UITA TU...
Uită-mă tu!..că eu nu pot
Cu dor in suflet mi te port
C-am încercat a te uita
Și mintea e-n război cu inima.
Uită-mă tu!..cắ eu nu pot
Din inima să mi te scot
Am încercat să mi te smulg din ea
Si-acum mai tare-o doare lipsa ta.
Eu n-o sa po..Uita-ma tu!
Și nicicând sa nu-ti aminteşti
Ca ai fost cel ce-ai spus nu
Unui final, îmbrățișați, ca in povesti.
P.S
în lacrimi tot astept uitarea
Poate-ntr-o zi ma va gasi
Să mi te ia de pe cărarea
Povești noastre atât de gri..
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: OneWineWoman
Дата публикации: 31 декабря 2024
Просмотры: 266
Стихи из этой категории
Dorul de el
E noapte iar si lacrimile
Imi curg pe fata
Secati de durerea
Pierderii tale din viata
Ochii tai verzi
Nici azi nu-i pot uita
Cum ma priveau cu dor
Ziua si noaptea
Acei ochi care ma priveau
Cu raceala
O privire patrunzatoare
Ajungand sa ma doara
Iubirea mea a fost
Sincera si rara
Dar tu ai confundat-o
Cu un tren in gara
Caci de aceasta data
Speram sa fie altfel
Dar ca intotdeauna
Am fost respinsa de el
In acesta creatie
Te idealizez pe tine
Visul meu perfect
Sa ramai cu mine
Crăciun Ștefana
Un soare atât de frumos,
Dar în inima e furtună
Cu tunete și totodată dureros
Aș putea zice "ploaie nebună"
Căci nu mai sunt eu, de multă vreme
Și totuși am puterea să-mi revin
Dar totuși e prea devreme
Și totuși îmi place acest plăcut chin
Și mă uit pe fereastră,
Din depărtare te vad prin suflet cum tu vii
Îți zic :"hai, intră!"
Și îl văd cu ochii mari cum mă privii
De parcă ar spune "îmi pare rău"
Dar deja e prea târziu
Nu mai pot lupta să fiu în viitorul tău
Sunt un mort, cut toate că sunt viu
Altar de plumb
Mii de miresme dansează triste și rătăcite-n izul singurătății lor mistuitoare
Căci timpul e doar ca un ceas fără ace pentru ele și al meu sicriu ce se scufundă-n lacrimi apăsătoare de plumb pe a mea inimă amagită
Mi-am purtat dintotdeauna povara, dar mă întreb oare când cineva va veni să se îndure de mine, să mă aline măcar pe jumătate, care fizic se află încă pe pământ căci cealaltă psihic e zbuciumată, aflată undeva în pustietate căutându-și locul în societate
Căutând să audă un glas de speranță
Căutând să vadă cu ochii o lume primitoare, dar-n schimb nicăieri nu găsește doar un singur ecou de eliberare a dorului de care strânge cu mâinile însângerate când privește cu ochii că tot ce susține să-i fie e adăpost, e doar o străină haină
Carnal și efemer
Carne fragedă,
Descântec lin,
Aș vrea să plec
Aș vrea să vin.
Du-mă,ia-mă
Lasă-mi demnitatea
Ghem țepos,
Te iubesc,te urăsc.
Atinge-mă,
Dă-mi drumul,
Du-mă,ia-mă
Te rog iartă-mă.
Lovește-mă
Oprește-te,
Spin ucigaș
Împunge-mă.
Îmi plâng ochii
Grav bocet,
Dezgustător,
Te urăsc,te iubesc.
Șterge-mă,
Ca pe o pată de cafea,
Iubirea mea
Se va șterge cu buretele.
[…]
Trup idealizat
Caracter deficitar,
Ochi plini de har
Suflet carnal.
Du-mă,ia-mă
Doar lasă-mă,
Sufăr
Pentru al nostru eșuat plan.
Mă doare viața din mine
Mă doare viața din mine
Și-n vene îmi curge pelin,
Zorii par umbre străine
Iar inima-i un suspin.
În noaptea ce-a nins peste gânduri,
Cuvintele sunt rugină,
Tăcerea dansează-n valuri,
Durerea mă ține de mână.
Secunde ce dor și apasă,
Mă lasă-ntr-o lume pustie,
Răni adânci se deschid ca o plasă,
În suflet doar noapte târzie.
Amintiri ce ard ca o flacără,
Visuri ce-n fum se destramă,
În beznă, lumina-i doar pleoapă,
Pelinul în vene mă cheamă.
Mă doare viața din mine,
Eterna căutare-i străină,
Si întreb în vene ce-mi curge
Sânge, durere sau cine?
Agonie
Nu e agonie mai mare în astă lume,
Decât să îngropi o poveste nespusă în tine,
Să te trezești fără de aripi pe un capăt de secundă,
Rezemată de-un zid rece, de tăcere cruntă...
Să te trezești bucăți de suflet, in căutarea pierdutei primăveri
Rezemată de-un pod înecat în lacrimi și dureri
În zadar te aduni... zarea, doliul ți-o încununează,
Locul aripilor frânte din partea stângă, încă mai sângerează....
Să te trezești fără de aripi, într-un început de sfârșit
Ce niciodată așa, nici măcar nu l-ai gândit,
C-un pumn de vise ce n-au mai văzut lumina
Pe-o palmă de destin ce nu-și mai știe menirea.
Nu e agonie mai mare pentru sufletul din tine
Să ții departe un dor ce arde, de ochii lumii
Cu fiecare zâmbet scăpat, să te minți că ești bine
Când tu te zbați să te inalți, să scapi dintre funii...
Nu e agonie mai mare decât să-nveți inima din tine,
Că nu tot ce-și doreste, poate și obține
Atunci când iubirea nu-i apreciată, de tăcere răpusă
Și te trezești fără de aripi, într-o poveste nespusă...
Dorul de el
E noapte iar si lacrimile
Imi curg pe fata
Secati de durerea
Pierderii tale din viata
Ochii tai verzi
Nici azi nu-i pot uita
Cum ma priveau cu dor
Ziua si noaptea
Acei ochi care ma priveau
Cu raceala
O privire patrunzatoare
Ajungand sa ma doara
Iubirea mea a fost
Sincera si rara
Dar tu ai confundat-o
Cu un tren in gara
Caci de aceasta data
Speram sa fie altfel
Dar ca intotdeauna
Am fost respinsa de el
In acesta creatie
Te idealizez pe tine
Visul meu perfect
Sa ramai cu mine
Crăciun Ștefana
Un soare atât de frumos,
Dar în inima e furtună
Cu tunete și totodată dureros
Aș putea zice "ploaie nebună"
Căci nu mai sunt eu, de multă vreme
Și totuși am puterea să-mi revin
Dar totuși e prea devreme
Și totuși îmi place acest plăcut chin
Și mă uit pe fereastră,
Din depărtare te vad prin suflet cum tu vii
Îți zic :"hai, intră!"
Și îl văd cu ochii mari cum mă privii
De parcă ar spune "îmi pare rău"
Dar deja e prea târziu
Nu mai pot lupta să fiu în viitorul tău
Sunt un mort, cut toate că sunt viu
Altar de plumb
Mii de miresme dansează triste și rătăcite-n izul singurătății lor mistuitoare
Căci timpul e doar ca un ceas fără ace pentru ele și al meu sicriu ce se scufundă-n lacrimi apăsătoare de plumb pe a mea inimă amagită
Mi-am purtat dintotdeauna povara, dar mă întreb oare când cineva va veni să se îndure de mine, să mă aline măcar pe jumătate, care fizic se află încă pe pământ căci cealaltă psihic e zbuciumată, aflată undeva în pustietate căutându-și locul în societate
Căutând să audă un glas de speranță
Căutând să vadă cu ochii o lume primitoare, dar-n schimb nicăieri nu găsește doar un singur ecou de eliberare a dorului de care strânge cu mâinile însângerate când privește cu ochii că tot ce susține să-i fie e adăpost, e doar o străină haină
Carnal și efemer
Carne fragedă,
Descântec lin,
Aș vrea să plec
Aș vrea să vin.
Du-mă,ia-mă
Lasă-mi demnitatea
Ghem țepos,
Te iubesc,te urăsc.
Atinge-mă,
Dă-mi drumul,
Du-mă,ia-mă
Te rog iartă-mă.
Lovește-mă
Oprește-te,
Spin ucigaș
Împunge-mă.
Îmi plâng ochii
Grav bocet,
Dezgustător,
Te urăsc,te iubesc.
Șterge-mă,
Ca pe o pată de cafea,
Iubirea mea
Se va șterge cu buretele.
[…]
Trup idealizat
Caracter deficitar,
Ochi plini de har
Suflet carnal.
Du-mă,ia-mă
Doar lasă-mă,
Sufăr
Pentru al nostru eșuat plan.
Mă doare viața din mine
Mă doare viața din mine
Și-n vene îmi curge pelin,
Zorii par umbre străine
Iar inima-i un suspin.
În noaptea ce-a nins peste gânduri,
Cuvintele sunt rugină,
Tăcerea dansează-n valuri,
Durerea mă ține de mână.
Secunde ce dor și apasă,
Mă lasă-ntr-o lume pustie,
Răni adânci se deschid ca o plasă,
În suflet doar noapte târzie.
Amintiri ce ard ca o flacără,
Visuri ce-n fum se destramă,
În beznă, lumina-i doar pleoapă,
Pelinul în vene mă cheamă.
Mă doare viața din mine,
Eterna căutare-i străină,
Si întreb în vene ce-mi curge
Sânge, durere sau cine?
Agonie
Nu e agonie mai mare în astă lume,
Decât să îngropi o poveste nespusă în tine,
Să te trezești fără de aripi pe un capăt de secundă,
Rezemată de-un zid rece, de tăcere cruntă...
Să te trezești bucăți de suflet, in căutarea pierdutei primăveri
Rezemată de-un pod înecat în lacrimi și dureri
În zadar te aduni... zarea, doliul ți-o încununează,
Locul aripilor frânte din partea stângă, încă mai sângerează....
Să te trezești fără de aripi, într-un început de sfârșit
Ce niciodată așa, nici măcar nu l-ai gândit,
C-un pumn de vise ce n-au mai văzut lumina
Pe-o palmă de destin ce nu-și mai știe menirea.
Nu e agonie mai mare pentru sufletul din tine
Să ții departe un dor ce arde, de ochii lumii
Cu fiecare zâmbet scăpat, să te minți că ești bine
Când tu te zbați să te inalți, să scapi dintre funii...
Nu e agonie mai mare decât să-nveți inima din tine,
Că nu tot ce-și doreste, poate și obține
Atunci când iubirea nu-i apreciată, de tăcere răpusă
Și te trezești fără de aripi, într-o poveste nespusă...
Другие стихотворения автора
Întoarce-te
Întoarce-te, să-mi împaci sufletul cu o îmbrățișare
Nici nu știi dorul, de un vin, de tine cât îmi e de mare!
De vinul tău, din nemiloasele îndepărtări,
Ce-i simt acut mirosul de orgasm ceresc
Acel miros sublim, divin, nepământesc
Ce de întreaga lume, eu îl tăinuiesc...
Întoarce-te, nu fi durerea grea a sufletului meu
Nevoia mea de tine mi-a devenit acută
Sufletul mi te cere, te strigă permanent...
Nu pot să-l mai impac...nici nu mă mai ascultă!...
Întoarce-te, vis roșu, demidulce nelumesc,
Furtună, ce-ai stârnit ocean de pasiune
Ești dorul viu, ce de un an il pătimesc,
Nu îmi lăsa paharul plin de-amărăciune...
Întoarce-te, nu mă lăsa întinsă pe pământul rece
Crezând că într-o zi doru-mi va trece,
Ești visul meu frumos ce noaptea îl suspin
Nu cu apă vreau să-l sting, ci cu... un vin!
De-as putea, aș da reset...
De-as putea aș da "reset " inimii.
Ca unui telefon prea încărcat...
Un simplu buton...ștergere totală.
Fără întrebări... fără nimic de regretat.
Să dispară mesajele care o dor...
Toți acei fluturi scriși cu degete tremurânde...
Toate amintirile salvate în memorie...
Cele urâte...prea grele...prea multe...
Să revină la starea sa din fabrică
Când nu știa ce înseamnă să doară că iubești.
Prea mult... și să primeşti "nu-mi pasă"...
Dar, inima nu are buton și-atunci, cu lacrimi o clătesc.
Ești tot
Esti dorul ce-n suflet mereu trăiește
Și raza de soare ce-n inimă sclipește
Ești tot ce iubesc de când te cunosc
Visul ce-l port în mine, pe silențios
Ești vraja ce ma prinde cu ochii de foc
Mi-apari în vise și simt cum mă sufoc
Brațele tale mă aprind și mă sting
Când mă îmbrățișezi, cerul ating.
Ești dezastru ce liniște îmi aduce
Un haos blând ce mă seduce
Zâmbetul tău mă poartă in abis
Privirea ta, poarta raiului ne-a deschis.
Ești furtună și ești și alinare
Clipa ce mă doare, dar și salvare
Cu tine răsare lumina în zori
Și apune in noapte fără de culori.
Ești ce caut și pierd în fiecare vis
Ești fericire și rană...tot ce mi-e scris
Ești semn de foc eu de pământ
Mă arzi mocnit cu al tău veșmânt.
Ești luna plină ce strălucește în zare
Un tainic dor, o dulce chemare
Ești tot ce aștept să strâng la piept
Poezia să nu-mi mai fie deșert...
În recele nopții
Noaptea cu al ei aspu si rece oftat
Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'
Raza ce îmi încălzește sufletul trist
Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..
Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece
Simt cum dorul ar vrea să mă înece
Dar vântul în taină îmi șoptește
C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.
Privesc spre cer, e tot ce pot să fac
E locul unde dorul te poartă solitar
Departe de gândul fără leac
Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...
Și-l umplu cu versuri scrise profund
În tăcerea de ceară ce arde mocnit
Cuvintele se aprind mai mult ca oricând
Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.
Te scriu și azi când mai aprig când mai domol
Din amintiri... dintr-o poveste
Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol
Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.
Te am printre rânduri fără cusur
Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,
Din dor...speranța dă să prindă mugur
Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.
Știam și totuși speram...
Vezi tu... știai că știu că nu ești pentru mine
Și ce-a mai mare greșeală a fost să sper că mă înșel
Vedeam semnale și am ales să le ignor, de drag de tine
Eram atât de prinsă-n visul meu...încât am început să cred...
Că într-un fel îți sunt și eu dragă ție...
Dar m-ai ținut între îndoială și speranță
... între realitate și dorință....
Ți-am rămas aproape deși am primit frânturi de atenție.
Am așteptat momente ce nu au mai venit vreodată
Oricât cu drag în suflet te-am sperat
Dar ai plecat fără o ultimă îmbratișare
Și vinul promis... un legământ făcut uitat.
În adâncul sufletului am știut mereu că nu ești pentru mine
Și totuși sufletului meu i-ai fost drag
Și am sperat ca atunci când sfârșitul va vrea să vină
Doar să mă îmbrățișezi o ultimă oară, cald...și-aș fi plecat...
Eram o femeie vie... azi mor zi după zi
În tăcerea ce urlă si doar eu o aud...
Am murit în așteptări că intr-o zi o să mai fie
O clipă pentru un vin și-o-mbrățisare, pierdute în fum.
M-am stins într-o sală de așteptare mult timp
Un fel de iad uitat pe pământ
Între speranță, uitare, dorință... delăsare
Între vise neîmplinite și gândul ce doare...
Vezi tu... știam că nu ești pentru mine
Și totuși o clipă n-am încetat să sper
Că vei aprecia că-n viata asta mi-a fost drag de tine
Și la sfârșit imi vei dărui o caldă îmbrățișare...
Fără să o cerșesc atât... fără să-ți cer!.
N-am idee cum se simte în brațele tale o ultimă îmbrățișare
Dar știu că mi-am dorit din suflet să aflu, s-o primesc
Sănătos mi-am dorit de tine să pot să mă detașez
Dar n-am contat...nici pentru-atât și asta, încă, doare...
Vino, sa fim!
Nu vreau sa deranjez
Dar gandul imi umbla nebun
Buzele-mi tânjesc
După sărutul tău nocturn.
Hai sa vorbim de noi
Despre clipa de-apoi
Si arde-mă cu un sărut
Adânc și... acut!
Te strig în șoaptă, te chem
Pe tine dulce blestem
Ce ma faci sa cad, apoi ma ridici
Vino sa fim fără frici.
Să ne sorbim cu o sete
Ce nu cunoaște sfârșit
Cu inima deschisă
Cu sufletul rănit.
Să fim lumină
În haosul din jur
Un far aprins
Cand totul e obscur.
Să fim doar noi
O clipă, pentru totdeauna
Să bem un vin in doi
Si-n inimii sa ne bată luna
Întoarce-te
Întoarce-te, să-mi împaci sufletul cu o îmbrățișare
Nici nu știi dorul, de un vin, de tine cât îmi e de mare!
De vinul tău, din nemiloasele îndepărtări,
Ce-i simt acut mirosul de orgasm ceresc
Acel miros sublim, divin, nepământesc
Ce de întreaga lume, eu îl tăinuiesc...
Întoarce-te, nu fi durerea grea a sufletului meu
Nevoia mea de tine mi-a devenit acută
Sufletul mi te cere, te strigă permanent...
Nu pot să-l mai impac...nici nu mă mai ascultă!...
Întoarce-te, vis roșu, demidulce nelumesc,
Furtună, ce-ai stârnit ocean de pasiune
Ești dorul viu, ce de un an il pătimesc,
Nu îmi lăsa paharul plin de-amărăciune...
Întoarce-te, nu mă lăsa întinsă pe pământul rece
Crezând că într-o zi doru-mi va trece,
Ești visul meu frumos ce noaptea îl suspin
Nu cu apă vreau să-l sting, ci cu... un vin!
De-as putea, aș da reset...
De-as putea aș da "reset " inimii.
Ca unui telefon prea încărcat...
Un simplu buton...ștergere totală.
Fără întrebări... fără nimic de regretat.
Să dispară mesajele care o dor...
Toți acei fluturi scriși cu degete tremurânde...
Toate amintirile salvate în memorie...
Cele urâte...prea grele...prea multe...
Să revină la starea sa din fabrică
Când nu știa ce înseamnă să doară că iubești.
Prea mult... și să primeşti "nu-mi pasă"...
Dar, inima nu are buton și-atunci, cu lacrimi o clătesc.
Ești tot
Esti dorul ce-n suflet mereu trăiește
Și raza de soare ce-n inimă sclipește
Ești tot ce iubesc de când te cunosc
Visul ce-l port în mine, pe silențios
Ești vraja ce ma prinde cu ochii de foc
Mi-apari în vise și simt cum mă sufoc
Brațele tale mă aprind și mă sting
Când mă îmbrățișezi, cerul ating.
Ești dezastru ce liniște îmi aduce
Un haos blând ce mă seduce
Zâmbetul tău mă poartă in abis
Privirea ta, poarta raiului ne-a deschis.
Ești furtună și ești și alinare
Clipa ce mă doare, dar și salvare
Cu tine răsare lumina în zori
Și apune in noapte fără de culori.
Ești ce caut și pierd în fiecare vis
Ești fericire și rană...tot ce mi-e scris
Ești semn de foc eu de pământ
Mă arzi mocnit cu al tău veșmânt.
Ești luna plină ce strălucește în zare
Un tainic dor, o dulce chemare
Ești tot ce aștept să strâng la piept
Poezia să nu-mi mai fie deșert...
În recele nopții
Noaptea cu al ei aspu si rece oftat
Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'
Raza ce îmi încălzește sufletul trist
Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..
Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece
Simt cum dorul ar vrea să mă înece
Dar vântul în taină îmi șoptește
C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.
Privesc spre cer, e tot ce pot să fac
E locul unde dorul te poartă solitar
Departe de gândul fără leac
Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...
Și-l umplu cu versuri scrise profund
În tăcerea de ceară ce arde mocnit
Cuvintele se aprind mai mult ca oricând
Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.
Te scriu și azi când mai aprig când mai domol
Din amintiri... dintr-o poveste
Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol
Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.
Te am printre rânduri fără cusur
Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,
Din dor...speranța dă să prindă mugur
Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.
Știam și totuși speram...
Vezi tu... știai că știu că nu ești pentru mine
Și ce-a mai mare greșeală a fost să sper că mă înșel
Vedeam semnale și am ales să le ignor, de drag de tine
Eram atât de prinsă-n visul meu...încât am început să cred...
Că într-un fel îți sunt și eu dragă ție...
Dar m-ai ținut între îndoială și speranță
... între realitate și dorință....
Ți-am rămas aproape deși am primit frânturi de atenție.
Am așteptat momente ce nu au mai venit vreodată
Oricât cu drag în suflet te-am sperat
Dar ai plecat fără o ultimă îmbratișare
Și vinul promis... un legământ făcut uitat.
În adâncul sufletului am știut mereu că nu ești pentru mine
Și totuși sufletului meu i-ai fost drag
Și am sperat ca atunci când sfârșitul va vrea să vină
Doar să mă îmbrățișezi o ultimă oară, cald...și-aș fi plecat...
Eram o femeie vie... azi mor zi după zi
În tăcerea ce urlă si doar eu o aud...
Am murit în așteptări că intr-o zi o să mai fie
O clipă pentru un vin și-o-mbrățisare, pierdute în fum.
M-am stins într-o sală de așteptare mult timp
Un fel de iad uitat pe pământ
Între speranță, uitare, dorință... delăsare
Între vise neîmplinite și gândul ce doare...
Vezi tu... știam că nu ești pentru mine
Și totuși o clipă n-am încetat să sper
Că vei aprecia că-n viata asta mi-a fost drag de tine
Și la sfârșit imi vei dărui o caldă îmbrățișare...
Fără să o cerșesc atât... fără să-ți cer!.
N-am idee cum se simte în brațele tale o ultimă îmbrățișare
Dar știu că mi-am dorit din suflet să aflu, s-o primesc
Sănătos mi-am dorit de tine să pot să mă detașez
Dar n-am contat...nici pentru-atât și asta, încă, doare...
Vino, sa fim!
Nu vreau sa deranjez
Dar gandul imi umbla nebun
Buzele-mi tânjesc
După sărutul tău nocturn.
Hai sa vorbim de noi
Despre clipa de-apoi
Si arde-mă cu un sărut
Adânc și... acut!
Te strig în șoaptă, te chem
Pe tine dulce blestem
Ce ma faci sa cad, apoi ma ridici
Vino sa fim fără frici.
Să ne sorbim cu o sete
Ce nu cunoaște sfârșit
Cu inima deschisă
Cu sufletul rănit.
Să fim lumină
În haosul din jur
Un far aprins
Cand totul e obscur.
Să fim doar noi
O clipă, pentru totdeauna
Să bem un vin in doi
Si-n inimii sa ne bată luna