PERSONAJE NEGATIVE

Avem o viață ,numai una

Pornim la drum cu gânduri bune ,

Credeam că mi-am găsit iubirea!...

Ne facem planuri ,cu speranțe-n viitor ,

Dar ma-m trezit ,dintr-un vis amăgitor ;

Ceva s-a rupt ,nu se mai poate repara !...

Ce fac eu ,cu viața mea?

Dar viața celui mic ? ce va urma?

Am multe de recuperat ,îmi spun în gând ,

Înghițindu-mi lacrima!...

Ce a urmat ? O muncă grea !

Dar speranța de mai bine

A fost mereu lângă mine ;

Și am spus mereu : va fi bine !...

Ziua de 1 Decembrie, nu-i  una oarecare. Ea ne amintește 

câte sacrificii au făcut strămoșii noștri  și căt sănge au vărsat, ca 

urmașii să trăiască în libertate și unire, Provincii mai mari,mai mici

s-au unit: - unde-i unul nu-i putere, unde-s mai mulți putrea crește-

ne bănuind că printre urmași vor fi trădători, care au uitat ce greu 

se consolidează un stat. Uniți-vă frați Români, cât nu-i prea târziu.

           Trăiască România  Mare!!!!!!!

Să mai scriu ceva a-și vrea,

Citind, poate cineva s-ar bucuea.

Dar vești rele sunt prea multe,

Cine vrea să le mai asculte?

Că-i război, venit parcă din senin,

Din oameni răi,ce poartă în suflete venin,

 Că pensile nu mai cresc

Îmi curg lacrimi când citesc.

Mult a-și vrea să scriu de bine,

Să fac omul să zâmbească

Că în viitorul ce vine,

Prețurile, facturile să nu mai crească.

Am mai spus-o și o mai spun,

Nu ne mai așteaptă nimic bun

Vom ofta mai mult și plânge

Dar nu vreau să curgă în țară sânge!!!!

Pe drumul desfundat de apa

Văzduhului deslănțuit

Șuvoaile se duc la vale

Cu tot ce în viață am avut .

De câte ori mă încearcă soarta ,

Destinul greu, de zeci de ani

Că pierd pe rând tot ce adun,

Recoltele-s făcute scrum.

Din norii grei ne cade piatră

Sfărâmă tot pe unde cade,

Mă doare sufletul ce văd

Că nu a mai rămas din casă.

Sătenii mei sunt năuciții

De ce Doamne ne tot loviți ?

Noi și așa o ducem prost ,

Învățați ,să ținem post!...

Ce foamete va fi la noi !...

Recoltele-s toate în noroi

Ce vom mai pune oare-n oală?

E cineva căruia îi pasă

De așa soartă nemiloasă?

Noi ne cunoaștem de ceva vreme,

Întenționat am folosit un dicționar, colorat,

Chiar, sunt curioasă în ce dosar m-ai clasat?

Nu -ți pun nici-un fel de condiții, nu te teme.

Fac parte din lumea de azi, pe care o cunosc,

Vreau să am o relație în care să mă simt bine,

Cu tine alături să încercăm, recunosc

Nu fug de dragoste dar văd că nu vine.

Amândoi am avut câte o relație, dar nu a rezistat,

Noaptea la concerte, mereu la distracții, s-a terminnat.

E timpul să ne ocupăm de o casă, să avec copii,

Să ai de ce să te bucuri, când acasă vii.

Te-ai pregătit pentru lupta care o să vină ?

Să facem așa cum zici tu că poate fi bine

Căsniciile, se fac și se desfac azi foarte ușor,

Dar cred că de burlăcie, nu-o să-mi fie foarte dor

Mă îndrept spre o răscuce

Nu știu drumul unde mă duce!...

Chipurii stranii ,cu priviri viclene

Vin să mă cheme.De voi merge

Pe calea ce  mi-o arată

Voi avea ,o viață  îmbelșugată

Cupa vieții cu dulceașă ,

Vedeți asta  e problema

Nu știu să rezolv  dilema !...

Nu am crezut că pot să și îmbătrânesc,

nu cred, că într-o zi apusul îmi va fi la fel,

deși – nu te-am iubit atâtea primăveri,

tu ai crescut gingașă ca și ieri!

Acum, când dojenesc amorf

și când – luminile se sting mereu,

răspunde-mi, fără de dojană,

c-am fost, pribeagul sufletului tău…

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

Dezordinea tronează, nu poți să respiri,

E un miros închis cu esențe dure. 

Pereți de cărămidă, ce cândva păstrau

În interiorul lor căldură... cu tapet verde,

Pătat de praf și de-amintiri ce promiteau

Să nu se șteargă de timpul care trece. 

Pe holul rece, cu ferestre din care au

Rămas doar tocul, se aude vântul

Ce sună precum un râs metalic. Eu stau

Și îl ascult, uitând și scopul și prezentul. 

De ce mă aflu eu aici? Pe unde am intrat?

La ușa principală acum mult timp am pus

Un lacăt și încă doua, trei, am aruncat 

Și cheia pe un sertar, la care nu am ajuns.

Dar uite-mă... repet în minte un cântec 

Vechi șoptit de tine la urechea mea,

Într-o noapte caldă, precum un farmec 

Sau o vrajă ce m-a urmărit de-o viața. 

Aș vrea să mă întorc, dar continui să merg

Trecând pe lângă uși, cu vopseaua cojită,

Dar culoarea-i încă vie și amintiri ce nu mai trec,

Ascunzând cioburi din inima mea rănită.

*

Este un vis repetitiv când noaptea nu-i albă,

De care fug, să mă ascund în nesomn.

Ma refugiez în tăcerea nopții care-i sfântă 

Și în prezența Lunii, căreia îi cer un îndemn.

Dar am și eu partea mea de vinovăție,

Căci nu te-am lăsat să îmi pleci din gând,

Nici numele tău nu le este străin buzelor mele,

Repetând cu foc, fiecare literă pe rând. 

Nici brațelor tale nu le am dat drumul încă,

Le las să mă înghită în fiecare noapte

La ora trei și jumătate, într-o formă pașnică,

De un ultim minut tandru de o adâncă liniște.

Dar totul este efemer și ai să-mi treci curând,

Deși am spus că nu te voi lăsa deloc atunci

Asta ți-a fost ultima dorință, iar eu, sperând,

Naiv că nu esti serios și ce am promis nu calci. 

Crinii culcați la pământ, la fel și spicele de grâu

Își au cuvântul, trezindu-mă din visul fără somn.

Și muzica de pe fundal, păstrându-și ritmul

Creează un refugiu și mă invită să dorm. 

*

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

În mijlocul ei, pe masă sunt așezate în șir 

O sticla de vin și un pahar, miros de strugure,

De salcâm, de miere și de dor; toate în note dure.

..............................................................................

Viaţa mea este o Gară -

cu mii şi mii de pasageri

unii cu vagoane de iubire,

alţii - cu saci de dureri.

Pe unii îi voi revedea

Pe alţii cu siguranţă niciodată

Şi tu eşti un simplu pasager

Ce treci prin Gara Vieţii mele doar o dată...

Șaisprezece ministere,șaisprezece vampiri

Consumă din leafa poporului,

De la ordinele prim-ministrului 

O aversă mare de nemulțumiri.

El însuși la funcție 

Cu insuficientă atenție 

A sa minte necioplită 

Mai trebuie bine lustruită

Asemenea președinte mucos,

Care amestecă frazele nerespectuos.

În ale sale discursuri

Primește huiduieli cu răspunsuri.

Astfel,în țara readusă-n sărăcie 

Există numai mișelie

Cu hoția,corupția evocate 

Din adâncul istoriei însângerate. 

Cu ocazia falsificatorilor,

Populația scade-n traiul anilor

Până cei din respectivele domenii

Cedeaza cu fior în ghearele neplăcerii. 

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Peut-on revisiter l’image d’une personne qui nous a inspiré il y a 10 ans ?

Oui, il faut juste le vouloir,

Oui, si cela avait une influence positive sur nous,

Oui, si ça nous motive,

Oui, s'il pouvait nous comprendre (la plupart des gens ne le peuvent pas),

Oui, si elle pouvait nous transmettre quelque chose de son caractère, de la beauté de son âme et de ses passions,

Oui, si je soupire encore de joie en regardant ses photos,

Oui, si elle nous a laissé sans voix devant l'originalité de ses idées (l'une d'elles m'a vraiment surpris en tous points),

Oui, si elle savait nous donner envie de voir son point de vue,

Oui, si elle pouvait nous offrir un milliardième de ses cadeaux,

Oui, si elle nous a infecté par ses rires, sa gentillesse et ses vœux,

Oui, si vous pensez que cela vous a changé pour le mieux, que vous êtes devenu plus riche (moralement, éthiquement, émotionnellement),

Oui, s'il ne t'a pas abandonné, il a préféré te faire confiance, il ne pensait pas qu'il perdrait son temps sans obtenir de résultats,

Oui, si tu n'as pas non plus trahi sa confiance,

Oui, s'il savait nous inculquer des ambitions et les accroître tout au long de la période où nous nous sommes connus,

Oui, si l'on constate qu'il n'y en avait pas beaucoup comme elle,

Oui, s’il se souciait vraiment des valeurs morales, comment chaque être humain pourrait-il parvenir à une version meilleure, plus douce, plus attentionnée et plus agréable de lui-même ?

Oui, si j'avais toujours la même excitation à chaque fois que je la voyais, peu importe qu'elle soit éclaboussée par de l'eau de pluie boueuse, qu'elle ait des moments où elle était plus nerveuse, qu'elle se fâche, qu'elle soit fatiguée, qu'elle eu la grippe, et nous ne pouvions plus jouir avec les mêmes superbes traits de caractère,

Oui, si les pensées dirigées vers elle portaient du fruit dans nos cœurs,

Oui, si elle n'était pas une inconnue, elle était quelque chose de plus que ça, on avait l'impression de se rapprocher d'elle, elle était comme une amie ou une sœur aînée,

Oui, si chaque jour tu montais un échelon, avec son aide,

Oui, s'il pouvait tout construire avec un tel calme et une telle passion qu'on ne peut vraiment pas réagir en y pensant,

Oui, si tu penses que tu n'aurais pas essayé en vain de l'impressionner,

Oui, cela aurait vraiment valu la peine de participer à une émission de téléréalité comme "Les Roumains ont du talent",

Oui, parce que j'ai évoqué le mot "talent", d'elle j'ai appris que cela n'existe pas, qu'on ne reçoit aucun talent et qu'on ne l'emmène pas avec nous dans l'autre monde, le talent qu'elle a montré était acquis compétence, le résultat d'une certaine habitude,

Oui, quand je suis tombé (trébuché), il a su comment m'aider à me relever,

Oui, si seulement on pouvait encore la voir sur le trottoir, au marché, aux concerts, à la mairie, au stade courir aux 70 ans qu'elle aurait aujourd'hui,

Oui, j'aimerais la revoir une fois de plus...

Ma chère femme (et les initiales C. P.) qui étaient pour moi plutôt une sœur aînée (environ 42 ans de plus) pendant 7 ans, puis tu as dû partir aussi, une autre étape arrivait. Tu es restée comme une énigme dans mon subconscient, je ne sais même pas à ce jour comment tu aurais voulu que je sois, ce que tu aurais plus aimé te montrer, mais tu es restée quelque part là, sur la liste des "Femmes de 10 et de 10 hommes", comme s'il s'agissait d'un spectacle de terminale.

Pardonnez ma maladresse en tout, mais ce n'était pas fait exprès, mais je gèle, mon cœur bat la chamade, je palpite, je transpire tantôt froid, tantôt chaud, c'est comme si je n'arrivais pas à avoir assez d'air mes poumons quand j'admire la personnalité, les efforts, tout ce que tu m'as montré, et moi, compte tenu de mon manque de compétence depuis, je ne pouvais rien te montrer d'autre que ce que tu as toujours vu.

Ce păcat că nu-ți mai amintești de noi

Și mă lași să plâng în perne moi,

Golindu-mă picatură cu picatură 

Și tot ce-a rămas e numai ura.

Fără culoare este viața mea

De când tu ai plecat din ea

De când m-a părăsit inima.

Tot ce pot să fac acum este să sper,

Dar e greu când nu mai sunt nori pe cer,

Și nici flori pe pământ,

Să le folosesc la un descânt.

Căci, numai așa te pot aduce înapoi,

Însă într-o altă formă,

De strigoi.