Nu înțeleg iubirea (Continuare)
Și mă întreb, în fiecare noapte,
Când te privesc, dar nu te văd,
Cum poți să fiu un semn de întrebare
Într-un răspuns fără sfârșit, fără regret?
Căci inima mea bate haotic,
În ritmuri pe care nu le înțeleg,
Dar tu, cu calmul tău liniștit,
Îmi spui că nu-i nevoie de răspuns, doar să aleg.
Mă prind în mreje de îndoieli,
Și totuși, mă îndrept spre tine,
Deși nu știu ce este iubirea ta,
Îmi las sufletul să te definească, să te iubească, fără teamă, fără rău.
În ochii tăi e o mare de vise,
Iar eu sunt doar un val, prea mic, prea slab,
Dar mă las purtat de curentul tău,
Chiar dacă înăuntrul meu vibrează un îndoielnic sabie, un abis adânc.
Poate că iubirea nu e logică,
Nici nu se măsoară în cuvinte sau fapte,
Poate doar o simțim cu inima și cu dorința,
Și, chiar dacă nu o înțelegem, trăim prin ea, în fiecare clipă, în fiecare noapte.
Poate iubirea e un labirint
Pe care nu-l vom înțelege niciodată,
Dar eu te caut, te aștept, și te iubesc,
Chiar și atunci când nu înțeleg… și totuși te vreau, o dată și încă o dată.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Maria Spulber
Дата публикации: 17 апреля
Просмотры: 123
Стихи из этой категории
"Ja, einmal ich träumte" în daneză
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer
und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.
Ja, engang drømte
Ja, engang drømte jeg om en solstråle,
hvor vi mødtes, et sted i rummet.
Jeg har aldrig følt mig så heldig som aldrig før i mit liv,
fordi du for første gang smiler tilbage.
Jeg tror ikke på drømme, uanset hvor meget jeg prøver
Men jeg håber, at jeg en dag bare ses
ved den lilla solopgang, når vi mødes igen,
samme vej vil blive taget.
Ja, engang drømte jeg om en solstråle,
hvor vi mødtes, et sted i rummet.
Jeg har aldrig følt mig så heldig som aldrig før i mit liv,
fordi du for første gang smiler tilbage.
Jeg tror ikke på drømme, uanset hvor meget jeg prøver
Men jeg håber, at jeg en dag bare ses
ved den lilla solopgang, når vi mødes igen,
samme vej vil blive taget.
Ja, engang drømte jeg om en solstråle,
hvor vi mødtes, et sted i rummet.
Jeg har aldrig følt mig så heldig som aldrig før i mit liv,
fordi du for første gang smiler tilbage.
Ja, engang drømte jeg om en solstråle,
hvor vi mødtes, et sted i rummet.
Drømmen slutter, solen sank i havet
og da jeg vågnede, fandt jeg dig ikke mere.
Fară tine
Iubito fară tine,
Nu valorez nici cât o ceapă degerată,
Știi bine vorba populară...
Abstracte-s toate în afara ta,
Îmi ești prietenă cum nimeni niciodată,
Nici nu a fost și nici că poate exista!
Cum să-l cuprinzi pe Dumnezeu
Ce-l necuprins vreodată,
Pe cel pe care nimeni nici că
l-a văzut?
Nu El este iubirea ce oamenii o poartă,
De multe ori nevrând să-i mulțumească,
În egoismul și răutatea omenească?
Nu-i viața asta lungă amagire
Care promite vrute și nevrute,
Fără de Dumnezeu?
Nu tu ești însăși dragostea mult așteptată,
Nu tu ești glasul îngerului ce-l port la spate,
Și cum pot exista fără iubirea ta?
Iubito fară tine,
Nu valorez nici cât o ceapă degerată,
Știi bine vorba populară...
Abstracte-s toate în afara ta,
Îmi ești prietenă cum nimeni niciodată,
Nici nu a fost și nici că poate exista!
(6 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
GRÂU TRIST
Plânge cerul mohorât
Lacrimi în câmpie
Grâu-i galben,amărât
Singur peste glie.
Se revarsă printre nori
Ape în șuvoaie...
Plânge grâul necosit
Înecat în ploaie.
Dragoste la prima vedere
Era odata, ca in basme
Peste amintiri nepaste,
Ziua cand te-am vazut,
Si infatisarea eu ti-am cunoscut.
Aveai niste ochi ca-npovesti,
Si-am plecat drumet,
Adanc in ei, peste prut, mari si oceane,
Am cunoscut, o apasare,
Un gand neplacut, si un suflet mare.
Am cunoscut in vocea ta, un pusnic,
Pe un drum fara sfarsit,
Cautand liniste, si iubirea care te lasa fara nimic,
Si cand erai aproape de ea, eu ti-am gresit,
Iar drumul tau s-a lungit.
Atunci ochii tai m-au alungat,
Din trumul tau, nesfarsit.
Cand puteam sa-i pun capat, eu ti-am gresit,
Si ma caiesc, crede-ma c-o fac,
Da-mi voie, te rog, sa ii pun capac.
De-as putea sa-ti iau in carca aceasta suferinta,
Sa te scap si sa platesc atat cat imi sta in putinta.
Dar cat m-as jelii,
Cat mi-ar fi de rusine,
Iti multumesc, caci ma lasi din nou,
Pe drumul, tau fara sfarsit, acol' la tine.
Febra iubirii
Și cât de frumoasă este lumea în jur când sunt cu tine mereu
Tu ești boala mea cea mai plăcută și nebună a sufletului meu
Tu ești cea unica persoană pentru care sunt gata să râd în hohote nebunatice
Și nu vreau să mă despart niciodată de tine ca în odele dragostei dramatice
Trăiesc pentru tine în fiecare noul răsărit și apus de soare
Și sunt gata să mă sacrific mereu închis în vecii ani în cea mai drastică îmchisoare
Dacă va fi nevoie voi zbura pe aripile dragostei în oricare loc pentru tine
Atunci într-o oricare zi o să ard complet și nu o să-mi fie milă de mine
La urma urmei, viața este doar un moment și doar o clipă din alte zboruri și căderi nenumărate
Deci fii cu mine minunată creație în preajma celor sute și mii de ore de neplaceri zbuciumate
Hai să iubim în fiecare noua zi momentul principal al vieții
Să rezistăm în fața obstacolelor și frigurilor ceții
Te iubesc foarte mult fericirea mea cum copilul iubește liberul zbor
Și nicio vreme rea sau capriciu naturii nu va opri această senzație cu cel mai mare dor
Când tu ești lângă mine visurile preiau cea mai frumoasă închipuire a vieții mele
Întreaga lume din jur va îngenunchea în fața ta doar pentru un simplu zâmbet care sclipește ca mii și mii de stele
Draga mea , doresc în această zi frumoasă să fii fericită fără motive de a te întoarce în trecut
Dorința mea este creată din cel mai pur și limpede motiv de la care totul sa început
Esti cea mai mare bucurie a mea care traversează această lume din momentul în care neam întâlnit
Trăiesc doar pentru tine și voi trăi mereu cu inima în mână și cu ochii îndreptați spre chipul tău nemaipomenit.
"Ja, einmal ich träumte" în daneză
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer
und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.
Ja, engang drømte
Ja, engang drømte jeg om en solstråle,
hvor vi mødtes, et sted i rummet.
Jeg har aldrig følt mig så heldig som aldrig før i mit liv,
fordi du for første gang smiler tilbage.
Jeg tror ikke på drømme, uanset hvor meget jeg prøver
Men jeg håber, at jeg en dag bare ses
ved den lilla solopgang, når vi mødes igen,
samme vej vil blive taget.
Ja, engang drømte jeg om en solstråle,
hvor vi mødtes, et sted i rummet.
Jeg har aldrig følt mig så heldig som aldrig før i mit liv,
fordi du for første gang smiler tilbage.
Jeg tror ikke på drømme, uanset hvor meget jeg prøver
Men jeg håber, at jeg en dag bare ses
ved den lilla solopgang, når vi mødes igen,
samme vej vil blive taget.
Ja, engang drømte jeg om en solstråle,
hvor vi mødtes, et sted i rummet.
Jeg har aldrig følt mig så heldig som aldrig før i mit liv,
fordi du for første gang smiler tilbage.
Ja, engang drømte jeg om en solstråle,
hvor vi mødtes, et sted i rummet.
Drømmen slutter, solen sank i havet
og da jeg vågnede, fandt jeg dig ikke mere.
Fară tine
Iubito fară tine,
Nu valorez nici cât o ceapă degerată,
Știi bine vorba populară...
Abstracte-s toate în afara ta,
Îmi ești prietenă cum nimeni niciodată,
Nici nu a fost și nici că poate exista!
Cum să-l cuprinzi pe Dumnezeu
Ce-l necuprins vreodată,
Pe cel pe care nimeni nici că
l-a văzut?
Nu El este iubirea ce oamenii o poartă,
De multe ori nevrând să-i mulțumească,
În egoismul și răutatea omenească?
Nu-i viața asta lungă amagire
Care promite vrute și nevrute,
Fără de Dumnezeu?
Nu tu ești însăși dragostea mult așteptată,
Nu tu ești glasul îngerului ce-l port la spate,
Și cum pot exista fără iubirea ta?
Iubito fară tine,
Nu valorez nici cât o ceapă degerată,
Știi bine vorba populară...
Abstracte-s toate în afara ta,
Îmi ești prietenă cum nimeni niciodată,
Nici nu a fost și nici că poate exista!
(6 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
GRÂU TRIST
Plânge cerul mohorât
Lacrimi în câmpie
Grâu-i galben,amărât
Singur peste glie.
Se revarsă printre nori
Ape în șuvoaie...
Plânge grâul necosit
Înecat în ploaie.
Dragoste la prima vedere
Era odata, ca in basme
Peste amintiri nepaste,
Ziua cand te-am vazut,
Si infatisarea eu ti-am cunoscut.
Aveai niste ochi ca-npovesti,
Si-am plecat drumet,
Adanc in ei, peste prut, mari si oceane,
Am cunoscut, o apasare,
Un gand neplacut, si un suflet mare.
Am cunoscut in vocea ta, un pusnic,
Pe un drum fara sfarsit,
Cautand liniste, si iubirea care te lasa fara nimic,
Si cand erai aproape de ea, eu ti-am gresit,
Iar drumul tau s-a lungit.
Atunci ochii tai m-au alungat,
Din trumul tau, nesfarsit.
Cand puteam sa-i pun capat, eu ti-am gresit,
Si ma caiesc, crede-ma c-o fac,
Da-mi voie, te rog, sa ii pun capac.
De-as putea sa-ti iau in carca aceasta suferinta,
Sa te scap si sa platesc atat cat imi sta in putinta.
Dar cat m-as jelii,
Cat mi-ar fi de rusine,
Iti multumesc, caci ma lasi din nou,
Pe drumul, tau fara sfarsit, acol' la tine.
Febra iubirii
Și cât de frumoasă este lumea în jur când sunt cu tine mereu
Tu ești boala mea cea mai plăcută și nebună a sufletului meu
Tu ești cea unica persoană pentru care sunt gata să râd în hohote nebunatice
Și nu vreau să mă despart niciodată de tine ca în odele dragostei dramatice
Trăiesc pentru tine în fiecare noul răsărit și apus de soare
Și sunt gata să mă sacrific mereu închis în vecii ani în cea mai drastică îmchisoare
Dacă va fi nevoie voi zbura pe aripile dragostei în oricare loc pentru tine
Atunci într-o oricare zi o să ard complet și nu o să-mi fie milă de mine
La urma urmei, viața este doar un moment și doar o clipă din alte zboruri și căderi nenumărate
Deci fii cu mine minunată creație în preajma celor sute și mii de ore de neplaceri zbuciumate
Hai să iubim în fiecare noua zi momentul principal al vieții
Să rezistăm în fața obstacolelor și frigurilor ceții
Te iubesc foarte mult fericirea mea cum copilul iubește liberul zbor
Și nicio vreme rea sau capriciu naturii nu va opri această senzație cu cel mai mare dor
Când tu ești lângă mine visurile preiau cea mai frumoasă închipuire a vieții mele
Întreaga lume din jur va îngenunchea în fața ta doar pentru un simplu zâmbet care sclipește ca mii și mii de stele
Draga mea , doresc în această zi frumoasă să fii fericită fără motive de a te întoarce în trecut
Dorința mea este creată din cel mai pur și limpede motiv de la care totul sa început
Esti cea mai mare bucurie a mea care traversează această lume din momentul în care neam întâlnit
Trăiesc doar pentru tine și voi trăi mereu cu inima în mână și cu ochii îndreptați spre chipul tău nemaipomenit.
Другие стихотворения автора
E păcatul tău
E păcatul tău că ai făcut să plângă
Ochii care te priveau cu drag,
C-ai stins lumina-n inimi fără rugă
Și-ai dat iubirea veșnică-n praf și trag.
Ai spus cuvinte ce tăiau ca lama,
În loc de mângâieri, ai dat venin,
Și-ai ars în suflet ceea ce-ntr-o dramă
Se pierde încet, dar doare-n veci deplin.
Ți-am pus în palme inima întreagă,
Și tu-ai lăsat-o-n frig, să tremure,
Când tot ce-ți cerea era o dragă
Privire caldă, nu umbre sumbre.
Dar timpul, vezi, nu iartă și nu tace —
Îți va aduce-n gânduri plânsul meu,
Când alții vor iubi și fi-vor pace,
Tu vei vedea doar golul tău mereu.
Când nopțile te-or strânge fără milă,
Și liniștea va deveni blestem,
Să-ți amintești de mâna mea umilă
Ce te-a iubit fără vreun alt sistem.
Să nu cauți în alți ochi alinare,
Căci n-o s-o găsești nicicând la fel —
Iubirea mea a fost ca o visare
Pe care-ai rupt-o singur, crud și rebel.
Acum rămâi cu ce-ai lăsat în urmă,
Un dor amar și-un drum ce nu mai e,
Căci dragostea când pleacă... nu se curmă,
Se schimbă-n foc ce mistuie-n tăcere.
Lumina Paștelui
În noaptea sfântă, clopote răsună,
Iar cerul se aprinde în lumină,
Hristos a Înviat, ecoul spune,
Speranța-n inimi iarăși se-nclină.
Sub ram de salcie și flori de crin,
Se-mbracă lumea-n straie de iertare,
Și fiecare suflet, trist sau plin,
Primește pacea blândei sărbătoare.
Oul pictat cu drag, în mâini sfințite,
Cozonaci calzi, miros de sărbători,
În rugi și cântări, sufletele-s unite,
Pe drumul Învierii, printre flori.
Să-ți fie Paștele un drum curat,
Cu liniște și binecuvântare,
Hristos a Înviat cu-adevărat –
Să-ți fie viața plină de culoare!
Pe masă-s ouă roșii, lumânări,
Iar mielul stă cuminte, ca o floare,
Se-aude „Tatăl nostru” printre zări,
În fiecare casă e sărbătoare.
Și-n clopotul ce bate liniștit,
Se-ascunde-un dor de pace și iertare,
Căci Paștele e semnul cel slăvit
Că viața biruie orice-ncercare.
Te rog, doar pune capăt suferinței mele
Te rog, doar pune capăt suferinței mele,
Cu mâna ta ce-a mângâiat cândva,
Fă din tăcerea noastră-o mângâiere,
Și din adio, o dulce veste grea.
Nu-ți cer să rămâi, ci să-mi fii vis,
Să-mi fii amintire ce nu doare,
Un dor ce nu mistuie-n abis,
Ci arde blând, ca flacăra de soare.
Mă vezi cum tremur printre amintiri,
Cum ochii-mi caută privirea ta,
Și dintr-un colț de suflet, printre șoapte,
Încă îți spun: nu pleca.
Dar dacă pleci — și știu că o vei face —
Fă-o cu blândețea pașilor ușori,
Să nu-mi strivești ce-a mai rămas din mine,
Când inima-mi mai bate în fiori.
Tu ai fost cântec, ai fost început,
Ai fost păcatul ce nu-l pot ierta,
Și totuși, între lacrimi și tăcere,
Te-aș mai iubi o viață, chiar așa.
Mă țin de firul tău nevăzut,
De gândul tău ce-mi bate în tâmple,
Și-n fiecare noapte fără tine,
Îți simt parfumul strecurat prin umbre.
Te rog, nu-mi spune că a fost în van,
Că n-a durut și n-ai simțit nimic,
Că-n pieptul tău nu tremura un plan,
De-a ne iubi, măcar un pic.
Și dacă totul s-a sfârșit, iubite,
Pune tu capăt, dar nu oricum,
Fă-o cu dragul ultimelor clipe,
Fă-o cu-n sărut, nu cu un drum.
Te rog, doar pune capăt suferinței mele,
Cu un „te-am iubit”, șoptit ca un oftat,
Să pot pleca în liniște spre mine,
Știind că totuși… ne-am iubit cu-adevărat.
Știu ca o sa ma uiți
Știu că o să mă uiți curând,
Că vor veni alți pași pe drum,
Și în privirea ta nu voi mai fi,
Doar o amintire în vânt.
Știu că timpul va șterge conturul
Chipului meu, al vocii, al dorinței,
Și vei rămâne doar cu ecoul
Unui zâmbet pierdut între clipe.
Cu fiecare zi, voi deveni
O umbră de care nu te vei mai împiedica,
Iar inima ta va învăța
Să bată fără să mai simtă greul.
Dar până atunci, te voi iubi
Cu toată intensitatea ce mi-a rămas,
Știind că, în final, o să mă uiți
Cum uităm, uneori, chiar și ceea ce am iubit.
Vei plânge, poate, când îți va lipsi
Un colț din sufletul ce-ți părea al meu,
Dar timpul va topi și lacrima
Și voi fi doar o palidă umbră în cerul tău.
Îți voi fi uitare, așa cum sunt vântul,
Care lasă în urmă doar liniște rece,
Iar tu, la fel, vei trăi fără dor,
Fără povestea ce ne lega pe noi.
Poate că vei zâmbi când îți vei aminti,
Dar nu vei ști că eu sunt acolo,
Într-un colț al minții tale uitate,
Tăcută, dar nemurind niciodată.
Știu că o să mă uiți curând,
Și poate atunci mă vei înțelege,
Că am fost tot ce-ai avut cândva,
Și că în uitare, iubirea nu dispare.
Nu înțeleg iubirea
Nu înțeleg iubirea ta,
Căci te iubesc, dar te și pierd,
Când mă atingi, îmi pare-a fi
O flacără ce se-ntoarce-n cer.
Nu înțeleg cum, plin de dor,
Mă cauti iar și iar, mereu,
Când eu rămân în fața dorului
Cu ochii pierduți în al tău greu.
Nu înțeleg ce simți când spui
Că dragostea nu moare niciodată,
Dar eu o văd cum se destramă
Sub ploaia timpului, neîmpăcată.
Nu înțeleg de ce îmi zâmbești,
Când ochii tăi, aceleași mari,
Ascund o lume întreagă de întrebări
Și mă uit în ea, dar nu găsesc răspunsuri clare.
Cum poți să iubești un om care se frânge,
Și încă vrea să fie între două lumi?
Cum poți să ierți când totul s-a rupt
Și tot ce am rămas sunt vise sumbre și brumii?
Nu înțeleg iubirea ta,
Căci ea e ca o mare calmă,
Care adânc în piept mă strânge
Și-mi cere să o urmez, cu frică și dramă.
Dar poate iubirea nu se cere,
Nici nu se explică cu cuvinte grele,
Poate că doar se trăiește,
În tăcere, în dor, în nopți și zile.
Poate iubirea este doar o taină,
Un drum pe care nu-l vedem,
Și totuși, pas cu pas, mă pierd în ea,
În fiecare clipă, eu te iubesc… dar nu înțeleg.
Cea mai frumoasă greșeală
Te-am cunoscut din întâmplare,
Când timpul curgea nepăsător,
Când sufletul meu obosit de-așteptare
Nu mai visa la vreo clipă de dor.
N-ai fost în planul unei zile clare,
Nici în visările de noapte târzie,
Ai apărut ca o boare ușoară,
Ca o ploaie blândă-ntr-o zi pustie.
O greșeală — așa părea la început,
Un joc al sorții, o coincidență,
Dar pas cu pas, în al tău sărut,
Am descoperit o altă existență.
Cu fiecare zâmbet dat pe furiș,
Cu fiecare privire care-mi vorbea,
Mi-ai șters din suflet tot ce era gri,
Și-ai lăsat lumină... fără a vrea.
Te-am iubit fără să-mi dau seama,
Fără promisiuni, fără cuvinte,
Doar cu tăceri ce străpungeau teama
Și cu emoții crescute-n cuvinte.
Ai fost greșeala care m-a salvat,
Rătăcirea ce m-a dus acasă,
Ai fost furtună ce m-a îmblânzit,
Și rana care n-a fost dureroasă.
Căci uneori, din pași greșiți,
Se naște dansul cel mai frumos,
Și inimile ce-au fost rănite
Se-mbrățișează, tăcut, duios.
Nu știu ce-a fost: noroc sau întâmplare,
Destin scris cu mâini de vânt,
Dar te port în suflet ca pe o chemare,
Ca pe un cântec fără cuvânt.
Și dacă viața m-ar pune să aleg
Din nou cărările, din nou greșeala,
Aș face același pas, fără vreun regret,
Spre tine — cea mai frumoasă greșeală.
E păcatul tău
E păcatul tău că ai făcut să plângă
Ochii care te priveau cu drag,
C-ai stins lumina-n inimi fără rugă
Și-ai dat iubirea veșnică-n praf și trag.
Ai spus cuvinte ce tăiau ca lama,
În loc de mângâieri, ai dat venin,
Și-ai ars în suflet ceea ce-ntr-o dramă
Se pierde încet, dar doare-n veci deplin.
Ți-am pus în palme inima întreagă,
Și tu-ai lăsat-o-n frig, să tremure,
Când tot ce-ți cerea era o dragă
Privire caldă, nu umbre sumbre.
Dar timpul, vezi, nu iartă și nu tace —
Îți va aduce-n gânduri plânsul meu,
Când alții vor iubi și fi-vor pace,
Tu vei vedea doar golul tău mereu.
Când nopțile te-or strânge fără milă,
Și liniștea va deveni blestem,
Să-ți amintești de mâna mea umilă
Ce te-a iubit fără vreun alt sistem.
Să nu cauți în alți ochi alinare,
Căci n-o s-o găsești nicicând la fel —
Iubirea mea a fost ca o visare
Pe care-ai rupt-o singur, crud și rebel.
Acum rămâi cu ce-ai lăsat în urmă,
Un dor amar și-un drum ce nu mai e,
Căci dragostea când pleacă... nu se curmă,
Se schimbă-n foc ce mistuie-n tăcere.
Lumina Paștelui
În noaptea sfântă, clopote răsună,
Iar cerul se aprinde în lumină,
Hristos a Înviat, ecoul spune,
Speranța-n inimi iarăși se-nclină.
Sub ram de salcie și flori de crin,
Se-mbracă lumea-n straie de iertare,
Și fiecare suflet, trist sau plin,
Primește pacea blândei sărbătoare.
Oul pictat cu drag, în mâini sfințite,
Cozonaci calzi, miros de sărbători,
În rugi și cântări, sufletele-s unite,
Pe drumul Învierii, printre flori.
Să-ți fie Paștele un drum curat,
Cu liniște și binecuvântare,
Hristos a Înviat cu-adevărat –
Să-ți fie viața plină de culoare!
Pe masă-s ouă roșii, lumânări,
Iar mielul stă cuminte, ca o floare,
Se-aude „Tatăl nostru” printre zări,
În fiecare casă e sărbătoare.
Și-n clopotul ce bate liniștit,
Se-ascunde-un dor de pace și iertare,
Căci Paștele e semnul cel slăvit
Că viața biruie orice-ncercare.
Te rog, doar pune capăt suferinței mele
Te rog, doar pune capăt suferinței mele,
Cu mâna ta ce-a mângâiat cândva,
Fă din tăcerea noastră-o mângâiere,
Și din adio, o dulce veste grea.
Nu-ți cer să rămâi, ci să-mi fii vis,
Să-mi fii amintire ce nu doare,
Un dor ce nu mistuie-n abis,
Ci arde blând, ca flacăra de soare.
Mă vezi cum tremur printre amintiri,
Cum ochii-mi caută privirea ta,
Și dintr-un colț de suflet, printre șoapte,
Încă îți spun: nu pleca.
Dar dacă pleci — și știu că o vei face —
Fă-o cu blândețea pașilor ușori,
Să nu-mi strivești ce-a mai rămas din mine,
Când inima-mi mai bate în fiori.
Tu ai fost cântec, ai fost început,
Ai fost păcatul ce nu-l pot ierta,
Și totuși, între lacrimi și tăcere,
Te-aș mai iubi o viață, chiar așa.
Mă țin de firul tău nevăzut,
De gândul tău ce-mi bate în tâmple,
Și-n fiecare noapte fără tine,
Îți simt parfumul strecurat prin umbre.
Te rog, nu-mi spune că a fost în van,
Că n-a durut și n-ai simțit nimic,
Că-n pieptul tău nu tremura un plan,
De-a ne iubi, măcar un pic.
Și dacă totul s-a sfârșit, iubite,
Pune tu capăt, dar nu oricum,
Fă-o cu dragul ultimelor clipe,
Fă-o cu-n sărut, nu cu un drum.
Te rog, doar pune capăt suferinței mele,
Cu un „te-am iubit”, șoptit ca un oftat,
Să pot pleca în liniște spre mine,
Știind că totuși… ne-am iubit cu-adevărat.
Știu ca o sa ma uiți
Știu că o să mă uiți curând,
Că vor veni alți pași pe drum,
Și în privirea ta nu voi mai fi,
Doar o amintire în vânt.
Știu că timpul va șterge conturul
Chipului meu, al vocii, al dorinței,
Și vei rămâne doar cu ecoul
Unui zâmbet pierdut între clipe.
Cu fiecare zi, voi deveni
O umbră de care nu te vei mai împiedica,
Iar inima ta va învăța
Să bată fără să mai simtă greul.
Dar până atunci, te voi iubi
Cu toată intensitatea ce mi-a rămas,
Știind că, în final, o să mă uiți
Cum uităm, uneori, chiar și ceea ce am iubit.
Vei plânge, poate, când îți va lipsi
Un colț din sufletul ce-ți părea al meu,
Dar timpul va topi și lacrima
Și voi fi doar o palidă umbră în cerul tău.
Îți voi fi uitare, așa cum sunt vântul,
Care lasă în urmă doar liniște rece,
Iar tu, la fel, vei trăi fără dor,
Fără povestea ce ne lega pe noi.
Poate că vei zâmbi când îți vei aminti,
Dar nu vei ști că eu sunt acolo,
Într-un colț al minții tale uitate,
Tăcută, dar nemurind niciodată.
Știu că o să mă uiți curând,
Și poate atunci mă vei înțelege,
Că am fost tot ce-ai avut cândva,
Și că în uitare, iubirea nu dispare.
Nu înțeleg iubirea
Nu înțeleg iubirea ta,
Căci te iubesc, dar te și pierd,
Când mă atingi, îmi pare-a fi
O flacără ce se-ntoarce-n cer.
Nu înțeleg cum, plin de dor,
Mă cauti iar și iar, mereu,
Când eu rămân în fața dorului
Cu ochii pierduți în al tău greu.
Nu înțeleg ce simți când spui
Că dragostea nu moare niciodată,
Dar eu o văd cum se destramă
Sub ploaia timpului, neîmpăcată.
Nu înțeleg de ce îmi zâmbești,
Când ochii tăi, aceleași mari,
Ascund o lume întreagă de întrebări
Și mă uit în ea, dar nu găsesc răspunsuri clare.
Cum poți să iubești un om care se frânge,
Și încă vrea să fie între două lumi?
Cum poți să ierți când totul s-a rupt
Și tot ce am rămas sunt vise sumbre și brumii?
Nu înțeleg iubirea ta,
Căci ea e ca o mare calmă,
Care adânc în piept mă strânge
Și-mi cere să o urmez, cu frică și dramă.
Dar poate iubirea nu se cere,
Nici nu se explică cu cuvinte grele,
Poate că doar se trăiește,
În tăcere, în dor, în nopți și zile.
Poate iubirea este doar o taină,
Un drum pe care nu-l vedem,
Și totuși, pas cu pas, mă pierd în ea,
În fiecare clipă, eu te iubesc… dar nu înțeleg.
Cea mai frumoasă greșeală
Te-am cunoscut din întâmplare,
Când timpul curgea nepăsător,
Când sufletul meu obosit de-așteptare
Nu mai visa la vreo clipă de dor.
N-ai fost în planul unei zile clare,
Nici în visările de noapte târzie,
Ai apărut ca o boare ușoară,
Ca o ploaie blândă-ntr-o zi pustie.
O greșeală — așa părea la început,
Un joc al sorții, o coincidență,
Dar pas cu pas, în al tău sărut,
Am descoperit o altă existență.
Cu fiecare zâmbet dat pe furiș,
Cu fiecare privire care-mi vorbea,
Mi-ai șters din suflet tot ce era gri,
Și-ai lăsat lumină... fără a vrea.
Te-am iubit fără să-mi dau seama,
Fără promisiuni, fără cuvinte,
Doar cu tăceri ce străpungeau teama
Și cu emoții crescute-n cuvinte.
Ai fost greșeala care m-a salvat,
Rătăcirea ce m-a dus acasă,
Ai fost furtună ce m-a îmblânzit,
Și rana care n-a fost dureroasă.
Căci uneori, din pași greșiți,
Se naște dansul cel mai frumos,
Și inimile ce-au fost rănite
Se-mbrățișează, tăcut, duios.
Nu știu ce-a fost: noroc sau întâmplare,
Destin scris cu mâini de vânt,
Dar te port în suflet ca pe o chemare,
Ca pe un cântec fără cuvânt.
Și dacă viața m-ar pune să aleg
Din nou cărările, din nou greșeala,
Aș face același pas, fără vreun regret,
Spre tine — cea mai frumoasă greșeală.