Viața!

Viața întreagă e o  poveste

Pe care unii vor s-o spună,

Iar alții vor s-o  țină ascunsă

De oameni și a lor minciună

 

Viața e un izvor de apă

Ce curge lin fără-ncetare,

La fel se scurg și anii noștri

Ușor, ușor  pân'la plecare

 

Viața e lupta permanentă

Cu cei din jur și tine însuți,

Iar răul lumii îl poți răpune

Când niciodată nu renunți

 

Viața e-n trupul tău de lut

Ce nu o cumperi de la piață,

E sufletul ce ți-l dă Domnul

Curat să-l ții, lumină-n ceață

 

Viața ți-o dăruiește mama

Încă de când în pântec ești,

Apoi ea pasul ți-l veghează

Pe unde calci să nu greșești

 

Viața e firul încurcat de ață

Ce mult nu ține și se duce,

Așa că zboară Sus cu fapte

C-aici rămâne..un nume pe o cruce!

 

 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Viața!

Data postării: 14 august 2023

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1256

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Cum, unde, când?

Ieri am oferit buchet de flori

Pentru-a mea scumpă soție,

Astăzi vreau să scriu cuvinte

Puse-n rând pe vers de poezie

 

Nu știu cum să-ncep povestea

Poate unde, când ne-am întâlnit?

Sau să scriu cum suntem astăzi

Și cum visul nostru s-a-mplinit

 

Fericit trăiesc că sunt iubit

Și că tu ești jumătatea mea,

Dar nu pot să-mi uit trecutul

Și-a mea luptă dusă cu lumea

 

Mulți au fost mereu cu noi

Dar destui și împotrivă,

Așteptând să vadă barca

Cum plutește în derivă

 

Erau timpuri foarte grele

Când cu greu am rezistat,

Am muncit să avem pâine

Când la stat, când în privat

 

Tinerețea s-a-mpletit cu munca

Rar mergând la câte-un chef,

Adunând mulți ani de experiență

Și-apoi promovat sau nu de șef

 

Clipe minunate-am petrecut

Eu cu tine și copilul nostru,

Până ce el zborul și-a luat

Către școli să-și facă rostu'

.....................

Astăzi, noi suntem mulțumiți

Cu ce-am făcut în astă viață,

Și nu uităm o rugă să-nălțăm

Celui de Sus...în fiecare dimineață!

 

 

 

Mai mult...

Pe potecă!

Azi voi merge la plimbare,

Pe poteca cea norocoasă,

Aici am căpătat eu un sărut,

Și-a-nceput iubirea noastră

 

Era pe vremea studenției,

Când inima mi-a fost furată,

De chipul și ochii unei fete,

Care apoi mi-a devenit nevastă

 

Și bine îmi aduc aminte,

Că era  zi și era toamnă,

Vântul ne adia în plete

Ce fericiți eram noi doamnă

 

Pe poteca mică amintită,

Ne-am mărturisit iubirea,

Eu spunând ceva în șoaptă

Ea ducând în jos privirea

 

Stiu c-am roșit întâia oară,

La vorbele ce le-am rostit,

Și a durat multe minute,

Până ce eu mi-am revenit

 

Țin minte se uita în jur,

Nimeni cu mine să o vadă,

Când noi cu foc ne sărutam,

La căpătul potecii în livadă

......................................

La plimbare am fost noi doi,

Să-ne-amintim de întâlnire,

De ale noastre cuvinte dulci,

Ce le rostim și azi fără oprire

 

Acum după atâția ani,

Când pe potecă am pășit,

Ne-am sărutat a mia oară,

Simțind că-s tare fericit

 

Ce povestesc e purul adevăr,

Trăit de mine și-a mea soție,

Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,

Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie

 

 

Mai mult...

În luna Mai!

Copile, tu, casa ne-ai umplut de bucurie
Când Domnul ni te-a dat, pe astă lume,
În luna Mai, când verdele încântă ochiul
Știind, că-avem urmaș, l-al nostru nume.

Așa, mama-mi zicea când mă creștea
Și mă-nvăța, cum să mă port în viață,
Să fiu cinstit și să urăsc ce e minciună
Și rugă să înnalț, în fiecare dimineață.

Era atât de simplă și fără multă carte
Dar cu credință și dragoste adevărată,
Era pe câmp și-apoi se întorcea acasă
Mâncare să avem și casa să-i fie curată.

Erau pe-atunci, nevoi și multe lipsuri
Dar oamenii purtau respect și omenie,
Se ajutau, unul pe altul, necondiționat
Și rar vedeai că-și poartă... dușmănie.
..........................
Timpul s-a scurs și nu mai sunt copil
Și un bătrân, ce ani a adunat în spate,
Părinții i-am pierdut și trist mă simt
Sunt muritor și, trecătoare-s... toate!




Mai mult...

Iubirea mea pierdută!

Am încercat să te găsesc

Iubirea mea pierdută,

Nu am știut să te păstrez

Și-am renunțat la luptă

 

Am căutat prin multe locuri

Poate, găsesc cumpărătorul,

Și m-am trezit că râd de mine

Zicând, că eu sunt vânzătorul

 

Oare, cum de s-a-ntâmplat

Să devenim noi doi străini,

Când se vedea că ne iubim

Și nu să fim tulpini de spini

 

Mai ieri curgea lapte și miere

Și toți din jur erau invidioși,

Și mai în glumă, mai în serios

Se auzea, că suntem norocoși

 

Pe nesimțite ne-am îndepărtat

Și fiecare a luat cu el ce a crezut,

Și când nu a mai fost de împărțit

De drumuri diferite ne-am văzut

 

Atunci am dat vina unul pe altul

Și ne-am adus acuze fără număr,

Acum aș ști să trec peste dispute

Și să visez din nou pe al tău umăr

 

Dar știu că asta nu se poate

Că umărul tău este ocupat,

Degeaba caut ce-am pierdut

Că e târziu și cred că-s..vinovat!

 

 

 

Mai mult...

Să știi!

Să știi că am adus și astăzi flori 

Și pus pe masă în aceiași vază, 

La tine-mi fuge gândul și visez 

Chiar dacă soarele e la amiază. 

 

Privirea mi se duce pe-un tablou 

Și amintiri frumoase-mi răscolesc, 

De cât de fericiți eram pe-atunci 

Și cât de mult puteam să te iubesc.

 

Nu știu de ce răceala ne-a cuprins 

Și înghețat a noastre sentimente, 

Iar când iubirea a devenit străină 

Geaba am semnat noi documente. 

 

Ce greu a fost să ne găsim cândva 

Și ce ușor ne-am spus la revedere, 

De-abia când ai plecat am înțeles 

Că singur pe pământ...este durere. 

 

Acum când timpul este...trecut 

Și doar prezentul mai contează, 

Nu-mi mai rămâne decât să spun

Asteapt-o și chiar de-i zi...visează!

Mai mult...

Vârful Toaca!

Mă uit la muntele Ceahlău, cum norii

în juru-i se adună,

Și-mi amintesc ce-au prognozat, că

azi în Neamt va fi furtună.

 

Parcurgem un traseu spre Vârful Toaca,

plecați când soarele a răsărit,

Și vrem s-ajungem sus să admirăm

ținutul și-apoi în jos pe asfințit.

 

Purtăm în spate multe merinde

ce drumul ni-l îngreunează,

Dar fără ele n-avem putere, s-atingem

vârful pe timp de-amiază.

 

Înaintăm ținându-ne de mâini și

sprijiniți pe bețe de alun,

Când obosim, pentru un timp campăm,

vorbim și iar din nou la drum.

 

Ajungem sus pe munte, așa cum

planuri ieri noi ne-am făcut,

Și de aici scrutăm tot peisajul și

cerului trimitem un salut.

 

Întindem masa pe bucăți de stâncă

și din bucate degustăm,

În timp ce poze facem și de frumosul

văii ne minunăm.

 

Ne strângem tot bagajul și ne grăbim

s-o luăm la vale,

Plângând, că peste tot avem dureri,

iar eu mă țin de șale.

 

Abia când coborâm simțim că e

mai greu mersul în jos,

Așa, că-ncetișor alunecăm, spunând

,, Doamne cât este de frumos".

 

Pe înserat ne adunăm cu toții, într-un

local aflat sub munte,

Și la un șpriț stăm la taifas și povestim

voioși, vrute...nevrute.

 

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Cel ce m-a chemat pe nume

Eram bătrân și stăteam la prag,
Cu mâinile-n genunchi, ca doi străini,
Când am văzut venind pe drum
Un tânăr drept, cu ochii plini.

 

Mergea cum mergeam odată eu,
Cu pas ușor, neatent la ani,
Și-n mersul lui am recunoscut
Greșelile mele tinerești, ca niște bani
Pierduți pe drum, fără socoteală.

 

S-a oprit în fața mea tăcut
Și m-a privit fără rușine.
Nu mă mai ții minte? mi-a spus.
Sunt tu, dar fără de mâine.

 

Avea în glas o nepăsare
Care m-a durut mai mult ca moartea,
Căci el credea în toate atunci,
Iar eu nu mai credeam nici noaptea.

 

L-am întrebat de ce-a venit,
Căci n-am nimic să-i mai dau;
Mi-a spus: Te iau de mână-napoi,
Că te-ai pierdut prea rău.

 

Și m-a apucat cu palma caldă,
Cum nu mai fusese de mult,
Și-n clipa-aceea am simțit
Cât timp mi-a fost de mult tăcut.

 

Am mers o vreme fără glas,
Pe drumul vechi, copilăresc;
El îmi arăta ce-am fost odat’
Și ce n-am știut să iubesc.

 

Mi-a spus de zilele pierdute,
De frica mea de a trăi,
De toate da-urile spuse prea târziu
Și de nu-urile grăbite, știi.

 

Nu te judec, mi-a spus încet,
Te-am așteptat o viață-ntreagă.
Și-atunci am plâns ca un copil
Ce-și regăsește mama-n pragă.

 

Când am ajuns la margini de sat,
El s-a oprit și mi-a dat drumul:
De-aici mergi singur, mi-a zis blând,
Eu nu pot trece tot drumul.

 

Și-n timp ce se-ntorcea ușor,
Am înțeles, fără cuvinte,
Că nu tinerețea m-a părăsit,
Eu am plecat prea mult din mine.

 

Acum stau iar la vechiul prag,
Dar nu mai sunt chiar singur, parcă:
Mă ține cineva de mână
Dintr-o vreme care nu pleacă.

Mai mult...

Viaţa de albină-i grea,

Viaţa de albină-i grea,

Nu o ştie nimenea.

Treizeci de zile trăieşte,

Ea aleargă şi munceşte.

 

Zi de zi din stup ea zboară,

Ca să facă miere, ceară.

Ea zboară din floare-n floare,

Cu polen pe aripioare.

 

Albinele –s călătoare,

Zumzăie din floare în floare.

Florile polenizează,

Şi la stupi se întorc în grabă.

 

Polenu îndată adunat,

La stupină îi tot cărat.

Acolo-i pus cu migală,

Ca să-l facă miere, ceară.

 

Altele stau în stupină,

Şi au grijă de regină.

Stau acolo fac curat,

Şi mierea-n faguri o împart.

 

Căci acolo în stupină,

Numai zumzet de albină.

Toate au sectorul lor,

Îngrijesc, muncesc cu spor.

 

Est e-o vorbă din popor,

Munceşte nu sta trântor,

E zicala, bat-o vina,

Să fii harnic ca albina. 

Mai mult...

Cad îngeri

Au început să-mi cadă îngerii din cer

Dar se feresc să cadă pe Pământ

Și gravitează amorțiți în violet eter

Resuscitați, de câte-o rugăciune, când și când...

 

Nu știu cum am ajuns să spun

Aceeași rugăciune de nebun

Păstrează-mi cuviința faptei și dragoste în gând,

Recunoștința pildei din străbuni, doine și cânt...

 

Am adormit sau poate a fost aievea

Prezenţa mea în spațiu și în timp

Dar m-am ciocnit accidental de îngeri

Ce amorțiți pluteau ca-n amintiri

  

Am agățat în grabă doar o pană

Din aripa inertă ce-am lovit.... 

Cutremurat de atingerea-mi brutală

Din pană a țâșnit... cerneală şi pelin

 

O ultimă zvâcnire de icoană

S-a mistuit în palma-mi iarăși goală

Stârnindu-mi o durere infernală...

Mă muşcă ochii de durere, sunt orb de lacrimi

Sau e întuneric?

 

Mă șterg cu palma apăsat

De lutul moale de păcat

Și printre gene, îndurerat,

Citesc în palmă un mesaj...

Fii blând! Te iartă!

Te-am iertat!

Mai mult...

PUTEREA LUI DUMNEZEU

Trecut-au anii rând pe rând,

Eu nu știam că vine ceasu,

Căci mă luptam ades mergând 

Spre insula durerii.

 

Acolo mângâie am aflat;

Iar durerea a trecut.

Dar fără să cârtesc 

Așteptat-am eu vreau leac.

 

Nicicum,

Așa dintr-odată a trecut;

Iar eu atunci m-am bucurat 

Și pe Domnu ' am lăudat.

 

Atunci atâta m-a-ntărit,

Iar El puterea Lui mi-a dat,

Ca să pot să fiu și eu la fel,

Când nimeni nu mă mângâia.

 

Mai mult...

VIOARA ȘI SUNETUL EI

Vioara și sunetul își vorbesc

Prin mângâierea de arcuș

Iar coardele uneori șoșotesc

Printre clipe de timp

Despre sunetul viorii

Ce zboară-n largul zării

Pe aripi de pescăruș,

În timp ce trupul ei

Trupul viorii

Rămâne o sirenă la malul mării

Pe nisipul ca o scenă

S-audă vuietul valurilor

Când de maluri se lovesc…

Mai mult...

Psalmi - XXXVI - Dezintegrarea din viață

 

Doamne,

nu mor, dar nu mai trăiesc.

Nu cad, dar mă destram.

Par viu, dar în mine

fiecare clipă îmi desface un fir

din țesătura ființei.

 

Nu mai sunt om întreg,

ci numai cioburi de gesturi,

resturi de dorințe,

o memorie spartă

în care nu se mai oglindește nimic.

 

Mă pierd în detalii,

uit cine sunt,

și nici Tu nu mai ești

un nume limpede în inima mea.

Nu Te-am alungat, Doamne,

dar m-am destrămat

până ce nu mai am loc

nici măcar pentru Tine.

 

Îmi simt trupul întreg,

dar sufletul e o ruină

pe care nici vântul nu o mai atinge.

Mi-am pierdut coerența de a fi,

vocea interioară,

țelul.

 

Doamne,

adună-mă din pulberea conștiinței mele.

Pune-mi înapoi gândurile

ca pe niște oase în ordine.

Suflă peste mine,

nu viață nouă,

ci unitate.

Să fiu iarăși întreg,

chiar dacă rănit.

 

Tu m-ai țesut odată cu mâini dumnezeiești —

Țese-mă iar,

din firele care mi-au mai rămas.

Nu cer să fiu cum am fost,

ci doar să fiu din nou.

 

Să nu mă destram sub privirea Ta,

ci să mă regăsesc în ea.

 

Dezintegrarea din viață

e iadul în care nu se urlă,

ci se tace.

Dar Tu ești Dumnezeul

care știe să vorbească în tăceri.

 

Vorbește, Doamne,

și strânge-mi ființa la loc

în jurul numelui Tău.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍