La tine!

Dacă  și-ar pierde Terra  orbita

În pulberea  stelei  albastre...

Oare cum va fi lumina

Ferecată  cu zăvoare?

Vântul priponit în lanțuri,

Flora ,fauna pierdute

Luncile ,pădurile...

S-ar  preface în nimic.

Ce ar fi atunci Pământul?

Un nimic  în univers

Și din Galaxie șter...

Sub cerul plin de stele 

Împreună parcă zburăm printre ele,

Mică lună 

Iubirea o adună,

Cea împrăstiată prin univers 

De doi îndrăgostiți fără sens;

Pământul larg n-are habar 

Câte ți-am dat eu în dar,

Marea așteaptă 

Iubirea noastră, toată.

Fugim să dansăm în noapte

Pe simfonii în tone joase,

Mă apropii ușor 

Iar pe spate, simt fior,

Dansul se aproprie de final

Sfârșitul, credeam că e fatal.

Mi-ai luat mâna încet 

Și ți-ai dus-o la al tău piept.

Mi-ai șoptit ușor la ureche:

"Ea cere încă un dans, în pereche"

Dau din cap afirmativ 

Fără a avea motiv;

A dansa cu tine-n veci,

Sperând să nu pleci.

Al meu drag bujor,
Șiruri de gânduri îmbinate-n dulce dor,

Dirijate forme și simboluri pe hârtie,
Ale tale de drept ofer, numai ție.

Pe obrajii mei se aștern petale de regret, Etern în inimă ascund bătăliile sub dansul blând de balet.
Numesc acum fiecare stea pe cer, gând căzător ție,
Tot văl al nopții, ocean de cerneală, plină fâșie,
Rece partitură nocturnă, spre al meu dor, avarie,
Unde fără stele, noaptea trece pe vecie.

Tandrețea razelor nocturne, pe hârtie cunoscute
Iubirii ce aproape țin, numai printre ceruri apărute,
N-aș abandona, nici după dispariție de stele,
Etern aș sta, prin întunecate tablouri, grele.

Tot te-aș ruga pentru o scurtă privire,
O clipă, sufletului să-ți prezinte înscrisă făurire
Trudă cunoscută numai îngerilor pentru a știi
Unică, dar necomparată față de ochii tăi cenușii,
Laudă veșnică, demnă de sacrificiul celor vii.

Ție, scumpă muză,
Unice gânduri în cerneală îți dedic,
Cuvinte și lini din lună rază,
Ălei tale inimi, numai dor și apreciere ridic.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Am fost creata de un gand.

Ma plimb pe strazile din cer

Te vad visand cu capu-n palme

Ma apropii si te intreb

Ce vis cauti ,plin de farmec?

Tu m-ai chemat in noptile cu luna

Tu m-ai strigat

In zilele cu soare

Tu m-ai creat din inima plapanda

Tu m-ai adus in viata ta,pe mare.

Tu m-ai chemat prin vantul care zburda

Pe campul plin de flori si de albine

Tu m-ai iubit prin Univers

Atunci cand m-ai ales pe mine.

La poarta inimii am batut

Si am ales sa fiu vazuta

De tine cel ce m-a creat

Dintr-o dragoste pierduta.

Dacă tot ne spui povești

Bunicule ,bun și drag

Spune-mi cum era odată

Când te îndrăgosteai de o fată?

-Nepoțelul meu cel drag

Nu știu când ai crescut ,

Mai ieri te purtam pe gât

Și tu spuneai : SUNT MARE!

-De atunci vremea a trecut .

Acum ,vezi cât am crescut!.

-Care e întrebarea  ,spune

Nu te mai jena?

-Bunicule ,vreau să-mi spui :

Cum e când iubești întăi?

-E o întrebare curioasă!.

Fata, e cu tine în clasă?

-Dragul  meu pe vremea mea

 -Lucrurile stăteau altcumva :

Eram matur ,mă liberasem  din armată ,

Și  da ,m-am îndrăgostit  de o  fată

Cu ea mi-am trăit ,viața toată !...

Eşti ca o zi de martie, senină,
Ai ochii verzi, miroşi a primăvară
Privirea ta mă-nvăluie-n lumină
De parcă-n suflet soarele-mi coboară.

Muguri sfioşi pe dulci buzele tale
Încet se sparg şi-un zâmbet înfloreşte,
Iar razele-ţi sărută părul moale,
Când tu zâmbeşti, Primăvara zâmbeşte!

Şi uite, îmi topeşti cu-a ta căldură
Zăpada care peste vise-mi creşte,
Ai flori în păr şi eşti atât de pură
Eşti tot ce a mea inimă-şi doreşte!

Eşti ziua ce-o aştept de mult să vină
Din mine să alunge iarna rece,
Eşti ziua mea de martie, senină
Şi te iubesc mai mult, pe zi ce trece.

Mă plimb pe o alee pietruită 

Puțin mai sus de casa noastră, 

Și trag cu ochiul chipul să-ți văd 

Udând mușcata de la fereastră. 

Știu că privești și-mi vezi privirea 

Dar nu dorești să tragi perdeaua, 

Nu poți uita că am plecat atunci 

Când pe pământ se punea neaua. 

Nici eu nu am ceva de explicat 

Că doar am discutat cu voce tare, 

Și ne-am adus acuze fără număr 

Făr 'a rosti cuvântul greu...iertare. 

Acum zăpada s-a topit de mult 

Și primăvara frumusețea își arată, 

Aminte îmi aduc cum ne plimbam 

Nimic nu se vedea să ne despartă. 

Aș vrea să-ți fac un semn cu mâna 

Însă nu știu dacă ești singurică, 

Așa că am să mă întorc și mâine 

Sperând, poate perdeaua...se ridică!

Mi-e dor de satul de sub deal,

Unde-am învățat carte,

De oameni și de vorba lor,

De tata ce m-așteaptă

Mi-e dor de casa de la țară,

Și de copilăria mea,

Mi-e dor de tine scumpă mamă,

Că ai plecat făra-lăsa adresa ta

Mi-e dor de gârla de pe vale,

Plină de vacile ce le pășteam,

De apa din Siret-ul mare,

Unde noi vara ne scăldam

Mi-e dor și de bunicii mei,

Care demult s-au dus,

Îmi amintesc ce ei mi-au spus,

Să nu uiți copile de Iisus

Mi-e dor de drumul prăfuit,

Pe unde alergam desculț,

Ce bine-ar fi să fiu copil,

Cu minte de adult

Și îmi mai este tare dor,

De cei plecați în lumea fără dor,

Mi-e dor de toate cele,

Mi-e dor!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Ce noapte minunată am avut

Și-un vis așa frumos,

Era-i cu mine, era demult

Mergeam pe jos

În mână aveam multe flori

Culese în zori pentru doamna,

Călcam pe frunze și-nțelegeam

Vara s-a dus și-a sosit toamna

De mână strâns mă ținea mama

Și îmi căra ghiozdanul plin cu cărți,

Atentă mai era să nu mă scape

Știind ce mult iubesc să sar în bălți

În clasă am intrat cu mama

Și-n bancă ea m-a așezat,

Pe frunte m-a pupat în grabă

S-a-ntors și iute a plecat

Nedumerit am deschis ochii

Pe mama n-am mai văzut-o,

Și nici în bancă nu stăteam

Ce vis frumos..dar am pierdut-o!

.............. PS...........

Am evitat versul....de mâna mă zgâlția,

Și-o palmă peste cap ea îmi dădea!!!

...nu am ,,beneficiat" de rele tratamente

A mai trecut un an și tot aștept

Să te întorci la mine toamna asta,

Să stăm de vorbă, să ne povestim

Și sper să poți, chiar, s-o uiți pe fosta

Nu pot să-ți cer să vii și să rămâi

Când știu ce mult eu te-am rănit,

Că am plecat fără să spun o vorbă

Iar tu în urmă, ai plâns și suferit

Acum și eu îmi trăiesc suferința

Când înșelat și părăsit am fost,

Aș îndrăzni, ție să-ți cer iertare

Și să accept că și prostia are cost

Mult mi-a trebuit să aflu unde stai

Dar n-am avut curaj să vin spre tine,

Doar mesage de pe telefon am dat

Făr' a se-ntoarce vreun răspuns la mine

Dar voi lăsa mândria mult în spate

Și voi călători s-ajung degrab' la tine,

Pentru că simt că încă se mai poate

Să-ne-mpăcăm și să-te-ntorci la mine!

O creangă mi-a bătut în geam

Parcă dorind ceva să-mi spună,

Am înțeles uitându-mă la ram

Că toamna a venit cu a ei brumă

Privirea mi s-a dus către pământ

Și l-am văzut de frunze-acoperit,

E semn că vara de acum s-a dus

Și pomul plânge că este dezgolit

Arunc un ochi la florile din curte

Și văd c-au început să ofilească,

Și ele simt din plin răceala nopții

De care nu mai pot să se ferească

Pe cer zboară cârduri de cocori

Cu-n comandant în fruntea lor,

Gălăgioși se duc spre  alte zări

Și se întorc la cuib in anul viitor

Pe drum trec carele cu grâne

Ce vor fi puse toate în hambare,

E munca omului de peste anq

Și-a noastră gură de mâncare

Deschid fereastra, e răcoare

Și cu iuțeală o închid la loc,

Vorbesc cu creanga și o rog

Să-mi bată-n geam pân' o să fie...

lemn de foc!

Îmi amintesc cum îmi spuneai

Că sunt al tău unic talisman,

Și ce rapid tu te-ai schimbat

Și-am devenit al tău dușman

Răceala multă am simțit la tine

Și mai mereu motiv de ceartă,

Orice spuneam ducea la iritare

Iar eu naiv spuneam...mă iartă

Toți cei din jur mă întrebau?

De unde mi se trage supărarea,

Iar eu râzând le răspundeam

Sunt bine și coboram privirea

Târziu am înțeles ce se întâmplă

Când între noi nimic nu a mai fost,

Iar să lungim ceva ce nu mai merge

Era o pierdere de timp și fără rost

Și a urmat o despărțire tare grea

După un timp de viață împreună,

Iar rana ni s-a vindecat la amândoi

Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!