Autorul Diana Viscun

Frumoasă ca un fulg de zăpadă
Curată ca sloiul de gheață
Mai albă ca o zi de iarnă
Și mai frumoasă ca orice seară înghețată

Cu ochii verzi,ca plantele de primăvară
Ce îți arată o energie nebunească
Ca într-o pădure de stejari te-ai pierde
Dacă doar o secundă te privește

Cu o inimă îndrăzneață
Și mai presus de toate curajoasă
Gata să intre în orice vrajbă
Și să iasă victorioasă

Buzele ca sângele de roșii
Mai frumoase decât orice pot privi ochii
Ca focul ce tot arde în zare
Strălucire într-un apus de soare

Părul șaten ca frunza de nuc în toamna târzie
Când noaptea cădea asupra fiecărei clădiri închise
Și pe frigul de afară ce sufletul îți îngheață
Eu ciocolată caldă sorbeam în fiecare seară

Nu-i dragostea surâsul tău

Iubita mea frumoasă,dulce,delicată,

Ce-i însuși glas ce pleacă de la Dumnezeu,

Să mă trezească din trista existență omenească?

Să-mi dăruiască darul tău fără egal,

Sărutul dar și secretul mângâierii?

Iubito,eu nu cred în trista despărțire,

Nici în iluzia iubirii teatrale,

Ori în actorii amorului fugar,

Nici în poeme mincinoase,

Eu fiind poetul tău sau al iubirii ce nu moare...

Iți spun acum cuvintele frumoase,

Ce știu că pleacă din ființa ta ce-i plină de dulceață,

Chiar dacă sunt rostite acum de mine

Și-ascult romanța zâmbetului tău,

Cu obrăjorii calzi și înroșiți de ale mele vrăjite vorbe

Ce-s ticluite doar să te cucerească ca pe-o cetate cu zidurile groase...!

Iubito, știu bine că tu cunoști,

Taina iubirii noastre,

Iar dragostea ce ne-a cuprins,

Nu are nici final chiar dacă are început,

Și a ieșit din timp!

(23 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

[ Voi atașa un videoclip la poezia "Cirque diabolique" si inclusiv la "Rece melancolie"

Am scris poeziile acestea acum aproximativ un an si între timp am găsit acest videoclip care îmi place obsesiv de mult. Nu m-am inspirat de aici, doar am găsit un video care rezonează foarte mult cu ceea ce am scris ] 

Vampire Waltz 

Enjoy

• https://youtu.be/Xk9walOQI44?si=5U9AG2UPz-zoep5V

                  Cirque diabolique 

Culorile se întuneca si circul se termina,

Morala spectacolului e subconștientului lumina.

Trecutul e ca si începutul unui vis, menit sa fie uitat. 
Va rămâne in gând doar ce merita cu adevărat păstrat. 

Un început nou, camuflat intr-un final dureros.

Un gând masochist îmi schițează chipul curios.

Poezia îmi e armura si singuratatea strategie,

Toamna in sufletul meu e in completa armonie. 

Am confundat razele de soare cu misterul romantic,

Nu știu câți au murit ca sa fie totul așa dramatic.

Mi-au luat zâmbetul neștiind ca am o parte întunecată.

De realitatea crunta nu ma voi lasă înșelată.

Bunatatea e scumpă si am plătit exagerat.

Nu te poți încrede in frumos si colorat!

Am zis sa fiu lumina,sa împac eu lumea rea.

Gestul nu se oglindește si asta face viața grea!

Ma retrag in lumea mea si le trimit vedere,

In adâncul sufletului meu nu e vorba de durere.

Ma las purtată de sentimente fie bune,fie rele.

Le însir in versuri ce ma ajuta in zile grele.

Inchid ochii si ne visez iubiți la marea neagră,

Intr-un timp când îmi spunea ca îți sunt draga.

Aveai bune cu venin si veninul era dulce,

Un sărut inocent putea răstigni o cruce.

M-am trezit din somn adânc si acum începe aventura.

Nu ma las captivă de ceea ce se simte ca tortura.

Realitatea m-a mințit si pare a fi ceva făcut!

Planetele nu s-au aliniat perfect atunci când m-am născut. 

As vrea sa dau de vina dar sunt o fire optimista,

Ma folosesc de rău, e o calitate mai sinistra.

Sper ca versurile mele sa fie răspuns la întrebări.

Ceva drăguț si rece, pentru a dragostei serbări. 

Drapată în mantie neagră 

Răpusă de raza luminii

Umbrită de norii din zare

Martor pe marea albastră,

Bogată-n speranțe și vise

Umană cu torțe aprinse

Nevoia iubirii mă cheamă.

Cade lumina
în inima golului –
un răspuns fără întrebare.

Iubirea nu cere,
nu pleacă,
doar este.

Cu umbra-mi alături prin vânt și furtună,

Sub cerul căzut peste-un gârbov destin,

Anii se-apleacă, ca spicul sub brumă,

Și frigul mă-nțeapă ca un ac cu venin.

Se mistuie așteptarea în gânduri mărunte,

Iar clopotu-n turlă e mut și anost,

Pe tâmple îmi şade zăpezi de la munte,

Și pașii mi-i pierd pe un drum fără rost.

Doar ochii-mi aruncă mici lacrimi uscate,

În palme îmi cresc poveri din anii pierduți.

Odaia mi-e sumbră și prin trup mă străbate,

Sângele-n clocot al unor fii nenăscuți.

Sub o rază gălbuie, ca un simbol al vieții,

Îmi sună-n urechi, lungi acatiste de sfânt,

Și-n liniștea adâncă, ca sfârșit al tristeții,

A mea umbră  coboară și intră-n pământ.