Vis
Ca spuma mării de ușoară,
În brațe-mi șezi și dormi,
Cu tine gândurile-mi zboară,
Iar ochiul minții mi-l răstorni.
Și pielea marmură-ți lucește,
Un crin cu albele-i petale,
Un dar din lumile celeste,
Un înger adormit în poale.
În somnul tău, eu visuri am,
Și tainic te sărut pe gură,
Iar luna râde pe sub geam,
Și miezul nopții încet bătură.
Ferice, mi te văd mireasă,
O, zâna mea fără povești,
Curând vei fi împărăteasă,
Regatul inimii să-l stăpânești.
Privesc a farmecului noapte,
Cu buza mea pe tâmplele-ți reci,
Și-ți murmur calde șoapte:
Rămâi, a mea... pe veci!
Poems in the same category
Azi
Azi
Chiar dacă azi...
poate pentru tine, numai însemn nimic,
eu nu te-am uitat...
ai intrat adânc
în zâmbetul,
în lacrima mea.
și adesea când oftez
nu stiu dacă sunt eu sau tu.
sau chiar acum...
când îți scriu,
oare cui îi este dor!
Mie sau ție?
Dar voi răspunde...să te apăr
Asa cum am făcut-o mere
că eu sunt acela
că eu
doar eu.
O LECȚIE DE VIAȚĂ -prima parte-
Sfârșitul de septembrie aduce soalele după câteva zile mohorâte, cu ploaie rece.
Razele soarelui își fac loc printre norii albi și fumurii,mângâind iarba încă verde.
Mulțimea de gângănii părăsește locurile ascunse și se pregătește pentru iarna ce
va veni ,bucurându-se de căldura soarelui.Salcâmii își pierd zilnic frunzele mici ,
lăsând în urmă ramuri goale.
Doamna Alina ,pensionară ,nu își găsește locul în camera mică. Privind la
televizor ,se simte obosită de aceleași știri și aceleași minciuni .Își bea ceaiul pe
balansoarul din fața casei și se lasă cuprinsă de visare .Nu sunt doar vise ,mai
curând amintiri Sunetul strident al sonerii o trezește din visare.Cine poate fi la ora asta
se întreabă ? se întreabă ea.Rămâne surprinsă când o vede la poartă pe buna ei prietenă
Ioana ,fostă colegă de serviciu .Ea cea care venea cu vești despre cunoștințele comune:Cum
o mai duc ,cine s-a dus ,cine a mai rămas .Alina îi pregătește o cană cu ceai ,iar Ioana se
așează comod în scaunul cu spătar înalt.
-Ce vești noi ai azi?-întreabă Alin .
-Nu vești bune -răspunde Ioana .A murit nevasta lui Victor ,Maria
-Dar era tănără ,ce s-a întâmplat?
-A fost un șoc pentru pentru mulți ,Maria arăta chiar foarte bine Ne-am întânlit nu de mult
la cumpărături .Cine ar fi bănuit că numai două luni o să plece pe ultimul drum ? A avt o înmormântare
frumoasă .A avut cine să o plângă - copii ,nurori ,nepoți .Victor era distrus .El știa că tu nu prea ieși
din perimetru tău de aceia nici nu te -a sunat .
-Știu ,Ioana. tot mai des ,aflăm că ,unul căte unul ,din generația noastră ne părăsesc.Știm că
ne va veni și nouă rândul Nu ne este teamă .Rostul vieții l-am îndeplinit -Am trăit alături de copiii mei
de nepoți și chiar de strănepoți . Ce-mi pot dori mai mult ?Soțul ,jumătatea mea ,a plecat ,lăsând un mare
gol în urmă.Zilele trebuie umplute cu ceva ,că amintirile nu sunt de ajuns .
-Alina ,am o veste bună .Adică eu ,Sanda și Mirela vrem să mergem undeva in concediu la
tratament ,nu vrei să mergi cu noi ?
-Îmi pare rău dar nu sunt în stare .Aceiași propunere mi-a făcut-o și sora mea ,exact acum un an
Cine ar fi crezut că nu voi mai avea altă ocaze să fiu cu ea ! Să-ți povestesc cum s-a întâmplat !
-Ne petreceam verile împreună la țarâ .Aveam căsuțe una lângă alta și comunicam printr-un
gard despărțitor,din dorința de a fi aproape .Am fost fericite că putram fi aproape măcar în timpul
verii.Cine ar fi bănuit că ne vedem pentru ultima oară?
-Surioară te las singură pentru o săptămână sau două că-mi vin copiii din afară în concediu
și să stau cu ei câteva zile ,apoi ei se duc la mare .Mai vorbim la telefon ! A plecat făcându-mi semne
din mână .Era o zi de luni .Marți a început o ploaie mocănească ,tot în jur era ud ,deci nu puteam
intra în grădină ,și m - am hotărât să plec și eu acasă și i -am comunicat surioarei mele că m-am
întors și eu în oraș și să nu-mi poarte de grijâ ;În fiecare dimineață ne salutăm la telefon .Ea îmi
spune că are musafiri care vor pleca la mare ,rămâne doar nepotul ei preferat să depene amintiri .
Sora mea își propusese lui Marius nepotul ei să meargă la cumpărături să-i cumpere un ceas de
valoare ,drept cadou de ziua copilului ,fiindcă pentru ea tot copil este .E ziua de vineri , ei au vizitat
magazinile până ce au găsit ceva să le placă Bunica era obosită dar și foarte fericită că nepotul
său pare să se bucure de cadouri .Marius o strânge în brațe și-i spune : Cât mă bucur mamaie ,
pentru cadouri și ce dor mi-a fost de tine spune el ,cu emoție
-Marius , eu sunt firavă pentru brațele tale antrenate spune bunica răzând .
-Eu ,plec în oraș să mă întânlesc cu prietenii mei ,nu sta cu grîjă, că mă întorc devreme .
-Bine ,Marius nu am să adorm pănă vii tu ,te aștept să mai stăm de vorbă .Într-un târziu ,Marius
intră în casă ca un vârtej ,o apucă pe bunică de umeri și o scoate pe balcon .Bunica se străduiește
să-i vadă ochii să înțeleagă ce se întâmplă ,dar vocea străină a lui Marius o înspăimântă .
-Nu țipa ! Nu țipa că te omor ! spune Marius ,având un cuțit mare de bucătărie în mână .
În chi avea o privire neomenească .țintind locul unde vre să atace.Bunica ,înțelegând ce se întâmplă ,
își apără disperată inima cu brațele ,dar criminalul își fixează ochii pe gâtul ei .O tăietură lungă de la ureche
la claviculă face ca sângele să curgă în voie.Bunica leșină ,Marius o consideră moartă .Îi caută telefonul
banii și valorile în casă ,apoi pleacă încuind ușa .Bunica își revine ,avea telefonul într-un buzunar
interior și apucă să sune la 112 apoi își pierde cunoștința .Poliția a fost promptă și salvarea a ajuns repede .
Bunica a fost dusă la spital operată în timpul nopții și a putut da relații cu ce s-a întâmplat .Am fost și am
văzut-o ,era de nerecunoscut .Lacrimile îi spălau fața care era tumefiată de la lovituri ,dantura spartă și multe
înțepături pe gât și pe brațe .Vocea îi era înecată de plânsul înterior .Câteva zile am tras speranțe .Pe 14 iulie
într-o zi de joi , sună telefonul iar vocea sugrumată a nepoatei mele :
-Tanti Alina nu știu cum să spun ....mama nu mai este ...Am rămas înlemnită ! Nu se poate , nu se poate
atât am putut spune ...și întrebarea : De ce Marius i-a luat viața celei care l-a iubit și crescut cu atâta drag ?
Nu am să înțeleg ,niciodată !
șfârșit
,,Ne cunoaștem din vedere" în norvegiană
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Vi kjenner hverandre av synet
hvor mange flyktige øyeblikk
aldri i veien for dem
de stoppet ikke
trygg og rask gange
Vi kjenner hverandre av synet
bare øynene i stillhet
sa de så mange ganger
alt de ønsket seg
da de møtte lyset sitt...
Ikke engang ved et uhell
Jeg sa ikke et ord
I så mange møter,
dette stirrende spillet
det underholdt oss begge.
Vi kjenner hverandre av synet
men det er alltid en glede
minnet å beholde
og anmeldelse
øynene du har kjent i en mannsalder
møtes om morgenen
og når det snør, og når det regner
i bil 179.
Vi kjenner hverandre av synet...
Og så!
Vi kjenner hverandre av synet
hvor mange flyktige øyeblikk
vi stoppet aldri på veien
trygg og rask gange
Vi kjenner hverandre av synet
bare øynene i stillhet
sa de så mange ganger
alt de ønsket seg
da de møtte lyset sitt...
Ikke engang ved et uhell
Jeg sa ikke et ord
I så mange møter,
dette stirrende spillet
det underholdt oss begge.
Vi kjenner hverandre av synet
men det er alltid en glede
minnet å beholde
og anmeldelse
øynene du har kjent i en mannsalder
møtes om morgenen
og når det snør, og når det regner
i bil 179.
Vi kjenner hverandre av synet...
Og så!
Te-as ruga
Te-aș ruga să vii cu mine
Pentru o clipă măcar
Într-un loc din altă lume
Unde visele nu au hotar.
Te-aș ruga să-mi stai alături
La ureche să-ti șoptesc
Dorul ce I-am strâns în mine
De când vise împletesc.
Te-aș ruga să mă asculți
Să-mi simți inima cum cântă
Însetată de ochii tăi căprui
Ce îmi spuneau că sunt dorită.
Te-aș ruga pentr-o ultimă dată
Să mă saruti, să mă îmbrățişezi
Un vin să mai ciocnim in noapte
Apoi să pleci, să nu te mai intorci.
Dar...m-ai "rugat" să uit de tine
Când dorul aprig ardea în mine
Mi-ai spus atât de rece, fără regret
"Nici o speranță!".. să-ți mai cer.
Si..m-ai "rugat" să uit de noi
Că nu-ți mai pasă mi-ai strigat
Dar n-ai gândit că am un suflet
Ce nu așa...te-a vrut uitat.
P.S
M-am tot rugat să te intorci
Așa m-a îndemnat instinctul
Că uneori și tu ai vrea
La un pahar de vin...sfârșitul.
Vino doamne
Vino doamne azi la noi,
Și ne scapă din nevoi.
Vino cu puterea ta,
Pentru a ne apăra.
Vino cu iubire mare,
Să ne dai la fiecare,
Din dragostea ta cea mare,
Aceea fericire care,
Doar tu o ai pentru noi.
Iartă-ne pe fiecare,
Ne îndrumă tot mereu,
Noi te lăudăm pe tine...
Pacea sfântă, e cu noi.
Îți mulțumim nencetat,
Ești cu noî e minunat,
ISUSE mare împărat.
Azi
Azi
Chiar dacă azi...
poate pentru tine, numai însemn nimic,
eu nu te-am uitat...
ai intrat adânc
în zâmbetul,
în lacrima mea.
și adesea când oftez
nu stiu dacă sunt eu sau tu.
sau chiar acum...
când îți scriu,
oare cui îi este dor!
Mie sau ție?
Dar voi răspunde...să te apăr
Asa cum am făcut-o mere
că eu sunt acela
că eu
doar eu.
O LECȚIE DE VIAȚĂ -prima parte-
Sfârșitul de septembrie aduce soalele după câteva zile mohorâte, cu ploaie rece.
Razele soarelui își fac loc printre norii albi și fumurii,mângâind iarba încă verde.
Mulțimea de gângănii părăsește locurile ascunse și se pregătește pentru iarna ce
va veni ,bucurându-se de căldura soarelui.Salcâmii își pierd zilnic frunzele mici ,
lăsând în urmă ramuri goale.
Doamna Alina ,pensionară ,nu își găsește locul în camera mică. Privind la
televizor ,se simte obosită de aceleași știri și aceleași minciuni .Își bea ceaiul pe
balansoarul din fața casei și se lasă cuprinsă de visare .Nu sunt doar vise ,mai
curând amintiri Sunetul strident al sonerii o trezește din visare.Cine poate fi la ora asta
se întreabă ? se întreabă ea.Rămâne surprinsă când o vede la poartă pe buna ei prietenă
Ioana ,fostă colegă de serviciu .Ea cea care venea cu vești despre cunoștințele comune:Cum
o mai duc ,cine s-a dus ,cine a mai rămas .Alina îi pregătește o cană cu ceai ,iar Ioana se
așează comod în scaunul cu spătar înalt.
-Ce vești noi ai azi?-întreabă Alin .
-Nu vești bune -răspunde Ioana .A murit nevasta lui Victor ,Maria
-Dar era tănără ,ce s-a întâmplat?
-A fost un șoc pentru pentru mulți ,Maria arăta chiar foarte bine Ne-am întânlit nu de mult
la cumpărături .Cine ar fi bănuit că numai două luni o să plece pe ultimul drum ? A avt o înmormântare
frumoasă .A avut cine să o plângă - copii ,nurori ,nepoți .Victor era distrus .El știa că tu nu prea ieși
din perimetru tău de aceia nici nu te -a sunat .
-Știu ,Ioana. tot mai des ,aflăm că ,unul căte unul ,din generația noastră ne părăsesc.Știm că
ne va veni și nouă rândul Nu ne este teamă .Rostul vieții l-am îndeplinit -Am trăit alături de copiii mei
de nepoți și chiar de strănepoți . Ce-mi pot dori mai mult ?Soțul ,jumătatea mea ,a plecat ,lăsând un mare
gol în urmă.Zilele trebuie umplute cu ceva ,că amintirile nu sunt de ajuns .
-Alina ,am o veste bună .Adică eu ,Sanda și Mirela vrem să mergem undeva in concediu la
tratament ,nu vrei să mergi cu noi ?
-Îmi pare rău dar nu sunt în stare .Aceiași propunere mi-a făcut-o și sora mea ,exact acum un an
Cine ar fi crezut că nu voi mai avea altă ocaze să fiu cu ea ! Să-ți povestesc cum s-a întâmplat !
-Ne petreceam verile împreună la țarâ .Aveam căsuțe una lângă alta și comunicam printr-un
gard despărțitor,din dorința de a fi aproape .Am fost fericite că putram fi aproape măcar în timpul
verii.Cine ar fi bănuit că ne vedem pentru ultima oară?
-Surioară te las singură pentru o săptămână sau două că-mi vin copiii din afară în concediu
și să stau cu ei câteva zile ,apoi ei se duc la mare .Mai vorbim la telefon ! A plecat făcându-mi semne
din mână .Era o zi de luni .Marți a început o ploaie mocănească ,tot în jur era ud ,deci nu puteam
intra în grădină ,și m - am hotărât să plec și eu acasă și i -am comunicat surioarei mele că m-am
întors și eu în oraș și să nu-mi poarte de grijâ ;În fiecare dimineață ne salutăm la telefon .Ea îmi
spune că are musafiri care vor pleca la mare ,rămâne doar nepotul ei preferat să depene amintiri .
Sora mea își propusese lui Marius nepotul ei să meargă la cumpărături să-i cumpere un ceas de
valoare ,drept cadou de ziua copilului ,fiindcă pentru ea tot copil este .E ziua de vineri , ei au vizitat
magazinile până ce au găsit ceva să le placă Bunica era obosită dar și foarte fericită că nepotul
său pare să se bucure de cadouri .Marius o strânge în brațe și-i spune : Cât mă bucur mamaie ,
pentru cadouri și ce dor mi-a fost de tine spune el ,cu emoție
-Marius , eu sunt firavă pentru brațele tale antrenate spune bunica răzând .
-Eu ,plec în oraș să mă întânlesc cu prietenii mei ,nu sta cu grîjă, că mă întorc devreme .
-Bine ,Marius nu am să adorm pănă vii tu ,te aștept să mai stăm de vorbă .Într-un târziu ,Marius
intră în casă ca un vârtej ,o apucă pe bunică de umeri și o scoate pe balcon .Bunica se străduiește
să-i vadă ochii să înțeleagă ce se întâmplă ,dar vocea străină a lui Marius o înspăimântă .
-Nu țipa ! Nu țipa că te omor ! spune Marius ,având un cuțit mare de bucătărie în mână .
În chi avea o privire neomenească .țintind locul unde vre să atace.Bunica ,înțelegând ce se întâmplă ,
își apără disperată inima cu brațele ,dar criminalul își fixează ochii pe gâtul ei .O tăietură lungă de la ureche
la claviculă face ca sângele să curgă în voie.Bunica leșină ,Marius o consideră moartă .Îi caută telefonul
banii și valorile în casă ,apoi pleacă încuind ușa .Bunica își revine ,avea telefonul într-un buzunar
interior și apucă să sune la 112 apoi își pierde cunoștința .Poliția a fost promptă și salvarea a ajuns repede .
Bunica a fost dusă la spital operată în timpul nopții și a putut da relații cu ce s-a întâmplat .Am fost și am
văzut-o ,era de nerecunoscut .Lacrimile îi spălau fața care era tumefiată de la lovituri ,dantura spartă și multe
înțepături pe gât și pe brațe .Vocea îi era înecată de plânsul înterior .Câteva zile am tras speranțe .Pe 14 iulie
într-o zi de joi , sună telefonul iar vocea sugrumată a nepoatei mele :
-Tanti Alina nu știu cum să spun ....mama nu mai este ...Am rămas înlemnită ! Nu se poate , nu se poate
atât am putut spune ...și întrebarea : De ce Marius i-a luat viața celei care l-a iubit și crescut cu atâta drag ?
Nu am să înțeleg ,niciodată !
șfârșit
,,Ne cunoaștem din vedere" în norvegiană
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Vi kjenner hverandre av synet
hvor mange flyktige øyeblikk
aldri i veien for dem
de stoppet ikke
trygg og rask gange
Vi kjenner hverandre av synet
bare øynene i stillhet
sa de så mange ganger
alt de ønsket seg
da de møtte lyset sitt...
Ikke engang ved et uhell
Jeg sa ikke et ord
I så mange møter,
dette stirrende spillet
det underholdt oss begge.
Vi kjenner hverandre av synet
men det er alltid en glede
minnet å beholde
og anmeldelse
øynene du har kjent i en mannsalder
møtes om morgenen
og når det snør, og når det regner
i bil 179.
Vi kjenner hverandre av synet...
Og så!
Vi kjenner hverandre av synet
hvor mange flyktige øyeblikk
vi stoppet aldri på veien
trygg og rask gange
Vi kjenner hverandre av synet
bare øynene i stillhet
sa de så mange ganger
alt de ønsket seg
da de møtte lyset sitt...
Ikke engang ved et uhell
Jeg sa ikke et ord
I så mange møter,
dette stirrende spillet
det underholdt oss begge.
Vi kjenner hverandre av synet
men det er alltid en glede
minnet å beholde
og anmeldelse
øynene du har kjent i en mannsalder
møtes om morgenen
og når det snør, og når det regner
i bil 179.
Vi kjenner hverandre av synet...
Og så!
Te-as ruga
Te-aș ruga să vii cu mine
Pentru o clipă măcar
Într-un loc din altă lume
Unde visele nu au hotar.
Te-aș ruga să-mi stai alături
La ureche să-ti șoptesc
Dorul ce I-am strâns în mine
De când vise împletesc.
Te-aș ruga să mă asculți
Să-mi simți inima cum cântă
Însetată de ochii tăi căprui
Ce îmi spuneau că sunt dorită.
Te-aș ruga pentr-o ultimă dată
Să mă saruti, să mă îmbrățişezi
Un vin să mai ciocnim in noapte
Apoi să pleci, să nu te mai intorci.
Dar...m-ai "rugat" să uit de tine
Când dorul aprig ardea în mine
Mi-ai spus atât de rece, fără regret
"Nici o speranță!".. să-ți mai cer.
Si..m-ai "rugat" să uit de noi
Că nu-ți mai pasă mi-ai strigat
Dar n-ai gândit că am un suflet
Ce nu așa...te-a vrut uitat.
P.S
M-am tot rugat să te intorci
Așa m-a îndemnat instinctul
Că uneori și tu ai vrea
La un pahar de vin...sfârșitul.
Vino doamne
Vino doamne azi la noi,
Și ne scapă din nevoi.
Vino cu puterea ta,
Pentru a ne apăra.
Vino cu iubire mare,
Să ne dai la fiecare,
Din dragostea ta cea mare,
Aceea fericire care,
Doar tu o ai pentru noi.
Iartă-ne pe fiecare,
Ne îndrumă tot mereu,
Noi te lăudăm pe tine...
Pacea sfântă, e cu noi.
Îți mulțumim nencetat,
Ești cu noî e minunat,
ISUSE mare împărat.
Other poems by the author
E timp...
E timp. Mai am timp să aștept,
Cufundat într-o tăcere răzleață,
Și dorm cu fluturii pe piept,
Să pot zbura în zori de dimineață.
E timp. Îi văd corabia cum trece,
Cum lasă-n urmă valuri de tăcere,
Și dorm sub cap c-o stâncă rece,
Să împietresc în zori a mea durere.
E timp. Îl văd pe Cronos ațipit,
Și-n noapte cum tăcerea plouă,
Și dorm pe-o muchie de cuțit,
Să pot taia amurgul pe din două,
Ca timpul să înceapă să alerge,
Tăcerea surdă în urmă să o lase,
Iar zorile de-ndată să dezlege,
Lumina ce prea mult întârziase.
Trecere…
Îmi torn puțină noapte în cafea,
Și o răcesc c-un cub de lună,
Țin primăvara-n mâna mea,
Și înverzim pădurile împreună.
Mă spăl cu vara pe picioare,
Din sânul toamnei beau amurg,
Iar mintea-mi zboară migratoare,
Înspre locașul marelui Demiurg.
Pictez pe lacrimi milostenii,
Și altoiesc în scorburi trandafiri,
Fac stăvilare împotriva vremii,
Și-ofer comete pentru musafiri.
Vin îngerii la mine în fiecare seară,
Cu aripile să le curăț de păcate,
În mâna mea având pe primăvară,
I-am transformat în crini și în mușcate.
Îmi torn puțină ziuă-n ceai,
Și-l încălzesc c-un cub de soare,
Pe primăvară astăzi o chemai,
Dar vara o ascunse sub izvoare.
Şi atunci când n-oi mai fi…
Şi atunci când n-oi mai fi,
Prea iubita mea mireasă,
Să-mi citeşti din poezii,
Când tristeţea te apasă.
C-am să stau în colţ ferit,
Şi-am s-ascult a tale şoapte,
Retrăind cum ne-am iubit,
Prin cuvintele din carte.
Şi atunci când n-oi mai fi,
Prea iubita mea soţie,
Să asculţi doar liturghii,
Când biserica-i pustie.
C-am să reaprind altarul,
Cununându-ne iar azi,
Prefăcându-mă în amarul,
Ce-ţi şiroaie pe obraji.
Şi atunci când n-oi mai fi,
Dulcea mea, amara mea,
Nu mai sta şi suferi,
Ci mă caută-ntr-o stea,
Să mă recompui din dor,
Şi o fărâmă de iubire,
Şi-am să fiu nemuritor,
Vieţuind în a ta fire.
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
Azi…
Azi, câinii latră în suflet de om,
Se-ntinde turbarea în ochi și pe buze,
Cuvintele-s goale, iar trupu-i un pom,
Cu ramuri uscate și frunze obtuze.
Sub aur și zgomot, sub masca de fier,
Se vinde dreptatea la preț de minciună,
Iar inima bate tot mai rar, mai stingher,
Ca o flacăra prinsă între vânt și furtună.
Oamenii trec fără chip, fără gând,
Purtând în privire doar umbre străine,
Nevoie și ură, păcatul flămând,
Îi sapă adânc rădăcinile-n sine.
Se-nchină tăcerea pe-altare de lut,
Iar omul, străin de-a sa veche simțire,
E sclavul mărunt al nimicului crunt,
O umbră ce vinde și trup, și menire.
Sub pași se destramă și timpul, și locul,
Nimic nu mai arde, nimic nu mai doare,
Căci omul pierzându-și chipul, și jocul,
Rămâne un lut, deși, i-a fost dat ca să zboare .
Și cine mai strigă? Și cine mai plânge?
Când lumea-i un hohot de râs și de scrum?
Un cer fără stele, un glas ce se frânge,
Un om ce se-abate de la sfântul său drum.
Ploaia
Va veni ploaia, croncăne corbi,
O zdreanță e haina ce mândru o port,
Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,
Și vântul în spate, îl car și-l suport.
Va veni ploaia, cerul e negru,
Mai negru decât îmi e dat ca să văd,
Toamna își cară cortegiul funebru,
Pământul din urmă urlă a prăpăd.
Ploaia va șterge cărările roase,
Și frunzele roșii ce zac în noroi,
Bastonul agăț de crengile joase,
Pădurea șoptește cu voci de strigoi.
Sub smogul de ceață poiana e mută,
Tăcerea își duce veșmintele reci,
Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,
Să-și caute-n taină locuri de veci.
Va veni ploaia căci frigul pătrunde,
Sub zdreanța mea veche, subțire,
Iar drumul de mine parcă se-ascunde,
Și începe să plouă a despărțire.
Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,
Talpa-mi frământă în clisa amară,
Plânge al meu umblet pierdut în eter,
Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.
E timp...
E timp. Mai am timp să aștept,
Cufundat într-o tăcere răzleață,
Și dorm cu fluturii pe piept,
Să pot zbura în zori de dimineață.
E timp. Îi văd corabia cum trece,
Cum lasă-n urmă valuri de tăcere,
Și dorm sub cap c-o stâncă rece,
Să împietresc în zori a mea durere.
E timp. Îl văd pe Cronos ațipit,
Și-n noapte cum tăcerea plouă,
Și dorm pe-o muchie de cuțit,
Să pot taia amurgul pe din două,
Ca timpul să înceapă să alerge,
Tăcerea surdă în urmă să o lase,
Iar zorile de-ndată să dezlege,
Lumina ce prea mult întârziase.
Trecere…
Îmi torn puțină noapte în cafea,
Și o răcesc c-un cub de lună,
Țin primăvara-n mâna mea,
Și înverzim pădurile împreună.
Mă spăl cu vara pe picioare,
Din sânul toamnei beau amurg,
Iar mintea-mi zboară migratoare,
Înspre locașul marelui Demiurg.
Pictez pe lacrimi milostenii,
Și altoiesc în scorburi trandafiri,
Fac stăvilare împotriva vremii,
Și-ofer comete pentru musafiri.
Vin îngerii la mine în fiecare seară,
Cu aripile să le curăț de păcate,
În mâna mea având pe primăvară,
I-am transformat în crini și în mușcate.
Îmi torn puțină ziuă-n ceai,
Și-l încălzesc c-un cub de soare,
Pe primăvară astăzi o chemai,
Dar vara o ascunse sub izvoare.
Şi atunci când n-oi mai fi…
Şi atunci când n-oi mai fi,
Prea iubita mea mireasă,
Să-mi citeşti din poezii,
Când tristeţea te apasă.
C-am să stau în colţ ferit,
Şi-am s-ascult a tale şoapte,
Retrăind cum ne-am iubit,
Prin cuvintele din carte.
Şi atunci când n-oi mai fi,
Prea iubita mea soţie,
Să asculţi doar liturghii,
Când biserica-i pustie.
C-am să reaprind altarul,
Cununându-ne iar azi,
Prefăcându-mă în amarul,
Ce-ţi şiroaie pe obraji.
Şi atunci când n-oi mai fi,
Dulcea mea, amara mea,
Nu mai sta şi suferi,
Ci mă caută-ntr-o stea,
Să mă recompui din dor,
Şi o fărâmă de iubire,
Şi-am să fiu nemuritor,
Vieţuind în a ta fire.
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
Azi…
Azi, câinii latră în suflet de om,
Se-ntinde turbarea în ochi și pe buze,
Cuvintele-s goale, iar trupu-i un pom,
Cu ramuri uscate și frunze obtuze.
Sub aur și zgomot, sub masca de fier,
Se vinde dreptatea la preț de minciună,
Iar inima bate tot mai rar, mai stingher,
Ca o flacăra prinsă între vânt și furtună.
Oamenii trec fără chip, fără gând,
Purtând în privire doar umbre străine,
Nevoie și ură, păcatul flămând,
Îi sapă adânc rădăcinile-n sine.
Se-nchină tăcerea pe-altare de lut,
Iar omul, străin de-a sa veche simțire,
E sclavul mărunt al nimicului crunt,
O umbră ce vinde și trup, și menire.
Sub pași se destramă și timpul, și locul,
Nimic nu mai arde, nimic nu mai doare,
Căci omul pierzându-și chipul, și jocul,
Rămâne un lut, deși, i-a fost dat ca să zboare .
Și cine mai strigă? Și cine mai plânge?
Când lumea-i un hohot de râs și de scrum?
Un cer fără stele, un glas ce se frânge,
Un om ce se-abate de la sfântul său drum.
Ploaia
Va veni ploaia, croncăne corbi,
O zdreanță e haina ce mândru o port,
Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,
Și vântul în spate, îl car și-l suport.
Va veni ploaia, cerul e negru,
Mai negru decât îmi e dat ca să văd,
Toamna își cară cortegiul funebru,
Pământul din urmă urlă a prăpăd.
Ploaia va șterge cărările roase,
Și frunzele roșii ce zac în noroi,
Bastonul agăț de crengile joase,
Pădurea șoptește cu voci de strigoi.
Sub smogul de ceață poiana e mută,
Tăcerea își duce veșmintele reci,
Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,
Să-și caute-n taină locuri de veci.
Va veni ploaia căci frigul pătrunde,
Sub zdreanța mea veche, subțire,
Iar drumul de mine parcă se-ascunde,
Și începe să plouă a despărțire.
Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,
Talpa-mi frământă în clisa amară,
Plânge al meu umblet pierdut în eter,
Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.