În ajun de Crăciun!

La tine am văzut lumina

Și raza sufletului meu,

Și te-am rugat să vii la mine

Când îmi era destul de greu

La tine se vedea bunătatea

În timp ce eu mult rău făceam,

Și ți-am cerut să-mi dai și mie

Un leac la suferința ce-o aveam

Spre tine m-a condus destinul

Și-am devenit puțin mai bun,

O mână mi-ai întins să prind

Și am pornit pe-același drum

La tine mi-am aflat iubirea

Pe care-n viață o căutam,

Acum tu îmi lumini cărarea

Și-s vindecat de ce boleam

În mine există mulțumire

Și-s fericit că ești soția mea,

Mă simt că-s omul împlinit

Cu tine, unde îmi e și..dragostea!

Când ajungi să-ți numeri anii

Tare-ai vrea să oprești roata,

Sau măcar timpul s-o strice

S-o repari și să-ți vezi soarta

Când ești tânăr habar n-ai

Cât de ușor trece vremea,

Gându-ți este doar s-aduni

Și să îți sporești averea

Când îți faci un rost în viață

Uiți spre cer să mai privești,

Și gândești că tot ți se cuvine

N-ai de ce cuiva, să mulțumești

Când apar dureri, nevoi în casă

Atunci grabnic pe pământ cobori,

Și-ntelegi că ești un simplu călător

Cu bilet plătit sau nu și, ai să zbori

Când ești sănătos și ai de toate

Nu uita ca mâine vei fi un bătrân,

Viața nu ți-o irosi că vorba spune

Apa trece, pietrele și faptele rămân!

Cândva tare demult am întâlnit-o

Și de atunci îmi este stăpâna inimii,

Doar ea-mi aduce liniște și pace

Când necăjit dau drumul...lacrimii. 

Eram doi tineri, plecați prin lume

Când unul pe altul ne-am chemat,

Și de atunci până azi, vouă vă scriu

Capul pe umăru-i...mi-am rezemat. 

A fost și bine dar și mult necaz

C-așa-i lăsat în astă lume mică,

Am fost pe val dar și-n...adânc

Simțind cum Domnul...ne ridică. 

De partea noastra-fost iubirea

Și dragostea curată, nu mimată,

Din care ni s-a născut feciorul

Odor în casă, ce mi-a spus tată. 

Acum când anii ne sunt numărați

Ne prețuim, iubim și mulțumim,

Celui ce ne-a legat sub jurământ

Și-n binecuvântarea Lui...trăim!

Ești a mea, de când ne știm

Și-n doi formăm perechea,

În astă lume, plină de păcat

Ferind de gura lumii..urechea. 

Idila, a început din facultate

Și dus-a fost într-o prietenie,

Care în timp a devenit iubire

Trezindu-ne, apoi, soț și soție. 

Am navigat, doar împreună

Și valul vieții nu ne-a clintit,

Iar când necazuri au apărut

De jurământ..ne-am amintit. 

De-a fost frumos, ușor sau greu

Rugă la EL, am înălțat și mulțumit,

Că binecuvântări..primim în casă

Iar visul de iubire, e unul, împlinit.

 Din dragoste, ni s-a născut feciorul

Ce-n casă ne-a adus..atâta bucurie,

Care acum e învățat cu multă carte

Iar eu, un fericit, lângă a mea Mărie. 

Timpul s-a scurs și ani mulți a lăsat

Pe noi și-a noastră...lungă căsnicie,

Cu toate astea, iubirea merge inainte

Până ce Domnul...zice stop...călătorie!

Mereu am vrut să scriu,

Un rând, poate o strofă,

Prin vers eu s-o descriu,

Pe-a noastra, iubită profă

Te-am întâlnit în liceu,

Unde româna ne predai,

Erai pentru noi un zeu,

Când de români vorbeai

Ora era atât de scurtă,

Când poezii ne recitai,

Aveam cu toții gura mută,

Pentru că tu ne captivai

Ne-ai spus să iubim limba,

În care-au scris poeții noștri,

Și bine să ne alegem vorba,

Să ne-nțeleagă chiar și proștii

Și ne-ai mai spus să nu uităm,

Când mari în viață vom ajunge,

De adevăr să nu ne-ndepărtăm,

Chiar atunci când ochiul plânge

Privirea blândă ne-a însoțit,

Pe drumul greu spre afirmare,

Și de povața ta ne-am amintit,

Cuvântul dat să fie de onoare

..........................

Când astăzi scriu, demult tu ai plecat,

Româna s-o predai în Cer cu grai curat,

Eu voi rămâne pe veci elevu-ndurerat,

Ce versul tău cu drag...cândva l-a ascultat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

E dimineață iar și, singur sunt

În camera unde iubeam odată,

Pe cineva ce o doream jumatea

Și lângă care, poate devin și..tată. 

Dar, viața este uneori nedreaptă

Cu cel îndrăgostit, făr'a primi iubire,

Degeaba crezi în visul tău și soartă

Când ce trăiești este...doar amăgire. 

Nu pot să cred că am trăit minciuna

Și am sperat în dragostea adevărată,

Până ce ochii minții, larg am deschis

Înțelegând că inima-i la altul...dată. 

A fost cam greu să-mi vindec rana

Și oblogesc durerea ce mă măcina,

Pân 'într-o zi când buna mea colegă

Mi-a spus s-o uit că...nu mă merita. 

Destul de rușinat la dânsa am privit

Simțindu-i dragostea curată în priviri,

Ce îmi zicea..iubirea mea te-așteaptă

Așa că doar renunță...la alte cuceriri. 

Și de aici a început povestea noastră

Pe care azi prin vers mi-o povestesc,

Colega-mi este acum, soția scumpă

Cu care am..urmaș și fericit..trăiesc!

Miroase pe la noi pe-acas’ a iarnă

Şi-a sărbători venite de demult,

Să ne aducă iar şi iar lumină

Din steaua lui Iisus,Cel Renăscut!

Miroase-a vâsc şi brad,la colţ de stradă,

A cozonaci pufoşi,puşi la crescut.

E gălăgie de copii,cu sănii,

Ce strâng covrigi şi mere,ca-n trecut!

Îmi amintesc cum fremăta tot satul,

Cum strălucea,în prag de sărbători...

Cum răsuna vreun cântec spus de tata,

Când aşteptam,cu drag,colindători...

Nu ne păsa,atunci,că n-avem filme

Sau că-nvăţam la lampă,morţi de somn!

Iar mama..nu stătea cu teama

Că n-are bani sa cumpere  nici pom.

Şi-acum revăd imagini ca de basm.

Cu bradul gata-n seara de Ajun...

Da-n mintea mea,Gerilă a rămas

Tot mai bogat,mai bun ca Moş Crăciun!!!

Dac-aş putea să-nchid ochii uşor

Şi nasul cald,de geam,să mi-l lipesc,

Ca un copil,de şapte ani,ţi-aş cere

Zăpada de atunci..s-o mai privesc!

Să simt măcar o zi din acel timp,

În iarna asta plină de suspine!

Şi să mă-nveţi,Iisuse,iar să râd,

Să mă încarci cu dragostea din tine!!

E  Ajunul Crăciunului, spre înserare…
Ca în povești un băiețel  cu ochii două mure, cu glasu-i divin colindă la o ușă , colindu-i despre o veste minunată, s-a născut IISUS. Un timp nemăsurat ușa rămâne închisă și între ezitarea de a pleca și îndemnul de a colinda ,se duce la altă ușă și cântă ,, Steaua sus răsare ca o taină mare,,..Deodată ușa se deschide izbită de un copil care, întâmpină colindătorul cu o pușcă de jucărie, da, era o jucărie, țipând  poc, poc, ca într-un joc pe telefon. Micuțul colindător nu se sperie, mai mult se miră de urâțenia jucăriei. Mama copilului dă colindătorului  o portocală și un bănuț , copilul mulțumește cu urarea ,,  sărbători fericite,, în timp ce băiatul cu pușca jucărie,  continuă să strige  poc, poc , satisfăcut de jucăria lui… De undeva, cineva , spune colindătorului  mai mult strigând, să închidă  bine ușa de la intrare când pleacă.
Afară ninge…Copilul se joacă cu fulgii  de zăpadă întrebându-i :
-Voi l-ați văzut pe  Moș Crăciun ? Veselindu-se prin zăpadă copilul se pierde-n jocul fulgilor. 
La un interfon un copil, abia ajungând la el, cântă cu glasul un pic tremurat  ,,Florile dalbe,,, apoi spune, crezând că-i auzit :
-,,Vă rog, dacă primiți colindători,  , ,, Deschide ușa creștine ,,…!
Ușa a rămas închisă…

Nu-i vina ta copile
Că geamul sufletului tău
În seara sfântă de Ajun
Mereu privește în neștire,
Privește depărtarea ca pe-un hău.
Nu-i vina ta copile
Părinții la muncă au plecat
Tu ai rămas plângând în prag
De mână cu bunica
lacrimile ea ți-a alinat.
Pe-un drum greu,  bolovănos, uscat
Părinții pașii își târau,
Trecând  înlăcrimați pârâul
Din gând în gând privindu-vă cu drag.

……………………………………………

Din prea multă liniște în casă
Evlavios colinde cântă harpa
Tu, copile,la fereastră într-un oftat
Aștepți pe mama, aștepți pe tata…
Să - ți dea  promisă   mângâiere.
Fulgi albi  colindă  pe o ghirlandă
Neîmpodobit , într-un ungher uitat,
Brăduțului   crengile i s-au uscat.
Nu-i vina ta copile…

………………………………………………………

Cu mâinile împreunate,
În genunchi stând la  icoană
Spune Crezul bătrânica
Cu glas domol se roagă
Pentru  nepot să i-s-aducă
În visul ce-i alintă  somnul,
Un brăduț frumos împodobit.

…………………………………………………

Din picuri de singurătate
Noian de gânduri trimite
Bunicuța,  spre depărtate zări
Apoi,  de noapte bună,
Copilul primește-o caldă sărutare
În seara sfântă de Crăciun.

1.Prin zăpadă albă și pură

În noaptea sfântă de Crăciun

Colindăm cu inimă plină de căldură

Spre casele luminate de lumină divină

2: Îngerii cântă în coruri cerești

Vestind nașterea Mântuitorului iubit

Cu bucurie și speranță în sufletele noastre nestemate

Purtăm vestea cea mare prin fiecare colind rostit

3: La uși batem cu blândețe și respect

Cerând voie să intrăm în căminul vostru frumos

Cu colindele noastre vesele și perfecte

Aducem bucurie și pace, ca un dar prețios

 4: Lumânările ardeau cu foc aprins

În bradul împodobit cu dragoste și grijă

Ne rugăm ca în sufletele voastre să pătrundă lumină și senin

Și să vă umple viața de bucurie și fericirea cea mai înaltă

 5: În colindul nostru aducem binecuvântare

Pentru fiecare casă, pentru fiecare familie

Sărbătorim nașterea Domnului cu mare cinstire

Și ne dorim ca pacea să domnească în întreaga lume, în vecie

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

Moș Crăciun avea un nume banal,

Atunci când trăia ca un simplu om.

Acest Nicolae era real.

Ca un creștin trăia, fiind bonom.

Părinții i-au murit când era mic.

Era grec și trăia într-un sătuc.

Precum arca din timpul noetic

Și-a făcut sania, din lemn de nuc.

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

Sub Dioclețian a devenit

Faimos episcop în misiune.

A fost întemnițat și chinuit,

Dar a rezistat prin rugăciune.

Faptele lui Nicolae cel Sfânt,

Au devenit arhicunoscute.

El a lucrat cu-al Domnului cuvânt

Pe cei nevoiași ca să-i ajute.

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

El a devenit chiar Dutch Sinter Klass~

un nume dat de copii în ajun.

Haina-i bisericească a rămas

Pentru ei costumul lui Moș Crăciun.

De-atunci, ei îl așteaptă să vină

Cu sania lui plină de daruri;

Un brad de Crăciun stă în lumină~

Reni ce vin dinspre polare ghețuri.

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

Pe hornul casei pline de copii,

El se cațără și alunecă

Din sania cu reni, fără aripi ~

Lasă cadoul și apoi pleacă.

Din barbă~ praf de stele-n noapte

El gonește și cântă-n Lumină.

Aude-a rugăciunilor șoapte.

Un ultim horn când noaptea se termină.

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

Sunt zile când e liniște în jur, parcă îmi este mai bine.

Nu mă mai preocupă multe teme, cum ar fi: iubirea, moda, călătoriile, averea.

    Dar inima mi-a rămas caldă, prietenoasă, umană și iubesc adevărul ori cum 

ar fi. Însă toate acestea generează mii și mii de gănduri.Deci nu sunt singură nici odată.

cu adevărat.

    Ce se petrece în lume e grav...și încă nu știm toate manevrele ce se fac la nivel înalt.

Trebuie să recunoaștem că toți suntem tensionați. Pentru mulți se va declanșa un adevărat iad

Cum să nu mă gândesc? Mă bucuram că venise pentru toți , încă o primăvară.

     Se destrămau zorii în adiera unei pale de vănt calm. Aerul puțin rece se lăsa respirat, 

aducându-mi miresme amestecate de la toți pomii grădinii. Plămânii s-au înviorat, trezindu-mi

dragostea de viață și mă sfătuiește: bucură-te, poate fi ultima primăvară....nu știm ce urmează....

                  va urma.