Poems in the same category
De m-ai întreba vreodată
De m-ai întreba vreodată
Fluture de noapte
As vrea sa fiu un fluture de noapte
Ce ajungând în cămăruță ta
Timid sa bată din a lui aripa
Tânjind după privirea ta de-o clipă..
Apoi,cuminte sa se-aseze pe o carte
Privindu-te cum scrii,târziu în noapte,
Să îți atingă tâmpla gânditoare,
Si-apoi sa zboare iar,departe,
Purtând cu el câteva șoapte:
A fost un vis?
Îl voi păstra până dincolo de moarte..
Praf de amintiri
Gandurile involuntare,
Fara culoare,
Ma iau...apoi ma arunca
Intr-o prapastie
Denumita TRECUT
In care predomina
TACEREA.
Privesc...
Si observ cum
Amintirile
...negre...
...ca ochii tai...
Ce s-au invelit
Cu un strat
Inconmensurabil de praf
Ma cuprind stransss...
Cu bratele grele de griji
La pieptul lor
Cu speranta
Sa-mi recucereasca iarasi
Inima.
Iceland
In Iceland am plecat neechipat
De tot frumosul ce mi s-a dat
Sufletu-mi cânta de bucurii
Mintea-mi se îngusta in teorii
Și în tot acest frumos frumos
Nu am crezut ca loc mai are
Și alt frumos!
Părea totul plin,
Oricum mult peste ce îmi e alin…
Si bizar, brusc și dintr-o data,
O Aurora înstelată
Un cer întreg ea a umplut,
Incet încet…
Firesc,
simplu
și divin…
Tot cerul îmi era acum mai plin.
Și luminând în jur,
Se lumina si ea pe ea,
Și tot mai tare strălucea.
E cunoscut de prin vechime
Ca mintea,
nu poate să cuprindă sufletul..
Și ea, pe atuncea nu prea vedea
Ce tot mai tare strălucește
Ea.
Cerul ei,
Sufletul ei,
și în jur
totul lumina.
Și nori negrii de furtună când veneau
Se așezau…
Ploua putin…
Și apoi plecau…
Tot în lumina de senin!
Strat după strat
De Viu colorat,
Verde, roșu, mov, galben și auriu
Totul se-nvaluia în
Zâmbet și râs zglobiu
În clipe infinite
De firesc.
Inima-mi cânta
Mintea mi se rupea
Momentul era perfect
Când în zăpadă a luminat
O Aurora lucitoare
Cu zâmbet de copil
Într-o fervoare
Un înger ce îngerași făceai
Ea-i Aurora-mi boreală,
o ființă ancestrală
Sub mirajului căreia mă înclin
Îi mulțumești ca te-a lăsat s-o vezi
Pe cerul plin de alb și verzi
Și plec în lume incurcat,
Dar mult mai bogat
Căci viitor lumesc nu e
Dar dar etern angelic ea rămâne
Pe ceru-mi mai înstelat
Și luminat.
Focul
În vatră arde focul,
Privesc afară cum bate vântul,
În minte îmi fuge gândul
Cum mi a fost mie norocul
Să mi întâlnesc băiatul,
Târziu dar așa mi a fost destinul.
Dar oare? Va veni și pruncul?
Ce mi zgândărește sufletul.
În vatră arde focul
Dar și în inimă unde i locul
Pentru că îmi iubesc soțul.
Nu există iubirei fără sacrificii
Iubirea presupune multe sacrificii,
Pavând un drum neștiut în infinit,
Cu încercările urmate de beneficii
Trăite doar pentru un destin unit.
Renunți la orice să poți fi aproape,
La ceea ce poate alții ți-au șoptit.
Azi ai un cuget,care o să te scape
Și-o jumătate timpul său ți-a jertfit.
Rămâneți nedespărțiți întotdeauna,
Parcă ați forma în doi un tot întreg,
Căci ți-e sortită dragoste doar una,
Legătura defel nu las să o dezleg.
Nu ratați ca să trăiți din fiecare clipă,
Din plinătate sentimente se vor reda,
Des pe chip la celălalt se întruchipă,
În clipe dificile ambii nu puteți ceda.
Nu vei crede că altcineva-i mai bun,
Nici să fugi de ce îți este îngăduit,
Căci când ești fără ea,te faci nebun.
Realizezi că lași omul cel mai potrivit.
Other poems by the author
Vis
Eu nu regret ca te-am cunoscut
Și nici focul ce-n mine tu l-ai stârnit
Regret doar ca povestea s-a sfârșit
Traumatic...cu-n dor ce va arde la infinit.
Ai fost bucuria ce n-am mai simțit
Un vis ce părea a nu se sfarsi
Si deși încerc să merg mai departe
O parte din mine te ține aproape.
Încă mai cred undeva în adânc
Ca vom mai bea un vin in doi
Ca visul acesta deși pare stins
Încă mai poate renaște din gol.
Cealaltă parte din mine, rece,
Știe ca totul e doar o părere
Un vis pierdut in al iernii vânt
Ce lasa-n urmă dor și cuvânt.
Între vis și real, pendulez și mă frâng
Cu inima prinsa-n ce-i drept și nedrept
Și deși știu că noi nu vom mai fi
Intr-o parte din mine...esti visul ce va dăinui
Sfarsit de decembrie
Sfarsit de decembrie, lasă-mă să-ți spun...
Că noul an il sper ceva mai bun
Mi-ai fost furtunā, lacrimă și suferinţă
Mai presus de toate mi-ai fost dorinţă..
Sfârșit de an, mai scrie-mi o dată
De-ti amintești a noastră poveste ciudată
Eu să-ți spun că tot anul în versuri te-am scris
Să-ți scriu îmi era frică de ce mi-ai fi zis.
Sfarsit de decembrie, lasă-mă să-ți spun....
Că în lipsa ta nu am știut să mă adun
Și stiu că nimic nu se va schimba dacă te întorci
M-am cam obișnuit cu lipsa pe care o provoci...
Scriu despre tine...
Și ma întreb uneori dacă scriind despre tine,
Nu ti-am transformat prezența, intr-o relicva a inimii,
O carte cu poezii ce pare fără sfârșit
De teamă să nu te pierd...atât de mult te-am prețuit!
Fiecare vers îmi adie cald peste tăcerea dintre noi,
E-un ecou al clipelor frumoase ce le-am trăit in doi,
Ca niște licurici ce rătăcesc în fiecare noapte
Ce nu vor să-și ia zborul din povestea noastră...
Și nu regret...nici o tăcere, nici o virgulă, nici un rând
Pentru că-n poezii ai fost mereu cu mine, dulce plăcere,
Regret doar al tău greu, ultim cuvânt
Ce printre rânduri încă scrie atâta durere...
Așa pot să te păstrez frumos, în umbra zecilor de rânduri
Chiar dacă e puțin...doar niște iluzii, clipe furate
Doar așa pot lipsa ta, azi cronică, să o îndur
E tot ce pot să fac când dorul te strigă cu intensitate.
Poesièe forcèe
Și m-ai forțat să plec iubind
Și mă privesc acum murind,
Cu fiecare clipă care trece
Mă simt pustie, tristă, rece.
Și m-ai forțat să plec iubind
Azi mă prefac că pot zâmbi,
Incerc la toate să fac fată
Dar sufletul mi-e fără viața.
Și m-ai forțat să plec iubind
Cu simțurile pâlpâind,
Ce mereu mor, apoi învie
Să moară iarăși pe hârtie.
Da! M-ai forțat să plec iubind
Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.
$i nici cea mai întunecată poezie
Nu redă durerea ce zace în mine.
Forțată am plecat, fiind
Un ultim vin în doi dorind.
Și nu trăiesc și nici nu mor
Și port în suflet răni ce dor.
Retoric
Emotii, dor, batai de inimă accelerate
Toate-s cuprinse în paradisul meu
Unde serile imi pun în gând speranțe
Ca intr-o zi voi mai gusta din vinul tău...
Căci mi-ai rămas amprentă-n suflet
Și m-ai blocat să-ți fiu doar in tacere
Unde scrisul mi-e singurul urlet
Ce strigă în versuri a mea durere.
Mi l-ai lăsat dorință veșnică
Intr-un pahar gol in eternitate
Îmi e intens in amintire... încă
L-ai interzis... sa-l lași ca amintire
Ti s-a părut o... ilegalitate?!
Dor hoinar
obrajii imi ard,
talpile mi-s reci,
gândul imi fuge la tine,
nicicum nu îmi treci.
simt cum îmi fuge
lumea de sub picioare
e de la anotimp, sau..
anotimpul ești tu, oare?
inchid și redeschid,
pagini, poze,mesaje,
dorul doare mai mult
ca acu'-n tatuaje.
te visez, mă trezesc,
nimic nu-i real,
esti prea departe,
alt capăt, alt mal..
deschid ochii
nu te mai caut,
puţin te mai plâng
inima nu vrea
sa te mai simta
am gol în stomac,
fluturi morți,
am dorul hoinar
fără țintă..