Atâta nopți furate
Nu meritam să-mi furi atâtea nopti
E atâta dezordine în suflet...
Mi-e dor azi...nu știu ce mâine va fi
Stiu doar că tăcerea ta, imi e urlet.
Imi amintesc cum te-aincomportat oribil,
Când sufletul imi sclipea doar a tine.
M-a durut să te văd atât de insensibil,
Când doar voiam, o-mbrățisare de final, de la tine.
De-atunci tăcerea mă poartă din stare-n stare
Fiecare zi ce vine îmi e doar o provocare
Și nu-mi mai amintesc cum e să nu doară.
Am uitat cum e, în suflet să simt primăvară....
Privesc înainte cum totul se destramă
Privirea ta de ieri, a pus sare pe rană...
Asta e... Ne-a fost dat să avem doar un trecut,
Păcat de-mbrățisarea și vinul, ce-au lipsit la sfârșit.
Lacrimi dau să curgă, nimic nu mai e clar
Tot ce simt azi, e doar un dor tăcut... în zadar
Mi-au rămas îmbrățișarea, vinul, sărutul...
Amintiri ce-ncearcă în locul tău, să-ndulcească sfârșitul...
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: OneWineWoman
#dor #despărțire #onewinewoman #unpahardepoezie
Дата публикации: 5 марта
Просмотры: 248
Стихи из этой категории
Rondelul stelelor ce ard
E vremea stelelor ce ard,
Ard pe cer și se sting în mine-
Și au fost de viață, atât de pline,
Azi se sting așa ușor.
Și mă lasă să mor.
Jalea asta-i în orișicine.
E vremea stelelor ce ard-
Ard pe cer și se sting în mine,
Pe sub nopțile de-ntunecime,
Dispar fluturii frumoși,
Și marea zi care vine
Nu așteaptă noaptea deloc...-
E vremea stelelor ce ard.
Poezie fixă rondel
Compusă pe 04.03.2025
Autor Alina Zamurca
Pledoaria sufletului
Încă o dată instanța s-a reunit
In boxa acuzaților... Sufletul ce prea mult a simțit....
În stânga procurorul Aroganță de Tupeu secondat,
Acuzând că-i prea sensibil, prea profund, prea greu de suportat!
Procurorul începe... de ce te-ascunzi, de ce nu te lași citit?
Oamenii n-au timp de tine...ei vor doar scurtături!
Sufletul tace...Tupeul intervine...
De ce ești moale? De ce te lași ranit?...de ce înduri???
In zilele de azi se trăiește cu armură... nu cu aripi!
Sufletul zâmbește... Judecătorul se gândește...
Cere pledoaria finală... Instanța se ridică
Sufletul începe.... discursul și-l rostește...
Mă judecați pentru că simt... Pledez nevinovat!
Dar eu nu pot fi posedat... doar întâlnit...
Nu mă puteți cuceri... doar recunoaște...
Eu nu sunt slab, sunt doar adânc în simțuri infinit!
Nu sunt o sală de-asteptare... sunt un templu
Și nu-mi doresc decât un minim de respect
Iar celor care vor cu tăcerea să mă consume
Le spun clar! Plecați!... nicicând n-am să regret!
Judecătorul oftează ușor lovind masa lejer
Liber!... azvârlind ciocanul, rostește ferm...
Sufletul nu poate fi condamnat!!!
E victima tăcerii crunte cu care l-ați ignorat!
La infinit
Eu te-am asteptat și n-ai venit
Ai dat uitării tot ce-ai promis
Speranțe mi-au murit în asfințit
Si dorul l-am purtat... la infinit!.
Eu te-am visat... în umbre mi-ai apărut
Răsăritul mă prindea cu tine-n gând
O clipă părea că viața mi-ar fi zâmbit
Dar nu!...erau iluzii... la infinit!
Eu te-am scris pe veci în suflet
De dorul meu grav te-ai lipit
Tăcerea ta mi-a rămas un urlet
Ce răsună în mine... la infinit!
Eu te-am iubit și n-ai putut
Să înțelegi ceea ce simt
Sau poate îți era teamă?
De-o dragoste... la infinit.
El, muntele care se crede vânt
El crede că-i vânt și că zboară departe,
că nimeni nu-i poate citi mersul lin,
că poate să uite, că poate să scape,
că timpul îl spală ca ploaia-ntr-un chin.
Dar vântul adoarme pe crestele-nalte,
iar munții rămân neclintiți, nevăzuți.
El fuge de dor, dar în inimi sculptate,
rămâne un nume, în stânci abătut.
Nimic nu e vânt, ce-a fost piatră odată.
Oricât s-ar preface că pleacă, că uită,
povara trecutului arde, l-arată—
și-n sufletul lui doar furtuni se ascultă.
Oglinda spartă.
Mă uit în oglinda spartă de aseară,
Tremur și privesc în gol,
Greșelile din trecut mă omoară,
În teatrul vieții am cel mai inutil rol.....
Nu pot să-mi dau sens vieții,
Nu pot s-o fac fără tine,
Mi-am umplut de sânge pereții,
Blocat pe aceiași amintire......
Mi-am amintit cât de mult ți-am greșit,
Câte lacrimi ai vărsat din cauza mea,
Te rog să nu regreți că m-ai iubit,
Chiar dacă toate-s doar din vina mea........
Mă uit în oglinda spartă de aseară,
Privesc în ochi un monstru,
Care plânge și regretă seară de seară,
Greșelile din trecutul nostru........
Mă uit în oglinda spartă de aseară,
Toată cioburi, plină de sânge,
Viața-i dulce dar mai mult amară,
Copilul din mine veșnic plânge.....
Iau un ciob din oglinda spartă de aseară,
Fără să clipesc mi-l înfig în piept,
Lumânări vor plânge cu lacrimi de ceară,
Că te las în urmă e singurul regret.........
Cale de întoarcere
Deabia aștept să te întorci la mine
Să îmi vezi sufletul
Cum a fost jupuit de ale sale fire
Fire ale existentei mele si ale sentimentului —
Care parcă nu cedează
Nu oprește la trecerea de pietoni
Și numa' ființa-mi degradează
Când cântă unor oameni afoni
Credeam că îi pot învăța
Cum funcționează muzica
De parcă îi poți arata unui orb
Cum te pictez și te absorb
Însă, amarnic m-am înșelat
Când cleiul cu precizie l-am tăiat
În care ți-am sculptat chipul iluminat de soare
Cum totul a fost doar o întâmplare
Deabia aștept să te întorci la mine
Da' parcă nu sună bine
Sună ca un pian dezacordat
Dar tot am tot cedat
Tot ce aveam mai de preț
Sufletul meu pentru părul ăla creț
Vorbele mele, doar un piculeț
Doar ca să admir acel smoculeț
Acel smoc ca și mierea de tei
Apreciind starea artei
Pe care tu o reprezinți
Dar tot reușești să mă scoți din minți
Tot ce am avut s-a petrecut odată
Care e acum destul de îndepărtată
Și parcă tot nu înțeleg
Când, într-adevăr, totul neg
Falsific afirmațiile
Reproșurile și tentațiile
Încerc să ascund și să pitesc
Cum încă, cu silabe dulci, îți vorbesc
Vreau să îți arăt
Cum n-am luat-o de la capăt
Că n-ai auzit vreun țipăt
Că am reușit cumva să scapăt
Din îmbrățișarea amintirilor cu tine
Cum dracu se face că tot nu e ordine?!
Nici nu știu cum să scap de mizeria aia
Amintirea, galeria, călătoria, ploaia
Nici nu știu cum a fost trenul
Din nord-estul țarii catre străinul
Care, defapt, sunt eu
O carte deschisă, nescrisă, chiar un muzeu
Un muzeu de sticlă
În stil de mozaic
Și când îți petreceai o clipă
Când te gândeai și nu ziceai absolut nimic
Încă aștept să te întorci la mine
Ca să aiba și sângele care-mi trece prin vine
O semnificație
Și să nu mă mai uit după tine în aceeași stație.
Rondelul stelelor ce ard
E vremea stelelor ce ard,
Ard pe cer și se sting în mine-
Și au fost de viață, atât de pline,
Azi se sting așa ușor.
Și mă lasă să mor.
Jalea asta-i în orișicine.
E vremea stelelor ce ard-
Ard pe cer și se sting în mine,
Pe sub nopțile de-ntunecime,
Dispar fluturii frumoși,
Și marea zi care vine
Nu așteaptă noaptea deloc...-
E vremea stelelor ce ard.
Poezie fixă rondel
Compusă pe 04.03.2025
Autor Alina Zamurca
Pledoaria sufletului
Încă o dată instanța s-a reunit
In boxa acuzaților... Sufletul ce prea mult a simțit....
În stânga procurorul Aroganță de Tupeu secondat,
Acuzând că-i prea sensibil, prea profund, prea greu de suportat!
Procurorul începe... de ce te-ascunzi, de ce nu te lași citit?
Oamenii n-au timp de tine...ei vor doar scurtături!
Sufletul tace...Tupeul intervine...
De ce ești moale? De ce te lași ranit?...de ce înduri???
In zilele de azi se trăiește cu armură... nu cu aripi!
Sufletul zâmbește... Judecătorul se gândește...
Cere pledoaria finală... Instanța se ridică
Sufletul începe.... discursul și-l rostește...
Mă judecați pentru că simt... Pledez nevinovat!
Dar eu nu pot fi posedat... doar întâlnit...
Nu mă puteți cuceri... doar recunoaște...
Eu nu sunt slab, sunt doar adânc în simțuri infinit!
Nu sunt o sală de-asteptare... sunt un templu
Și nu-mi doresc decât un minim de respect
Iar celor care vor cu tăcerea să mă consume
Le spun clar! Plecați!... nicicând n-am să regret!
Judecătorul oftează ușor lovind masa lejer
Liber!... azvârlind ciocanul, rostește ferm...
Sufletul nu poate fi condamnat!!!
E victima tăcerii crunte cu care l-ați ignorat!
La infinit
Eu te-am asteptat și n-ai venit
Ai dat uitării tot ce-ai promis
Speranțe mi-au murit în asfințit
Si dorul l-am purtat... la infinit!.
Eu te-am visat... în umbre mi-ai apărut
Răsăritul mă prindea cu tine-n gând
O clipă părea că viața mi-ar fi zâmbit
Dar nu!...erau iluzii... la infinit!
Eu te-am scris pe veci în suflet
De dorul meu grav te-ai lipit
Tăcerea ta mi-a rămas un urlet
Ce răsună în mine... la infinit!
Eu te-am iubit și n-ai putut
Să înțelegi ceea ce simt
Sau poate îți era teamă?
De-o dragoste... la infinit.
El, muntele care se crede vânt
El crede că-i vânt și că zboară departe,
că nimeni nu-i poate citi mersul lin,
că poate să uite, că poate să scape,
că timpul îl spală ca ploaia-ntr-un chin.
Dar vântul adoarme pe crestele-nalte,
iar munții rămân neclintiți, nevăzuți.
El fuge de dor, dar în inimi sculptate,
rămâne un nume, în stânci abătut.
Nimic nu e vânt, ce-a fost piatră odată.
Oricât s-ar preface că pleacă, că uită,
povara trecutului arde, l-arată—
și-n sufletul lui doar furtuni se ascultă.
Oglinda spartă.
Mă uit în oglinda spartă de aseară,
Tremur și privesc în gol,
Greșelile din trecut mă omoară,
În teatrul vieții am cel mai inutil rol.....
Nu pot să-mi dau sens vieții,
Nu pot s-o fac fără tine,
Mi-am umplut de sânge pereții,
Blocat pe aceiași amintire......
Mi-am amintit cât de mult ți-am greșit,
Câte lacrimi ai vărsat din cauza mea,
Te rog să nu regreți că m-ai iubit,
Chiar dacă toate-s doar din vina mea........
Mă uit în oglinda spartă de aseară,
Privesc în ochi un monstru,
Care plânge și regretă seară de seară,
Greșelile din trecutul nostru........
Mă uit în oglinda spartă de aseară,
Toată cioburi, plină de sânge,
Viața-i dulce dar mai mult amară,
Copilul din mine veșnic plânge.....
Iau un ciob din oglinda spartă de aseară,
Fără să clipesc mi-l înfig în piept,
Lumânări vor plânge cu lacrimi de ceară,
Că te las în urmă e singurul regret.........
Cale de întoarcere
Deabia aștept să te întorci la mine
Să îmi vezi sufletul
Cum a fost jupuit de ale sale fire
Fire ale existentei mele si ale sentimentului —
Care parcă nu cedează
Nu oprește la trecerea de pietoni
Și numa' ființa-mi degradează
Când cântă unor oameni afoni
Credeam că îi pot învăța
Cum funcționează muzica
De parcă îi poți arata unui orb
Cum te pictez și te absorb
Însă, amarnic m-am înșelat
Când cleiul cu precizie l-am tăiat
În care ți-am sculptat chipul iluminat de soare
Cum totul a fost doar o întâmplare
Deabia aștept să te întorci la mine
Da' parcă nu sună bine
Sună ca un pian dezacordat
Dar tot am tot cedat
Tot ce aveam mai de preț
Sufletul meu pentru părul ăla creț
Vorbele mele, doar un piculeț
Doar ca să admir acel smoculeț
Acel smoc ca și mierea de tei
Apreciind starea artei
Pe care tu o reprezinți
Dar tot reușești să mă scoți din minți
Tot ce am avut s-a petrecut odată
Care e acum destul de îndepărtată
Și parcă tot nu înțeleg
Când, într-adevăr, totul neg
Falsific afirmațiile
Reproșurile și tentațiile
Încerc să ascund și să pitesc
Cum încă, cu silabe dulci, îți vorbesc
Vreau să îți arăt
Cum n-am luat-o de la capăt
Că n-ai auzit vreun țipăt
Că am reușit cumva să scapăt
Din îmbrățișarea amintirilor cu tine
Cum dracu se face că tot nu e ordine?!
Nici nu știu cum să scap de mizeria aia
Amintirea, galeria, călătoria, ploaia
Nici nu știu cum a fost trenul
Din nord-estul țarii catre străinul
Care, defapt, sunt eu
O carte deschisă, nescrisă, chiar un muzeu
Un muzeu de sticlă
În stil de mozaic
Și când îți petreceai o clipă
Când te gândeai și nu ziceai absolut nimic
Încă aștept să te întorci la mine
Ca să aiba și sângele care-mi trece prin vine
O semnificație
Și să nu mă mai uit după tine în aceeași stație.
Другие стихотворения автора
Ultima...
Când te-am privit ultima oara
Speram c-o sa revii cât pentr-un vin
Dar ai luat cu tine lumea toată
Când trebuia sa-mi lasi atât de putin.
Si totuși atât de draga imi era privirea
Chiar dacă tu nu-mi mai zambeai
Căci te priveam cuprinsa de-amintirea
Ultimei nopți din luna mai
De-ar fi sa ne mai fim vreodată
Cred c-as opri ceasul în loc
As revarsa dorul meu tot ...
Pentr-un moment de altădată
As cere lumii sa ia foc..
Haz de necaz😐
Nu cred că vreau să te întorci
N-ai face decât sa rascolesti
Dorul ce-l port in suflet...
Dureri și sentimente...
Care, de nu știi...
Încă le simt prezente...
Nu cred că vreau să te întorci
Inima a învățat ce mintea îmi știa
Întors.. doar durere o sa provoci
Iar eu încerc să mă lepăd de ea.
...Nu ar fi bine să te-ntorci
Și cred că nu doar pentru mine...
Dar nu cred c-ai dori să vezi
Cum mă prezint azi, ridicată din ruine...
Tu cel ce mi-ai dăruit întâiul vin
Apoi cu greață ai scuipat venin...
Plecat te-ai vrut...plecat rămâi!!!
Sau vino!!!...de greață am niște lămâi!😏
Prea tarziu și totuși prea devreme
Mi-au luat luni întregi să anulez
Gândul ce zbura în neștire la tine
Și nici acum parcă nu realizez
Tăcerea ce ai așternut peste mine.
Atâtea speranțe... toate au apus
Deși sufletul luptă în continuare
Aș vrea să resetez tot timpul trecut
Dar mi-e teamă să uit a ta îmbrățişare.
S-a făcut și April, târziu în mine
Si recele lui mi-a înghețat inima
Și chiar de uneori mi-e dor de tine
E prea tarziu pentru ce n-a fost... cândva.
Atât de târziu... totul în jur arde a neșansă
Mult prea târziu finalul să-l mai plâng
Deși ritmul inimii nu mi-e în balanță
Că-i prea devreme... să pot, să te uit.
A FOST ODATĂ... un NOI...
..am realizat că totul s-a pierdut,
Abia când m-am epuizat de tot
Oricât de mult am suferit...
Nu am putut nicicum să îl întorc.
Şi m-am trezit în gol căzând,
Căci dureau ochii lui căprui.
Tot timpul îl aveam în gând
Și in privire doar zambetul lui.
Căci ne-am avut pret de-un minut
Sau poate doar... ceva secunde,
Dar nu atât cât as fi vrut..
Azi, să fi rămas... bine.
...A existat cândva un "noi",
Ce azi suspină în trecut.
lar ochii lui blânzi si căprui,
Am vrut să-i uit, dar n-am putut...
Sub cerul amintirilor
Mă ofilesc din când în când
Sub cerul plin de amintiri
Aud un glas ce nu mai pot să-l uit
Și lacrimi dau să cadă din priviri...
Mă reînvăț fără tine... respir altfel
Scriu fără să-ti trimit, nu te mai chem
Doar Cerul știe cât de greu îmi e
C-ai să te-ntorci... să nu mai sper...
Mi-e dor cu toată ființa mea
Și tu nu vezi lumina ce arde în mine
Căci iubirea-mi ți-e ca o mică stea
A cărei strălucire nu ajunge la tine...
Străini in amintiri
Am trecut azi pe lângă un străin, drag...
li stiam fiecare gest ce urma să I facă,
li știam si vinul preferat
... Privirea lui sufletul încă îmi săgeată
Am trecut azi pe lângă un străin, ciudat..
Am schimbat câteva priviri,
Și am realizat că nu I-am uitat,
Pe acel străin ramas in amintiri.
Ultima...
Când te-am privit ultima oara
Speram c-o sa revii cât pentr-un vin
Dar ai luat cu tine lumea toată
Când trebuia sa-mi lasi atât de putin.
Si totuși atât de draga imi era privirea
Chiar dacă tu nu-mi mai zambeai
Căci te priveam cuprinsa de-amintirea
Ultimei nopți din luna mai
De-ar fi sa ne mai fim vreodată
Cred c-as opri ceasul în loc
As revarsa dorul meu tot ...
Pentr-un moment de altădată
As cere lumii sa ia foc..
Haz de necaz😐
Nu cred că vreau să te întorci
N-ai face decât sa rascolesti
Dorul ce-l port in suflet...
Dureri și sentimente...
Care, de nu știi...
Încă le simt prezente...
Nu cred că vreau să te întorci
Inima a învățat ce mintea îmi știa
Întors.. doar durere o sa provoci
Iar eu încerc să mă lepăd de ea.
...Nu ar fi bine să te-ntorci
Și cred că nu doar pentru mine...
Dar nu cred c-ai dori să vezi
Cum mă prezint azi, ridicată din ruine...
Tu cel ce mi-ai dăruit întâiul vin
Apoi cu greață ai scuipat venin...
Plecat te-ai vrut...plecat rămâi!!!
Sau vino!!!...de greață am niște lămâi!😏
Prea tarziu și totuși prea devreme
Mi-au luat luni întregi să anulez
Gândul ce zbura în neștire la tine
Și nici acum parcă nu realizez
Tăcerea ce ai așternut peste mine.
Atâtea speranțe... toate au apus
Deși sufletul luptă în continuare
Aș vrea să resetez tot timpul trecut
Dar mi-e teamă să uit a ta îmbrățişare.
S-a făcut și April, târziu în mine
Si recele lui mi-a înghețat inima
Și chiar de uneori mi-e dor de tine
E prea tarziu pentru ce n-a fost... cândva.
Atât de târziu... totul în jur arde a neșansă
Mult prea târziu finalul să-l mai plâng
Deși ritmul inimii nu mi-e în balanță
Că-i prea devreme... să pot, să te uit.
A FOST ODATĂ... un NOI...
..am realizat că totul s-a pierdut,
Abia când m-am epuizat de tot
Oricât de mult am suferit...
Nu am putut nicicum să îl întorc.
Şi m-am trezit în gol căzând,
Căci dureau ochii lui căprui.
Tot timpul îl aveam în gând
Și in privire doar zambetul lui.
Căci ne-am avut pret de-un minut
Sau poate doar... ceva secunde,
Dar nu atât cât as fi vrut..
Azi, să fi rămas... bine.
...A existat cândva un "noi",
Ce azi suspină în trecut.
lar ochii lui blânzi si căprui,
Am vrut să-i uit, dar n-am putut...
Sub cerul amintirilor
Mă ofilesc din când în când
Sub cerul plin de amintiri
Aud un glas ce nu mai pot să-l uit
Și lacrimi dau să cadă din priviri...
Mă reînvăț fără tine... respir altfel
Scriu fără să-ti trimit, nu te mai chem
Doar Cerul știe cât de greu îmi e
C-ai să te-ntorci... să nu mai sper...
Mi-e dor cu toată ființa mea
Și tu nu vezi lumina ce arde în mine
Căci iubirea-mi ți-e ca o mică stea
A cărei strălucire nu ajunge la tine...
Străini in amintiri
Am trecut azi pe lângă un străin, drag...
li stiam fiecare gest ce urma să I facă,
li știam si vinul preferat
... Privirea lui sufletul încă îmi săgeată
Am trecut azi pe lângă un străin, ciudat..
Am schimbat câteva priviri,
Și am realizat că nu I-am uitat,
Pe acel străin ramas in amintiri.