Nu mă certa,,,
Nu mă certa, că te visez ades
Vreu măcar în vis cu tine să vorbesc
săți povestesc de amea durere
Sa ma vindec în placere
Nu mă certa,că te privesc
Cum treci pe altaturi
Și cam des,,,,,
Încerc să te caut prin mulțime
Dar nu tot timpul te regasesc,
Nu mă certa, că te iubesc!
Dar nu țio spun în fața
Spre tine zbor să îți vorbesc
Dar totuși mă opresc la distanță,
Стихи из этой категории
Înmugurire
Aș dori mereu să-nmugur,
Să port haina roz a naturii,
Să-nfloresc la bun augur
Și să țin pur simțul firii.
Să aud susur de izvoare,
Să văd mereu albastru cer,
Cântecul să mă-nfioare
În spirit liniștit și de mister.
Nu ma zori
De ce ma tulburi iar
Si ma cauți in zadar?..
Nu mi esti sortit ci interzis
Esti gândul meu proscris.
Vrei sa fiu a ta din nou
Si te repeți ca un ecou
Imi smulgi inima din piept
Chiar de I tabu, nedrept.
Cum sa ți mai dau crezare
Când ce ai făcut mai doare
Si mi ai lăsat un gust amar
Înecat într-un pahar.
Promiți stelele si luna
Si ma strigi într-una
Zici ca ti e dor nebun
De ce tac și nu te sun.
Nu ma zori,da mi un răgaz..
Nu m avânt in extaz
Sa ma frig mi e teamă
Resimțind aceiași dramă...
Muza care nu știa
Dacă nu era ea, pierdută-ntr-un abis,
Nici eu n-aș fi știut că-n mine stă un vis.
Tristețea pentru ea, ca un foc ascuns,
A pus pe hârtie un dor neajuns.
Ea, muza care n-a știut vreodată
Că-i port în suflet o flacără curată,
Mi-a arătat, fără să vrea, o cale,
Un drum pe care cuvintele sunt tale.
Nu era chipul, nici glasul, nici fapta,
Ci tăcerea ei ce-n mine aștepta
Să fie rostită, să fie cântată,
Durerea ei mi-a fost însemnată.
Din umbra ei s-a născut o lumină,
Cuvinte ce curg dintr-o rană divină.
Fără să știe, ea m-a aprins,
Pasiunea mea din lacrimi s-a întins.
O fi fost reală, un vis sau un fum?
O iluzie pierdută-n al vieții drum?
Nici nu contează, căci eu am simțit,
Și-n scrisul meu, ea n-a murit.
Muza mea tăcută, stinsă sau pierdută,
O parte din tine în mine e cusută.
Tu m-ai făcut să scriu, fără să știi,
O viață-n cuvinte, o lume-n poezii.
Lasă-mă
Simplu om muritor,
Nu mai fi gânditor
Lasă-mă,să-ți fiu înger păzitor!
Tu suflet argintiu,
Tu simplu vizitiu,
Lasă-mă, a inimii sicriu să-ți fiu!
Fior de dragoste dulce,
Nu mai sta ca pe ace,
Lasă-mă, a te seduce!
Ideal de neatins,
De destin trimis,
Lasă-mă, sa-ti fiu eu vis!
Banală ființă blândă,
Cu fața plăpânda,
Lasă-mă, să-ți ating inima frântă!
Lasă-mă, ca eu te las,
Să-mi pui stop la ceas;
Să mă lași fără glas.
Vi cu mine prințesă?
Au trecut mai bine de doi ani
Și încă te iubesc ca-n prima zi,
Pot să treacă zeci de mi de ani,
Tot îmi doresc a mea să fi,
Din prima clipă-n care te-am văzut,
Am știut că suntem suflete pereche,
Aș vrea să pot să-ți dau încă un sărut,
Și să-ți șoptesc un te iubesc la ureche......
Aș vrea să vin să te iau de mână,
Să te sărut sub clar de lună,
Pentru tine le las pe toate-n urmă,
Vreau să fug cu tine-n lumea asta nebună,
Din nou tu..
O prea tânără floare,
Bate la ușa inimii mele.
Vreau să-i deschid că știu c-o doare,
Dar ușile-mi sunt de piatră și-s tare grele.
Privește spre a mea inimă și se ofilește,
Îngenunchează de frig și dragoste îmi cere.
Iar cu foste amintiri oare se învelește,
Vreau s-o primesc,dar sufletu-mi e plin de durere.
Urlă și mă roagă să-i deschid calea spre inima mea,
S-o primesc acolo unde i-a fost cald și bine.
Însă nu !!! Când a avut ocazia să stea în ea,
A plecat și doar și-a șters picioarele de mine.
Другие стихотворения автора
Poate maine
Rochia de dantela sta abandonata pe umeras,
Ascunzand in ea amintirea acelei nopti,
Inca prea vie, inca neslefuita de timp.
Ma tai in cioburile ei in incercarea absurda
De a reconstrui-o pe fata cu galaxii-n zambet.
N-o mai incap pantofii, rochia,
Nici macar propriul corp, propriul zambet
Ma inghesui intre cuvinte nerostite
Care-mi zgarie iar disperate obrazul
"Cuvinte naive, nu ne va asculta nimeni!"
Le amagesc promitandu-le ca "poate maine"
Le voi lasa sa tipe, poate le aude cineva.
Ele inca nu stiu cat de usor sunt de ignorat
Inchid usa dulapului fara sa scot rochia
Repetandu-mi nonstop ca "poate maine",
Poate maine o voi purta din nou.
Ma invelesc si-mi dau brusc seama
Ca sunt una cu rochia si cuvintele.
Toate asteptam acea zi de maine,
O zi de maine a vazut anotimpuri nascandu-se.
"Poate maine" voi fi o noua eu,
Ciobirile vor deveni doar sclipici
De aplicat la finalul machiajului
Si rochia roz imi va imbratisa trupul
Stergand atingerile si amintirea asta
Cu miros insomnii si poezia asta
Pe care o voi da uitarii odata cu tine
Sau, "poate maine",oricand va fi maine
In sfarsit nu va mai fi: "prea personala"
Gânduri
citesc un ziar
Văd un afiș cu tine
Încerc sa te sun dar nu de tine
Unde ești tu străine?
Mi-e dor
Oh,tu,dragostea vieții mele….
Ce-mi ofereai iubirea în catrene,
Ce m-ai făcut sa simt a inimii cangrene,
Astăzi nu-mi mai pot scoate din minte acele refrene.
Mi-e atât de dor de tine și de noi..
de ochii, nasul și ale tale buze moi.
ce asemenea-i un lup însingurat,
inima-mi firavă din trup, tu mi ai furat.
Mi-e dor de ochii tai cuceritori,
Pe care astăzi i-ai făcut atât de-otravitori.
Mă uiți adesea-n ale tale teancuri de hârtii,
Pe care văd adesea doar cuvinte ale noii poezii.
Mi-e dor de-a ta stransa îmbrățișare ,
Care mă făcea mereu sa uit de-o supărare,
Iar astăzi sunt doar eu, o simpla fetișcană,
Sorbind ușor din poza de pe acea cana.
Mi-e dor de acel râset simplu și obscen,
Care astăzi mă face sa mai scriu doar un catren,
Care ieri mă urca sus la stele,
Iar azi mă face sa mă uit de jos la ele.
Mi-e dor sa uit de tot și toate,
de griji, foame și societate,
Sa stau întinsă ai tai ochi albaștri,
Sa mă prefac ca astăzi nu m-ai făcut dezastru.
Mi-e dor sa scriu si sa vorbesc cu tine,
Sa ne afundam în orașe bizantine,
Sa fugim în largul marii liniștite și umile,
Și să-mi săruți atât de tandru ale mele buze fine.
Mi-e dor de tot ceea ce tu erai ieri pentru mine,
Iar azi ești doar o simpla doză de amfetamine,
Pe care ușor le duc la ale mele buze pline,
Care de azi vor deveni doar doua microcristaline.
Mi-e dor sa aud cum la ureche îmi spui intens,
Oh,iubito,cat de mult eu te iubesc,
Sa mă apuci de talia mea ondulata,
Și sa mi mai spui ca nu mă vei lasă, oh,niciodată.
Mi-e dor să-ți simt a ta gura infierbantata,
Pe a mea frunte-ncaruntata,
Să-mi ștergi recile și-amarele dureri,
Pe care azi tu nu mi le deloc acoperi.
EL
23:23
În haosul din minte
Mai poți gândi ceva?
Mai poți vedea lumina
Ce cândva lumina?
Și-n haosul din minte
Ce mai poți auzi?
E liniște în juru-ți?
Sau un dezastru e?
Cândva, în mintea-aceasta
Zâmbete tu pictai
Iubire, fericire
Și totul roz era
Și-acum vine întrebarea
Oare ce s-a întâmplat?
Ce mi-a schimbat iar mintea
Din roz în negru, alb
Uitându-mă la ploaie...
Uitându-mă la ploaie,
Simțind un vânt plăpând,
Remarcat-am o schimbare,
A caldei vremi de până când!
Și stând așa, spre cer privind,
Spre norii falnici, grămădiți,
Un stol de păsări văd pornind,
Spre un loc mai cald și mai senin.
E anotimpul grandios...
Ba chiar – misterios,
Îl privesc ca pe un dar,
E toamnă-n gând și-n calendar!