Nu e chioară

Vrei, nu vrei, în zări se-arată,

O lumină-n noaptea toată.

Printre visuri și destin,

Steaua ta e pe deplin.

Poți s-o cauți, poți s-aștepți,

Ori s-o pierzi printre pereți,

Dar ea arde, fără teamă,

Fără glas, dar tot te cheamă.

Când e greu și drumul frânt,

Când ți-e dor și plângi în gând,

Ea te vede, ea îți știe

Toată a ta poezie.

Și-ntr-o zi, pe cerul stins,

Vei privi spre infinit,

Și vei ști că-n lumea ta,

Ai avut mereu o stea.

Pe fruntea ta mi-am pus bătaia vieții,

Și-am adormit în tine ca-ntr-un vers,

Apoi am strâns în suflet toți poeții,

Ca să-ți aprind o stea în univers.

Mi-ai dat tăceri mai grele decât munții,

Și le-am purtat cu teamă și suspin,

Sub pielea mea s-au adunat toți muții,

Și-am devenit treptat un pantomim.

Chiar m-am lăsat cu totul în cădere,

Plutind pe râuri repezi fără mal,

Iar apa toată izvora doar din durere,

Și-un urlet se-auzea din fiecare val.

Cu patos ți-am zidit o mănăstire,

Și-n mijloc ți-am făcut altar,

Ca să te rogi spre veșnică iubire,

Iubita mea cu sufletul precar.

Rămân pierdut în umbre și lumină,

În trupul tău mi-e cerul cel mai sfânt,

Și-am să te port cu mine-n rădăcină,

Să-mi fii de-a pururi apă și pământ.

Și așa trec zilele mele:

Uitat în zbor îmi este gândul,

Un gând răzleț ce-și pierde numele

Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul

La o viață

Monotonă,

Chinuită

Și absentă

Cu puterea unei vrăji

În al vieții ritm turbat

Îmi continui mersul lent

Reamintind

În gând

Cadența picăturilor de lacrimi,

Ce se prelingeau din inimile

Adânc străpunse de iubire

Patimă și durere,

Răcoare și ardoare,

Obsesie și lăsare.

Eu plec.
Acoperă-mi pașii cu lacrimi, 
cu flori și cu spini îi presoară,
iar umbra mea dulce
în gol să o vezi cum coboară
și-n miezul ei o lumină
e ceasul ce fuge,
ca o felină
rănita de-o armă,
de o inim-amară.

Eu plec.
Priveștemă-n ochi fără jale.
E prima si ultima oară
când timpul oprit e pe gene,
și noi împietriți.
Nu te teme!
O alta ca mine vreo dată
va face din pieptul să-ți sară,
ca pasarea fără de minți,
inima.
Inima ce mi-ai întins-o,
mi-ai pus-o în palme
și a fost a mea - toată.

Eu plec.
Acoperă golul din mine
cu golul ce naște în tine amarul.
Amarul din lumea întreagă.
Azi nu mai sunt eu.
Azi nu mai ești tu.
O alta e "dragă".
Cu-n altu-i mai bine
si viața - coșmarul-
ce naște în mine
o lipsa, un minus,
o urmă din tine. 

Eu plec.
M-ai rugat să te cânt la plecare,
să spun în cuvinte tot ce-am simțit.
Nu știi cât mă doare pustiul.
Pustiul i-o rană ca de cuțit,
lăsată de tine,
pe pieptul meu tot
de sus până jos, presărată cu sare.
Te las cu aceleași cuvinte
și glasul meu căuta viul
și vreau să îți spun - l-am găsit
și vreau să te mint
că mai simt
și vreau să rămân,
dar nu pot.

Mai intrebat daca te iubesc cu adevarat
Ti-am raspuns si nu am ezitat
Din tot sufletul meu te voi iubii mereu
Pentru ca tu esti totul meu

Mai bine sufar in tacere
Numai sa stiu ca tu esti bine
Ma multumesc cu ce pot
Fiinca te iubesc pe tine

Nu vreau sa ma lasi, orice ar fi
Pentru ca te iubesc si as suferii
Inima ar plange cu lacrimi de suspin
Si tu nu ai sti ca sufar pentru tine

Lucrul cel mai important
Pentru mine, este ca tu sa fi bine
Chiar daca voi suferii pt tine
Pentru ca te iubesc pe tine

Neconditionat vei simti
Iubirea mea fata de tine
Dar fara suferita si suspine
Te protejez ca sa fi tu bine

Plang uneori, fara ca tu sa sti
Ma intrebi ce am si cu zambet
Iti raspund…nu am nimic
Dar nu… respect ceea ce iubesc

Cand altii iti vor intoarce spatele
Eu voi fi langa tine
Voi merge pana in panzele albe pentru tine
Pentru ca… te respect si te iubesc

                 CB