Sunt lumini afară

Sunt lumini afară, pe câmpii,
Și mă-ntreb dacă nu sunt stihii
Răsucite pe tulpini albăstrii,
Ondulate precum șerpii morții.
 
Nu au fețe, nu au trup
Și le văd mereu în grup,
Precum viespi în stup
Strânse, polen negru rup.
 
Se tăvălesc prin scum
Și noroaiele din drum,
Ca de la cocote fără parfum,
Să le simt boala venind și acum.
 
În ceață de mătase verde
Fiecare duh se pierde
Și apar altele; și arde,
Arde cerul, grida cade.
 
De la geam mă uit cu tremur
La un dans de smarald și azur,
La pași inexpliciți, pe un ritm dur,
La spade blurate, prinse-n hore șnur.
 
Sunt halucinante, precum versul de bard,
Pe țesături fine se răvășesc ca un fard,
Nu este idilă, este hazard,
O ilustrație de-un aspect blafard.
 
Verzi îți sunt ție ochii
Și pantofii cu toc azurii,
Tresar și mi se pare, să știi,
Că văd lumini afară, pe câmpii.
 

Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Rarés Girea poezii.online Sunt lumini afară

Data postării: 20 ianuarie

Vizualizări: 27

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Soapte galagioase

ochi frumosi, negri, ca noaptea
in ei te uiti sa-ti gasesti calea.
calea catre vocea ta,
care-ti va patrunde mintea.
 
mintea nu te lasa a spune
ce gand iti tremura pe buze,
stiu ca tot ce vrei compune
sunt doar niste scuze.
 
propozitia nu se formeaza,
nici vocea nu se coloreaza.
privesc o fiinta, e ca un inger
ce dintr-o data-i lovit de fulger.
 
astept sa-i aud vocea,
care totusi parca vorbind tacea.
pentru ca tot ce poate spune
sunt doar niste soapte "bune".
 
i vad ochii care-i sclipesc
in timp ce ei imi povestesc
"vreau sa stii ca te iubesc,
imi pare rau, binele-ti doresc"
 
intind mana sa-l mangai
dar cred ca-l sâcâi,
pentru ca prin degete imi curge.
acum amintirea lui mi se prelinge
 
pe degetele care
simt cum el usor dispare.
si raman doar cu soaptele
care-l terminase.
 
usor, usor, cum "moare"
simt ca soarele rasare
dar el nu mai reapare
si astept si inca sper, ca totul sa se repare
 
soaptele, se aud iar si iar,
dar ii doar in capul meu.
stiu ca totul este in zadar
daca greseala mea n-o realizez si eu.
 
poate daca incerc,
sa nu ma mai invart in cerc
si sa nu mi las starea "pe altii"
voi rezolva "teoria" vietii.
 
vocea, propozitia soptita devine
tot mai galagioasa.
dar putin dupa, simt cum incet ma lasa
sa o "pun" in ordine.
 
devine tot mai inceata,
pana o atingere-mi simt din spate
este el, exact ca si alta data.
observ cum mi se ia o greutate.
 
poate ca tot ce era de facut
era sa nu mai fiu asa tacut,
si sa ma ocup de mine insumi.
nu sa mi las problema pe alte lumi.

Mai mult...

Un zor mocnit

Din ce s-a sculat putința mea?
Din ani reci, ani de vrăjmășie?
Din adâncul pieptului meu, colea,
Din inimă, o vâlvătaie aprinsă, roșie.
 
De ani de zile un dor zdruncinător
Mă tot silește la aducere-aminte,
De ani de zile, de decade, un zor
Mocnind în mine șade, de oseminte,
 
Rămășițe de strămoși duși d-un etern,
Rămași doar prin scrieri din vechime,
Între file galbene și coperte cu asprime.
Iată ce trebuie să stăvilească al meu stern.
 
Iar de neputința lui mă tem, căci, de bubuie,
La lupt-oi avea să merg, dar cred c-oi fi singur,
Că nimenea nu mă va asista, că-n mine huruie
Singur prostește speranța de al liberării picur.

 

Mai mult...

Învață de cincisprezece ori

Învață să taci atunci când tot ce vrei e să cerți,
Învață să-mparți cu alții bucurii și tristeți,
Învață să șoptești când tot ce vrei e să strigi
Si-nvață să dai când tot ce vrei e să strângi.

Învață să iubești când cel ce te-atacă nu merită iubirea ta
Învață să zâmbești când rana îți desfigurează privirea
Învață să uiți, și-nvață să ierți
Învață să pleci și să nu regreți.

Învață din tot și-nvață din toate, 
Învață de la oameni, învață din carte
Învață de la bătrâni și de la copii,
Învață să-nveți cum în toate - OM să rămâi.

Mai mult...

Pe trepte de tăcere

Departe de oameni , trepte de tăcere urc ,

Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine .

Dansez cu patimă pe cadranul timpului ,

Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate .

Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu ,

O iau în palme şi mi-o pun pandantiv 

Legată cu o eşarfă verde la gâtul gândului .

Pe cel mai înalt vârf din mine mă opresc 

Şi mănânc vată de zahăr roz pe un băţ invizibil

Şi mă fac vinovată de câte ori privesc curcubeul 

Ce pe furiş l-am strecurat în sân .

Ce zi este astăzi ? Dar ce mai contează ....

În jocul visului frământ lutul vremii .

Mai mult...

Omule

Omule cu sange albastru
De ce esti atat de aspru
Casa ta e langa lac
Langa un batran copac

Si cand toamna a venit
Capacu sa prapadit
Ia aminte tine minte
Cum copacu a imbatranit
Si poi sa prapadit
Asa omule si tu...

Mai mult...

Blestem

Și mă întorc acasă

Cu gândurile-n cer,

De muzică atrasă-

Emoțiile pier. 

Închid eu telefonul

Și intru în casă atunci, 

Dezbrac încet paltonul

Cu mânicile lungi.

Și obosită foarte,

Pe pat eu mă arunc...

Iar perna parcă râde, 

Că lângă ea ajung.

Și capul amorțește

Totul din jur dispare

Clipitul se oprește 

Un întuneric încet apare.

Și uite gândurile toate 

Se amestecă rapid

Făcând un haos...poate

Un vis ,cam încâlcit.

Încerc să înțeleg 

Ce se întîmplă acum 

Și drumul îl aleg

Dar nu înțeleg oricum.

Încerc să strig puternic

Cu vocea pusă-n vid

Și-mi dau eu seama amarnic

Că-s singură,cumplit...

Deodată ca un fulger

Tresar și mă înspăimânt

Că în acel vis, din cer 

Eu,mă vedeam căzând. 

Încerc să mă trezesc

La realitate să-mi revin,

Fără încetare mă prăbușesc

Alte gînduri vin și vin.

Și cînd deschid eu ochii

Mai bine să mă uit,

Îmi dau eu seama iarăși-

O zi a mai trecut...

Și uite se repetă

De parcă-i un blestem!

În fiecare ziuă,

Urc în același tren.

Mai mult...