să-ți fie stăpână,
Crede în tine și-n steaua ta bună.
În tine e focul ce poate aprinde,
Orice vis mare, chiar dacă te prinde,
Îndoiala-n brațe, tu rupe-i lanțul,
Și luptă să-ți cucerești iar avântul.
Fiecare cădere e doar o lecție,
Ce-ți face sufletul mai plin de esenție,
Nu te opri, mergi înainte mereu,
Căci în luptă găsești un sprijin din greu.
Când norii se-ntind peste cerul senin,
Tu fii curcubeul, eroul divin,
Și oricât de lungă ar fi noaptea amară,
Ziua răsare cu pacea-n afară.
Ridică privirea, spre zări strălucite,
Pe drumuri grele, dar de tine menite,
Tu ești stăpânul propriei vieți,
Fii farul ce luminează când te rătăcești.
Cu inima plină de curaj și iubire,
Mergi înainte, oricare-ar fi fire,
Căci viața te poartă prin mii de furtuni,
Dar sufletul tău le-nvinge pe luni.
Autor Mihut Raul Alexandru.
---
Eu ştiu ce am de făcut
Paradisul nostru se destramă...
Doare...doare atât de mult
Tu-mi spui să mai stau, să nu plec,
Dar eu ştiu ce am de făcut.
Prea mult m-am hrănit cu iluzii
Şi am visat prea mult,
Tu-mi spui să nu mă grăbesc
Dar eu ştiu ce am de făcut.
Fii pe pace, eu nu voi suferi
Sunt puternică, o să mă descurc.
Tu-mi dai sfaturi despre viaţă
Eu...ştiu ce am de făcut
Negreşit că o să-ţi pară rău
Te vei gândi cândva la trecut
Nu mă opri, te rog
Eu ştiu ce am de făcut!
Răspuns
Tardiv este răspunsul ce-i transformat în ecou.
Ecoul nu este răspunsul tău.
Timpul trecut aștepta raspunsul singular
Nici pe departe un plural!
Este vorba despre vocea ta
Și despre ecoul generat,
Care devine nefericitul plural!
Zâmbetul este doar o mască
Ce-ascunde tacit minciuna!
Pluralul disimulat în singular
Este meschinul frumos îmbrăcat,
Care invitat la restaurant,
Mănâncă și bea fără rezerve....
Raspunsul nu poate fi despicat
Nici duplicat,e veșnic singur,
Înveșmântat în egoismul declarat,
Ambiguu ori negru ori alb!
Te-am întrebat dacă mă iubești...
Răspunsul a murit sugrumat!
(1 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Poarta iubirii
glosă
Nu pot iubi decât distrugându-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Într-o melancolică trăire.
Încerc de mine să fiu mai aproape,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Arunc lumini şi accept umbre,
Râd din priviri de chipuri groteşti,
De suflete maladive şi sumbre,
Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.
Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,
Prin trucuri viclene demascându-mă,
Strigând la toţi ce-i întâlnesc,
Nu pot iubi decât distrugându-mă.
Tăcerea îmi pare un urlet atunci,
O bestie perversă cu care mă lupt,
Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,
Urme mârşave de care sunt supt.
De nebunia supremă un pas mă desparte,
Un simţ netrăit îmi erupe din fire,
Acopăr infinitul cu tot ce împarte,
Ca un suprem pătimaş în iubire.
Inundaţii de foc şi incendii de apă,
Ca pe o nălucă mă cuceresc,
Chiar moartea din mine se adapă,
Dându-mi rezerve să mai trăiesc.
Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,
Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,
Fiind singurul nefericit făcut să spere,
Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.
Cu lacrimi izvorâte din singurătate,
Îmi ard obrazul pur şi inocent,
Iar ochiul în orbită mi se zbate,
Simţindu-se stingher şi delincvent.
Cascade de tăcere îmi tună în chip,
Lovit de fulger cad în nesimţire,
Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,
Dintr-o melancolică trăire.
Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,
Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,
Numai împotriva-mi nu am această putere,
Iar a mea taină nu o pot dezlega.
Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,
Îndopând-o cu tot ce se mai poate,
Cu speranţa demult anulată,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Faptul că exist, râd sau plâng,
Îmi ascunde orice pudoare,
Doar în mine se risipă sau strâng,
Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.
Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,
Căci în mine toate au intrare sau ieşire,
Din mine pornesc spre culmi de paroxism,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.
Izvorăşte în flux din apele vieţii,
Iubirea supremă dorită de toţi,
Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,
Cărând cu ea a fericirii porţi;
Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,
Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,
Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…
Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.
Aici mi se pare fatalitatea o glumă,
Eternitatea o vorbă rostită, un joc.
Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,
Adevărul minciună iar ghinionul noroc.
De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,
Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,
Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Poarta închisă de propria-mi iubire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Într-o melancolică trăire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot iubi, decât distrugându-mă.
Suferință
Pe scaun doar cămașa lui
Luminează locul întunecat
Emițând în aer
Un parfum de liliac.
Un ochi căprui si unul albastru
Ce odată ma priveau
Ma făceau sa tremur toată
Si-n brațe-i alunecat
Dansam un vals
Ce părea nesfârșit
Cine putea sa ne avertizeze
De al sorții plan iscusit?
S-a dus iubirea mea
Și cu ea s-a dus și timpul
Frunzele au căzut toate
Prevestind anotimpul.
Adio,dragostea mea!
Eu aici,pe Pământ
Îți voi cânta seara de seara
Adormind plângând.
Și asa destinul ne-a despărțit
Ne-a lăsat singuri pe lume
Tu ești steaua de pe cer
Eu sunt fata fără nume!
Alături
O lebădă planează pe un lac,
Lasă-n urmă săgeți învolburate țesute cu ac,
Iar, ea caută, dar nu găsește
Pe cineva ce dragostea sa-i împărtășeze...
Ea caută disperată pe ape
Pe cineva ce-o va ține - n brațe...
Căci o lebădă nu poate supraviețui
Dacă n-are o pereche cu care sa poată viețui...
O lebădă caută in tinerețe
Pe cineva să o poata susține in bătrânețe...
Să își etaleze dragostea unul pentru altul
Ea pentru el si el pentru ea.
Căci lebăda nu poate trăi singură
Într-o viață scurtă si amară...
Ea vrea cu-o singură lebădă...
să viețuiască o întreagă serenadă.
Înfruntă Furtuna.
Când valuri te lovesc și cerul e greu,
Când umbrele cad peste visul tău,
Ridică-te, suflete, nu te lăsa,
Furtuna trece, iar lumina va sta.
Durerea te-ncearcă, dar tu ești puternic,
Chiar dacă drumul pare prea stingheric,
În fiecare lacrimă e o comoară,
Ce-ți dă puterea să lupți iar și iară.
Viața e grea, dar tu ești mai tare,
Fii stânca ce-nvinge orice încercare,
Nu lăsa frica să-ți fie stăpână,
Crede în tine și-n steaua ta bună.
În tine e focul ce poate aprinde,
Orice vis mare, chiar dacă te prinde,
Îndoiala-n brațe, tu rupe-i lanțul,
Și luptă să-ți cucerești iar avântul.
Fiecare cădere e doar o lecție,
Ce-ți face sufletul mai plin de esenție,
Nu te opri, mergi înainte mereu,
Căci în luptă găsești un sprijin din greu.
Când norii se-ntind peste cerul senin,
Tu fii curcubeul, eroul divin,
Și oricât de lungă ar fi noaptea amară,
Ziua răsare cu pacea-n afară.
Ridică privirea, spre zări strălucite,
Pe drumuri grele, dar de tine menite,
Tu ești stăpânul propriei vieți,
Fii farul ce luminează când te rătăcești.
Cu inima plină de curaj și iubire,
Mergi înainte, oricare-ar fi fire,
Căci viața te poartă prin mii de furtuni,
Dar sufletul tău le-nvinge pe luni.
Autor Mihut Raul Alexandru.
---
Eu ştiu ce am de făcut
Paradisul nostru se destramă...
Doare...doare atât de mult
Tu-mi spui să mai stau, să nu plec,
Dar eu ştiu ce am de făcut.
Prea mult m-am hrănit cu iluzii
Şi am visat prea mult,
Tu-mi spui să nu mă grăbesc
Dar eu ştiu ce am de făcut.
Fii pe pace, eu nu voi suferi
Sunt puternică, o să mă descurc.
Tu-mi dai sfaturi despre viaţă
Eu...ştiu ce am de făcut
Negreşit că o să-ţi pară rău
Te vei gândi cândva la trecut
Nu mă opri, te rog
Eu ştiu ce am de făcut!
Răspuns
Tardiv este răspunsul ce-i transformat în ecou.
Ecoul nu este răspunsul tău.
Timpul trecut aștepta raspunsul singular
Nici pe departe un plural!
Este vorba despre vocea ta
Și despre ecoul generat,
Care devine nefericitul plural!
Zâmbetul este doar o mască
Ce-ascunde tacit minciuna!
Pluralul disimulat în singular
Este meschinul frumos îmbrăcat,
Care invitat la restaurant,
Mănâncă și bea fără rezerve....
Raspunsul nu poate fi despicat
Nici duplicat,e veșnic singur,
Înveșmântat în egoismul declarat,
Ambiguu ori negru ori alb!
Te-am întrebat dacă mă iubești...
Răspunsul a murit sugrumat!
(1 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Poarta iubirii
glosă
Nu pot iubi decât distrugându-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Într-o melancolică trăire.
Încerc de mine să fiu mai aproape,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Arunc lumini şi accept umbre,
Râd din priviri de chipuri groteşti,
De suflete maladive şi sumbre,
Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.
Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,
Prin trucuri viclene demascându-mă,
Strigând la toţi ce-i întâlnesc,
Nu pot iubi decât distrugându-mă.
Tăcerea îmi pare un urlet atunci,
O bestie perversă cu care mă lupt,
Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,
Urme mârşave de care sunt supt.
De nebunia supremă un pas mă desparte,
Un simţ netrăit îmi erupe din fire,
Acopăr infinitul cu tot ce împarte,
Ca un suprem pătimaş în iubire.
Inundaţii de foc şi incendii de apă,
Ca pe o nălucă mă cuceresc,
Chiar moartea din mine se adapă,
Dându-mi rezerve să mai trăiesc.
Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,
Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,
Fiind singurul nefericit făcut să spere,
Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.
Cu lacrimi izvorâte din singurătate,
Îmi ard obrazul pur şi inocent,
Iar ochiul în orbită mi se zbate,
Simţindu-se stingher şi delincvent.
Cascade de tăcere îmi tună în chip,
Lovit de fulger cad în nesimţire,
Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,
Dintr-o melancolică trăire.
Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,
Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,
Numai împotriva-mi nu am această putere,
Iar a mea taină nu o pot dezlega.
Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,
Îndopând-o cu tot ce se mai poate,
Cu speranţa demult anulată,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Faptul că exist, râd sau plâng,
Îmi ascunde orice pudoare,
Doar în mine se risipă sau strâng,
Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.
Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,
Căci în mine toate au intrare sau ieşire,
Din mine pornesc spre culmi de paroxism,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.
Izvorăşte în flux din apele vieţii,
Iubirea supremă dorită de toţi,
Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,
Cărând cu ea a fericirii porţi;
Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,
Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,
Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…
Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.
Aici mi se pare fatalitatea o glumă,
Eternitatea o vorbă rostită, un joc.
Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,
Adevărul minciună iar ghinionul noroc.
De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,
Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,
Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Poarta închisă de propria-mi iubire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Într-o melancolică trăire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot iubi, decât distrugându-mă.
Suferință
Pe scaun doar cămașa lui
Luminează locul întunecat
Emițând în aer
Un parfum de liliac.
Un ochi căprui si unul albastru
Ce odată ma priveau
Ma făceau sa tremur toată
Si-n brațe-i alunecat
Dansam un vals
Ce părea nesfârșit
Cine putea sa ne avertizeze
De al sorții plan iscusit?
S-a dus iubirea mea
Și cu ea s-a dus și timpul
Frunzele au căzut toate
Prevestind anotimpul.
Adio,dragostea mea!
Eu aici,pe Pământ
Îți voi cânta seara de seara
Adormind plângând.
Și asa destinul ne-a despărțit
Ne-a lăsat singuri pe lume
Tu ești steaua de pe cer
Eu sunt fata fără nume!
Alături
O lebădă planează pe un lac,
Lasă-n urmă săgeți învolburate țesute cu ac,
Iar, ea caută, dar nu găsește
Pe cineva ce dragostea sa-i împărtășeze...
Ea caută disperată pe ape
Pe cineva ce-o va ține - n brațe...
Căci o lebădă nu poate supraviețui
Dacă n-are o pereche cu care sa poată viețui...
O lebădă caută in tinerețe
Pe cineva să o poata susține in bătrânețe...
Să își etaleze dragostea unul pentru altul
Ea pentru el si el pentru ea.
Căci lebăda nu poate trăi singură
Într-o viață scurtă si amară...
Ea vrea cu-o singură lebădă...
să viețuiască o întreagă serenadă.
Other poems by the author
Amintire de mai
O ploaie de amintiri s-a lăsat peste mine
Cea mai dragă... a ultimei nopți de Mai
Când îmbrățișați stăteam pe canapea la tine
Savurând Barbera și bucățele de "fromage"...
O amintire printre umbre de lacrimi și vis
Ce-mi răscolește inima și mi-o poartă-n abis
Până la margini de lume să găsească o cale
Ce duce spre tine si-a ta minunată licoare.
O amintire care tremură, dorind să te îmbrățișez
Dar nu ești și dorul mă așează în vers
Să mai pot simți parfumul vinului în doi
O clipă de Mai... din Mai-ul cu noi....
Ochii mei, Ochii tăi...
În ochii mei odată fericirea licărea
Azi e un gol adânc ce nu-l pot măsura
Promisiuni uitate... un ultim vis tăcut
Și gânduri de ceară ce timpul le-a pierdut.
Din versuri mi-am croit un drum spre infinit
Dar tu l-ai risipit tăcut și împietrit
Pe buze mi-a rămas doar gust de amăgire
Un dulce otrăvit... furat din amintire.
Cuvintele imi mor strivite sub tăcere
Ce am visat odată a devenit durere
Speranța s-a pierdut în al așteptării foc
Și doar simt cum mă sting fără pic de noroc...
Din ochii tăi cândva, beam nemărginirea
Mi-erai zâmbetul, dorul... fericirea
Azi te mai știu din poezii de dor
Din file albe... unde cuvintele-mi mor.
Cândva cu vinul tău ochii imi prindeau glas
Când paharul de mână se lega într-un ceas
Mi l-am dorit enorm să-mi bucure in viață zarea
...de mi se face dor, să-l lași, să-mi fie alinarea...
Poate, intr-o oarecare zi...
Poate într-o oarecare zi, te vei uita înapoi
Și vei realiza de câte ori am încercat să vorbesc cu tine
De câte ori mi-a fost dor sa fim amândoi
Chiar și de final... să rămânem cu bine.
Intr-o oarecare zi, poate îți vei aminti
De câte ori ți-am spus c-al tău comportament mă doare
Si-n loc să încetezi, să-ncerci să mă-nțelegi,
Mi-ai lăsat tăcerea... încet și sigur,
sufletul să-l omoare.
Poate într-o oarecare zi, iti vor lipsi și ție
Săruturile, îmbrățișările...lucrurile mărunte
Ce cu-atâta drag si emoții le făceam pentru tine
Părea să apreciezi...chiar de-o spuneai în puține cuvinte.
Într-o oarecare zi, poate îți vei aminti
De ciudățeniile mele...ce le-ai numit "nebunie"
Și poate atunci cu alți ochi le vei privi
Înțelegând c-au fost, de prea mult drag de tine...
Până atunci, te las... să cunoști tăcerea și absența mea
Nu îți mai caut atenția... nu vreau să-ți mai vorbesc
Am renunțat... nu mai am pentru ce lupta
Într-o oarecare zi, sper doar, să nu mai simt că-mi lipsești...
Ce-am fost?
Ce ti-am fost eu de Încă mai scriu poezii
Tu ce mi-ai fi de-ar fi Sa le citesti
Si impreună noi ce-am fi de le-am trăi
In umbra unui ceas de vara intim..
Cine sunt eu când uneori te chem
Tu cine ești când taci si imi ești efemer
Şi ce-am fost noi de-am stat imbratisati
La fel cum sta ața-ntru-n ghem..
Eu cine-am fost când am fost doi?
Tu cine-ai fost când fost-am noi?
Ce am fost noi de astăzi "singular"
E pentru tine adjectivul necesar.
Azi cine sunt când nu mai sunt
Tu cine ești azi făr" vreun cuvânt
Ce am fost noi de imi servesti tacerea?
Mai ieri imi serveai vin...azi imi deplâng plăcerea.
Cand imi e dor
Când îmi e dor de tine tare
Gândul la tine mi-e fără scăpare
Vreau să revii, să fii dulce din nou
... și mă îmbăt cu al tău ecou...
Nu știu ce azi am devenit
Oare vreodată m-ai simțit?
Sufletul mi-a rămas atât de rece
Și totuși ar mai vrea sa-ncerce
Gândul mi-a rămas la tine
Săracul...tot speră ca va fi bine...
Și tot mi te creionez...
Scrie-mi și tu!...să pot să mă opresc.
Atât de tare te doresc
Chiar de-i în van, tot mă gândesc...
Că te întorci o clipă-n viața mea
Să ștergi din mine tot ce-a lăsat durerea
Vise în spam
Vino! de-ai ști de când eu te aştept
Sunt dependentă de-o ultimă îmbrăţişare
A mea durere crește si parcă nu e drept
Că ne-am găsit și ne-am pierdut
Fără să fim pentru ultima oară.
Vino! Degrabă în brațe să mă strångi
Să mă scapi de toată durerea
Să-ti zâmbesc obscen de timid
Cunună să ne fie un vin și plăcerea
Cu buzele-mi roșii de cabernet sauvignon
Să iți cobor n ritm de blues pe piele
Să mi te fac din om, nemuritor
Tu sá mă faci, cea mai fericită femeie.
Vino! Să-mi lepăd hainele-n acustic
Să-ti fiu femeie pe ascuns
Să mă poftești c-un dor artistic
Să mă ai..si să nu-ți fiu de-ajuns!
Vino! Să ne iubim cu lumina stinsă
Într-un ultim pahar de vin
Scânteia țigării s-o ținem aprinsă
Până când zorile se vor ivi.
Vino! Te-aștept în octombrie
De-un an mi-e toamnă să fim
Să simt cum îmi curge prin vene
Picături de viață din noul tău vin..
Amintire de mai
O ploaie de amintiri s-a lăsat peste mine
Cea mai dragă... a ultimei nopți de Mai
Când îmbrățișați stăteam pe canapea la tine
Savurând Barbera și bucățele de "fromage"...
O amintire printre umbre de lacrimi și vis
Ce-mi răscolește inima și mi-o poartă-n abis
Până la margini de lume să găsească o cale
Ce duce spre tine si-a ta minunată licoare.
O amintire care tremură, dorind să te îmbrățișez
Dar nu ești și dorul mă așează în vers
Să mai pot simți parfumul vinului în doi
O clipă de Mai... din Mai-ul cu noi....
Ochii mei, Ochii tăi...
În ochii mei odată fericirea licărea
Azi e un gol adânc ce nu-l pot măsura
Promisiuni uitate... un ultim vis tăcut
Și gânduri de ceară ce timpul le-a pierdut.
Din versuri mi-am croit un drum spre infinit
Dar tu l-ai risipit tăcut și împietrit
Pe buze mi-a rămas doar gust de amăgire
Un dulce otrăvit... furat din amintire.
Cuvintele imi mor strivite sub tăcere
Ce am visat odată a devenit durere
Speranța s-a pierdut în al așteptării foc
Și doar simt cum mă sting fără pic de noroc...
Din ochii tăi cândva, beam nemărginirea
Mi-erai zâmbetul, dorul... fericirea
Azi te mai știu din poezii de dor
Din file albe... unde cuvintele-mi mor.
Cândva cu vinul tău ochii imi prindeau glas
Când paharul de mână se lega într-un ceas
Mi l-am dorit enorm să-mi bucure in viață zarea
...de mi se face dor, să-l lași, să-mi fie alinarea...
Poate, intr-o oarecare zi...
Poate într-o oarecare zi, te vei uita înapoi
Și vei realiza de câte ori am încercat să vorbesc cu tine
De câte ori mi-a fost dor sa fim amândoi
Chiar și de final... să rămânem cu bine.
Intr-o oarecare zi, poate îți vei aminti
De câte ori ți-am spus c-al tău comportament mă doare
Si-n loc să încetezi, să-ncerci să mă-nțelegi,
Mi-ai lăsat tăcerea... încet și sigur,
sufletul să-l omoare.
Poate într-o oarecare zi, iti vor lipsi și ție
Săruturile, îmbrățișările...lucrurile mărunte
Ce cu-atâta drag si emoții le făceam pentru tine
Părea să apreciezi...chiar de-o spuneai în puține cuvinte.
Într-o oarecare zi, poate îți vei aminti
De ciudățeniile mele...ce le-ai numit "nebunie"
Și poate atunci cu alți ochi le vei privi
Înțelegând c-au fost, de prea mult drag de tine...
Până atunci, te las... să cunoști tăcerea și absența mea
Nu îți mai caut atenția... nu vreau să-ți mai vorbesc
Am renunțat... nu mai am pentru ce lupta
Într-o oarecare zi, sper doar, să nu mai simt că-mi lipsești...
Ce-am fost?
Ce ti-am fost eu de Încă mai scriu poezii
Tu ce mi-ai fi de-ar fi Sa le citesti
Si impreună noi ce-am fi de le-am trăi
In umbra unui ceas de vara intim..
Cine sunt eu când uneori te chem
Tu cine ești când taci si imi ești efemer
Şi ce-am fost noi de-am stat imbratisati
La fel cum sta ața-ntru-n ghem..
Eu cine-am fost când am fost doi?
Tu cine-ai fost când fost-am noi?
Ce am fost noi de astăzi "singular"
E pentru tine adjectivul necesar.
Azi cine sunt când nu mai sunt
Tu cine ești azi făr" vreun cuvânt
Ce am fost noi de imi servesti tacerea?
Mai ieri imi serveai vin...azi imi deplâng plăcerea.
Cand imi e dor
Când îmi e dor de tine tare
Gândul la tine mi-e fără scăpare
Vreau să revii, să fii dulce din nou
... și mă îmbăt cu al tău ecou...
Nu știu ce azi am devenit
Oare vreodată m-ai simțit?
Sufletul mi-a rămas atât de rece
Și totuși ar mai vrea sa-ncerce
Gândul mi-a rămas la tine
Săracul...tot speră ca va fi bine...
Și tot mi te creionez...
Scrie-mi și tu!...să pot să mă opresc.
Atât de tare te doresc
Chiar de-i în van, tot mă gândesc...
Că te întorci o clipă-n viața mea
Să ștergi din mine tot ce-a lăsat durerea
Vise în spam
Vino! de-ai ști de când eu te aştept
Sunt dependentă de-o ultimă îmbrăţişare
A mea durere crește si parcă nu e drept
Că ne-am găsit și ne-am pierdut
Fără să fim pentru ultima oară.
Vino! Degrabă în brațe să mă strångi
Să mă scapi de toată durerea
Să-ti zâmbesc obscen de timid
Cunună să ne fie un vin și plăcerea
Cu buzele-mi roșii de cabernet sauvignon
Să iți cobor n ritm de blues pe piele
Să mi te fac din om, nemuritor
Tu sá mă faci, cea mai fericită femeie.
Vino! Să-mi lepăd hainele-n acustic
Să-ti fiu femeie pe ascuns
Să mă poftești c-un dor artistic
Să mă ai..si să nu-ți fiu de-ajuns!
Vino! Să ne iubim cu lumina stinsă
Într-un ultim pahar de vin
Scânteia țigării s-o ținem aprinsă
Până când zorile se vor ivi.
Vino! Te-aștept în octombrie
De-un an mi-e toamnă să fim
Să simt cum îmi curge prin vene
Picături de viață din noul tău vin..