Dacă ai știi cât te iubesc...

Sta fetita la fântână, 

Sta cu lacrimi de durere,  

Are o poza în mana, 

Ce o strânge cu putere. 

E portretul mamei sale, 

Chipul ei de îngeraș, 

Sta fetita, plânge tare, 

Are lacrimi pe obraji. 

La fântână se retrage, 

Și o cheamă, o imploră, 

S-o mai ia o data-n brate, 

Sa-și mai vadă viitorul. 

Un izvor de apa lina, 

Ochii ei înlăcrimați, 

Nimeni nu o mai alina, 

Nici chiar tata, nici chiar frați. 

La fântână, 

Sta fetita supărată, 

Fără mama, fără tata, 

Pe-al ei suflet cu o pată. 

Pata ce nu se mai șterge, 

Rămâne un mare semn, 

Imprimat în ochi și in sânge, 

Si-n viata ei etern. 

O veste trista am aflat,

Ca tu din lume ai plecat, 

Bunica mea, e foarte greu,

Dar știu ca ești la Dumnezeu. 

Deja mi-e dor de a ta voce, 

De al tău chip, de a ta îmbrățișare,

Fără de tine totul e rece, 

Și asta e ceea ce ma doare. 

Acum, bunicul trist, singur în casă, 

Ii este dor de-a sa nevastă, 

De vocea ei dulce ca mierea, 

De ochii care-ți luau durerea. 

Îmi este dor de bunătatea ei, 

De primirea-n casa, călduroasă, 

Acum, te duci chiar de nu vrei, 

Sa vizitezi bunicu' acasa. 

Acum, cu ochii plini de lacrimi, 

Înghit în sec, dar n-am ce face, 

Au fost distruse multe inimi, 

Ce nici acum nu mai au pace. 

Florile la cimitir, 

Sunt un simplu suvenir, 

Dar o piatra prețioasă, 

Nu mai este acum acasă. 

Înapoi ea nu mai vine, 

A plecat cu o dorința, 

Nu mai vrea aicea jos, 

Unde-i chin și suferință. 

O fata cu un vis pierdut, 

Scriind în noapte-o poezie,

Își amintește cât de tare a durut, 

Când a pierdut o bogăție.

Plângând in hohote mereu, 

Stergandu-si lacrima vărsată, 

Gândindu-se cat e de greu, 

Sa nu-l mai vadă niciodată. 

In noaptea rece, luna plină, 

II luminează usor fața, 

Mai scrie-un vers și iar suspină, 

Pana când vine dimineața. 

Aceasta fată e-autorul, 

Ce scrie trista poezie, 

Cu lacrimi ce ii ascund dorul, 

Pe doar o trista melodie. 

A fost usor sa te-ntalnesc,

Doar o singura data, 

Privirea ta, fior ceresc, 

M-a înnebunit deodată.

Când apăreai în calea mea,

Erai ca răsăritul zilei, 

La prima ora îmi zâmbea,

Ce ai făcut cu mine? 

Și luna de pe cer sa vina, 

Și nu ma bucura prea tare, 

Voiam să-ți vad a ta lumina, 

Leac pentru a mea supărare. 

Acum ca soarta a apărut. 

Am luat-o pe drumuri diferite, 

Eu am rămas în trecut, 

Numai cu tine în minte. 

E o floare mititica, 

Cu petale vestejite, 

Ea vrea apa și iubire, 

Nu doar vorbe rătăcite. 

Se hrănește cu emoții, 

Și cu bune și cu rele, 

De primește numai rele, 

Floarea aceasta nu mai crește.

E o floare mititica, 

Trandafir de catifea, 

Cu petalele ce-i pica,

Sănătate vrea și ea. 

Ca și a mea inimioara, 

Vrea emoții numai bune, 

Ea primește doar ocară, 

Ce face în asta lume? 

Mulți copii se îndepărtează, 

De părinți și de-alor casa, 

Pleaca în străinătate, 

Rămânând în urma toate. 

Stau părinții pe cerdac, 

Și se uita-n urma lor, 

Pleaca ce le e mai drag, 

Rămânând doar praf de dor. 

Părinții îmbătrânesc, 

Poarta nu se mai deschide, 

Și asa e și firesc, 

Străinătatea nu minte. 

După ani și ani de zile, 

Vin regretele apoi, 

De ce ai plecat copile! 

Și-ai lăsat în urma doi?

Doi părinți ce te-au crescut, 

Cu dragoste și iubire, 

Dar tu ai făcut ce-ai vrut! 

I-ai lăsat ca pe ruine. 

Stau în prag și te așteaptă, 

Anii trec, tu nu mai vi, 

O sa vi acus la poarta, 

Dar nu ii vei mai găsi. 

O să-ți para rău de toate, 

De alegerea făcută, 

Pleaca din străinătate, 

Hai acasă! Vremea-i scuta.

Timpul nu sta, nu te-așteaptă, 

Să-ți mai vezi părinți-odată, 

Hai acasă, nu mai sta! 

Profita de șansă ta!

Sunt legat de tine,legat cu iubire

Legat de maini si legat la ochi

Nu admit vreo dezlegare de mine

Si voi sfarsi doar daca ma ingropi.

Dar tu vrei sa te dezlegi,te simt

In pieptul meu apasa tot mai tare

Aerul greu si al tau parfum..

Si aud un ecou surd de ingrijorare.

Si ma vei parasi ca alatadata

Ma vei lasa prada dezamagirii

Si cu regretul neimplinirii

Si candva,inima n-o sa mai poata.

Timpul trece, devin rece

Incep sa ma gandesc si nu o numesc rautate

Pentru ca te vreau pe tine, de tine-mi place

Insa fericirea mea nu se rezuma la un vazut pe saptamana

Pratic de 4 ori pe luna

Prefer sa inchei povestea si sa apreciez timpul

Care trece si nu mai pot recupera nicio clipa, nimic macar un moment

Vreau sa ma aleg pe mine, nu sa ma multumesc cu putinul oferit de tine

Acum iti spun adio.. sper sa-ti pot spune si maine...

     Nu te-am văzut de multă vreme,

Dar nu te-am uitat, nu te teme

Nu știu dacă îți lipsesc....

Dar tu, cu nopțile tale, e tot ce îmi doresc.

Doar cerul cu stele, plimbările în doi,

Când eram fericiți amândoi,

Știam ce viitor în minte-ți plănuiai

Închideai ochii și fericită-l vedeai.

Ce s-a întâmplat cu tine, nu m-ai lămurit,

Doar vestea ce am primit, ce grav m-a rănit,

Iubirea mea, ce înflorea tot mai curată

Ai aruncat-o ca pe haină prea purtată.

Dacă te-ai rătăcit pe alte căi, 

Sau să mergem alături, nu mai vrei

Dacă mă prețuești așa cum sunt eu

Îți spun sincer și curat: te voi iubi mereu.

Z ic , și-i bine așa, să ne clădim o casă 

Să ne facem traiul și viața frumoasă,

Iubirea, e cea care aduce fericirea 

Viața asta scurtă își merită menirea... 

Cred că am fost greșit înțeles.

Dreapta socotință și virtutea

Nu mi-au fost niciodată prietene.

Eu nu voiam altceva decât să vagabondez,

Printre vulcani extatici cu creste împietrite;

Întins pe capota unei rable, să fumez o pruncucigașă,

Ca tigrii bengali sau ca avalanșele,

Să trăiesc în pustiu, rănind cu picioarele mele,

Depărtările, până la carne.

Luna lui Lorca sau o femeie neagră,

Să fie cafeaua tare cu care adorm

În zațul zilei, când milioane de ochi

Mă privesc pentru totdeauna. 

N-am plănuit nimic din toate acestea.

Toutes les femmes sont aimées.

Leur amour sera toujours capricieux.

Meme quand elles sont plus âgées

Leur amour sera toujours délicieux.

Leurs beaux yeux et leurs lèvres,

Le sourire et le mouvement discret,

Ils seront comme le cours des rivières

Et presque toujours un grand secret.

On les compare comme des fleurs

Qui ne s'ouvre qu'à l'amour

Décrire un spectre de couleurs

Et le chant d'un troubadour.

Va continua sau va rămâne suspendat? 

Nesusținut de nimeni totul va fi uitat. 

Frumoasa atmosferă va continua să fie, 

Dar tu, iubirea mea, ce ți datorez eu ție?

O mie de săruturi ce as vrea să ți le dau

Și o mie de regrete că azi nu te mai am

Mă trec fiorii reci că eu as vrea sa mor, 

Dar tu-ți vei aminti ca te ador enorm? 

Vei plânge că nu sunt, vei plânge ca nu ești? 

Vei plânge după noi căci ne am pierdut pe veci? 

După povestea noastră ce nu s a terminat? 

Vei căuta final când tot se va-încheia? 

Am multe întrebi care nu au răspuns, 

Acele amintire cu noi unde se duc?