DOI OCHI CE ARD

Nu plânge maica mea bătrână 

Că fii tăi de azi te fură.

Își pun vată în urechi

Iar ție îți pun căluș în gură.

Ce vrei să faci la tine acasă

Voie la străini tu cei 

Stăpânii lumii cântă hora ,

În ajutorul cui să speri?

O-măicuță esti bătrână și săracă

Nepoților ce le mai lași?

Povara țării înstrăinate

Căci tații lor ,sunt lacomi,lași.

Mai sper și eu ca tine ,maică

Din cele patru zării ai țării 

Să se înalțe în lumină 

Un Mircea ,un Ștefan un Mihai .

Pământul țării îi scump și-i sfănt 

Și strgă în atâta sînge

Trimite-i Doamne un viteaz

Căci pentru noi și cerul plânge.

E vorba de bătrânețe de boală, când omul e sătul de viață care devine de netrăit.

Boală, netratabilă, suferințe inutile, agonii, când ajungi singur la concluzia să spui:

Doamne, ia-mă la tine, că nu mai pot și ești conștient de ce vrei.

      Mi-se pare inuman să lași un om pradă durerii, când nu-și mai găsește leacul.

      Atât cât e conștient își poate singur hotărâ soarta. De aceia pledez:

-Eutanazierea la cerere-.Sunt diagnostice ce-l degradează pe om. Dacă nu mai judecă,

trăiește ca o legumă, nu mai suferă, dar dacă mintea-i judecă cine știe cât suferă?

Ce a fost și ce-a fost și ce a ajuns? câtă umilință? cine știe? Lasă-l pe el să hotărască,

dă-i această șansă...

       Sunt bătrâni abandonați și sunt mulți prin cămine și spitale...în ce condiții de groază...

Îi întreabă cineva dacă își mai doresc așa o viață? Dacă încă suntem umani ne doare 

suferința lor. Dar va fi o luptă grea, e o ideie nouă și ideile noi sunt niște inepții 

greu de înțeles pentru unii.

                                      va urma...

Sus , sunt sfinții noștri duși ,

Printre nori și mai departe ...

Câte drumuri ne desparte ?

Și câți oare dintre noi 

Nu-și doreste ca să stie ,

Că sunt vii , și că sunt teferi ?

 Câți vorbim cu ei în gând ,

Nu cu cei ce-s în mormânt ,

Și cu cei ces călători

Lângă domnul așteptând ;

Învierea cea promisă

Poarta cerului deschisă ?.

             Ce reprezintă pentru mine stema R. S. R. ?

E cea mai frumoasă imagină. Nu știu cine, sau câte minți 

au contribuit la realizarea ei.

           Am văzut diverse steme, embleme, dar nici una 

care să-mi sugereze atâta frumusețe, bogăție, mărăție .

Nici trecutul și nici viitorul nu va ridica ROMÂNIA în 

culmea dezvoltării și respectului în lume, având un 

conducător cizmar cu patru clase.Cei de azi au studii 

înalte și unde am ajuns ?Pe cizmarul, după care azi plâng mulți 

îl va reabilita istoria, chiar și peste sute de ani. Poate, va 

trece multă vreme, să se mai nască un patriot ca el.

          Cățelușa mea isteață

Azi ,în zori de dimineață ,

Î-și strângea cu drag în brațe

Trei ființe militele !...

Se uita cu drag la ele.

          Și această mamă mică

Harnică ca o furnică

Îi tot spală și-i îngrijește

Și de străini îi păzește.

          Dacă ,tot îi  ții în brațe

Cu privirea  te răsfață

Cu ochii te dojenește

În țeleg ,cât îi iubește.

          Dar te roagă pe muțește

Puii dragi să-i ocrotești

Că sunt mici ,fără putere

Și frumoși ,ca o părere!...

         Peste câteva zile d-na Maria trece pe la mine, era tare abătută.

Am bănuit care-i cauza. Î-am spus ce-am văzut.N-a schițat nici-un gest,

nu a spus nimic. S-a gândit puțin și zice :

     -Știu Adela, știu de ceva vrem, dar am sperat că este o aventură 

trecătoare. Nu i-am spus nimic mă prefac că nu știu, sunt la fel de atentă 

cu el.Detest certurile, reproșurile cu ele nu-l aduc înapoi.Suntem la răscruce,

sper că așa Gicu al meu se va întoarce.Îmi este foarte greu, dar altă soluție 

nu am.

     Mi-a rămas în minte replica Mariei, i-am  admirat logica. A avut dreptate,

ea a câștigat.Prea multe familii se destramă. după un număr mare de ani ,

pentru o toană, pentru un moft  sau distrugătoarea  căsniciilor ; gelozia.

      În  final  mărturisește Gicu:

     -Mărturisesc, zice el, că m-am rătăcit, am fost curtat, flatat și m-am păcălit,

dar nu este nicăeri mai bine ca acasă, și nici o femeie care să mă înțeleagă 

ca tine. Te rog iartă- mă, și să uităm prin ce-am trecut.Apreciez  faptul că te-ai

purtat civilizat, deși erai lezată și nu ai acuzat-o nici pe Ana de cele întâmplate,

doar ai spus: S-a întâmplat, faptul e consumat, să ne vedem de viața noastră în 

continuare... și s-a pus cruce. Mi se pare logic.

     Sunt fapte și întâmplări peste care se așterne uitatea, însă altele rămân întipărite 

pentru veșnicie în minte.Am să le iau în ordine.

     Am fost invitată de vărul meu la nunta fiului său.Petrecerea a avut loc  într-o 

locație frumoasă :cantină,club, nu știu unde era ,în afara orașului la Tirighina.

Locația era situată în mijlocul unei vii ce trebuia să fie culeasă. Parfumul 

strugurilor te amețeau.Nunta era frumoasă, nuntașii eleganți,muzică bună,veselie 

petrecăreții se cunoșteau între ei. Spre dimineață o binevoitoere se apropie de mine 

discret și-mi spune:- Adela nu-l văd pe soțul tău, s-a rătăcit prin vie, dar știi cu cine?

N-ai observat că și soacra mare lipsește? I-am mulțumit și am ieșit afară în răcoarea 

dimineții. Vestea, m-a afectat, dar gândesc: omul a mâncat, a băut și avea nevoie de 

aer curat...punct...Un lucru a rămas ,am fost la multe nunți ,de care am uitat, dar 

 de cea de la Tirighina nu am uitat.

     Locuiam pe atunci  pe  atunci în valea orașului, mă întorceam de la piață ,când mă 

ajunge din urmă un vecin.

     -Vecină ,știi că  cartierul din spatele  nostru a fost demolat ieri? Au tăbărât 

oamenii să ia ce-i trebuie fiecăruia :lemne, fier, cărămidă, e.t.c. Dar știi cine era 

cel mai activ acolo ?

     -Poate îmi spui mata.

     -M-a  surprins că fiecare  ce aduna ducea în curtea lui, dar soțul tău ducea toată 

agoniseala la Petrica îc curte. Auzind numele ei am făcut imediat legătura în mintea 

mea, Petrica îl caută cam des pe soțul meu. El ce căuta acolo?

                            va continua

Te urmez ca un orb,

zburând cu încredere ca un corb.

Am fost loial și te-am urmat —

ce-a urmat nu a durat.

M-a durut și te-am purtat,

în continuare conturat,

sperând la finalul arătat…

De ce m-ai acaparat?

Merg prin gropi, separate

de eul demult uitat.

Demn de trait… m-ai înșelat,

în propriul demon m-ai transformat.

Îngeri zboară prin scurgeri,

nu vindecă — te lasă să pieri;

apoi prinzi frustrarea de mai mult...

Vreau să te omor după ce te ascult.

Te-am crezut și m-ai înșelat,

m-ai vindecat și m-ai vândut, pietrificat,

vânând lumea din coșciug;

de plâng, îmi ia pielea de pe rug.

Plângeți curați de urmați pierduți,

motivați de aceleași săgeți.

Cât de frumoase îmi sunt păsările

pe întinsul cerului,

cum zboară împreună cu grijile mele

depre vântul de la nord,

despre vântul de la sud,

în drumul lor spre casă,

înapoi spre familiile lor,

înapoi spre departe de noi,

despre noi doi …

Cât de curajoase îmi par vietățile oceanelor,

lacurilor, râurilor …

în curenți de apă caldă,

în curenți de apă dulce …

despre un far pierdut în gândurile mele,

uitat la malul mării …

luminând spre noi doi...

Cât de simple par toate,

cât de complicate le facem,

cât de imposibile sunt visele mele

când mă gândesc la toate,

când mă gândesc la tine, când mă gândesc …

la noi doi.

Cât de minunate sunt stelele,

în culorile lor deghizate în ochii tăi,

cât de perfecte sunt constelațiile

pe gropițele tale când îmi zâmbești.

Cât de minunate sunt toate!

Cât de minunată ești!

Dacă ai trăi cât te iubesc,

în ochii Lui ai fi uitare!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Vino! de-ai ști de când eu te aştept

Sunt dependentă de-o ultimă îmbrăţişare

A mea durere crește si parcă nu e drept

Că ne-am găsit și ne-am pierdut

Fără să fim pentru ultima oară.

Vino! Degrabă în brațe să mă strångi

Să mă scapi de toată durerea

Să-ti zâmbesc obscen de timid

Cunună să ne fie un vin și plăcerea

Cu buzele-mi roșii de cabernet sauvignon

Să iți cobor n ritm de blues pe piele

Să mi te fac din om, nemuritor

Tu sá mă faci, cea mai fericită femeie.

Vino! Să-mi lepăd hainele-n acustic

Să-ti fiu femeie pe ascuns

Să mă poftești c-un dor artistic

Să mă ai..si să nu-ți fiu de-ajuns!

Vino! Să ne iubim cu lumina stinsă

Într-un ultim pahar de vin

Scânteia țigării s-o ținem aprinsă

Până când zorile se vor ivi.

Vino! Te-aștept în octombrie

De-un an mi-e toamnă să fim

Să simt cum îmi curge prin vene

Picături de viață din noul tău vin..

Hai să jucăm șah –

Și să vedem

Cine câștigă

Și cine pierde

Hai să ne întrecem

În alb și negru,

În rece și cald,

În pași calculați

Și priviri cu-nțeles

Totul este la fel

În lumea asta închisă –

O luptă veche,

Și-am obosit.

Hai să jucăm șah

Dar eu nu știu…

Decât…

O deschidere…

Și nici pe-aia bine.

Ți-am pus pe buze bob de rouă

Cules pe dimineață din petale,

Pe care vreau să-l sorb, diseară

Când pași vom face-n doi, agale. 

Știm amândoi de locul minunat

Unde-ntr-o seară, ne-am întâlnit,

Și când pentru întâia oară-n viață

Al tău sărut să-l fur...am îndrăznit. 

Mult îmi doresc să ne-amintim

De clipa când m-am îndrăgostit,

Și-am început...atunci povestea

De dragoste, de Cupidon...vrăjit. 

Și aș mai vrea aici, ceva să-ți spun

Acum când anii...ne-au încărunțit,

Că te iubesc, la fel...ca-n prima zi

Și pe pământ, sunt omul... împlinit. 

Și-apoi să ne plimbăm iubita mea

Îmbrățișați, uitând de vreo durere,

Să ne șoptim... cuvinte de iubire

Și inimii să-i dăm...tot ce ne cere. 

Așa, că te invit, pe seară, pe aleea

Unde ne-așteaptă multe amintiri,

Să ne-așezăm pe banca...tinereții

Simbol în timp și martorul...marii iubiri!

Iubita mea cu chip de regină 

Mana mea atingand-o pe a ta fină

Ochii ce îi simt că mi-ar canta 

Iar inima mi se lipește de a ta

Ochii tăi ca soarele ce arde mă face

Părul tău ca luna ce tace

Zâmbetul tau mă distruge 

De rau inima fuge

Vocea ta mă chiama 

Simt în inimă teamă

Că nu vei vrea să fii a mea

Creierul spune "FIORI" așa o numea