Tu

În fiecare picătură,

Am simțit dragoste și ură.

Eu mult te-am iubit

Și, Doamne, cât am suferit!

Știi, la început e greu,

Te doare sufletul mereu.

Trece timpul și răsare,

Soarele din nou apare.

La tine, în schimb, apare

Suferința; ea te doare

Și rău te apasă

Când mă vezi așa voioasă.

Tu acum vrei împăcare,

Dar iubirea nu mai răsare.

Cupidon el nu mai vrea

Să îți dea dragostea mea.

Ai avut și ai pierdut,

S-o prețuiești n-ai știut.

Viața merge înainte,

Cu sau fără cuvinte.

Pe un drum nou am pornit;

„Mâine”, speranțe mi-a dăruit.

Cu mâini ce-alină, calde și iubite,

Ai scris în suflete povești nesfârșite, 

Ne ești lumină, sprijin și cămin, 

O inimă de aur, un suflet divin.

Anii ce-au trecut,  ți-au dat doar farmec,

În ochii tăi e soarele ce arde veșnic, 

Cu fiecare rid, o amintire vie,

Cu fiecare zâmbet, un strop de bucurie.

Să-ți fie anii blânzi, luminați de lună și de soare,

Să ai în suflet liniște și sărbătoare, 

Să-ți fie viața dulce, ca un cântec drag,

Cu dragoste și visuri, fără nici un prag.

Ca o stea tu strălucești 

Inima mi-o încălzești 

Pe cerul nopții licărești 

Visurile-mi împlinești. 

Pun dorințe mii și mii

Lângă mine tu să vii

Să fim doi sub cer senin

Suflete-ntr-un destin. 

Să stai cu mine noapte de noapte 

Să-mi șoptești dulci visuri toate,

Sub clar de lună să fim doi

Să ne iubim fără nevoi.

Cu un zâmbet larg pe față 

Noi în fiecare dimineață 

Vom începe ziua iau

Plini de dragoste si har.

Și mi-am dorit să fie adevărat 

Dar se pare că m-am înșelat, 

Îmi păreai perfect 

Sub orice tip de aspect.

Îmi vorbeai de oameni care mult grăiesc 

Dar nici tu nu pari mai înțelept, cum te slăvesc,

Construisem o clădire frumoasă 

Care s-a dărâmat la ultima pasă.

Crezi că e perfect

Iar totul se dărâmă încet ,

Ce a fost n-o să mai fie

Asta spun mereu și tot Îmi iau chirie.

Mai bine mai devreme decât prea târziu 

Tot ce e vechi se pierde-n pustiu,

Să iei o pauză de la tot ce te-a răzbit 

E-o alegere ce n-a ars și nu s-a risipit.

Iar cu încrederea muncim

Nu suntem făcuți toți s-o stăpânim ,

Crezi ca-i un basm?! Sunt doar povești 

Prințul pe cal alb are termeni regește.

Să te privesc, Nonstop aș vrea,

Să te am lângă mine acum,

Să mă cuibăresc lângă tine, așa,

Cum numa cu tine acum.

Căldura trupului să o simt,

Și să mă topesc ușor, 

Urmează ceva, presimt,

Ușor, dulce, amor.

Buzele se întâlnesc, 

Și un fior mă apasă,

Mâinile de coapse se lipesc,

În inimă focul iar se lasă.

Să ne iubim neîncetat,

Până la răsărit de soare,

Gândul mi-e invadat,

De filme răpitoare.

Nu voi lăsa să treacă

Nici o zi măcar

Fără să-ți zic din suflet

Te iubesc! E clar?!

Timpul trece limpede

Iar noi nu observăm 

Că ziua trece repede

Și n-o mai recuperăm.

Arătați-va iubirea

Chiar de vă este frică 

Ca cel ce o primește,

Repede o strică.

Nu renunțați niciodată

Dragostea să oferiți,

Nu se știe niciodată

De cine veți fii zăriți.

Îmi amintesc cum îmi spuneai

Că sunt al tău unic talisman,

Și ce rapid tu te-ai schimbat

Și-am devenit al tău dușman

Răceala multă am simțit la tine

Și mai mereu motiv de ceartă,

Orice spuneam ducea la iritare

Iar eu naiv spuneam...mă iartă

Toți cei din jur mă întrebau?

De unde mi se trage supărarea,

Iar eu râzând le răspundeam

Sunt bine și coboram privirea

Târziu am înțeles ce se întâmplă

Când între noi nimic nu a mai fost,

Iar să lungim ceva ce nu mai merge

Era o pierdere de timp și fără rost

Și a urmat o despărțire tare grea

După un timp de viață împreună,

Iar rana ni s-a vindecat la amândoi

Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!

Pe cerul înnourat,tulbure și întunecat,

zboară o biată pasăre cu aripa frântă.

S-ar opri și ar bea apă,că sufletu-i însetat,

Însă nu se oprește că inima a bucurie nu-i cântă.

A fost prin șapte sate pentru o fărmitură de pâine,

Ca să hrănească puțin sufletele celor zece pui ai săi.

Dar dintr-un tufiș a ieșit un dușman de câine,

Si a distrus aripa păsării cu dinții cei hapsâni și răi.

Aripa distrusă de un fir de os îi atârnă,

Iar sângele negru se scurge pe florile uscate.

Nu vrea ca copiii fără mamă să rămână,

Si își privește aripa cu o mare vanitate.

Îi distusă aripa sau sufletul îi distrus?

Nici asta nu mai știe,biata mamă.

Ahhh !!! De i-ar fi cuibul puțin mai sus,

N-ar mai face ea  din asta o dramă.

Acum zboară biata pasăre,tristă și îndurerată,

Nu o doare aripa,ci sufletul îi se destramă.

Nu,nu va lăsa inima copiilor înfometată,

Chiar dacă vuietul morții o cuprinde și-o cheamă.

E încătușată dragostea-n piept și n-are cum să explodeze,

Copiii o așteaptă acasă străini,singuratici și înfrigurați.

Îi sunt flămânzi și nu,nu are cum să cedeze.

Offf!!! De i-ar ști hrăniți și săturați.

La doi metri de cuib se auzi o împușcătură,

Bufff!!! Si pasărea nu-i...

Puiii speriați au luat-o la alergătură,

Căutând acei doi ochi blânzi,căprui.

Pasărea strigă cu o voce stăină și stinsă:

- Veniți,puii mamei,mâncați și fiți sătui !

Copiii urlau cu inima arsă și plânsă :

-Cui ne lași,mamă???! Cui?

Ieșită pe balcon

După un duș fierbinte

Te văd trecând pe bulevard...

De-ai ști... că te aveam în minte...

Imaginea verii cu al tău vin

Mi-a acoperit privirea

Păcat... nu pot să te sun...

M-ai acuza cu... hărțuirea...

Și te-am privit cu ochii uzi

Cum mi te pierzi printre mașini 

Te-am strigat în gând...poate m-auzi

Și te întorci să bem un vin...

E rece, mâinile-mi tremură

lar sufletul mi se cutremură

De durere și de dor amar

Și că tot în jur e neclar....

E seara Sfântului Ion 

Și azi in gând cu tine o s-adorm...

Ce trăiesc e atât de primitiv..

Te-am zărit...mi-e seara un Ion pozitiv..

Nu mă certa, că te visez ades

Vreu măcar în vis cu tine să vorbesc

săți povestesc de amea durere

Sa ma vindec în placere

Nu mă certa,că te privesc

Cum treci pe altaturi 

Și cam des,,,,,

Încerc să te caut prin mulțime

Dar nu tot timpul te regasesc,

Nu mă certa, că te iubesc!

Dar nu țio spun în fața

Spre tine zbor să îți vorbesc

Dar totuși mă opresc la distanță,

O moarte nu-i de-ajuns 

Să mă țină departe

De cea care mi-a pus 

A inimii jumătate...

Un sicriu nu-i de-ajuns

Să mă țină în frâu

De-a face drum întors

'Napoi la al ei brâu...

Țărâna nu-i de-ajuns

De ea să mă alunge;

Vorbește-mi de-al ei plâns

Și-atunci te vei convinge

Că nimeni și nimic 

Nu ne va separa

Și purerea, eternă,

Mi se va-ntoarce ea...

Simt în mainile mele arse,
Sufletul iubiri noastre care,
Emite semnale în codul morse,
Chiar și acum în ceasul morții noastre.

Cea mai fierbinte dragoste
Cu  cel mai rece sfârșit,
Că n-a murit nimeni din iubire..
Oare oi fi eu primul săvârșit?

Simt cum mă adie usor vântu’…
E rece, și timpul, și ceaiul, și eu, și tu
Nu te-am pierdut, m-ai pierdut
Și mă vei căuta în toate și nu voi fi găsit.

Dacă te întrebi unde sunt,
Poți să mă cauți în trecut,
Iar acum rămânem fiecare pe drumul său
Și dacă-mi va fi dor, n-am să-ți scriu.