Nu-i vina ta

Ce mult te iubesc …
Îmi plac culorile tale toate
Și hainele franjurate
Din frunze de copaci luate.
Las  stropii ploii să mă ude
Nu fug de ploaie sub acoperiș
Când ceru-i  prea înnourat
Și aud plâns de crizantemă
Din petalele ce i s-au furat.
Te rog lasă-mă  să-ți gust
Gutuia dulce amăruie,
Să beau un pahar cu must
Și-apoi  nucile să-ți decojesc
Toamnă ce mult te iubesc !

Din frumoase crizanteme

Din frunze și foșnitoare șoapte

Peste noi și peste toate,

Toamna colanul și-a lăsat

Scriindu-și din tușe poeme.

Vântul fermecat de-a ei eșarfă

Adie ușor pe coarde de harfă

Și-alină genele nopții galant,

Cu brumă rece presărate.

Toamna zâmbește, în zare privește

Și ochii pomilor goi o privesc

Prin geamul umed al ploii

Frânturi de vitralii se risipesc

Pe veșmântul de mantie colorată,

Cu triste și vesele amintiri.

Dar,cohorte de nori se ivesc

Ar vrea toamna s-o alunge.

Îngrijorată , ea, strigă către cer:

Nu! Nu-i încă vremea de plecat…

Crizantemele petalele și le-au păstrat,

Mai am multe zorele înflorite

Și brândușele încă nu m-au sărutat.

Cerul, înduioșat, norii risipește

Iar peste noi și peste toate , toamna,

Toamna, încă, ne zâmbește.

E  Ajunul Crăciunului spre înserare…
Pe o stradă merg doi copii care, din când în când se joacă cu bulgări de zăpadă. Unul dintre ei spune celuilalt  să meargă acasă, îi  este frig și poate măcar anul acesta va veni Moș Crăciun și la ei. Amândoi sunt de acord. Unul dintre copii întreabă:                                                                   
- Ai brad împodobit acasă?
- Nu. De mulți ani nu am. Tata este șomer, mama are bani puțini…    
- Nici eu nu am , nu am avut niciodată brad împodobit. Cred că  Moș Crăciun de asta nu a venit la mine și nici anul acesta nu va veni…                                                                                   
Cum mergeau ei pe drum ,făcând din când  în când câte un bulgăr de zăpadă, frigul îi învăluie. Deodată în fața lor venea o mașină cu farurile luminoase, copiii se feresc pășind într-un morman de zăpadă .   Mașina încetinește, trece de copii ,dar imediat  în marșarier oprește lângă ei. Șoferul deschide ușa, îi întreabă ceva la care ei îi spun că sunt colindători, nu prea sunt primiți cu colindul și că le este frig, le-a intrat zăpada în pantofi și acum se duc spre casă, poate va veni Moș Crăciun și la ei… 
– Eu sunt Moș Crăciun ,spune  șoferul, hai urcați să vă duc cu mașina  pe fiecare la casa voastră, sania am lăsat-o în parcare. 
Fiecare copil  a ajuns acasă , au primit frumoase daruri și ceva bani de la Moș Crăciun ad - hoc care, i-a îmbrățișat cu drag, în timp ce ei i-au urat să fie mulți ani sănătos și să vină  la anul tot cu taxi.  Ajuns acasă taximetristul  primește reproșuri de la copiii lui pentru că a întârziat, întrebându-l de ce: 
-  Am întâlnit copilăria mea și-am stat un pic cu ea,  le-a răspuns  tatăl...  Dar, hai veniți să vă sărut și să vă dau daruri. Îmbrățișându-și copiii fericiți de darurile primite, își șterge o lacrimă ascunsă printre amintiri...   Afară  se aud colinde.                                                                                     
–  Copii! Deschideți ușa să intre colindătorii, le  spune mama …   Uneori Moș Crăciun lasă sania în parcare… 
Uneori…

Am găsit o filă din cartea vieții, cartea care nu poate fi lăsată pe etajeră, nu poate fi vândută dar, nici  împrumutată…

Viața-i  o carte în care , chiar și când îmi este greu 

În ea zilnic un vers îmi  scrie  ,  rar și o poezie

Dar, nedorit apare și actul dintr-o tragedie

Ce poate fi cândva , o filă pentru un expozeu

Dar niciodată viața nu mi-a fost o parodie…



Cartea vieții nu poate fi uitată pe  etajeră

Fiecare filă  este volantă și  efemeră

Zilnic  în ea se scrie,  din  ce-am iubit ce mai iubesc

Pentru  amurgul când   filele  cărții  le răsfoiesc

Așteptând clipa  eternă în care să mă  odihnesc …

În cartea vieții, în care nu am citit până la sfârșit, încă nu       s-a  scris că :

Sunt visul încolăcit

pe șiraguri de speranțe

Un nomad obosit

pe o dună de neputințe

Himeră pe taftaua nopții

Fără de sfârșit…

Sunt un ecou rătăcit, rătăcit  din care eu, culeg cuvinte…

Copacii trosnesc
sub greutatea gândurilor
Florile curg șuvoi
Ochii le primesc

Vântul norii a risipit
și liniștea pletelor.
Tu… de ce oare
pui mâna mea
pe mâna ta
Și amândouă unesc
Frunţile fierbinţi
La apus de soare.

Gânduri și flori
Amurg răvășit
Într-un cerc numai doi
Așteptăm răsplătiți
Roua din zori.

E ziuă și sună sirenele în disperare…!

E noapte și sună sirenele în disperare…!

Tăcuți și-nspăimântați copii rătăciți, copii cu mamele alături și câțiva bătrâni  care au mai putut ajunge, cu toții coboară în întunecatul adăpost.

Nimeni nu spune nimic, doar tresar la zgomotul exploziilor și își fac cruce. Din ce în ce mai des tresar și își fac cruce…

Un copil lipit de mama lui își face și el semnul crucii   imitând-o pe mamă și apoi cu mânuța la gură , păstrând liniștea din întuneric, îi spune: - Mami , dar eu mi-am făcut rugăciunea când am vrut să mă culc, de ce trebuie să mă mai închin? Acum știu de ce m-ai adus aici, ai vrut să mă pedepsești că  am plâns  la dentist, că nu am mers la grădiniță și că nu am mâncat tot din farfurie. Mami, îți promit că nu mai plâng la dentist, merg la grădiniță și voi mânca tot din farfurie. Te rog scoate-mă de aici, mă sperie întunericul și tresăririle tale…

Strângându-l la piept, mama îi spune tot în șoaptă, că o perioadă de timp nu va merge nici la dentist și nici la grădiniță.

- Dar la tobogan , în parc pot să mă duci?

 Într-un târziu mama îi spune că toboganul e sfărmat.

- Atunci , hai să plecăm de aici, eu am să mănânc tot din farfurie și nu vreau să vină tata acasă și să nu ne găsească. Te rog nu mai fi supărată pe mine.

În încăperea strâmtă și întunecată se aud plânsete și rugăciuni la Dumnezeu . Mama îi spune copilului că nu pe el este supărată, ea este supărată pe ,, RĂZBOI,,.

- Mami, am să-l pedepsesc eu pe ,,  RĂZBOI,,!

E întuneric, sirenele sună în disperare și se aud șoapte de durere. Din întuneric cineva… Sau toți spun ,, copile să pedepsești războiul….!

Astă seară  am plecat 

La urat și semânat

Fraților, stați pe lângă geam

Să vă urez de noul an. 

Urătura-i din străbuni 

Când oamenii erau mai buni

Și datenile s-au pătrat 

Cu tras de brazde și cu semânat.

Omului de la oraș, altă urătură-i fac

Să aveți căldură-n casă, ce pune pe masă,

Să aveți bani mai mulți în pungă

Și să vă găsească anul, într-un loc de muncă.

Dă Doamne să nu fii concediat 

Că atunci ești un om terminat.

De nu poți plăti facturile 

Nu te mai ajută lacrimle.

Celor, care sunt bogați, ce să le urez?

Oameni fără milă, fără nici un crez,

Pentru ei nu-s legi, nici datini

Ce știu ei ce-s alea lacrimi?

Eu, urez : pensionarul, angajatul, zilierul,

Și pe cei cu punga mică.

De ce le aduce anul nou, au frică,

Au bugete mici, sunt mereu datori 

Sărăcia, îi doare mult de sărbători.

Dragilor, vă urez, să aveți răbdare,

Nu se știe, când va fi și soare,

Nu uitați, să rămâneți oameni buni,

Așa, cum a fost ROMÂNUL din străbuni! 

, 

Vine MOȘ  Crăciun, voios

Sacu-i greu ce-l duce-n spate,

Cu urări de bine și sănătate

Prin orașe și prin sate.

Nu-i zăpadă dar e bine,

Drumurile-s desfundate

Porțile  stau descuiate

E zarvă, clinchete de clopoței 

ȘI un vesel  hăi, hăi, hăi.

Sărbătorile ne adună,

Dorurile ne cheamă acasă

Copiii și părinții ne cheamă

Și ROMÂNIA că ne este mamă!!!!!

Frunză lată din poieni,  

Sunt flăcău de la Deleni,  

Unde-i ceru' plin de stele  

Ca ochii muierii mele,

Frunza verde ca măslia,  

Sunt flăcău din Bucovina,  

Și-am venit în astă seară,  

Tocmai ici la dumneavoastră,  

Să vă spun, iubită gazdă,  

O pățanie de-a noastră.

Am plecat de-un an de-acasă  

Să îmi fac și eu nevastă  

Dintr-un sat, dintr-o comună,  

Să cunosc o mândră bună.

La distanță de vreo lună,  

Mi-am găsit o fată bună,  

Frumușică mai era,  

Dar de muncă nu știa.

Ea știa să se aranjeze,  

Machieze și penseze,  

Și pe-acasă nu dădea,  

Nici de tac-su o bătea.

Și de rău nu-i șade bine,  

Când se duce, parcă vine.  

De mâncare n-am ce zice,  

Face cate-o mămăligă,  

De nici câinii n-o mănâncă.  

Nici motanul de pe stradă  

N-o mănâncă, nici s-o vadă.  

Și de crudă ce era,  

Nici la porci nu le plăcea.

De sarmale ce pot zice?  

Îi place să le mănânce,  

De ziceam să-mi facă ea,  

Mă ducea la mumă-sa.

Zurgălăi și clopoței,  

Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!

Eu mi-am luat una mai mică,  

Ard-o focu de geloasă,  

Niciodată nu-mi dă pace,  

Și doar nervii știe să-i toace.

Cred că face și blesteme,  

Cum vede-n telenovele,  

Că de când eu sunt cu ea,  

Dau din necaz în belea.

Să vedeți și dumneavoastră,  

De credeți că n-am dreptate,  

Ce se întâmplă într-o seară,  

Când plecam spre aparate.

Ușurel mergeam pe stradă,  

Și-am văzut doi ochi de fată,  

Ochi căprui și buni de joc,  

De-am rămas oprit în loc.

Gându' iară îmi zbura,  

Limba mi se-ncâlcea,  

Graiul mi se bâlbâia,  

Iar inima mi se oprea.

Și-auleu, ce-aș fi vrut  

Ochii feti să-i sărut!  

Mă uitai ceva mai bine,  

Aoleu și vai de mine!  

Nu-i nici fată, nici nevastă,  

Era mă-sa la fereastră.  

Stătea dânsa și privea,  

Cum mă-ndrăgosteam de ea.

Și multe, multe am mai spune,  

Că noi știm destule glume.  

Și dac-am scăpa a spune,  

Multe zile am rămâne.

Iar acuma pe sfârșite,  

Am făcut o socoteală.  

Și-am să iau vreo trei parale  

Chiar din casa dumneavoastră.

Și de coniac o sticlă plină,  

Să-mi șterg gâtul de rugină.  

De-ați avea și sarmale,  

Să scăpăm noi și de foame.

Am mai veni și la anul care vine,  

Să vă găsim din nou cu bine.

Clopoței și zurgălăi,  

Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!  

Frunză verde ciocălăi,  

Și-nc-odată mai, flăcăi! Hăi, hăi!

În noaptea sfântă de Crăciun,

Luminițele strălucesc în drum.

Îngerii cântă cu voce blândă,

Vestind nașterea lui Isus în lumea bună 

Clopotele sună în depărtare,

Oamenii se-adună laolaltă-n caleașcare.

Cu suflete pline de bucurie și speranțe noi,

Sărbătorim împreună miracolul divin al Nașterii lui Hristos. 

Prin casele noastre se-arată lumina,

Dragostea și bunătatea ne unesc într-o singură linie fina.

Ne împodobim bradul cu straluciri colorate,

Și ne umplem inimile cu fericire și pace nesfârș În această zi specială, să fim uniți și darnici,

Spre cei în nevoi să fim mereu apropiși și blânzi.

Colindăm cu bucurie și zâmbet pe fețe,

Aducând speranță și iubire în inimi de toate felurile și vârste.

În jurul focului, în căldura casei noastre,

Ne adunăm cu cei dragi, împărțind povestiri și povești albe ca zăpada.

Cu fulgi de nea dansând în vântul rece de iarnă,

Simțim magia Crăciunului, o emoție ce nu se lasă uitată.

Sărbătorim nașterea Domnului cu cântece pline de har,

Rugându-ne pentru pace pe pământ și armonie-n dar.

Craciunul e timpul să dăruim și să primim cu inima deschisă,

Iubirea să fie darul nostru cel mai prețios, Continuând:

În fiecare an, sărbătorim cu bucurie,

Nașterea lui Isus, lumina noastră cea vie.

Să ne adunăm în jurul bradului împodobit,

Și să fim recunoscători pentru tot ce-am primit.

Dragă Moș Crăciun

Uite ce îți scriu eu acum,

Nu vreau dulciuri, jucării,

Vreau cu toți mai bun să fii.

La copii nevoiași,

Să le aduci pași mai voioași,

Gânduri bune mii și mii,

Să avem copii zglobii.

Și să zburde-n lung și-n lat,

Dă-le tot ce au visat.

Bucurie, sănătate,

Cărțicele, ciocolate,

Părinți buni și iubitori,

Dă-le îndată, tu când zbori.

Sunt zile când e liniște în jur, parcă îmi este mai bine.

Nu mă mai preocupă multe teme, cum ar fi: iubirea, moda, călătoriile, averea.

    Dar inima mi-a rămas caldă, prietenoasă, umană și iubesc adevărul ori cum 

ar fi. Însă toate acestea generează mii și mii de gănduri.Deci nu sunt singură nici odată.

cu adevărat.

    Ce se petrece în lume e grav...și încă nu știm toate manevrele ce se fac la nivel înalt.

Trebuie să recunoaștem că toți suntem tensionați. Pentru mulți se va declanșa un adevărat iad

Cum să nu mă gândesc? Mă bucuram că venise pentru toți , încă o primăvară.

     Se destrămau zorii în adiera unei pale de vănt calm. Aerul puțin rece se lăsa respirat, 

aducându-mi miresme amestecate de la toți pomii grădinii. Plămânii s-au înviorat, trezindu-mi

dragostea de viață și mă sfătuiește: bucură-te, poate fi ultima primăvară....nu știm ce urmează....

                  va urma.