Amurgul ultimei iubiri

Abonamentul fericirii

-Buna ziua, doresc sa procur abonamentul fericirii
Am exclamat in magazinul iubirii
-Sigur
Mi-a răspuns vânzătoarea
-Costa zero lei

Mi-a răspuns administratoarea

-Așa ieftin?
Am întrebat entuziasmat
-Da
Mi-a răspuns ea cam detașat
Fără sa ma gândesc mult l-am procurat
Dar...
Abia ajuns acasă am observat
Ca la pachet mergea si sufletul îndurerat
O picătura de suferința, un vis spulberat
O mare de lacrimi si un copil disperat
Abia atunci am înțeles
Fericirea are sens

Dar târziu am realizat

Ce preț imens am achitat

     Sa-ti simt buzele impletindu-se cu ale mele

     Sa simt ca timpul s-a oprit

     Sa simt ca-mi sare inima din piept

     Sa stiu ca doar tu ai acest efect

Mi-i roșu gurmazul de- atîta -ncordare
Si ochiul mi-i aspru de- atîta mirare.
O frunză pe apă, i-o frunză ce doare,
I-o mâina întinsă de-a morții salvare.

De cînd am ales să mă duc de la tine
Un sânge amar îmi curge în vine
N-au cum să -nțeleagă, străinii de mine,
Povara ce-o port, spre a lor fericire.

Grăbiți, ei m-au scos din brațele - ți reci,
Dar poate și singur ai vrut ca să pleci;
Departe de mine să fii tu în veci
Si doar ca fantoma prin față să -mi treci...

...Deschisă -i fereastra din nou către lume
Si ceru-i albastru, dar ochiu-mi apune
Din litere grele-n cercând să adune
Un nume, pe buzele mele, un nume.

Am căutat prin labirintul vieții

Crezând că undeva te voi afla,

M-am rătăcit și nu știu drumul

Și simt că mi-am agravat boala

Nu e durerea trupului de lut

Și suferință fără vreun leac,

E starea omului îndrăgostit

Ce rana nu o coși cu firu-n ac

Te-am căutat prin multe locuri

Dar nicăieri nu te-am găsit,

Poate că te-ai ascuns de mine

Sau poate...vai...chiar ai murit

Mult mi-aș dori în astă viață

Să prind curaj și să mărturisesc,

Că doar tu îmi ești ființa dragă

Și unica femeie pe care o iubesc

Nu m-am oprit din căutare

Și încă sper c-am s-o găsesc,

Doar frică-mi este că anii trec

Și eu, puțin câte puțin..îmbătrânesc!

Într-o zi așa banală

Am murit... ca să învie

Și-n cenușa incoloră

Scrisesem ultima poezie;

Lacrima tradus am în cuvinte

Cu suflarea-mi sublimată pe morminte;

Ei trăiesc ca să omoare

Fiecare rază de soare

''dar existența răului nu poate diminua

greutatea Slavei Domnului'' (C. S. Lewis filozof creștin)

Caractelul Său este descoperit teluricilor

''Căci el face să răsară soarele

peste cei răi și peste cei buni''( matei 5 cu versetul 45)

Ca ucigașii să n-aibă nici o scuză

Când vor da socoteală...

Mi-aș dori să prețuiască talentele lor

În loc să se compare cu ceilalți;

Să se afunde-n nemulțumire ca-n tro mlastină

Și să nu mai vadă-n veci luciditatea cerului...

Dacă sămânța minusculă nu moare

Nicio floare parfumată nu răsare;

noi nu înțelegem pe deplin

Caracterul Domnului cât este de senin.

Am murit ca o stea radioasă(radioasă=veselă, care răspândește raze de lumină)

Într-o explozie succintă, fabuloasă

Ca în lumina difuză degajată

Să las în noapte o speranță...

și toată frumusețea ce te sensibilizează

în natură, în iubire si-n speranță

rănile sufletului le cicatrizează...

să prindă contur în viața ta;

credința într-un dumnezeu inegalabil de bun

Am murit... ca să învie

Rostise scumpul mântuitor

Când în templul celest(Sanctuar) 

Lăcrima mijlocitor...

ca să întregească numărul celor aleși

El continua ispășirea păcatului agrest

Am murit... ca să învie

mulți, mulți au murit

Și-au pironit natura păcătoasă pe o cruce;

Și au vestit evanghelia și la răscruce

(răscruce=moment hotărâtor în viața unui om)

Pentru ca rugăciunea lor să se reflecte

În viața lor...

Și iubirea lor să acopere

Multe neajunsuri, multe dureri...

(a vesti evanghelia înseamnă și să îți trăiești viața in sfințenie și dedicare pentru alții)

Astfel toți ce vor primi solia harului

Și își vor spăla hainele în sângele mielului;(simbol din cartea Apocalipsa pentru Isus)

Vor învia in ziua de apoi

Nu își vor mai aminti gustul necazului.

Pictor trist în visul meu

Mă pictez ca un erou

Salvându-te pe tine

Pentru mine.

Amândoi într-un tablou

Tu ești sunet, eu ecou

Extensia sufletului meu,

Mă pictez al tău erou.

Și prin negura uitării

Tu ești numele iubirii

În visul meu… eu visul tău,

Mă visezi al tău erou.

Și-n albastrul mării

În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.

Te salvez de la uitare

Și te mângâi cu o floare

Eternitatea ne așteaptă

Într-o lume dreaptă. 

Tu ești pată de culoare

Eu sunt singur și mă doare

Te pictez cum te-am iubit…

Povestea mea fără sfârșit. 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

“Unde-i Arthur, Regele padurii?”

Na-i auzit? Imperiul lui demult e distrus,

Iar supusii lui acum sunt pierduti

“Dar Arthur?” La omorat un prinț intrus

Nu plange Maică Romanie dupa ai tai copii

Care cu pietul lor te-au aparat de tirani

In timp ce un taran roman se lupta cu 10 mercenari

Aparant acest pamant al Sfintei Maici

“Eu mor pentru natiune”

Aclama Horia cu iubire

A fii patriot nu e merit, e datorie

Arthur!, sa te odihnesti in pace!

Prin atata confuziune 

Pamantul ăsta ne aparține

Tine minte draga române

“ROVINE, NU RUINE!”

Da nimanui nu-i pasa, e dat uitarii

Falsele sisteme astupa scrierile sfinte

Iar usor usor istoria va fi data executarii

Si vor fi calcate in picioare a eroilor morminte

În vasta întindere a pânzei existenței deasă,

Unde umbrele dansează și lumina încântă,

Adâncimea strângerii iubirii devine clară,

Ca inimile împletite ce bat impreuna, fără teamă.

În tapiseria vieții, ești firul meu de aur,

Împletindu-mi fiecare gând, cuvânt și fapt,

Parte integrantă a ființei mele de tezaur

Căci fără tine, sunt pierdut, nevăzut .

În labirintul iubirii, ești steaua mea călăuzitoare,

Luminând calea, atât aproape cât și-n departări,

Iar furtunile pot răvăși și vânturile să sufle,

Cu tine lângă mine, nu mă tem de nici un vai.

În această lume crudă si-atât de vastă ,

Tu ești ancora care mă ține întreg,

Fără tine, nu sunt decât o piatră goală,

Un simplu ecou al unui suflet bleg.

Tu ești melodia cântecului meu tăcut,

Culorile care pictează cerul meu în tonuri gri,

Fără tine, nu sunt decât un trecut uitat,

Pierdut în sălbăticie, incapabil a grăi.

Caut intre spini, cuvinte de intelepte
Ca sa ma pot lega spiritual de pământ
Dar am găsit doar vorbe invrâjbite
Reușind totodată sa ma dezleg de jurământ

Vreau sa imi iau ramas bun tata.
Plec si nu mai vin niciodata aici,
Trebuie sa intelegi un lucru fiindcă….
Din locul unde plec nu ma mai întorc in veci.

Aud cel mai din urmă, al iubirii geamatul
Dar nu prea pot sa ii inteleg al lui, freamatul.
Truda din munca lui devenise doar fărâmări,
Iar acum ii aud cea din urma a sa chemari:

“Pentru tot ce a fost, pentru tot ce va fi
Te rog sa iti mai acorzi, o singura zi
Poate suntem cretini, poate suntem nebuni
Dar avem de predat predat gestiuni….”

Simte-am cum lacrimile mortii fata-invadau:
“Tie oricum iti sunt dator sa te dau
Celor mai mari din urmă tulburări
E un nou adevar, doi straini…doi straini”

Iar tu fara sa vrei, vei simti cum fioru trecu
Si-ai sa vrei sa arati ca-n poeme esti tu.
Si incurand te vei razboi sa le poti demonstra
Ca la mine in vers, este chiar viata ta…

Si iti vor contesta umilind dreptul tău,
Dar n-am sa te numesc ca nu-ti fac vreun rau
Si vei face un recurs ca intr-o zi ai sa vrei
Sa arati cine ai fost printre-atatea femei

Da eu voi fi, cel din urma atuu
Declarand subit ca n-am sa-ti mai fiu
Si trecand din lume, o sa-ti afirm
Ca sunt sotul tau legitim

Presar vorbe fierbinti
Pe soluti nefertile,
Dar cultiv numai nelinisti,
Hranindu-mi tulburarile.

Da‘ visatorii nu mor niciodata
Chiar daca nu miroase a speranta,
In timp ce ingerii cathehizeaza
Vorbe vajnice intr-o limba codata.

Ancolez piese de rebut stricate
Formand visuri si sperante
In timp ce creez in nestire
O fauna de reduta fara iesire.

Dar eu sunt zeul meu
Provenit din inima de elizeu
Dependent de Demnezeu
Ma intrept direct spre apogeu

Ești frumoasă.... 

Cu o aură prețioasă, 

Vocea ta armonioasă

Imi gadilă inima vijelioasă

In timp ce o infectezi cu iubire

Ești faimoasă... 

Cu o privire minutioasă,

Atenția ta suavă, 

Imi stârnește gandirea focoasă

Si ma pierd in a ta sedație

Ești prețioasă.... 

Cu o atigere cremoasă,

Mangaierea ta gratioasă

Usoară peste pielea mea vicioasă

Mă face să ma pierd in a ta zădărnicie. 

Privirea ta, ochii tăi mă treziseră

La fel si firea mea o stârniseră

Dorințe fierbinți mi-ai zămislit 

Inima mea te dorește necontenit

Intre noi se stârnește un război

De emoții nesfârșite 

In timp ce suntem goi

De dorințe nesăvârșite

Te aștept ca sa vi

Ca să te pot privi, 

Căci am început a mă îmbolnăvi

De a ta frumusețe. 

Căci dacă n-ai sa vi

Cer despagubiri

Si sa imi platesti in iubire

Cât pentru intreaga omenire

Simt fiorii, trebuie să lupt

Cu tine am luat totul de la-nceput,

Ce este intre noi este preconceput, 

Iubirea noastră e de nepriceput

Despre mine sa proscris

Să-ți cad in abisul interzis

In felul tău greu de ucis. 

Ma restrâng circumscris

In sufletul tău sui-generis