SUNTEM NOMAZI

Se scutură floarea ...

Covor fermecat așterne cărarea,

Din vișini,cireși cad petale

Răsună un tulnic în vale.

Nu voal străveziu acoperă cerul

Arome dulci împrăștie mărul;

Cu saci grei micuța albină

Polenul din flori ,îl adună.

Un trubadur greieraș

Proaspăt chiriaș

Își acordă chitara

Când se apropie seara!

În parcuri și pe alei

A ruginit frunza de tei.

Florile-s nedumerite 

De brumă acoperite

Ploaia -i rece,parcă doare

Unde-s zilele cu soare?

Unde-s cântăreții dragi?

Goale cuiburi prin copaciț

Tot e trist și înnorat

Soarele le-a abandonat.

Dimineața cade bruma

Tot ce-a fost viu a murit 

Va ierna cin nou natura,

Gâzile au adormit

Să mai scriu ceva a-și vrea,

Citind, poate cineva s-ar bucuea.

Dar vești rele sunt prea multe,

Cine vrea să le mai asculte?

Că-i război, venit parcă din senin,

Din oameni răi,ce poartă în suflete venin,

 Că pensile nu mai cresc

Îmi curg lacrimi când citesc.

Mult a-și vrea să scriu de bine,

Să fac omul să zâmbească

Că în viitorul ce vine,

Prețurile, facturile să nu mai crească.

Am mai spus-o și o mai spun,

Nu ne mai așteaptă nimic bun

Vom ofta mai mult și plânge

Dar nu vreau să curgă în țară sânge!!!!

Ești miezul de pâine curat,

Ești izvorul cu apă zgobie 

Ești cerul cu stele îmbrăcat.

Ești argila din care olarul 

Urzește ulciorul vrăjit .

Ești sufletul pe care Domnul 

L-a dat în brazdă adâncă însămânțat.

Ești Omul acestui Pământ bine cuvântat.

Ai grijă ca el să nu moară 

Atâtea furtuni îl înconjoară 

Fii fiul acestui milenium 

Și slavă-ți înalț și te cânt.

Știu pe românește dorul

Vatră ,mamă ,frați ,surori

Știu ,și-n limba mea maternă

Le înțeleg ...până am să mor.

Știu să cânt ,doina de alean

Și cu ea îmi legăn pruncii

Îndemn vitele să are

Doar în vatra mea de sânge .

Știu să plâng și să suspin

Într-un prezent tot mai amar

Cu Românii spulberați prin lume

Pentr-un trai mai bun și-o pâîine !...

Ce departe îmi par azi toate

Scene rupte ,gesturi stranii

Ce am acumulat cu anii,

Sau topit într-un deceniu

M-au demolat  ca pe-un pom 

Port doar numele de om.

Dezbrăcat de cele sfinte

Blestem greu trimit în zări

Pentru cei ce fac din noi 

Ai sărăciei eroi ,personaje negative.

Ce de zbateri ,ce de griji 

Pentru-un loc în lumea 

Țara plânge că-i săracă

Fiindcă atâția bani se toacă

Pe interese străine.

Domni sunteți  azi ,ce veți fi mâine?

Poate ajung în pușcării,zile fără bucurii.

Fugind nebun de urma soarelui ce arde

La umbra norului mă stinge loc pustiu

Adăpostindu-mă de zilele uscate

Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu

Cerul se umple de lumini plutind în noapte

Dar numai una-mi arde inima sclipind

Pătrunde-n vise inventând o realitate

Steaua departe, prea deprte strălucind

Privirea-nchide amintirile sub pleoape

Arzând retina cu imagini dogorind

Convoacă-n taină amăgirile deșarte

Pornind furtuna umblă cugetul dormind

Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte

Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind

Cenușa timpului scutindu-le de fapte

Între coperțile trecutului murind

Rămâne sufletul strivindu-se de poate

Caută sufletul pereche stăruind

Uită că timpul furișându-se va arde

La poarta umbrelor ajunge ispășind

A venit seara

Frumoasă ca marea

Cînd o privești.

Liniștită seara

Liniștită tare 

Cînd o asculți.

S-așeaza întuneric

Devine coleric

Pe străzi

le pustii.

Neputând de abazie,

Am să te îmbăt cu vin si poezii;

Cu luna de pe cer, vocea mea să-ți fie

Ultima cântare a unei morți târzii...

Oh,iubire,de ce tu oare nu-mi vorbești?

De ce în ochi nu mă privești?

Mă lași sa stau și singura-n poveste

Oare tu nu vezi ce frig și rece este?

Este atât de frig la tine-n piept

Încât aș sta ca un atlet.

E frig și tare rău îmi este 

Că nu faci parte din a mea vieții poveste.

Ea,oare,îți sărută pieptul gol

Sau își joacă al vieții rol?

Ea te iubește așa cum eu fac

Sau îi dai și ei în dar doar flori de mac?

Aș vrea să-ți văd măcar o data ochii goi

Și să-ți măcar cu mana ale tale buze moi.

Sa intru în a ta privire

Și să-mi eman a mea iubire.

La masa mea nu mai sta nimeni și nimic

Doar eu și un pahar în care vin mai pun un pic

M-afund în sângele veninului acela acru

Mă uit la al inimii masacru.

Și rochia aceea roșie ca focul,

Zace jos pentru ca  s-a terminat jocul

Jocul aspru al iubirii

Ce nu mă lasă să-mi raspcumpar prețul fericirii.

Astăzi stau aici pe jos și scriu aceste versuri

Și-mi mai creez puține universuri.

Mai stau puțin cu bluza ta la piept,

Până în abis simt ca mă pierd.

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Wir kennen uns vom Sehen

wie viele flüchtige Momente

niemals im Weg

sie hörten nicht auf

sicheres und schnelles Gehen

Wir kennen uns vom Sehen

nur die Augen schweigen

sagten sie so oft

alles, was sie wollten

Als sie ihr Licht trafen ...

Nicht einmal zufällig

Ich habe kein Wort gesagt

In so vielen Treffen,

dieses Starrspiel

es hat uns beiden Spaß gemacht.

Wir kennen uns vom Sehen

aber es ist immer ein Vergnügen

die Erinnerung, die es zu behalten gilt

und Rezension

die Augen, die du ein Leben lang kennst

Treffen Sie sich am Morgen

und wenn es schneit und wenn es regnet

im Wagen 179.

Wir kennen uns vom Sehen...

Und so!

Wir kennen uns vom Sehen

wie viele flüchtige Momente

Wir haben auf ihrem Weg nie angehalten

sicheres und schnelles Gehen

Wir kennen uns vom Sehen

nur die Augen schweigen

sagten sie so oft

alles, was sie wollten

Als sie ihr Licht trafen ...

Nicht einmal zufällig

Ich habe kein Wort gesagt

In so vielen Treffen,

dieses Starrspiel

es hat uns beiden Spaß gemacht.

Wir kennen uns vom Sehen

aber es ist immer ein Vergnügen

die Erinnerung, die es zu behalten gilt

und Rezension

die Augen, die du ein Leben lang kennst

Treffen

Sie sich am Morgen

und wenn es schneit und wenn es regnet

im Wagen 179.

Wir kennen uns vom Sehen...

Und so!

Mi-e visul cu tine rămas o tristă amintire

Zile și nopți trec ca un sumbru coșmar

Vis spulberat intr-o seară rece și amară

De toamnă, în luna lui brumar..

Te-am întâlnit atât de-ntâmplător

Şi mi-ai rămas un simplu trecător

Azi suntem din nou doi străini

Legați de-un pumn de amintiri..

De-aș putea sa te rog ceva..

Da-mi înapoi și sufletul şi inima

Da-mi speranța ce o aveam cândva

Ca vei pleca frumos din viața me..

Lasă-mi în dar acel unic vis alb,

Ce mi-a umplut paharul o vară

Și visul dulce, roșu, ce ne-a legat,

Destinele-ntr-o zi de primăvară.