Să ard pe al iubirii rug

Afară noaptea mână stele,

Pe cord îmi plânge-un pui de dor,

Cu sulița mă-npunge în prăsele,

Suspinul netrăitului amor.

Cu ochii triști și plini de lacrimi,

Privesc fotografii demult uitate,

Iar sufletu-mi înfășurat în patimi,

Scâncește precum pruncul după lapte.

Furtuni se-anunță în cruda soartă,

Corabia îmi este fără de catarg,

Pe inimă îmi tatuez spre tine-o hartă,

Și orbit de dragoste pornesc în larg.

De atâția ani mi-i lungă odiseea,

Iar valurile carnea mi-o străpung,

Iar Doamne dacă ai creat femeia,

N-ar fi nici drept la dânsa să n-ajung.

Afară noaptea împletește zorii zilei,

Pe cord îmi plânge acum bătrânul dor,

Și simt în os cum ghearele acvilei,

Se-nfig când se opresc subit din zbor,

Și-mi mușcă fără milă zilnic din ficat,

Sortit ca Prometeu să mor înlănțuit,

Cu al iubirii foc trăit și nicidecum furat,

La moarte-s condamnat că aprig te-am iubit.

Tu ai vrea o fata dulce,
Dulce ca mierea, blândă
Și sclipitoare ca o stea.
Tu ai vrea o soție matură,
Dar eu nu sunt așa,
Imperfecțiunea mea nu atinge ale tale dorințe.

Tu ai vrea să fiu ca luna,
Să levitez în jurul tău,
Dar eu caut un Pământ pe care să-l încălzesc.

De aceea, îți voi spune: „Rămas bun!”
Și voi spera să ai parte de sclipirea pe care o cauți<3!

Atâta frumos,atâta iubire

Să stea neatinse iubito la tine!

Atâta lumină și bucurie

Să locuiască pe a ta față...

Îngerii toți să te vestească

Să știu și eu ce mă așteaptă,

În cerc de foc să-ți danseze și să-ți cânte,

Doar eu fiind cel ce vrea

Dar nu îți spune

Să te iubească ,să te răpească!

Dar cine știe ce-o să se-ntâmplă mâine poimâine

Cu-atâta dor dar și iubire,

O nebunie ce te apasă,

Tu care ești așa micuță

Un metru juma,

Vorbesc de-a ta statură!

(16 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Chiar de nu ți-am fost eu luna 

Singur ai să-ți găsești una 

Una mult mai luminoasă

Nu mea jumătate arsa 

Ți-am oferit tot ce-ai vrut 

Tot ca tine ai făcut 

Te aștept pe banca noastră

Să mă strângi tare in brațe 

Și să-mi spui că nu mai pleci 

Să îmi spui că mă iubești 

Și că nu ma mai rănești 

Ai știut să dai în mine 

Să mă rănești foarte bine 

Mi-ai făcut inima gheață

Și ai spart o bucatele

Ce fac eu acum cu ele

Nici dragostea na învins 

Lanțul nostru sa desprins 

Iubirea nu-i ca in filme 

Sau scenarii și povești 

Când iubești mai și rănești 

De Alexandru 

Am să te rănesc pînă la oase 

Cu cuvinte, pe cît se poate de frumoase

Am să te înec în dureri 

De vineri pînă vineri

Am să-ți fac viața mai grea 

Ca să nu poți zbura spre cer

Am să te plimb prin viața mea 

Am să te molipsesc de cancer-

Ul iubirii mele

Am să savurez plăcere

Fără bani fără avere, am să te arunc în gol 

Am să te bat 

În pat 

Cînd o să-mi intru-n rol

Am să te fac să plîngi 

Să mă distrugi 

Cu gheață caldă

Inima ta o voi face să ardă 

Să creadă 

Că-i pradă

A mea pe-o viață întreagă 

Si vară și iarnă să tot meargă

La braț, în stînga și în dreapta să strige

După ajutor la palma mea, care frige 

Am să te plimb prin plictiseală 

De-o să zici că-i vreo apocalipsă globală 

O, speranță de smarald,

Văd în tin’ un suflet cald.

Mâinile mi-s înghețate,

Dă-mi iubire să mă rabde.

Trupul tău cel dezvelit,

Las-un gol nemărginit

Și parfumul de-orhidee,

Lasă-n minte o idee.

O, tu dragul meu nebun,

Cu ochi verzi ca la alun.

Ia-mă-n brațe și stârnește

Tot ce-a fost și tot ce este.

Cum viaţa mea e un accident

Şi nu-mi revin în fire,

Donează-mi tu, frumoasa mea,

O porţie de iubire.

Iubeşte-mă cum numai tu

Şti să o faci, din plin,

Sărută-mă şi mă sedu,

Să-ncep să îmi revin.

Cu şarmul ochilor tăi verzi

Şi-a ta gură senzuală,

Treptat să mă reanimezi

Şi să mă scoli din boală.

Cum viaţa mea e un accident

Şi nu-mi revin în fire,

Donează-mi tu, frumoasa mea,

Nu sânge...ci iubire!

Atât timp cât va mai fi,

Universu'-şi va aminti

De orice floare neînsemnată,

Ce a existat vreodată.

Nu o va uita nicicând

Că a fost pe acest Pământ,

Chiar dacă numai şi-o seară

A-nflorit până să piară.

Cu atât mai mult pe tine

Veşnic te va ţine minte

Iubito, ce-n al meu gând

Ai înflorit ani la rând.

Sub soarele iubirii,

Mereu e primăvară

Şi înfrunzesc arinii,

Mereu cocorii zboară.

Mereu au flori salcâmii

Şi roşii-s trandafirii,

Ca ale tale buze,

Sub soarele iubirii.

Şi e mereu explozie

De verde prin livezi,

Şi dealurile arată

Ca ochii tăi cei verzi.

Şi-ntruna cântă mierla,

Şi izvoru'-ntruna curge,

Şi glasul lor se-ngână

Cu glasul tău cel dulce.

Sub al iubirii soare,

Dă iarba să răsară,

Mereu răsare o floare,

Mereu e primăvară.

Doar trupul tău fierbinte

Ca a soarelui dogoare,

Mai mult aduce a vară,

Sub al iubirii soare.

Trec păsări călătoare,

Trec peste mine-n zbor,

Se pierd, iubito,-n zare,

Dând din aripi uşor.

Abia de mai văd cârdul,

Abia le mai aud,

Le-nghite-ncet Pământul

La orizont spre sud.

Doar eu, străin de ele,

Privind în urma lor,

Rămân cu aceleaşi stele,

Rămân cu acelaşi dor.

Tot rătăcesc prin locuri stranii,

Dar care-mi par şi familiare,

Îngândurat mă-ntreb întruna

Cum am ajuns în ele oare?

Că nu-mi aduc deloc aminte

Cum s-a-ntâmplat de m-am pierdut

Şi nu-nţeleg unde mă aflu

Şi nici nu ştiu când am trecut.

Pe un tărâm plin de lumină,

Înveşmântat în raze albastre

Ce cad, pe sub a frunţii boltă,

De pe un cer cu două astre.

Ce-s străjuite, de aproape,

De tâmple adânci ca nişte văi...

Iubita mea încep a crede

Că m-am pierdut în ochii tăi.

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Pentru că ai pictat

Lângă Adam pe Eva

Cu părul lung buclat.

Cu ochi fermecători

Şi gene languroase,

Sprâncene arcuite

Şi buze mătăsoase.

Cu gâtul graţios

Şi sân seducător,

Cu mijloc de clepsidră

Şi cel mai fin picior.

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Pentru că ai pictat

Lângă Adam, femeia,

Un înger întrupat!

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Îţi mulţumesc frumos,

Că în tabloul vieţii

Ai dat şi o tuşă roz!