Reflexii în asfințit
În ritmul prăfuit
Al ceasului târziu
Durerea de odinioară
Din senin a amorțit.
Ochii, fără de reacții
Mai reflectă agonii
Si prin umbre de senzații
Mă întreb... Oare-ai să vii?
Si-n tăcerea din mine
Fără vinul tău de ieri
Vreau doar să se apropie
Pașii mei de pașii tăi.
Dar ziua a trecut
Apusul iarăși vine
Ah, voi simțiri de lut!
Cum ardeți azi în mine...
Dar nu ca alte dăți
Cu flăcări peste gânduri
Ci cu singurătăți
Vărsate printre rânduri.
Căci dorul nu mai doare
Deși-n suflet e chin
Că tu n-ai vrut să stai
Si eu... azi nu mai vin...
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Дата публикации: 24 апреля
Просмотры: 205
Стихи из этой категории
Bună,străine!
-Bună,străine!deja te-am uitat
În amintiri trecute te-am lăsat
Să-ți trăiești viața că ai cedat,
Uitând,lacrimile ce le-ai vărsat...
-Bună,străine!nu pot să și sper
Că într-o zi poate o să te întorci
Fiindcă și așa deja viața e super,
Când greșeala nu ți-o reîntorci...
-Bună,străine!un alt nou început
Încerc să-l mențin și să-l trăiesc
Rămâi deja acolo uitat în trecut,
O lecție care să nu mi-o amintesc...
Suflet înnegrit
Pentru baiatul pe care l am iubit,
Iar după care am suferit,
Vreau sa ți spun ca m am uimit,
De ce oare te am iubit?
Oare ochi tai închiși,
M au atras în ascunzisi,
Doar pentru ca te ai uimit,
Pentru un suflet înnegrit.
Ai ales sa minți
Te-am pierdut, te-am pierdut și m-a durut
Dacă îmi ziceai, sigur as fi priceput
Dar ai ales sa minți
Ai ales sa minți și ma durut
Erai acel ceva, ce de sus eu am cerut
Dacă spuneai, orice as fi făcut
Dar ai ales sa minți
Ai ales sa minți și m-a durut
Am crezut ca vom fi bine, am crezut ca v-om fi doi
Insa drumul nu e pentru amândoi
Ai mințit, ai mințit nu ți-a păsat
Ai ales sa minți, când eu inima ți-am dat
Ai primit ce-ai meritat
"Domnule polițist, eu sunt nevinovată”
“În inima ta l-ai ținut încătușat,
Ai merita să nu ieși niciodată,
Din pușcărie, să ai și mandat.”
“Dragă instanță, dar cu ce-am greșit?
A fost o greșeală că l-am iubit?”
“Păi dragoste cu sila nu se poate,
Meriți o condamnare chiar la moarte!”
“Nu l-am silit, dar l-am iubit prea tare,
Credeți că pe mine nu mă doare?
Aș da orice să-l am măcar o zi,
Să îi citesc din ale mele poezii.”
Iar polițistul și instanța au tăcut,
Și dânsul din senin a apărut,
Cu o falcă în pământ și una-n cer,
“Îmi cer iertare, mă vei ierta, sper!”
În ochii mei se-aprinde o scânteie,
“Acum tu vei pleca de-aici, femeie!
Dar domnul se va duce la răcoare,
Să vadă și el cât de tare doare.”
Tristețea din a sa privire se vedea,
Lumina din ochii mei se pierdea,
Dar a primit ceea ce-a oferit,
Era mai simplu să mă fi iubit.
Arhitectura unui dor
Te-ai întrebat vreodată cum se construiește un dor?
Din ce fibre invizibile se țese un suflet,
Cum fiecare absență devine mortar,
Iar amintirile – cărămizi din lut ars,
Aruncate la întâmplare într-un labirint?
Eu te-am zidit pe tine în mine.
Ai devenit coloana vertebrală a cerului meu,
O catedrală de sunete mute
Unde rugăciunile sunt doar șoapte
Pe care le murmur când toți își întorc privirea.
Dar iubirea asta nu e un templu.
E un pod suspendat,
Fragil, arcuit peste haos.
Lemn putred de regrete,
Lanțuri din tăceri ruginite,
Un pod pe care merg desculță
Căutându-te.
Mâinile tale erau arhitecți.
Cu ele ai modelat o lume,
Dar ai lăsat zidurile nefinisate,
Ferestrele deschise către un nicăieri,
Și m-ai lăsat să privesc,
De pe marginea golului,
Cum pleci.
Acum stau pe dărâmături,
Reconstruind fiecare clipă.
Pereți din dorințe,
Acoperiș din promisiuni frânte,
Și o poartă prin care tu n-ai să treci.
Te-ai întrebat vreodată cum se demolează un dor?
Eu nu știu.
Dar fiecare piatră pe care o ating
Mă lovește din nou
Cu absența ta.
Omagiu!
Anul l-am încheiat plângând
Că l-am pierdut de tot pe tata,
Chemat fiind la Cer, de Domnul
Și așezat va fi, cum i-a fost fapta.
Acum s-a întâlnit cu mama
Ce-l aștepta de ceva vreme,
Să fie amândoi iară perechea
Și poate uită de-a lui probleme.
Cu toții am știut că își dorea
Să părăsească această lume,
Că a fi singur e destul de greu
Iar durerea ta n-ai cui o spune.
Ducea cu el o mare suferință
A trupului de lut uzat de ani,
În suflet purta mare credință
Venită de la părinții lui țărani.
Nu e ușor să-ți pierzi ambii părinți
Care ți-au dat o viață pe pământ,
Și lacrima să nu-ți inunde ochii
Când trist tu vizitezi..a lor mormânt!
Bună,străine!
-Bună,străine!deja te-am uitat
În amintiri trecute te-am lăsat
Să-ți trăiești viața că ai cedat,
Uitând,lacrimile ce le-ai vărsat...
-Bună,străine!nu pot să și sper
Că într-o zi poate o să te întorci
Fiindcă și așa deja viața e super,
Când greșeala nu ți-o reîntorci...
-Bună,străine!un alt nou început
Încerc să-l mențin și să-l trăiesc
Rămâi deja acolo uitat în trecut,
O lecție care să nu mi-o amintesc...
Suflet înnegrit
Pentru baiatul pe care l am iubit,
Iar după care am suferit,
Vreau sa ți spun ca m am uimit,
De ce oare te am iubit?
Oare ochi tai închiși,
M au atras în ascunzisi,
Doar pentru ca te ai uimit,
Pentru un suflet înnegrit.
Ai ales sa minți
Te-am pierdut, te-am pierdut și m-a durut
Dacă îmi ziceai, sigur as fi priceput
Dar ai ales sa minți
Ai ales sa minți și ma durut
Erai acel ceva, ce de sus eu am cerut
Dacă spuneai, orice as fi făcut
Dar ai ales sa minți
Ai ales sa minți și m-a durut
Am crezut ca vom fi bine, am crezut ca v-om fi doi
Insa drumul nu e pentru amândoi
Ai mințit, ai mințit nu ți-a păsat
Ai ales sa minți, când eu inima ți-am dat
Ai primit ce-ai meritat
"Domnule polițist, eu sunt nevinovată”
“În inima ta l-ai ținut încătușat,
Ai merita să nu ieși niciodată,
Din pușcărie, să ai și mandat.”
“Dragă instanță, dar cu ce-am greșit?
A fost o greșeală că l-am iubit?”
“Păi dragoste cu sila nu se poate,
Meriți o condamnare chiar la moarte!”
“Nu l-am silit, dar l-am iubit prea tare,
Credeți că pe mine nu mă doare?
Aș da orice să-l am măcar o zi,
Să îi citesc din ale mele poezii.”
Iar polițistul și instanța au tăcut,
Și dânsul din senin a apărut,
Cu o falcă în pământ și una-n cer,
“Îmi cer iertare, mă vei ierta, sper!”
În ochii mei se-aprinde o scânteie,
“Acum tu vei pleca de-aici, femeie!
Dar domnul se va duce la răcoare,
Să vadă și el cât de tare doare.”
Tristețea din a sa privire se vedea,
Lumina din ochii mei se pierdea,
Dar a primit ceea ce-a oferit,
Era mai simplu să mă fi iubit.
Arhitectura unui dor
Te-ai întrebat vreodată cum se construiește un dor?
Din ce fibre invizibile se țese un suflet,
Cum fiecare absență devine mortar,
Iar amintirile – cărămizi din lut ars,
Aruncate la întâmplare într-un labirint?
Eu te-am zidit pe tine în mine.
Ai devenit coloana vertebrală a cerului meu,
O catedrală de sunete mute
Unde rugăciunile sunt doar șoapte
Pe care le murmur când toți își întorc privirea.
Dar iubirea asta nu e un templu.
E un pod suspendat,
Fragil, arcuit peste haos.
Lemn putred de regrete,
Lanțuri din tăceri ruginite,
Un pod pe care merg desculță
Căutându-te.
Mâinile tale erau arhitecți.
Cu ele ai modelat o lume,
Dar ai lăsat zidurile nefinisate,
Ferestrele deschise către un nicăieri,
Și m-ai lăsat să privesc,
De pe marginea golului,
Cum pleci.
Acum stau pe dărâmături,
Reconstruind fiecare clipă.
Pereți din dorințe,
Acoperiș din promisiuni frânte,
Și o poartă prin care tu n-ai să treci.
Te-ai întrebat vreodată cum se demolează un dor?
Eu nu știu.
Dar fiecare piatră pe care o ating
Mă lovește din nou
Cu absența ta.
Omagiu!
Anul l-am încheiat plângând
Că l-am pierdut de tot pe tata,
Chemat fiind la Cer, de Domnul
Și așezat va fi, cum i-a fost fapta.
Acum s-a întâlnit cu mama
Ce-l aștepta de ceva vreme,
Să fie amândoi iară perechea
Și poate uită de-a lui probleme.
Cu toții am știut că își dorea
Să părăsească această lume,
Că a fi singur e destul de greu
Iar durerea ta n-ai cui o spune.
Ducea cu el o mare suferință
A trupului de lut uzat de ani,
În suflet purta mare credință
Venită de la părinții lui țărani.
Nu e ușor să-ți pierzi ambii părinți
Care ți-au dat o viață pe pământ,
Și lacrima să nu-ți inunde ochii
Când trist tu vizitezi..a lor mormânt!
Другие стихотворения автора
OneWineWoman
Alerg spre stele fărắ teluri, vreau tot dar nu mai vreau nimic și tot găsesc multiple
feluri, sa fac ce eu...mi interzic
Vreau parul scurt deși mai lung îmi place, gust din lichior dar as bea vin, deși doar
rău mi-ai face, as vrea fn brate sa ma ții.
Am unghii roz, le vreau albastre..iti scriu mesaje fără sa le trimit, tanjesc prea mult
sa-mi fie pace și totuși plâng ca ne-am pierdut.
Ades mai plâng la filme, la citate, rad la sarcasm cu ironie, azi visele fmi sunt
ciudate și mâine ma trezesc în amnezie.
Mai semăn vânt și după culeg o furtuna, dar ador cerul când este la apus..
Scriu des de dor de vin și nu-s nebună,
Doar port în gând tot ce-ai promis...
Sufletul cere...
O îmbrățișare de la tine
Sufletul mereu îmi cere
Nu știe că nu are cine
Tu ești doar dor și o tăcere...
Zâmbetul ce m-a fermecat
Ochii ar vrea să îl vadă
Dar ei nu stiu că ai plecat
Și-ai tăi nu vor să îi revadă...
Un vin născut din tine
Sufletul mereu îmi cere
Nu știe că nu are cine
Tu ești doar gânduri și durere...
Sufletul, ochii și brațele te cer
Într-o clipă de sublimă plăcere
Nu știu că ai fost trecător
Și că te întorci...e o părere
Bijutier diVin...
Trec zilele și orele, minut cu minut, secundă cu secundă
Femeia cu părul blond a rămas îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier diVin... Al ei mare nenoroc...
L-ar fi iubit atât de mult... până la lună si-napoi,
Dar ea pentru el...n-a fost decât o ușă deschisă fără rost
Doi ochi căprui ce-n inimă străină...n-au putut sa găsească loc.
Si-au trecut negreșit anii...el un bijutier diVin ce mereu
Hoinărește grăbit prin zilele din anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată instantaneu
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a adorat în alte timpuri.
Ea ...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu neputința lugubră
Poartă cu demnitate la gât al durerii veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al vinului... bijutier.
05.01.2025
Un pahar de poezie
Plouă roșu
Miroase a ploaie în orașul meu mic
S-au strâns norii de zici că-i sărbătoare
Îì privesc pierdută cum se scurg pic cu pic
lau un stilou, și-aștern gânduri pe-o foaie.
Ţigara din scrumieră s-a prefăcut în scrum
Uitată-n gânduri pierdute ca un fum.
Mi-e inima în ploaie își caută adăpost
Îi curg lacrimi șiroaie și nu-si găsește-un rost
Mi-e sufletul de dor de tine obosit
Nici nu mai știe cât suferă..ce a iubit.
Îşi regretă in taină orice răsuflare
Vrea doar să știe câte ceva de tine..
N-am vrut să-ți fiu o oarecare
Am vrut să iți rămân, frumoasă amintire.
Te-am lăsat
Te-am lăsat în urmă, dar nu și din suflet,
Oricât aş vrea să mă mint că-i mai bine,
Te simt în tăcere, în vânt, în amurguri,
În toate ce încă mai poartă parfum de tine.
Mi-e dor de privirea ce-mi ardea cerul,
De brațele ce cândva mă țineau strâns,
Dar mi-e dor și de tine, cel care-ai fost,
Nicidecum de cel ce m-a lăsat în plâns.
Te-am ales să-mi pleci, dar nu să dispari,
Te port cu dor chiar de nu mai pot,
...într-o altă lume, într-un alt timp,
Poate n-am fi fost doar un vis mort...
În recele nopții
Noaptea cu al ei aspu si rece oftat
Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'
Raza ce îmi încălzește sufletul trist
Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..
Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece
Simt cum dorul ar vrea să mă înece
Dar vântul în taină îmi șoptește
C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.
Privesc spre cer, e tot ce pot să fac
E locul unde dorul te poartă solitar
Departe de gândul fără leac
Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...
Și-l umplu cu versuri scrise profund
În tăcerea de ceară ce arde mocnit
Cuvintele se aprind mai mult ca oricând
Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.
Te scriu și azi când mai aprig când mai domol
Din amintiri... dintr-o poveste
Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol
Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.
Te am printre rânduri fără cusur
Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,
Din dor...speranța dă să prindă mugur
Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.
OneWineWoman
Alerg spre stele fărắ teluri, vreau tot dar nu mai vreau nimic și tot găsesc multiple
feluri, sa fac ce eu...mi interzic
Vreau parul scurt deși mai lung îmi place, gust din lichior dar as bea vin, deși doar
rău mi-ai face, as vrea fn brate sa ma ții.
Am unghii roz, le vreau albastre..iti scriu mesaje fără sa le trimit, tanjesc prea mult
sa-mi fie pace și totuși plâng ca ne-am pierdut.
Ades mai plâng la filme, la citate, rad la sarcasm cu ironie, azi visele fmi sunt
ciudate și mâine ma trezesc în amnezie.
Mai semăn vânt și după culeg o furtuna, dar ador cerul când este la apus..
Scriu des de dor de vin și nu-s nebună,
Doar port în gând tot ce-ai promis...
Sufletul cere...
O îmbrățișare de la tine
Sufletul mereu îmi cere
Nu știe că nu are cine
Tu ești doar dor și o tăcere...
Zâmbetul ce m-a fermecat
Ochii ar vrea să îl vadă
Dar ei nu stiu că ai plecat
Și-ai tăi nu vor să îi revadă...
Un vin născut din tine
Sufletul mereu îmi cere
Nu știe că nu are cine
Tu ești doar gânduri și durere...
Sufletul, ochii și brațele te cer
Într-o clipă de sublimă plăcere
Nu știu că ai fost trecător
Și că te întorci...e o părere
Bijutier diVin...
Trec zilele și orele, minut cu minut, secundă cu secundă
Femeia cu părul blond a rămas îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier diVin... Al ei mare nenoroc...
L-ar fi iubit atât de mult... până la lună si-napoi,
Dar ea pentru el...n-a fost decât o ușă deschisă fără rost
Doi ochi căprui ce-n inimă străină...n-au putut sa găsească loc.
Si-au trecut negreșit anii...el un bijutier diVin ce mereu
Hoinărește grăbit prin zilele din anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată instantaneu
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a adorat în alte timpuri.
Ea ...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu neputința lugubră
Poartă cu demnitate la gât al durerii veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al vinului... bijutier.
05.01.2025
Un pahar de poezie
Plouă roșu
Miroase a ploaie în orașul meu mic
S-au strâns norii de zici că-i sărbătoare
Îì privesc pierdută cum se scurg pic cu pic
lau un stilou, și-aștern gânduri pe-o foaie.
Ţigara din scrumieră s-a prefăcut în scrum
Uitată-n gânduri pierdute ca un fum.
Mi-e inima în ploaie își caută adăpost
Îi curg lacrimi șiroaie și nu-si găsește-un rost
Mi-e sufletul de dor de tine obosit
Nici nu mai știe cât suferă..ce a iubit.
Îşi regretă in taină orice răsuflare
Vrea doar să știe câte ceva de tine..
N-am vrut să-ți fiu o oarecare
Am vrut să iți rămân, frumoasă amintire.
Te-am lăsat
Te-am lăsat în urmă, dar nu și din suflet,
Oricât aş vrea să mă mint că-i mai bine,
Te simt în tăcere, în vânt, în amurguri,
În toate ce încă mai poartă parfum de tine.
Mi-e dor de privirea ce-mi ardea cerul,
De brațele ce cândva mă țineau strâns,
Dar mi-e dor și de tine, cel care-ai fost,
Nicidecum de cel ce m-a lăsat în plâns.
Te-am ales să-mi pleci, dar nu să dispari,
Te port cu dor chiar de nu mai pot,
...într-o altă lume, într-un alt timp,
Poate n-am fi fost doar un vis mort...
În recele nopții
Noaptea cu al ei aspu si rece oftat
Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'
Raza ce îmi încălzește sufletul trist
Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..
Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece
Simt cum dorul ar vrea să mă înece
Dar vântul în taină îmi șoptește
C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.
Privesc spre cer, e tot ce pot să fac
E locul unde dorul te poartă solitar
Departe de gândul fără leac
Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...
Și-l umplu cu versuri scrise profund
În tăcerea de ceară ce arde mocnit
Cuvintele se aprind mai mult ca oricând
Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.
Te scriu și azi când mai aprig când mai domol
Din amintiri... dintr-o poveste
Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol
Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.
Te am printre rânduri fără cusur
Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,
Din dor...speranța dă să prindă mugur
Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.