UITA TU...

Dacă tu mă lași și-mi dai mâna 

Ți-aș fi soare... ți-as fi luna

Aș putea fi o stea pentru tine

Aș putea fi... noaptea ce vine

Dacă tu mă lași și-mi dai voie

Aș putea fi o primăvară caldă 

Aș putea fi vară la nevoie

Sau toamna ce dezmiardă...

Dacă tu mă lași și-mi dai soare

Aș putea fi o zi caldă 

În noapte o stea căzătoare 

O poveste de dor... minunată.

Dacă tu mă lași și-mi dai vinul

Aș putea să-ți arăt în iubire sublimul

Aș putea să-ți fiu sufletul pereche

Aș putea... mai mult de o poveste veche.

Aș vrea, Decembrie să mai rămâi un ceas

Cât de-o speranță.. să pot privi la fel

Umbra în ceață a ultimului pas,

Ce îmi amintește de vin... de el...

Să rămân aici, în timp ce anu' pleacă 

Cu amintirile ce liniștea îmi răscolesc,

Doar eu și un moment ce o să treacă 

La fel ca neputința ce nu mă lasă să-l... îmbrățișez.

Aș vrea Decembrie să-mi dai ceva momente.

Să rătăcesc pentru o clipă în trecut,

Să pot s-adun din ea, doruri absente, 

Din tot ce mi-am dorit și n-am avut.

Decembrie... rămâi, te rog, nu mă grăbi.

Mai lasă o secundă inima să doară!

Căci unele povești deși-s târzii, 

Respiră, chiar dacă lăsate-au fost în dor, să moară.

.........................................................

Dar... ce-ai putea, Decembrie să-mi mai oferi?!

Când eu mă scald într-un pahar de poezie... 

Și-n orice strop de rimă, vers, cuvânt 

Adie-un parfum fin, de vin... de amintire.

Tu nu știi, dar te simt. Nu în cuvinte. Nu în gesturi.

Ci în acele momente bizare în care

liniștea devine grea,

Si o tresărire îmi atinge din senin pieptul

E ca și cum aș fi invelită de îmbrățișarea ta...

Atunci știu că ești acolo. Nu cu trupul. Nu cu vocea.

Cu regretul pe care nici nu ți l-ai recunoscut, cu gând... 

Vin uneori valuri de tine, fără motiv, fără să te chem, și mă cuprind.

Mặ opresc în mijlocul lucrurilor. Te simt. Simt că te-ai gândit, pentru o secundă...

Poate într-o noapte în care nu

puteai dormi... cu lună rotundă, 

Poate în clipa în care ai trecut pe lângă o tăcere care semăna cu mine.

Te simt...Ca și când povestea asta nu asa trebuia să se termine.

Tu doar ai crezut că, dacă o taci suficient de mult, o să dispară.

Ai pus ziduri. Ai numit-o nebunie. Ai tratat-o drept ceva trecător.

Dar eu... n-am uitat nici azi vibrația privirii tale...

Și încă simt când se aprinde, ca o lumină ce-o ţii ascunsă în a sufletului torpedou.

N-am nevoie de dovezi. Nici de mesaje.

Pentru că adevărul nu mai e în tăcerea cu care mă pedepsești

E în ceea ce îţi scapă fără să vrei, cu nepăsare tratând 

Și felul cum ajunge la mine, de nici nu gândești...

Nu meritam să-mi furi atâtea nopti

E atâta dezordine în suflet...

Mi-e dor azi...nu știu ce mâine va fi

Stiu doar că tăcerea ta, imi e urlet.

Imi amintesc cum te-aincomportat oribil, 

Când sufletul imi sclipea doar a tine.

M-a durut să te văd atât de insensibil,

Când doar voiam, o-mbrățisare de final, de la tine.

De-atunci tăcerea mă poartă din stare-n stare

Fiecare zi ce vine îmi e doar o provocare

Și nu-mi mai amintesc cum e să nu doară. 

Am uitat cum e, în suflet să simt primăvară....

Privesc înainte cum totul se destramă 

Privirea ta de ieri, a pus sare pe rană...

Asta e... Ne-a fost dat să avem doar un trecut,

Păcat de-mbrățisarea și vinul, ce-au lipsit la sfârșit.

Lacrimi dau să curgă, nimic nu mai e clar

Tot ce simt azi, e doar un dor tăcut... în zadar

Mi-au rămas îmbrățișarea, vinul, sărutul...

Amintiri ce-ncearcă în locul tău, să-ndulcească sfârșitul...

As vrea în brate sa te strâng ca niciodată

Ca mi-ai rămas pe veci un dor nebun

Sa-ti dăruiesc a mea ființă toată

Răspuns la toate câte nu se spun.

Sa ma ascunzi îngândul tău o noapte

Sa îţi renasc în vise mai apoi

Sa ma auzi cumîţi vorbesc în.şoaptă

De cât de dor mi-a fost de vin, de noi..

Gata! M-am saturat de filmele din capul meu, 

Am obosit ca mereu să mi se pară, 

Cum scenaristul principal ești tu, 

Te rog! scrie ceva mai blând, să nu mai doară.

Eu, genul dramatic, tu genul nepăsător,

Audienta-i în delir dar ia de seama, 

De când protagonistul e uitator, 

Povestea s-a transformat în melodrama

Luna crede că am înebunit

Într o realitate de râs subit

Și parcă aud și parcă trec

Într-un vis letal coerent.

Totuși,a râs de mine..

M a lăsat în sinea mea

Și parcă o ceață mă ține

Nu știu când va dispărea

Un nor de gânduri spuse

Amintirile trecute,

M a păcălit că dispăruse

Locuința unde crescuse mute

Zac și sper și răbd

La o fărâmă din univers

Să mi spună dacă sunt normal la cap

să fumez rimând un ultim vers

Ți-am scris pe cer adio,

Dar ploaia a-ncetat,

Și-n loc de stropii ploii,

Eu lacrimi am vărsat.

Am vrut să-ți uit adresa,

Să nu mai știu de ea,

Dar drumu-mi trece zilnic,

Pe sub fereastra ta...

N-am să-ți mai scriu poeme,

C-ar fi doar seci cuvinte,

Voi scrie iar... Adio!

Pe cruci și pe morminte.

Și-n fiecare zi femeie,

Mâncat și ros de patimi,

Îți voi lăsa la poartă,

Câte-un buchet de lacrimi.

Mă uit cum pică frunza,

Și cerul parcă pică,

Iar inima mă-nțeapă,

Și sunt cuprins de frică.

Mereu pe sub fereastra-ți,

Un suflet gol va trece,

Apucă-i mâna caldă,

Și nu-l lăsa să plece.

In my view of my true self,
I put my love on the shelf.
Even though I beg,
For our love another leg.
White moon from afar,
I wish we had a calendar,
On our both days to entwine,
A common noon to define.
As a river, crystalline
As your word, medicine
I want to see a good day,
In which distance won't delay.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

M-ai pierdut de mult, nici nu mai știu când

N-am rămas cu niciun gol,m-am împlinit în sfârșit,

Dar defapt să mă distrugi ai reușit.

N-am să-mi mai revin nici dacă plec la Sfinți.

Te vei întoarce cândva dar tu vei fi deja uitat.

Iartă-mă că te-am iertat prea mult

Că n-am devenit cum ai vrut

Iartă-mă că nu te-am meritat.

Poate sunt doar o nesuferită care scrie despre tine,

Dar tu nici măcar nu exiști cu adevărat.

Te-am făcut să pari de pe stele presărat

Căzând în visele mele lucide.

Nu te cunosc, nu știu cine ești,

Dar tot te iubesc în adâncul sufletului

Faci parte din viața mea dăruită trecutului

Mult te mai văd, mult mai vorbești,tare mă zăpăcești.

Parcă ai program de lucru în visele mele,nu mă poți evita…

N-am vrut să te mai văd, așa că n-am mai visat.

Știu ca te-ai supărat…

Te rog, străine, nu mă uita,

Spune-mi că ai fi vrut să mă fi păstrat…

S-a dus și vara asta

S-a dus și iubirea ta te-ai dus și tu

S-a dus și fericirea cu tot cu ea

S-a dus tot , s-au dus și amintirile

S-a dus și soarele tău ce-mi lumina întunericul

S-a dus , s-au dus și lacrimile mele

S-a dus și dorul tău

S-a dus durerea ce-mi lua respirația

S-a dus, s-a dus și totul meu a mai rămas un gol

S-a dus și ziua asta , se duc și celelalte

S-a dus zâmbetul , se duce și durerea

S-a dus primul gând în dimineață ce era cu tine

S-a dus și sclipirea , au rămas doar doi ochi reci

S-a dus urletul de suspine

S-a dus sunetul pașilor tăi grei ce-mi făcea inima să tresară

S-a dus căldura ta ce-mi încălzea sufletul

S-a dus și tristețea

S-a dus si ultima clipă petrecută cu tine

Toate se duc , numai tu nu ai stat

Mi-aș fi dorit să fi rămas , dar ți-aș fi cerut prea mult

Pun culoare pe pleoape, pe buze un roșu,

Dar tot mi-e oglinda un zid prea poroșu'.

Îmi trasez obrajii cu linii sculptate,

Și tot mă privesc... urâtă pe toate.

Fardul promite, dar nu mă ascunde,

Sub piele-mi șoptesc răni prea profunde.

Ce folos să pictez o mască senină,

Când în mine e umbră și-i teamă deplină?

Rimel pe gene, contur pe sprâncene,

Dar sub toate, doar goluri, doar vene.

Machiajul e luptă, dar nu-i un răspuns,

Frumusețea mea... parcă n-a fost de-ajuns.

Îmi desenez chipul ca pe-o operă rară,

Dar cine o crede, când mă simt o povară?

Oglinda nu minte, dar nici nu m-alintă,

Ea știe ce simt, chiar de buza mi-e vopsită.

Și-atunci mă întreb: ce e frumusețea?

Un joc de iluzii, o mască, o gheță?

Când nici culoarea, nici liniile fine,

Nu pot astupa ce-i ascuns în mine.

Machiajul e praful pe o rană adâncă,

Frumos nu-i ce-i văzut, ci ce în piept stă să cânte.

Dar ce să fac, când cântecul tace,

Și-n mine doar vântul cu frigul se joace?

Poate frumosul nu-i de găsit,

Când mă caut în locuri ce-s de negăsit.

Și poate, chiar mâine, fără machiaj,

Voi afla că urâtul a fost doar un miraj.