Atâta nopți furate
Nu meritam să-mi furi atâtea nopti
E atâta dezordine în suflet...
Mi-e dor azi...nu știu ce mâine va fi
Stiu doar că tăcerea ta, imi e urlet.
Imi amintesc cum te-aincomportat oribil,
Când sufletul imi sclipea doar a tine.
M-a durut să te văd atât de insensibil,
Când doar voiam, o-mbrățisare de final, de la tine.
De-atunci tăcerea mă poartă din stare-n stare
Fiecare zi ce vine îmi e doar o provocare
Și nu-mi mai amintesc cum e să nu doară.
Am uitat cum e, în suflet să simt primăvară....
Privesc înainte cum totul se destramă
Privirea ta de ieri, a pus sare pe rană...
Asta e... Ne-a fost dat să avem doar un trecut,
Păcat de-mbrățisarea și vinul, ce-au lipsit la sfârșit.
Lacrimi dau să curgă, nimic nu mai e clar
Tot ce simt azi, e doar un dor tăcut... în zadar
Mi-au rămas îmbrățișarea, vinul, sărutul...
Amintiri ce-ncearcă în locul tău, să-ndulcească sfârșitul...
Category: Parting poems
All author's poems: OneWineWoman
#dor #despărțire #onewinewoman #unpahardepoezie
Date of posting: 5 марта
Views: 122
Poems in the same category
Crima de a fi om îndrăgostit
Când iubești pur din focul vieții, însă plămânii îți sunt plini de toxicitatea nepăsarii
Când dai totul, dar totul îți este luat odată-n vânt, ce îți zdrobește inima-n chemarea surdă a nopții, ca lacrimile să ți le plângi în binecuvântarea uitării veșnici
Și e atât de cruntă uitarea, dar timpul ne îndeamnă sa ne mințim ca e o bucurie, o iertare de sine, dar traumele și rănile rămân, dar inima nu uită, tot ce creierul poate uita-n, momentele odihnitoare a iuliziei de dopamină căci ele sunt doar sintetice iluzii arse a durerilor falnici
A pierit amorul
Și uite cum s-a dus încet
Amorul nostru fraged
Lângă-un codru, în secret
Spun "adio!", și-apoi șed.
Lebedele albe lin plutesc
În oglinda lacului albastru
Eu încerc să-mi întâlnesc
Sufletul odată astru.
Dar lebedele au devenit negre,
Lacul e acum ghețar,
Parcă am avut așa trăire...
Ah! încet tresar.
Iubirea noastră era pură
Ca un izvor cristalin
Însă acum eu stau singură
Și mă descompun în chin.
Amintiri dulci, acum un suspin
Căci nu mai vrei să mi te arăți,
Să-mi mângâi obrazul fin
Of! Mi-ai rupt inima-n bucăți.
Încă sper, și sper, și sper...
O lumină să mă trezească
Să-ți văd corpul alb în aer
El de răni să mă golească.
Dar din nou e doar un vis
Frumos din cale-afară
A fost chiar un paradis
Păcat că a trebuit să piară.
Cuvinte scurte și puține
În ochii nopții,
am privit cu jale.
Luna argintie,și palidă,
am sărutat-o cu vise neîmplinite,
Fluturii albaștri,
Ultima dată i-am citit din carte.
Am citit "Luceafărul" de Eminescu,
ultima melodie la pian,
"The manipulator"
am ascultat.
Îmi iau rămas bun de la toți!
Și plec în altă lume,
Fiți sănătoși! Și nu mă căutați,
nu mai vin la voi,
De mine puteți să uitați.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 20.10.2024
Days to entwine
In my view of my true self,
I put my love on the shelf.
Even though I beg,
For our love another leg.
White moon from afar,
I wish we had a calendar,
On our both days to entwine,
A common noon to define.
As a river, crystalline
As your word, medicine
I want to see a good day,
In which distance won't delay.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Cosmos.
El o sună ca disperatul
Dar apelurile sunt respinse,
Regina a părăsit regatul
Acum planurile regelui sunt compromise..
El caută răspunsuri
La câteva sute de întrebări,
Inima lui plină de neajunsuri
Nu suportă a reginei plecări.....
O caută zi și noapte
Până și pe cele mai înguste cărări,
O caută printre strigăte și șoapte
O caută printre sentimente și diferite stări,
O caută printre galaxii și constelații,
Întoarce stelele și planetele pe dos,
O caută printre zvonuri și conspirații
Bate toate drumurile în sus și-n jos,
Uneori o zărește din depărtare,
Dar se face nevăzută la loc,
Inima i-se umple de disperare,
Și întregului cosmos ar da foc,
Ar spulbera planetă după planetă,
Ar stinge stea după stea,
Ar redirecționa fiecare cometă
Doar ca să se apropie de orbita ta,
Două corpuri astrale,
Fizice sau doar imaginere,
Suflete sau simple obiecte,
Perfecte sau pline de defecte,
În povestea mea suntem așa cum îmi imaginez eu........ fiecare defect poate să devină o calitate, fiecare cuvânt poate să spună o întreagă poveste, dar niciodată eu nu pot să te găsesc pe tine.
Poem nocturn
În întunericul trist al nopții aleg sa ma destăinui
Simt cum durerea mi se multiplica-n tăcere
Tot îmi repet ca doar a fost "odata ca niciodata"
Însă în acest poem îți spun doar "la reveder"..
Incerc sa-ti scriu frumos ascunzand lacrimi si durere
Sa-ti dăruiesc un zâmbet tandru, larg și cald
Sa-ti amintești de mine cu plăcere...sa nu rămân
"contact blocat"
Si-ncerc sa-mi frâng acum toată durerea
O strâng în pumni... ah! de-ai fi aici sa mi-o zdrobesti
Apoi sa pleci si sa-mi rămână amintirea
Ca totuși ti-a păsat și n-ai vrut sa ma ranesti
E trecut de 10.. apune noaptea peste mine
Mi-s ochii grei, sufletu-mi se scalda-n umbre de
speranță
C-o sa te-ntorci cat pentru un vin împreună
Cât de curând...de nu..poate-ntr-o altă viața...
Crima de a fi om îndrăgostit
Când iubești pur din focul vieții, însă plămânii îți sunt plini de toxicitatea nepăsarii
Când dai totul, dar totul îți este luat odată-n vânt, ce îți zdrobește inima-n chemarea surdă a nopții, ca lacrimile să ți le plângi în binecuvântarea uitării veșnici
Și e atât de cruntă uitarea, dar timpul ne îndeamnă sa ne mințim ca e o bucurie, o iertare de sine, dar traumele și rănile rămân, dar inima nu uită, tot ce creierul poate uita-n, momentele odihnitoare a iuliziei de dopamină căci ele sunt doar sintetice iluzii arse a durerilor falnici
A pierit amorul
Și uite cum s-a dus încet
Amorul nostru fraged
Lângă-un codru, în secret
Spun "adio!", și-apoi șed.
Lebedele albe lin plutesc
În oglinda lacului albastru
Eu încerc să-mi întâlnesc
Sufletul odată astru.
Dar lebedele au devenit negre,
Lacul e acum ghețar,
Parcă am avut așa trăire...
Ah! încet tresar.
Iubirea noastră era pură
Ca un izvor cristalin
Însă acum eu stau singură
Și mă descompun în chin.
Amintiri dulci, acum un suspin
Căci nu mai vrei să mi te arăți,
Să-mi mângâi obrazul fin
Of! Mi-ai rupt inima-n bucăți.
Încă sper, și sper, și sper...
O lumină să mă trezească
Să-ți văd corpul alb în aer
El de răni să mă golească.
Dar din nou e doar un vis
Frumos din cale-afară
A fost chiar un paradis
Păcat că a trebuit să piară.
Cuvinte scurte și puține
În ochii nopții,
am privit cu jale.
Luna argintie,și palidă,
am sărutat-o cu vise neîmplinite,
Fluturii albaștri,
Ultima dată i-am citit din carte.
Am citit "Luceafărul" de Eminescu,
ultima melodie la pian,
"The manipulator"
am ascultat.
Îmi iau rămas bun de la toți!
Și plec în altă lume,
Fiți sănătoși! Și nu mă căutați,
nu mai vin la voi,
De mine puteți să uitați.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 20.10.2024
Days to entwine
In my view of my true self,
I put my love on the shelf.
Even though I beg,
For our love another leg.
White moon from afar,
I wish we had a calendar,
On our both days to entwine,
A common noon to define.
As a river, crystalline
As your word, medicine
I want to see a good day,
In which distance won't delay.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Cosmos.
El o sună ca disperatul
Dar apelurile sunt respinse,
Regina a părăsit regatul
Acum planurile regelui sunt compromise..
El caută răspunsuri
La câteva sute de întrebări,
Inima lui plină de neajunsuri
Nu suportă a reginei plecări.....
O caută zi și noapte
Până și pe cele mai înguste cărări,
O caută printre strigăte și șoapte
O caută printre sentimente și diferite stări,
O caută printre galaxii și constelații,
Întoarce stelele și planetele pe dos,
O caută printre zvonuri și conspirații
Bate toate drumurile în sus și-n jos,
Uneori o zărește din depărtare,
Dar se face nevăzută la loc,
Inima i-se umple de disperare,
Și întregului cosmos ar da foc,
Ar spulbera planetă după planetă,
Ar stinge stea după stea,
Ar redirecționa fiecare cometă
Doar ca să se apropie de orbita ta,
Două corpuri astrale,
Fizice sau doar imaginere,
Suflete sau simple obiecte,
Perfecte sau pline de defecte,
În povestea mea suntem așa cum îmi imaginez eu........ fiecare defect poate să devină o calitate, fiecare cuvânt poate să spună o întreagă poveste, dar niciodată eu nu pot să te găsesc pe tine.
Poem nocturn
În întunericul trist al nopții aleg sa ma destăinui
Simt cum durerea mi se multiplica-n tăcere
Tot îmi repet ca doar a fost "odata ca niciodata"
Însă în acest poem îți spun doar "la reveder"..
Incerc sa-ti scriu frumos ascunzand lacrimi si durere
Sa-ti dăruiesc un zâmbet tandru, larg și cald
Sa-ti amintești de mine cu plăcere...sa nu rămân
"contact blocat"
Si-ncerc sa-mi frâng acum toată durerea
O strâng în pumni... ah! de-ai fi aici sa mi-o zdrobesti
Apoi sa pleci si sa-mi rămână amintirea
Ca totuși ti-a păsat și n-ai vrut sa ma ranesti
E trecut de 10.. apune noaptea peste mine
Mi-s ochii grei, sufletu-mi se scalda-n umbre de
speranță
C-o sa te-ntorci cat pentru un vin împreună
Cât de curând...de nu..poate-ntr-o altă viața...
Other poems by the author
NU REGRET
E primăvară-n calendar, afară ninge întârziat
La masă stau și beau un ceai cald
Și mă gândesc la ce a fost... dacă regret ceva!?
Și nu! ... nu cred vreodată c-aș putea!
Nu regret îmbrățișarea ta
...m-am simțit cea mai frumoasă femeie din lume...
Nu regret zâmbetul tău, privirea ta
...îmi aduceau primăvara în suflet...
Atingerea ta, ma dezbrăca de toate simțurile
Lumea toată părea doar a noastră...
Nu regret că m-am lepădat de toate secretele
Ai fost singurul... in astă viață....
Nu demult, ai fost cel mai frumos lucru din viața mea
Și chiar de azi încă mai doare lipsa ta
Chiar de sufletul nu-i vindecat de tine
....nici un regret nu las să mă domine.
Nu regret nopțile în gând cu chipul tău
Cu privirea ta ștrengară, ce m-a fermecat mereu
Când te visez că te alint și te sărut pe pleoape
Și-n ochii tăi mă găsesc și mă pierd
Și-mbrățișarea ne ține trupurile alăturate...
Nu regret deloc că ne-am întâmplat
Continui să cred că ne-a fost predestinat
Îmi pare rău doar de sfârșitul... rămas în dor...
Cel trăit a fost rapid, haotic... mistuitor!
Un poem...spumant
E iarnă...e întuneric și e rece
Mă străpunge un aer de plumb și de gheață,
Timpu-i greoi și pare că nu mai trece
Și simt cum dorul de tine ușor mă agăță.
N-aș vrea să-ți scriu că mă usuc de dor
Sau că de-un an nu mi te pot uita
Căci din iubire nu cred că am să mor,
Și dacă da...într-un final, e moartea mea.
Nu vreau să mă mai știi, să îți hrănești ego-ul
Cu faptul că mi-ai fost drag cât lumea toată
Ce port în suflet ...cândva îi vei simți ecoul
Și-atunci vei înțelege că...nu meritam așa tratată.
Un an întreg am rătăcit prin viața mea
Să te-nțeleg am vrut... și pare c-am greșit
Și ți-am lăsat tăcerea , să-mi măture ființa
De m-am pierdut și nici că m-am găsit...
Și după tot, sunt vie dar fără de viață
Prea multă durere mi-ai lăsat de trăit
Mi-ai legat fericirea cu cea mai scurtă ață
Apoi ai rupt-o, ai plecat si-napoi n-ai privit.
E atât de rece că și luna a înghețat
Sunt singură înconjurată doar de gânduri
Îmi desfac o sticlă de vin...unul spumant
Că te-am avut și azi, doar că, printre rânduri...
"Noi"
Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi
Și știu... căci toate ți le-am scris
Si-un milion de lacrimi tot la fel
Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.
Eu...
Te mai port in gând în nopți fără sfârșit
Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul
Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt
De când dorințelor am tras zăvorul...
Tu...?
Ai fost ca un montagne russe...
Ce la-nceput la tine m-a atras,
Ai folosit să mă respingi într-un final
Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz
Eu...
Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi
Nu am citit imaturul emoțional
Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza
Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal
Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus
Și știi... toate pe rând ți le-am pus
Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare
Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...
Asculta....
O șoaptă pierdută în foșnet de-amintiri,
Doi ochi ce nu se mai usucă de-o vreme
Rătăciți prin mulţime caută vechi priviri
Și speranță sub un cer de noiembrie.
Ascultă-mi tăcerea, și nu adăuga nimic
E târziu.. cuvintele ar fi de prisos,
Urmărește cum încet mă ridic
După ce m-ai împrăștiat fără milă pe jos.
Ascultă-mi tăcerea, simte cum totul s-a stins,
Deși sufletul meu , uneori te mai cheamă,
E tot acel suflet fraged, usor de atins
Doar că azi poartă un scut de aramă.
Ascultă-mi tăcerea, e liniște acum..
Nu știu ce va fi mai departe!
Zbuciumată de-atâta scânteie și fum,
Probabil iți voi duce dorul în șoaptă..
Un suflet rătăcit, pierdut în amintiri,
0 inimă frântă, ce-a devenit tăcută,
Un gând diVIN și-o mână de sclipiri.
Atât mi-a mai rămas, într-o poveste mută.
Lost in an illusion
And today I lost myself in an illusion
of love
Trying again to lie myself that it
doesn't hurt
I step on my thoughts and feelings
again
Wishing me a wine and a last hug...
Feelling guilty of wanting a wine
I pay you tribute every night
With hot tears I endure and sigh
For the end of the story we had.
I would like to forget everything but
I'm afraid
That longing will take over me again
And my heart will begin to groan
Torn by your lack of echo.
Un vis divin
Gândul mă poartă spre tine, prin spațiu și timp
Mi te așează pe pleoape intr-un pahar de vin
Și-ți șoptesc tăcut un vis ce l-am avut
Ce va rămâne poezie într-un viitor trecut
Era ca-n rai...
Îmi dădeai părul peste umăr și mă sărutai
Pielea fină și catifelată ușor mi-o atingeai
Și ne inecam în păcate cu patimă
Sfârșind frumos povestea asta zbuciumată....
Era ca-n viață...
Și îmi șopteai că sunt frumoasă
Că-s senzuală și nebunește de gustoasă
Că al meu chip când te privesc e storcător de minți
Căci te priveam și mă luau fiori reci și fierbinți...
Era ca niciodată...
Îmi scoteai breteaua ce se voia atârnată
Îmi sărutai corpul de vin înfierbântat
De dorință și plăcere m-am lăsat purtată
Atât de mult si arzător te-am așteptat...
Și m-am umplut de tine în visul meu de noapte
Nu ești să mă mai pierd în ochii tăi căprui
Doar risipesc vise încinse într-o carte
În poezii... rostite oricui și... nimănui.
NU REGRET
E primăvară-n calendar, afară ninge întârziat
La masă stau și beau un ceai cald
Și mă gândesc la ce a fost... dacă regret ceva!?
Și nu! ... nu cred vreodată c-aș putea!
Nu regret îmbrățișarea ta
...m-am simțit cea mai frumoasă femeie din lume...
Nu regret zâmbetul tău, privirea ta
...îmi aduceau primăvara în suflet...
Atingerea ta, ma dezbrăca de toate simțurile
Lumea toată părea doar a noastră...
Nu regret că m-am lepădat de toate secretele
Ai fost singurul... in astă viață....
Nu demult, ai fost cel mai frumos lucru din viața mea
Și chiar de azi încă mai doare lipsa ta
Chiar de sufletul nu-i vindecat de tine
....nici un regret nu las să mă domine.
Nu regret nopțile în gând cu chipul tău
Cu privirea ta ștrengară, ce m-a fermecat mereu
Când te visez că te alint și te sărut pe pleoape
Și-n ochii tăi mă găsesc și mă pierd
Și-mbrățișarea ne ține trupurile alăturate...
Nu regret deloc că ne-am întâmplat
Continui să cred că ne-a fost predestinat
Îmi pare rău doar de sfârșitul... rămas în dor...
Cel trăit a fost rapid, haotic... mistuitor!
Un poem...spumant
E iarnă...e întuneric și e rece
Mă străpunge un aer de plumb și de gheață,
Timpu-i greoi și pare că nu mai trece
Și simt cum dorul de tine ușor mă agăță.
N-aș vrea să-ți scriu că mă usuc de dor
Sau că de-un an nu mi te pot uita
Căci din iubire nu cred că am să mor,
Și dacă da...într-un final, e moartea mea.
Nu vreau să mă mai știi, să îți hrănești ego-ul
Cu faptul că mi-ai fost drag cât lumea toată
Ce port în suflet ...cândva îi vei simți ecoul
Și-atunci vei înțelege că...nu meritam așa tratată.
Un an întreg am rătăcit prin viața mea
Să te-nțeleg am vrut... și pare c-am greșit
Și ți-am lăsat tăcerea , să-mi măture ființa
De m-am pierdut și nici că m-am găsit...
Și după tot, sunt vie dar fără de viață
Prea multă durere mi-ai lăsat de trăit
Mi-ai legat fericirea cu cea mai scurtă ață
Apoi ai rupt-o, ai plecat si-napoi n-ai privit.
E atât de rece că și luna a înghețat
Sunt singură înconjurată doar de gânduri
Îmi desfac o sticlă de vin...unul spumant
Că te-am avut și azi, doar că, printre rânduri...
"Noi"
Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi
Și știu... căci toate ți le-am scris
Si-un milion de lacrimi tot la fel
Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.
Eu...
Te mai port in gând în nopți fără sfârșit
Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul
Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt
De când dorințelor am tras zăvorul...
Tu...?
Ai fost ca un montagne russe...
Ce la-nceput la tine m-a atras,
Ai folosit să mă respingi într-un final
Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz
Eu...
Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi
Nu am citit imaturul emoțional
Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza
Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal
Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus
Și știi... toate pe rând ți le-am pus
Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare
Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...
Asculta....
O șoaptă pierdută în foșnet de-amintiri,
Doi ochi ce nu se mai usucă de-o vreme
Rătăciți prin mulţime caută vechi priviri
Și speranță sub un cer de noiembrie.
Ascultă-mi tăcerea, și nu adăuga nimic
E târziu.. cuvintele ar fi de prisos,
Urmărește cum încet mă ridic
După ce m-ai împrăștiat fără milă pe jos.
Ascultă-mi tăcerea, simte cum totul s-a stins,
Deși sufletul meu , uneori te mai cheamă,
E tot acel suflet fraged, usor de atins
Doar că azi poartă un scut de aramă.
Ascultă-mi tăcerea, e liniște acum..
Nu știu ce va fi mai departe!
Zbuciumată de-atâta scânteie și fum,
Probabil iți voi duce dorul în șoaptă..
Un suflet rătăcit, pierdut în amintiri,
0 inimă frântă, ce-a devenit tăcută,
Un gând diVIN și-o mână de sclipiri.
Atât mi-a mai rămas, într-o poveste mută.
Lost in an illusion
And today I lost myself in an illusion
of love
Trying again to lie myself that it
doesn't hurt
I step on my thoughts and feelings
again
Wishing me a wine and a last hug...
Feelling guilty of wanting a wine
I pay you tribute every night
With hot tears I endure and sigh
For the end of the story we had.
I would like to forget everything but
I'm afraid
That longing will take over me again
And my heart will begin to groan
Torn by your lack of echo.
Un vis divin
Gândul mă poartă spre tine, prin spațiu și timp
Mi te așează pe pleoape intr-un pahar de vin
Și-ți șoptesc tăcut un vis ce l-am avut
Ce va rămâne poezie într-un viitor trecut
Era ca-n rai...
Îmi dădeai părul peste umăr și mă sărutai
Pielea fină și catifelată ușor mi-o atingeai
Și ne inecam în păcate cu patimă
Sfârșind frumos povestea asta zbuciumată....
Era ca-n viață...
Și îmi șopteai că sunt frumoasă
Că-s senzuală și nebunește de gustoasă
Că al meu chip când te privesc e storcător de minți
Căci te priveam și mă luau fiori reci și fierbinți...
Era ca niciodată...
Îmi scoteai breteaua ce se voia atârnată
Îmi sărutai corpul de vin înfierbântat
De dorință și plăcere m-am lăsat purtată
Atât de mult si arzător te-am așteptat...
Și m-am umplut de tine în visul meu de noapte
Nu ești să mă mai pierd în ochii tăi căprui
Doar risipesc vise încinse într-o carte
În poezii... rostite oricui și... nimănui.