Să mă rănesti frumos

Si dintr-o dată m-am simțit altfel

Așteptându-te la umbra teiului bătrân 

O liniște ce n-am simțit de fel

De când te port in suflet si in gând 

Scriind câteva rânduri... Așteptând, 

Brusc m-am gândit la mine

Și n-am mai văzut sensul sa rămân 

...sa mai sper la o comunicare sănătoasă cu tine.

Pentru prima dată după mult timp

Mi-e dor, dar să îți spun nu mai simt

Am incercat de bună credință o ultimă oară 

Dar n-ai făcut decât din nou, sufletul să doară.

Ceva s-a rupt... n-as sti acum sa explic

Dar pur și simplu m-am trezit ca ma ridic

Si nu de teamă pentru cum ai reacționa 

Mai degraba de oboseala de-a mai încerca.

Îmi fugea gândul numai la mine

Scrisul așeza cuvinte in neștire 

N-as sti sentimentul să îl numesc

Dar am simțit cum ușor mă eliberez.

Si am plecat... am evitat să ma frângi in două 

Să îmi spui vorbe doar ca să mă doară 

... poate fără sa vreau am învățat sa țin la mine

Sa inăbuș dorul... fără rost să mai ardă...

A fost ca o eliberare... nu știu sa explic

Ce mi-a trecut sufletul pe silențios,

Si inimii modul avion i-am aprins

Am simțit pentru prima dată că nimic nu mai rost.

Nu meritam să-mi furi atâtea nopti

E atâta dezordine în suflet...

Mi-e dor azi...nu știu ce mâine va fi

Stiu doar că tăcerea ta, imi e urlet.

Imi amintesc cum te-aincomportat oribil, 

Când sufletul imi sclipea doar a tine.

M-a durut să te văd atât de insensibil,

Când doar voiam, o-mbrățisare de final, de la tine.

De-atunci tăcerea mă poartă din stare-n stare

Fiecare zi ce vine îmi e doar o provocare

Și nu-mi mai amintesc cum e să nu doară. 

Am uitat cum e, în suflet să simt primăvară....

Privesc înainte cum totul se destramă 

Privirea ta de ieri, a pus sare pe rană...

Asta e... Ne-a fost dat să avem doar un trecut,

Păcat de-mbrățisarea și vinul, ce-au lipsit la sfârșit.

Lacrimi dau să curgă, nimic nu mai e clar

Tot ce simt azi, e doar un dor tăcut... în zadar

Mi-au rămas îmbrățișarea, vinul, sărutul...

Amintiri ce-ncearcă în locul tău, să-ndulcească sfârșitul...

De-ai ști ce greu mi-e uneori 

Seara când uit s-aștern uitarea

Și gândurile-mi fac din noapte, zi

Și nu-mi auzi nicicum chemarea.

Mi-atat de dor de ochii tăi căprui 

Atât de dor de glasul tău cu haz

De al tău vin cu gust amețitor

Atât de dor, că timpului îi cer răgaz...

Și îți gust vinul dulce în gând 

Cu dor flămând... cu sufletul tremurând 

Și cer clipei să stea nemiscată

Să mă mai bucur de ce a fost odată.

..am realizat că totul s-a pierdut, 

Abia când m-am epuizat de tot

Oricât de mult am suferit... 

Nu am putut nicicum să îl întorc.

Şi m-am trezit în gol căzând, 

Căci dureau ochii lui căprui. 

Tot timpul îl aveam în gând 

Și in privire doar zambetul lui.

Căci ne-am avut pret de-un minut 

Sau poate doar... ceva secunde, 

Dar nu atât cât as fi vrut.. 

Azi, să fi rămas... bine.

...A existat cândva un "noi", 

Ce azi suspină în trecut. 

lar ochii lui blânzi si căprui, 

Am vrut să-i uit, dar n-am putut...

Te-am zărit o clipă în trafic...

Drumurile m-au adus în urma ta

Mi-am imaginat un zâmbet superficial

În realitate, nici umbră de așa ceva...

A trecut ceva timp fără să te văd 

Aș fi vrut un semn să pot face

Dar nu mai e loc de-așa ceva

Și mi-am văzut de drum...în pace.

Pe drum mi-am amintit

De cuvinte care dor, vindecă, iubesc

Și-am încercat să le strecor,

Într-o poezie să le potrivesc...

Căci ele pot naște vers de bucurie

Dar câteodată aduc și suferință 

Un "nu te vreau" distruge armonia

La fel și "pleacă!"...inimi cu credință...

Un "nu contezi"...e ca o rădăcină 

Ce moare în pământul neiubirii

Dar "ai contat"... un strop de lumină 

Ce-nalță-n noi, puterea amintirii.

Un "te iubesc", o rază de iertare

Un drum deschis cu gând curat

"Imi pare rău"... aduce alinare 

Când tăcerea doare neîncetat.

"Iartă-mă"... un pas spre vindecare

Un leac rostit cu voce tremurând 

"Nu mai existi!", alt pas, spre nebunie,

Otravă pentr-un suflet iubind...

De-ale tale... de-ale mele și-n final

Am rămas să le-aștern atât de natural 

Le scriu astazi cu viață și răbdare 

Sunt urme care dor și cer o-mbrățisare.

Când gânduri mi se pierd

Prin amintiri...În ceață,

Aprind țigara și din fum

Împletesc o clipă de speranță.

Cu patos privesc în mine

Nu pot decât să-mi aduc

Singură un strop de fericire 

Visând la tine în amurg.

Oftez și mă-ntreb de ești bine

Tot nu am înțeles, de ce așa!?...  

De ce doar eu în povestea noastră 

Mai rătăcesc căutând împlinirea...

Parfumul tău adie în mine

Atat de intens uneori il simt...

Ce pot face!? Ai rămas parte din mine

Că nu mi-e dor... degeaba mă mint!

Dincolo de timp

Te port în gând, zi după zi,
Oricât aș vrea, nu pot fugi.
De când privirea ți-am zărit,
Ceva în mine s-a schimbat subit.

Ne întâlnim ca din destin,
Un zâmbet blând, un dor senin.
Și mă întreb, e doar o șoaptă
Sau soarta-n taină ne așteaptă?

Oriunde merg, te simt aproape,
Ca un ecou prins între pleoape.
Poate că timpul ne desparte,
Dar inima spre tine bate.

De-ar fi să schimb ce-a fost să fie,
Aș rupe dorul pe hârtie,
Dar scriu și scriu, iar gândul meu
Se-ntoarce tot la chipul tău.

Și poate într-o zi, cândva,
Când vântul vremii va sufla,
Vom ști că n-a fost întâmplare,
Ci suflete chemate-n zare.

Ne spunem adio,rămas bun

La o raspantie de drum.

Cuprinși de necunoscut ,

Vom uita ce ne a durut. 

Odată n urmă vom privi

Si amintirile ne vor strivi, 

In cumpănă vom zăbovi, 

Regretele vor garbovi. 

Desi nu există cale 

Pe urmele ude si goale,

Ce se pierd in ceață 

In tardiva dimineață  

Dar dacă ne am reincarna

Si stelele ne ar cununa?.

Sperând ca piesa sa ne iasă 

Din cea mototolita si arsa. 

Ne am culege din cenușă, 

Deschizându-se o ușă, 

Sa I dăm idilei sărutare 

Din iubirea ce nu moare..

Am luat un mărțișor

Să ți-l aduc degrabă

Dar nu știu unde ești

Să-ți spun cât mi-ești de dragă

Ți-am luat și ghiocei

Ghiveci cu flori și iarbă

Mișcând din clopoței

De tine mă întreabă

Am strâns raze de soare

Să-ți pun la gât o salbă

Din suflet pandantiv

Să-ți prind în piept podoabă

Am luat din noapte stele

La tine-n ochi să ardă

Dar nu-i mai pot vedea

Privirea-mi este oarbă

Am prins în palme ploi

Le las în cer să cadă

Am primăvara-n nori

Și suflenu-n zăpadă

Săracul mărțișor

Așteaptă să te vadă

Cum nu te mai găsesc

Ajunge într-o ladă

Se-adună mărțișoare

Și-i barba tot mai albă

Am zâmbetul străin

Am inima bolnavă

Citesc de-ale lui Cărtărescu

Lângă biserica adormirii maici domnului

Absorb sângele vărsat pe foaie

Sânge stins, sânge aprins

Oamenii vin, se uita și trec mai departe

Oh, cu toții atât de trecători

Doar unii stau, luptându-se cu timpul

Suflete răzvrătite

Iar eu

Țigareta înecându-mi plămânii

Chopin înecându-mi urechile

Iar el

Înecându-mi mintea

Înecându-mi inima

de S-L Macavei

M-așteptai în gară,
Cu zelul tău frumos.
Și-n ochii tăi de vară
Sclipea un foc sfios.

Cobor din tren ușor.
Te strâng tare în brațe
Și simt că ți-era dor,
Să fii cu mine-n noapte.

Pe cerul cel ‘negrit,
O stea a apărut.
Ți-am spus cât te-am iubit,
Iar tu mi-ai dat sărut.

Am așteptat iar trenul,
Ca să fugim în lume.
Lăsăm în urmă drumul,
Trăind fără vreun nume.

Mi-ai luat mâna firavă,
Aveai acel fior.
Șopteai cu voce suavă
Și m-ai lăsat s-adorm.

Stăteam pe pieptul tău
Ș-ușor mă atingeai.
Știam că ești al meu,
Simțeam cum mă iubeai.

Te uiți in ochii mei,
Pierzându-te în Soare.
Mă uit în ochii tăi,
Pierzându-mă în mare.

Pe drum cântam balade.
Vedeam cum te râdeai.
Simțeam căldură-n spate,
Dar tu te-mbujorai.

Plecat-am noi departe,
Să fiu numai a ta.
Să stăm pe iarba verde
Și să cădem pe ea.

Ajuns-am noi acolo,
Să fii numai al meu.
Să-ți cânt mereu ,,Țigano”,
Să uiți de tot ce-i greu…

,,Țigano" - Bosquito

Mă strecor încet pe bulevard,
noiembrie aleargă ca un nebun.
sub paşii mei, lumea prinde contur...
ce noiembrie mahmur.